Tema Adunarii Ecumenice de la Sibiu - Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Speranta pentru reinnoire si unitate in Europa

 

LUMINA LUI HRISTOS LUMINEAZA TUTUROR.

SPERANTA PENTRU REINNOIRE SI UNITATE IN EUROPA"

(A III-a Adunare Ecumenica Europeana, Sibiu, 4-9 septembrie 2007)

 

In perioada 4-9 septembrie 2007, se va desfasura la Sibiu - "Capitala culturala europeana 2007", cea de a III-a Adunare Ecumenica Europeana (3AEE), organizata in comun de catre Conferinta Bisericilor Europene (KEK) si Consiliul Conferintelor Episcopale Catolice din Europa (CCEE).

 

"Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Speranta pentru reinnoire si unitate in Europa" este tema aleasa pentru aceasta Adunare de catre Comitetul comun KEK/CCEE. Accentul se pune pe Persoana Mantuitorului Iisus Hristos (Ioan 8,12), facandu-se referinta la simbolul luminii, care are o importanta deosebita atat in traditia crestina rasariteana, cat si in cele apusene.

Subtitlul are ca scop sa sublinieze rolul important pe care crestinismul poate sa-l joace in Europa de astazi.

 

Asa cum reiese din scrisoare de invitatie adresata de cei doi copresedinti, "Adunarea va fi o sarbatoare si o marturie comuna (.) prin care se va adanci cunoasterea si se va consolida respectul nostru fata de diferitele traditii religioase; se va intari si se vor extinde legaturile noastre ecumenice". In acelasi timp, 3 AEE va "va aborda marile provocari inerente culturii europene marcate de secularizare si de cautarea spiritualitatii, de pluralismul religios, de procesul de unificare europeana si de responsabilitatile pe care continentul nostru trebuie sa si le asume in fata lumii."

 

Aceasta atat de importanta  intrunire ecumenica, la care vor participa aproximativ 3.000 de reprezentanti ai tuturor Bisericilor din Europa, va fi gazduita pentru prima data intr-o tara cu o populatie majoritar ortodoxa, dupa ce primele doua intruniri au avut loc la Basel, Elvetia (1989) si Graz, Austria (1997), ceea ce va constitui, cu siguranta, un moment de referinta in viata poporului roman si o dovada graitoare  a deschiderii ecumenice a Bisericii Ortodoxe Romane si a celorlalte Biserici din Romania.

 

Ca o caracteristica a acestei Adunari este faptul ca aceasta nu consta doar dintr-un singur eveniment, ci este un proces in patru etape. In acest fel, 3AEE intentioneaza sa reprezinte, intr-un mod simbolic, un pelerinaj al intalnirii diferitelor traditii crestine, cu bogatia specifica fiecareia, si sa redescopere radacinile crestine ale Europei:

 

Prima etapa s-a desfasurat la Roma, intre 24-27 ianuarie 2006, cu participarea a 150 de delegati din 44 de tari, reprezentand Biserici membre ale KEK, Conferintele Episcopale Catolice din Europa, organisme ecumenice, comunitati si miscari crestine;

 

A doua etapa a inclus intalniri nationale si/sau regionale, in cea de a doua jumatate a anului 2006 si inceputul lui 2007. Organizarea acestor intalniri a fost incredintata delegatilor Bisericilor si Conferintelor Episcopale din tara sau regiunea gazda. In Romania, aceasta intalnire a unor delegati ai Bisericilor din tara noastra, care vor participa la Sibiu, a fost organizata de catre AIDRom, in ziua de 15 mai 2007;

 

A treia etapa a pelerinajului ecumenic a reunit, in orasul german Lutherstadt-Wittenberg, 150 de delegati din 44 de tari din intreaga Europa. Intalnirea de la Wittenberg a reprezentat ultima etapa, din cele trei intruniri premergatoare, inainte de intrunirea propriu-zisa a celei de a III-a Adunari Ecumenice Europene de la Sibiu;

 

In final, Adunarea Ecumenica Europeana propriu-zisa va avea loc la Sibiu, Romania, in perioada 4-9 septembrie 2007, unde vor participa circa 2.500 de delegati ai Bisericilor si Conferintelor Episcopale Catolice din Europa. In paralel, alte intalniri intre crestini vor fi organizate in toate orasele europene in masura sa le gazduiasca, si vor include conexiuni video si audio cu Sibiul.

 

Programul celei de-a treia Adunari Ecumenice va debuta in ziua de 4 septembrie, printr-o festivitate de primire a oaspetilor, urmata a doua zi de o rugaciune de deschidere, in cadrul careia S.S. Patriarh Bartolomeu al Constantinopolului va rosti o predica, iar in cadrul plenarei inaugurale, Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist va adresa un cuvant de salut tuturor participantilor la aceasta adunare crestina pan-europeana.

 

Tema principala va fi abordata in cadrul a trei sub-teme, pe parcursul a trei zile, si anume:

Lumina lui Hristos si Biserica (miercuri, 5 septembrie);

Lumina lui Hristos si Europa (joi, 6 septembrie);

Lumina lui Hristos si lumea (vineri, 7 septembrie).

 

Pe langa acestea, programul mai cuprinde evenimente ale diferitelor comunitati locale, rugaciuni de seara in bisericile din oras si Forumuri pe urmatoarele teme de actualitate:

Unitate, Spiritualitate si Marturie;

Europa, Religii si Migratii;

Creatie, Justitie si Pace.

 

Cu ocazia Sarbatorii Nasterii Maicii Domnului (8 septembrie), delegatii vor putea sa participe, fiecare in bisericile proprii, la slujbele dedicate Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu.

 

Duminica, 9 septembrie, dupa ce se vor savarsi slujbe specifice in fiecare dintre comunitatile crestine locale, cea de a III-a Adunare Ecumenica Europeana de la Sibiu se va incheia printr-o Sesiune finala solemna.

 

Speranta crestinilor europeni este ca Intalnirea ecumenica europeana de la Sibiu va reprezenta un moment important in viata Bisericilor din Europa, constituindu-se ca un element de marturie comuna pe care crestinii batranului continent o dau in fata celorlalti locuitori ai Europei si in fata lumii intregi, in contextul provocarilor pe care lumea de astazi, multiculturala si pluri-religioasa, le pune in fata celor care isi fundamenteaza intreaga lor credinta pe Hristos, Lumina lumii.

 

SECTORUL RELATII EXTERNE BISERICESTI

BIROUL DE PRESA AL PATRIARHIEI ROMANE

 

 

 

 

.

14 Iunie 2007

Vizualizari: 1687

Voteaza:

Tema Adunarii Ecumenice de la Sibiu - Lumina lui Hristos lumineaza tuturor. Speranta pentru reinnoire si unitate in Europa 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact