Marturii

 

"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic"
                                                                            
 NICHITA STANESCU

La Biserica Cuibul cu Barza, asezata la intesectia strazilor Berzei cu Stirbei Voda - din pacate in 1987 biserica a fost acoperita de un bloc, asa cum au patit multe altele din Bucuresti si din tara - slujeste un parinte remarcabil, Daniel Benga, al carui cuvant la predica merita urmarit cu atentie. Desi ma indoiesc ca cei din parohie sunt foarte atenti la ce spune parintele si mai ales inteleg adevaratul mesaj al predicilor sale, am totusi convingerea ca el nu vorbeste in van si ceva-ceva tot se lipteste de sufletul celor care vin acolo saptamanal.

Eu nu vin chiar in fiecare saptamana din motive ce tin, ca sa zic asa, de pacatele personale, dar cand ajung sunt mult impresionat de felul in care parintele vorbeste, fara a fi vehement si fara a fi bland, adoptand acel ton care se potriveste cel mai bine preotului ortodox, nici excesiv catehizant, dar nici ineficient scolastic. Parintele Daniel crede in ce face iar credinta lui misionara atasata celei liturgice scoate din munca sa roade care se gusta pe pamant, dar cresc in cer.

La o liturghie recenta am retinut urmatorul anunt-rugaciune: "Doamne Dumnezeului, inalta-te deasupra cerurilor si lasa slava peste pamant".

Intr-un fel, aceste cuvinte par sa n-aiba inteles. Sa ne asezam insa temeinic si sa incercam sa le deslusim.

Cum adica sa se inalte Domnul deasupra Cerurilor? Pai nu acolo este salasul lui? Cum sa ajunga mai sus de atat? In primul rand trebuie spus ca Dumnezeu nu se afla in ceruri, ci in cer. Trecerea de la plural la singular este extrem de importanta. Cerurile, ca si pamantul, ca si toate elementele cosmice, apartin creatiei. Ceea ce este creatie, insa, trebuie depasit. Dumnezeu se inalta deasupra cerurilor fiindca El nu apartine creatiei, ci increatului, ca sa nu spun non-manifestatului. Dumnezeu, cum se stie, nu exista, ci ESTE. Raportul dintre Existenta si Fiinta nu este unul de echivalenta. Dimpotriva. Este un raport ierarhic prin care Existenta se subordoneaza Fiintei, asa cum tot ceea ce se exteriorizeaza se afla cu o treapta mai jos decat interioritatea.
Pana aici sa presupunem ca e clar. Partea a doua a anuntului este insa foarte dificila si misterioasa. Ce inseamna slava peste pamant? La o vedere grabita n-ar fi mare lucru de cercetat: slava Domnului peste crestetele bietilor muritori. Dar tocmai aici se ascunde sensul metafizic. Slava pe care Dumnezeu, prin inaltarea Sa deasupra cerurilor, o revarsa asupra pamantului nu are nici o legatura cu cerurile deja depasite, ci cu increatul din care Dumnezeu (Treimea) il priveste pe om. Aceste cateva cuvinte incluse in litughie contin tot secretul superioritatii omului primordial asupra ingerilor. Omul, aflat in centrul creatiei are acces spre supracentrul increat, spre deosebire de ingeri si ceruri care intr-o pozitie oarecum periferica se tem tocmai de o asemenea verticala nefracturata. Nu intamplator asadar, liturghia inteleasa si asimilata intra direct in inimile noastre si insamanteaza slava de dincolo.
Lumina din lumina dintai.

.

16 Septembrie 2005

Vizualizari: 1755

Voteaza:

Marturii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact