Campanie pentru pastrarea simbolurilor religioase in scoli

 

Reprezentantii societatii civile, reuniti intr-o Coalitie pentru respectarea sentimentului religios, cosemnatari ai unei petitii-scrisori deschise catre Guvernul Romaniei - Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) -, isi exprima opozitia categorica fata de petitia "Privind retragerea simbolurilor religioase din unitatile publice de invatamant" inaintata CNCD la 12 august 2006 de profesorul Emil Moise. Printre cei peste 600 de sustinatori ai scrisorii deschise catre Guvernul Romaniei se afla importante ONG-uri si institutii din Romania, ca Asociatia Civic Media, Uniunea Sindicala Media Sind, membra cu drepturi depline a Federatiei Internationale a Jurnalistilor (FIJ), precum si persoane cunoscute din spatiul public romanesc.

Reprezentantii societatii civile solicita CNCD-ului ca, in analizarea petitiei "privind retragerea simbolurilor religioase din unitatile publice de invatamant", sa se tina cont de o serie de elemente care argumenteaza eficienta pastrarii icoanelor in scoli. Potrivit primului aspect, "chestiunea legislativa", legislatia si practica din tarile membre ale Uniunii Europene, ca si legislatia si practica Uniunii Europene nu interzic prezenta simbolurilor religioase in public. De asemenea, nu exista o lege care sa interzica prezenta simbolurilor religioase in spatiul public nici in Romania.

In Europa, problema libertatii religioase si a prezentei simbolurilor religioase in spatiul public nu este ingradita, fiind lasata la atitudinea comunitatilor locale, informeaza Biroul de Presa al Patriarhiei Romane.

"Crucea reprezinta un simbol religios important pentru toti oamenii"

Mai mult, exista exemple europene recente care sustin prezenta simbolurilor religioase in spatiul public. In acest sens, semnatarii petitiei prezinta anumite exemple, printre care: "La 15 februarie 2006, Curtea Suprema de Justitie a Italiei a respins solicitarea de eliminare a crucifixului din scolile publice argumentand ca acesta reprezinta un simbol al valorilor crestine care stau la baza societatii. Un alt exemplu il constituie Grecia, care este membra a Uniunii Europene din anul 1981. Constitutia si legile Greciei prevad si sustin prezenta publica a simbolurilor religioase ale confesiunii crestin ortodoxe, fara ca institutiile Uniunii Europene sa contrazica aceste prevederi legale prin nici o masura".

"Defaimarea si discriminarea unei intregi comunitati religioase"

De asemenea, prin prezenta petitie, CNCD este solicitat sa tina cont si de "defaimarea si discriminarea unei intregi comunitati religioase": "Afirmand ca prin "acceptarea simbolurilor religioase - in cazul nostru apartinand religiei crestin-ortodoxe - unitatile publice isi asuma transmiterea (inclusiv) a valorilor de inferiorizare a femeilor practicate de religia respectiva", profesorul Moise defaimeaza cei 18.806.428 de crestini ortodocsi din Romania (conform recensamantului din anul 2002). Cu atat mai mult afirmatia este jignitoare pentru cele aproximativ 9.000.000 de femei crestin-ortodoxe din Romania, desi, conform Noului Testament, femeia este egala barbatului.


Aceeasi petitie face referire si la Fundamentul societatilor democratice ale lumii care sprijina morala publica - "Declaratia Universala a Drepturilor Omului, prin articolul 29, sustine: "In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om nu este supus decat numai ingradirilor stabilite prin lege, exclusiv in scopul de a asigura cuvenita recunoastere si respectare a drepturilor si libertatilor altora si ca sa fie satisfacute justele cerinte ale moralei, ordinii publice si bunastarii generale intr-o societate democratica". Morala publica a Romaniei democratice este cea crestina, bazata pe drepturile suverane ale poporului majoritar crestin, si care, conform specificului tolerantei ortodoxe, accepta alaturi de el toate celelalte confesiuni recunoscute".


CNCD a decis sa recomande Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) elaborarea unei norme interne prin care sa se reglementeze prezenta simbolurilor religioase in institutiile de invatamant public, a anuntat, ieri, presedintele CNCD, Csaba Asztalos.

 

Narcisa BALABAN

 

.

22 Noiembrie 2006

Vizualizari: 2129

Voteaza:

Campanie pentru pastrarea simbolurilor religioase in scoli 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact