Continuam ciclul de talcuiri ale fiecarei denii din Saptamana Patimilor. In Sfanta si Marea Miercuri il avem ca sfatuitor pe parintele Petroniu Tanase (foto), staretul Manastirii Prodromul de la Muntele Athos.
„Ultima Liturghie de pocainta din Miercurea cea Mare este o incheiere si pecetluire a intregii lucrari de pocainta a postului, aratandu-se ce minuni poate savarsi ea cand se lucreaza si cata paguba aduce cand lipseste. Cumpana celor doua praznuiri ale zilei: pacatoasa - ucenicul Iuda, este rasturnata de pocainta. Pacatoasa se afla in starea cea mai de jos a caderii: desfranarea, iar Iuda, in starea cea mai de cinste: ucenic al Stapanului.
Pozitia sufleteasca este hotaratoare pentru mantuire
Dar sa ne oprim mai staruitor asupra acestora. Fariseii si carturarii, indeosebi, si poporul evreu, in general, aveau credinta ca ei, ca popor ales si chivernisitori ai Legii ce erau, erau destinati din oficiu sa fie mostenitori ai Imparatiei cerurilor. Mantuitorul, in repetate randuri, le-a aratat ca aceasta credinta este gresita. Pilda vamesului si a fariseului arata tocmai aceasta: un pacatos si un drept, prin pozitia si prin faptele lor, isi schimba intre ei locurile, prin pozitia sufleteasca. Ucenicul si pacatoasa pomeniti in Miercurea sfanta arata si mai deplin acest lucru. Ucenicul cunoaste si mai bine pe Domnul sau: traise ani de zile alaturi de El, vazuse atatea minuni, auzise atatea invataturi minunate si cu toate acestea, pentru ca s-a lasat robit de iubirea de argint, a ajuns la pieire vesnica.
Dimpotriva, desfranata cea instrainata de Dumnezeu, aducand cu mare cainta lacrimi si mir de mult pret, devine mironosita si pregateste spre ingropare pe Domnul, iar lucrul ei se va vesti in toata lumea spre pomenirea ei. Slujba Utreniei, adica denia din Sfanta si Marea Miercuri, ne pune mereu in fata cele doua stari.
Invatatura vesnica ce rezulta din intamplarile acestei zile nu trebuie nici o clipa uitata. Ceea ce s-a intamplat cu Israelul de alta data, cu carturarii si preotii sai, se poate intampla si cu Israelul cel nou, cu crestinii si cu slujitorii sai: preotii si monahii. Nu starea de a fi popor ales, crestin, preot, este mantuitoare, ci raspunsul la aceasta chemare, faptele corespunzatoare chemarii, starea launtrica, cainta, smerenia. De aceea, Sfintii Parinti zic adesea: “Mai bine un pacatos smerit, decat un drept mandru”. La sfarsitul postului, pomenirea pacatoasei si a vanzarii lui Iuda are un talc indoit“. (Sursa: Usile pocaintei, protosinghel Petroniu Tanase, Editura Trinitas)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.