Pustnicul nu este bolnav. Cel care se retrage printre stânci, se retrage în peşteri, într-o chilie, într-o mănăstire, nu face aceasta pentru că vrea să se închidă în sine însuşi şi astfel să se zădărnicească. Nu o face mişcat de dispoziţia bolnăvicioasă de care suferă omul...
Tipul de om care ne preocupă este tipul care caută izolarea, care vrea să stea departe de ceilalţi, să scape de ceilalţi. Este un tip care se mişcă în negare. Celelalte două tipuri, ar spune cineva, se mişcă şi în afirmare. Acesta din urmă, însă, se mişcă în negare. Nu vrea s...
De aceasta fragmentare si scindare a simtamantului si a constiintei omul se salveaza numai prin viata divino-umana. In acest fel el se salveaza si de izolarea egoista, care nu este altceva decat semnul clar al prezentei lui satan. Pentru ca satan este cea mai insingurata fiinta in toate lumile. El...
Isihasmul - ca aspect definitoriu al vietii monahale, implicand izolarea de lume, o retragere de aceasta in post si rugaciuni, s-a manifestat si la Robaia.
Metoda de tratament zisă alopată cuprinde terapia cu substanţe chimice farmacologice active. Iată caracteristicile principale ale acestei metode: Medicamentele sunt obţinute prin sinteză chimică sau prin izolarea unor principii farmacologic active din plante sau din produse biologice
M-am întâlnit cu un prieten care a vrut să-mi vorbească, iar eu l-am ascultat. A început să-mi spună despre viața lui. Îmi plăcea mult să stau singur, pentru că puteam să citesc, oricât de mult voiam eu și în orice fel. Oamenii mă deranjau. Niciunul dintre ei nu se ridica la...
Tendința puterii politice, oricare ar fi ea, este să se extindă, să fie totalitară, să ne acapareze viețile. De aceea preferă să ne știe izolați. Ea știe că individul singur nu i se poate împotrivi, poate fi strivit cu ușurință, dacă nu are susținerea comunității. De aceea vrea...
Viaţa idioritmică în sensul celor vechi, din Egipt sau din Asia Mică, nu se mai practică astăzi. Poate doar la Muntele Athos, dar şi acolo izolarea este acum aproape imposibilă. Există drumuri peste tot şi de turişti nu mai poate scăpa nimeni. De multă vreme s-a impus viaţa de obşte...
Omul care se mişcă departe de ceilalţi oameni, până la un punct are dreptate să se baricadeze, are dreptate să se retragă în sine. Insă, această izolare, această retragere în sine, această însingurare depăşeşte unele limite şi este, de-acum, o stare bolnăvicioasă. Nu este cazul...
Nu. In timpul rugăciunii e permis, pentru a avea un mediu propice pentru concentrare. Rugăciunea presupune neapărat concentrare, iar concentrarea nu este o treabă simplă. Vă spun din experienţă personală: chiar după ani îndelungaţi mintea omului este foarte lucrătoare şi, în timpul...
În viaţa agitată pe care o trăim, izolarea socială tinde să devină tot mai răspândită. Cu toate acestea, un om singur este adesea privit drept un ratat şi nu numai că atrage proasta părere a comunităţii, dar el însuşi, copleşit de însingurare, ajunge uneori să se întrebe