Socul nervos

Socul nervos Mareste imaginea.

Omul care se mişcă departe de ceilalţi oameni, până la un punct are dreptate să se baricadeze, are dreptate să se retragă în sine. Insă, această izolare, această retragere în sine, această însingurare depăşeşte unele limite şi este, de-acum, o stare bolnăvicioasă. Nu este cazul monahului care lasă lumea şi toate ale ei, care poate rămâne şi cincizeci de ani complet singur.

Demersul monahul nu este mişcat de o dispoziţie bolnăvicioasă. De aceea, deşi este foarte singur, sufletul lui este deschis către orice om. Nu-i este greu să intre în comuniune cu ceilalţi. Nici nu-i este teamă că personalitatea lui ar putea fi distrusă dacă ar intra în comuniune cu ceilalţi. Nu se retrage din acest motiv. Tipul bolnăvicios, însă, se retrage tocmai din acest motiv.

Iar când acest tip este forţat de evoluţia lucrurilor să rămână, puţin, împreună cu ceilalţi, să aibă relaţii cu ceilalţi oameni, adică să iasă din carapacea lui, atunci păţeşte acest, aşa-zis, şoc nervos. Adică, se pierde, îşi pierde siguranţa. Unul se poate apuca de băutură şi poate ajunge alcoolic, altul poate ajunge să aibă tentative de sinucidere, altul poate să aibă manifestări nervoase. Ajunge în punctul acesta dacă este nevoit, în vreun fel, să iasă din carapacea lui. Nu suportă şi face şoc nervos.

Şocul nervos poate părea că se datorează unor cauze concrete.

Permiteţi-mi să dau câteva exemple. Indată ce femeia constată că bărbatul ei o minte în legătură cu anumite probleme, suferă un şoc nervos. Când cineva aşteaptă ceva de la superiorul lui şi nu se întâmplă aşa, ajunge până în punctul de a face şoc nervos. Intâmplări mici, evenimente mici, pot să-l conducă pe omul care caută singurătatea la şoc nervos. Deşi, cauza care provoacă şocul nervos este profundă, uneori nici psihiatri nu-şi dau seama, cred că din întâmplarea neînsemnată care s-a petrecut, s-a produs şocul nervos.

Poate avea cineva în faţă un om care spune că nu se simte bine. De ce nu se simte bine? Deoarece cu câteva zile în urmă i s-a întâmplat ceva. Relatarea întâmplării nu justifica producerea şocului nervos. In asemenea cazuri cauza trebuie căutată în profunzime, în lăuntrul persoanei. Omul care este izolat în tumul lui de fildeş, când este forţat de evoluţia lucrurilor să iasă afară, atunci îşi pierde capul.

Omul care este închis, când este nevoit să iasă din sine, sau este nevoit să lase lucrurile să intre înăuntrul său, se îngrozeşte, este cuprins de panică, simte că fortăreaţa care-i dădea siguranţă este distrusă. Cel mai rău este faptul că se lasă cuprins de panică, crede că personalitatea lui este distmsă cu totul, că-şi pierde unicitatea în haosul celorlalţi oameni şi că va pieri. Toţi oamenii avem, mai mult sau mai puţin, impresia că suntem unici, adevăr valabil până la un punct. Personajul nostru ajunge până în punctul de a-i fi frică să nu înnebunească. Nu doar să nu-şi piardă minţile, ci nu cumva să se dezintegreze cu totul, nu cumva să se scindeze, nu cumva să i se topească personalitatea. Cred că este un sentiment foarte neplăcut.

Toate acestea se întâmplă tocmai pentru că, omul acesta, în adâncul lui - cine ştie când a fost începutul - nu a învăţat să intre în comuniune normală cu ceilalţi oameni şi să întâmpine corect evenimentele vieţii. Un singur lucru a învăţat: să fugă. Să fugă de oameni, să fugă de împrejurări, de evenimente, de toate cele pe care le-a simţit potenţiali duşmani, care vin să-i distrugă personalitatea.

Aşadar, aici este tot secretul. Omul care renaşte în Iisus Hristos - dar renaşte cu adevărat, renaşte din rădăcina lui, din adâncimea fiinţei lui, renaşte însăşi persoana lui, şi nu doar face unele lucruri sau are unele obiceiuri religioase şi creştine - omul acesta îşi păstrează întreagă personalitatea lui, dar intră şi lesne în contact cu ceilalţi, de vreme ce iubirea adevărată funcţionează. Se luptă, suferă, osteneşte, dar în cele din urmă învinge. Aşadar, înfruntă cu uşurinţă întâmplările pe care le întâlneşte în viaţă.

* * *
Omul a fost plăsmuit de Dumnezeu, astfel încât să-şi păstreze integră persoana lui şi, totodată, să poată fi în comuniune deplină - întru Dumnezeu, desigur - cu ceilalţi oameni.

Arhim. Simeon Kraiopoulos

Fragment din cartea "TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSUŢI?", Editura Bizantina

Cumpara cartea "TE CUNOŞTI PE TINE ÎNSUŢI?"

 

Pe aceeaşi temă

05 Mai 2020

Vizualizari: 477

Voteaza:

Socul nervos 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE