Umilinta - Chiar de-ati fi savarsit multe fapte bune si chiar de n-ati simti in cugetul vostru vreun rau, numai gandind ca puteti sa va incredeti, veti pierde prin aceasta tot castigul rugaciunii. Si, dimpotriva, chiar cand sufletul va este impovarat de multe pacate, de veti fi incredintati ca...
Sa te autodispretuiesti zilnic, pentru ca in golul lasat in tine, sa poata incapea Dumnezeu.
Dătătorul tuturor bunătăţilor şi izvorul vindecărilor si comoara îndurărilor Tu singur eşti, Dumnezeul Cel bun şi milosîrd. Cel ce dăruieşti de-a pururea cele bune celor ce cer. De vreme ce şi eu însumi m-am împărtăşit adeseori din nemăsuratele vindecări şi dăruirile cele...
Să te autodispreţuieşti zilnic, pentru ca în golul lăsat în tine, să poată încăpea Dumnezeu.
Starea care vă cercetează mereu sau vreme îndelungată în biserică mie îmi vine, ca să zic aşa, cu picătura. Dimineaţa liniştea şi tihna îmi sunt tulburate de numeroase îndatoriri. In pofida acestei împrăştieri, Iubitorul de oameni, în nemărginita Sa dragoste, nu i-a lăsat lipsi...
Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului - Imparatesei celei alese mai inainte de veci, Imparatesei celei mai inalte decat toata faptura cerului si a pamantului, care a venit oarecand la rugaciune in Biserica din Vlaherne si se ruga pentru cei din intuneric. Acesteia si noi, cu credinta si cu...
Acatistul Sfintei Parascheva - Preacuvioasei noastre maici, mult-milostivei Parascheva, prinos de umilinta ii aducem noi nevrednicii pacatosi pentru mijlocirile sale. Ca mari daruri ne-am invrednicit a dobandi, de la izvorul cel pururea curgator de bunatati al Mantuitorului nostru
Suicidul sau sinuciderea, ca luare sau curmare a propriei vieti printr-un act de vointa libera, este socotit ca un drept al persoanei de a dispune de propriul sau corp. Suicidul a fost interpretat sub aspect etic, de-a lungul istoriei, fie ca lasitate in fata vietii, fie drept curaj si demnitate in...
Rugaciunea invataceilor - Dumnezeule preasfinte, izvor de nemarginita intelepciune si bunatate, facator al tuturor celor vazute si nevazute, asculta rugaciunea noastra, ce inaltam catre Tine cu multa umilinta, Intareste, Bunule, pe carmuitorii nostri bisericesti si lumesti
Rugaciune pentru deochi - Stapane, Dumnezeul nostru, imparatul veacurilor, Cel atotputernic si atottiitor, Care faci pe toate si insuti le schimbi cu voia Ta; Cel ce cuptorul cel de sapte ori incins si vapaia cea dm Babilon le-ai prefacut in roua si pe sfintii trei tineri neatinsi i-ai pazit...
Rugaciunea de Luni - Doamne Iisuse Hristoase, cu adanca umilinta recunosc si marturisesc, ca in toata ziua pacatuiesc contra iubirii Tale Dumnezeiesti. Deci, astazi, ca este luni si inceputul saptamanii, ma rog cu umilinta indurarii Tale celei mari: iarta-mi pacatele cele de voie si fara de voie...
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, care in ziua de astazi ai luat Cina cea de pe urma, cu ucenicii Tai, si cu mare umilinta ai spalat picioarele lor, si ale ucenicului care Te-a vandut! Apoi, luand paine si vin in mainile Tale Cele Sfinte si binecuvantandu-le cu puterea...
Mergem de multe ori la biserica pentru a participa la frumoasele slujbe ale acatistelor sau paracliselor, ne rugam adeseori citind noi insine acatiste sau paraclise prin care cerem mai ales mijlocirea Maicii Domnului si a Sfintilor pe langa Dumnezeu, spre a ne ajuta sau a ne izbavi la vreme de...
Cearta duhurile care imi acopera credinta. Inmulteste- mi rabdarea, imi sporeste umilinta. Fa sa simt ca fiecare e mai bun decat sunt eu, sa traiesc doar pentru Tine si pentru fratele meu.
Mai inainte de a merge la Sfanta Biserica, impaca-te cu toti cu care esti certat, lasa si tu din inima si iarta tuturor celor ce ti-au gresit. Imbraca-te intr-o tinuta curata, dar modesta, ba chiar smerita, cuviincioasa stiind ca nu mergi la teatru, ci ca sa te rogi lui Dumnezeu cu umilinta si cu...
Acatistul Sfantului Iacov Persul. Instiintandu-se sotia si maica ta ca tu ai jertfit impreuna cu imparatul idolilor, scrisoare de intarire in credinta crestina ti-a trimis, dupa care cu lacrimi de umilinta ti-ai cerut iertare de la Dumnezeu si ai parasit cu desavarsire pe imparat si domni, si...
Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta.
Al doilea Paraclis al Sfantului Nectarie din Eghina - Veniti toti sa cadem cu adanca rugaciune si umilinta si sa strigam din tot sufletul catre Ierarhul ce a primit darul harului, zicand: Sfinte al lui Dumnezeu, Nectarie, ocrotitorul credinciosilor, pazeste-ne pe noi cei drepslavitori de toate...
Fericita zi a Nasterii Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ne-a adunat pe cei iubitori de Dumnezeu si constienti de sensul vietii noastre, sa-L intampinam prin credinta, invitandu-L sa intre in sufletele si viata noastra. Astazi, cele de Dumnezeu promise, de veacuri asteptate si cu mult...
Se spune ca pe cel ce se smereste in fata oamenilor il inalta Dumnezeu, dar cand vedem in jurul nostru, zi de zi, atata violenta, dusmanie, invidie si toate relele din aceasta lume, avem tendinta sa spunem ca este o nebunie sa accepti umilinta tuturor, iar cand se intampla sa intalnim un om cu...
In casa Ta Parinte vin iarasi intristat, Si cad la a Ta icoana, ce-n lume ai lasat Si plec a mea fiinta de rele impovarata Si strig cu umilinta, Parinte Tu ma iarta
Patimile Domnului. Umilinta si interese. Smerenie si putere. Facere de bine si judecata nedreapta. Iertare si condamnare. Iubire si batjocorire. Jertfire si consumism egoist. Mielul este Rastignit. De catre iepuras.
Am pacatuit inaintea Domnului! Am pacatuit la cer si inaintea Domnului, ce voi face eu acum? Cainta puternica, lacrimi multe, umilinta, mila si iertare de la Dumnezeu milostivul. Fii tare si curajos! Sa nu te temi, nici sa te spaimantezi, caci Domnul Dumnezeul tau
In manastirea unde se nevoia minunatul avva Dorotei, un pelerin a auzit spunandu-se ca, cu cat este un om mai aproape de Dumnezeu, cu atat se simte mai pacatos si si-a exprimat indoiala in aceasta privinta: Cum poate un om sfant sa se socoteasca pacatos