
In casa Ta Parinte vin iarasi intristat,
Si cad la a Ta icoana, ce-n lume ai lasat
Si plec a mea fiinta de rele impovarata
Si strig cu umilinta, Parinte Tu ma iarta !
Si inima, ce-n piatra inconjurata este,
Strapunsa e de lacrimi si-amar se tanguieste.
Isi plange neputinta si greul ei pacat,
Jeleste raiul, din care a plecat.
In marea tulburata, liman sa-mi fi Parinte
Din valurile vremii, la viata ma ridica.
Iar lacrima ce-mi spala vesmantul intinat,
O pun la talpa crucii, pe care te-am urcat.
Camelia Cristea
-
Iertarea in lumina invaturii crestine
Publicat in : Morala -
Acatist de pocainta pentru iertarea pacatelor
Publicat in : Acatiste -
De ce osandim iertarea ?
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.