Chiar de-ati fi savarsit multe fapte bune si chiar de n-ati simti in cugetul vostru vreun rau, numai gandind ca puteti sa va incredeti, veti pierde prin aceasta tot castigul rugaciunii. Si, dimpotriva, chiar cand sufletul va este impovarat de multe pacate, de veti fi incredintati ca sunteti cei din urma pacatosi, veti fi vrednici sa va ridicati ochii spre Dumnezeu cu incredere.
Dar atentie! A fi umil nu inseamna a-ti face reclama, cu toate ca ai constiinta ca multe lucruri bune ai savarsit, inseamna ca, daca te simti vrednic sa zici "Cugetul nu-mi aduce nici o invinuire", sa adaugi dimpreuna cu Pavel: "Dar nu sunt indreptatit intru aceasta" - si inca: "Iisus Hristos a venit in lume sa mantuiasca pe cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu".
A fi umil inseamna sa te cobori cu gandul cand faptele tale bune te inalta. Si Dumnezeu, fara nume de bun, primeste si lasa sa vina la El, pe langa cei cu inima smerita, si pe cei care, cu marinimie, isi marturisesc pacatele, intru care se arata milostiv si iertator.
Ca sa intelegem ce mare bine este sa nu va faceti cine stie ce autoapreciere, inchipuiti-va doua carute, inhamati la una dreptatea si mandria, la cealalta pacatul si umilinta. Si veti vedea caruta pacatului luand inaintea celei a dreptatii, nu atat datorita puterii insasi a pacatului, ci tariei umilintei, tovarasa lui.
In vreme ce caruta dreptatii va ramane indarat, nu fiindca dreptatea-i despuiata de putere, ci din pricina greutatii si a trupului de plumb al trufiei.
Umilinta, prin avantul puternic pe care-o insufleteste, biruieste greutatea pacatului - si izbuteste a se urca la cer. Trufia, prin trupul ei greoi, sfarseste prin a ucide avantul dreptatii si o trage, fara truda, spre cele de jos.
Vreti, oare, o dovada ca una dintre carute e mai grabnica decat cealalta? Aduceti-va aminte de fariseu si de vames. Fariseul intovarasea dreptatea cu trufia, cand zicea: "Iti multumesc, Doamne, ca nu sunt ca ceilalti oameni, talhari si nedrepti, nici ca acest vames…".
Nebunul!… Trufia-i nu se mai satura sa batjocoreasca obsteasca fire omeneasca, asuprind pe vamesul de langa el. Si ce facu, oare, celalalt? Nu inlatura de la sine asuprirea si nici nu se supara fiindca se vedea invinuit. Ci primi cu inima larga tot ce zicea fariseul despre el. Lovitura dusmanului sau fu pentru el un leac, o putinta de vindecare. Asuprirea, o lauda. Acesta-i pretul acestei prisosinte a umilintei. E nesimtitoare cand batjocorirea musca din ea - si nicidecum nu se infurie impotriva jignirilor aproapelui. Ba chiar, din aceste jigniri, se poate culege o mare si nobila roada: e tocmai ceea ce s-a intamplat cu vamesul. Primind ocarile, el se despovara de greseli. Zise: "Ingaduie-ma si pe mine, pacatosul!…"; si cobori de la templu mai imbunatatit decat fariseul.
Unul punea inainte dreptatea lui, ajunarile si dijma ce dadea; celalalt graia niste vorbe simple si fu despovarat de pacate. Caci Dumnezeu nu auzi numai vorbele, ci vazu si sentimentele care insoteau vorbele. Si aflandu-le ca erau de umilinta si de parere de rau, avu mila - si-Si arata bunatatea.
Sfantul Ioan Gura de Aur
-
Rugaciune pentru umilinta
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.