Am pacatuit inaintea Domnului! Am pacatuit la cer si inaintea Domnului, ce voi face eu acum? Cainta puternica, lacrimi multe, umilinta, mila si iertare de la Dumnezeu milostivul. „Fii tare si curajos! Sa nu te temi, nici sa te spaimantezi, caci Domnul Dumnezeul tau este cu tine pretutindeni, oriunde vei merge” (Iosua 1, 9). Gresit-am inaintea Domnului sa cerem iertare si milostivire de la Dumnezeu pentru greselile si pacatele noastre. Cine oare ne va scapa pe noi de urgia pacatului in afara de Dumnezeu?

Intr-adevar, una din problemele fundamentale ale procesului mantuirii omului este iertarea. Practic, fara iertare, fara pacea launtrica, nu se poate face nici un pas pe calea desavarsirii spirituale.

In urcusul spre mantuire, sufletului omului este pus in fata unor alegeri pe care trebuie sa le faca privind calea de urmat, dar si identificarea opririlor sau a pasilor pe care trebuie sa ii faca, cat si atitudinea pe care trebuie sa o adopte pentru reusita misiunii sale. In acest demers al drumului spre desavarsire duhovniceasca am gasit de cuviinta sa prezentam cativa pasi care speram sa fie de ajutor celor grabiti sa ajunga la iertare.

In primul rand, sa avem permanent in fata noastra pacatele personale ale fiecaruia dintre noi, recunoasterea si marturisirea acestora unui preot duhovnic. Sa ne punem nadejdea in preot care il reprezinta pe Hristos si mai putin in oameni. Pacatul nemarturisit poate aduce mult rau atat trupului, cat mai ales, sufletului. Mai mult, pacatul ne-spovedit poate trage dupa el alte si alte pacate si atunci tamaduirea sufletului devine tot mai anevoioasa. La fel ca in bolile trupesti, daca boala este descoperita la timp, atunci procesul de vindecare este facil si rapid. Sa nu lasam puiul pacatului in noi pentru ca va creste asemenea unui copac cu multe radacini si numeroase ramificatii.

In al doilea rand, suntem chemati cu totii sa meditam, ziua si noaptea, cu timp si fara timp, la pacatele personale si sa ne caim cu sinceritate si din tot sufletul pentru greselile facute. Sa cugetam la patimile Mantuitorului pentru ca si noi sa ne purtam cu cinste si demnitate crucea noastra cea de toate zilele si sa nu cartim atunci cand vine o incercare asupra noastra. Sa nu ne fie rusine sau teama pentru marturisirea pacatelor, dar mai ales pentru cainta si umilinta pe care trebuie sa o parcurgem tot asa cum nu ne-a fost rusine si frica la savarsirea pacatului.

In al treilea rand, este foarte important, de asemenea, sa cerem de la preotul duhovnic pedeapsa, canonul spre indreptare. Sa luam aminte invataturile Sfintilor Parinti: ''''cine isi simte pacatele este mai bun decat unul care, prin aratarea sa, este de folos lumii intregi. Si cine s-a invrednicit sa se vada pe sine asa cum este, e mai bun decat unul care s-a invrednicit sa vada ingeri''''.

Apoi, este bine sa indeplinim canonul de pocainta cu aceeasi ravna cu care am alergat la savarsirea pacatului. Sa nu ne amaram sufletul atunci cand vom primi epitimia de la preot, ci sa ne grabim a o indeplini cum se cuvine pentru a simti si trai usurarea sufletului de povara pacatului. Sa cugetam la ceasul sfarsitului nostru, la ce argumente am putea aduce noi pentru savarsirea pacatelor noastre pentru a primi izbavirea divinitatii. Niciunul.

In acelasi timp, este folositor sa avem tot timpul in fata Ziua Judecatii, pentru a fi feriti de ispita de a repeta acelasi pacat. Sa nu ne amagim cu dulceata pacatului si sa cadem in cursa diavolului pentru ca dupa aceea ne va fi mult mai greu sa ajungem la limanul iertarii „caci nimic nu este acoperit care sa nu iasa la iveala si nimic ascuns care sa nu ajunga cunoscut'''' (Matei 10, 26). Numai pacatele curatite mai inainte prin pocainta si spovedanie le va acoperi Domnul la aceasta judecata.

Al saselea pas, pe care il gasim des exprimat in scrierile Sfintilor Parinti, este revenire la locul faptei, in aceeasi situatie si sa procedezi invers de cum ai actionat data trecuta, adica cu maturitate duhovniceasca, sa poti rade tu de diavol si nu invers. Sa mergi sa ceri iertare la toti care au avut de suferit de pe urma actiunii tale pacatoase.

Si, nu in ultimul rand, este bine sa avem pururea in minte unirea cu Domnul Iisus Hristos prin sfanta impartasanie, impacarea cu Dumnezeu si obtinerea pacii launtrice, fara de care zadarnica ar fi toata osteneala si nevointa noastra, zadarnica ar fi credinta noastra.

Doamne Iisuse Hristoase, fie ca toata faptura omeneasca sa cunoasca si sa guste din mireasma, dulceata si frumusetile vietii crestine ortodoxe autentice, sa cunoasca adevarata pace si bucurie duhovniceasca, cea intru Hristos Domnul. Amin!

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul! Amin!

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.