Pedeapsa razvratitorilor.

1. Atunci Core, fiul lui Ithar, fiul lui Cahat, fiul lui Levi, cu Datan si cu Abiron, fiii lui Eliab, cu On, fiul lui Felet, din semintia lui Ruben, s-au sculat împotriva lui Moise,
2. Împreuna cu doua sute cincizeci de barbati, capetenii ale obstii fiilor lui Israel, oameni însemnati, care erau chemati la adunare.
3. Adunându-se acestia împotriva lui Moise si Aaron, le-au zis: "Destul! Toata obstea si toti cei ce o alcatuiesc sunt sfinti si Domnul este între ei.
Pentru ce va socotiti voi mai presus de adunarea Domnului!"
4. Auzind acestea, Moise a cazut cu fata la pamânt
5. Si a grait lui Core si tuturor partasilor lui si le-a zis: "Mâine va arata Domnul cine este al Lui si cine este sfânt, ca sa si-L apropie; si pe cine va alege El, pe acela îl va si apropia la Sine.
6. Iata ce sa faceti: Core si toti partasii tai sa va luati cadelnite
7. Si mâine sa puneti în acestea foc si sa turnati în ele tamâie înaintea Domnului, si pe cine va alege Domnul, acela va fi sfânt. Destul, fiii lui Levi!
8. Apoi a zis iarasi Moise catre Core: "Ascultati, fii ai lui Levi:
9. Oare e putin lucru pentru voi ca Dumnezeul lui Israel v-a osebit de obstea lui Israel si v-a apropiat la Sine ca sa faceti slujbe la cortul Domnului si sa stati înaintea obstii Domnului, slujind pentru ea?
10. El te-a apropiat pe tine si cu tine pe toti fratii tai, fiii lui Levi. Alergati acum si dupa preotie?
11. Asadar tu si toata obstea ta, v-ati adunat împotriva Domnului. Ce este Aaron, de cârtiti împotriva lui?"
12. Atunci a trimis Moise sa cheme pe Datan si pe Abiron, fiii lui Eliab. Ei însa au zis: "Nu mergem!
13. Oare putin lucru e ca ne-ai scos din tara unde curge miere si lapte si ne-ai adus sa ne pierzi în pustie? Vrei sa si domnesti peste noi?
14. Dusu-ne-ai tu oare în tara unde curge lapte si miere si datu-ne-ai tu oare în stapânire tarinile si viile ei? Vrei sa scoti ochii oamenilor acestora? Nu mergem!"
15. Si s-a mâhnit Moise foarte tare si a zis catre Domnul: "Sa nu-ti întorci ochii Tai la prinosul lor. Eu nici unuia dintre ei nu i-am luat asinul si rau n-am facut nici unuia dintre ei".
16. Apoi a zis Moise catre Core: "Sfinteste-ti ceata ta si mâine sa fiti gata înaintea Domnului: tu, ei si Aaron.
17. Luati-va fiecare cadelnite, puneti în ele tamâie si va apropiati fiecare cu cadelnita înaintea Domnului, cu doua sute cincizeci de cadelnite: si tu si Aaron sa aduceti fiecare cadelnita voastra".
18. Si si-a luat fiecare cadelnita sa, au pus în ele foc, au turnat tamâie în ele; si au stat înaintea intrarii cortului adunarii Moise si Aaron.
19. Core însa a adunat împotriva lor toata obstea înaintea usii cortului adunarii. Si s-a aratat slava Domnului la toata obstea.
20. Si a grait Domnul cu Moise si Aaron si a zis:
21. "Osebiti-va de obstea aceasta si-i voi pierde într-o clipa".
22. Iar ei au cazut cu fetele la pamânt si au zis: "Doamne, Dumnezeul duhurilor si a tot trupul, un om a gresit si Tu Te mânii pe toata obstea? "
23. Domnul însa i-a zis lui Moise:
24. "Spune obstii: Feriti-va în toate partile de locuinta lui Core, a lui Datan si a lui Abiron".
25. Atunci, sculându-se, Moise s-a dus la Datan si Abiron si s-au dus dupa el si toti batrânii lui Israel.
26. Si a zis obstii: "Feriti-va de corturile acestor oameni netrebnici si sa nu va atingeti de tot ce e al lor, ca sa nu pieriti cu toate pacatele lor".
27. Si ei au ocolit salasurile lui Core, Datan si Abiron; iar Datan si Abiron iesisera si stateau la usile corturilor lor, cu femeile lor si cu fiii lor si cu pruncii lor.
28. Zis-a Moise: "Ca Domnul m-a trimis sa fac toate lucrurile acestea si ca nu le fac eu de la mine, veti cunoaste din aceea:
29. De vor muri acestia, cum moc toti oamenii, si de-i va ajunge aceeasi pedeapsa, care ajunge pe toti oamenii, - atunci nu m-a trimis Domnul.
30. Iar daca Domnul va face lucru neobisnuit, de-si va deschide pamântul gura sa si-i va înghiti pe ei si casele lor si corturile lor si tot ce au ei, si daca ei vor fi dusi de vii în locuinta mortilor, atunci sa stiti ca oamenii acestia au dispretuit pe Domnul".
31. Cum a încetat el sa spuna toate cuvintele acestea, s-a desfacut pamântul sub aceia
32. Si si-a deschis pamântul gura sa si i-a înghitit pe ei si casele lor, pe toti oamenii lui Core si toata averea;
33. Si s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în locuinta mortilor, i-a acoperit pamântul si au pierit din mijlocul obstii.
34. Si tot Israelul, care era împrejurul lor, a fugit la strigatele lor, ca ziceau: "Sa nu ne înghita si pe noi pamântul!"
35. A iesit apoi foc de la Domnul si a mistuit pe cei doua sute cincizeci de barbati care au adus tamâie.
36. Dupa aceea a grait Domnul cu Moise si a zis:
37. "Spune lui Eleazar, fiul preotului Aaron, sa adune cadelnitele cele de arama ale celor arsi si focul strain sa-l arunce afara, caci s-au sfintit cadelnitele pacatosilor acestora prin moartea lor.
38. Sa le sfarâme deci si sa le faca foi pentru acoperit jertfelnicul. Pentru ca le-au adus aceia înaintea Domnului, s-au sfintit si vor fi semn pentru fiii lui Israel".
39. A luat deci Eleazar, fiul preotului Aaron, cadelnitele cele de arama, pe care le adusesera cei arsi, si le-a prefacut în foi pentru acoperit jertfelnicul,
40. Ca sa-si aduca aminte fiii lui Israel ca nimeni din alt neam, care nu e din semintia lui Aaron, sa nu se apropie sa aduca tamâiere înaintea Domnului, si sa nu fie ca si Core si partasii lui, precum îi graise Domnul prin Moise.
41. A doua zi însa toata obstea fiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise si a lui Aaron si a zis: Voi ati omorât poporul Domnului.
42. Si când s-a adunat obstea împotriva lui Moise si Aaron, acestia s-au întors catre cortul adunarii, si iata norul l-a acoperit si s-a aratat slava Domnului.
43. Si a venit Moise si Aaron la cortul adunarii.
44. Atunci a grait Domnul cu Moise si Aaron si a zis:
45. "Departati-va de obstea aceasta, ca într-o clipa o voi pierde". Iar ei au cazut cu fata la pamânt.
46. Si a zis Moise catre Aaron: "Ia-ti cadelnita, pune în ea foc de pe jertfelnic, arunca în ea tamâie si du-o repede în tabara si te roaga pentru ei, ca a iesit mânie de la fata Domnului si a început pedepsirea poporului".
47. Atunci Aaron a luat, cum îi zisese Moise, a alergat în mijlocul obstii si iata se începuse moartea în popor; si a pus tamâia si s-a rugat pentru popor;
48. Si stând el între morti si vii, a încetat bataia.
49. Au murit atunci din pedepsirea aceea paisprezece mii sapte sute de oameni, afara de cei ce murisera pentru razvratirea lui Core.
50.
Iar dupa ce a încetat pedepsirea, s-a întors Aaron la Moise, la usa cortului adunarii.
.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 909

Voteaza:

Pedeapsa razvratitorilor. 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 25.37 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact