Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic

Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic Mareste imaginea.

Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic

Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel - Sfinti Mucenici !

Aparatori si Marturisitori ai Ortodoxiei pe pamant transilvan !

(21 octombrie)

Dupa obisnuitul inceput, se canta Condacele si Icoasele.

Condacul 1

Fericiti si fara de prihana v-ati aratat credinciosilor parinti marturisitori, Ioan din Gales si Moise Macinic, caci, vietuind in credinta cea adevarata, ati primit chemarea cea sfanta a preotiei si v-ati imbracat cu podoaba cea prea luminata a muceniciei. Pentru aceasta rugati-va Tatalui Ceresc sa ne ocroteasca pe noi, cei care va laudam, zicand: Bucurati-va, Sfintilor Parinti Ioan si Moise, marturisitori ai Ortodoxiei!

Icosul 1

Apa cea vie a jertfelniciei ne-a izvorat noua, in pamantul romanesc al Transilvaniei, prin patimirea Parintelui Ioan cel din Gales. Caci acesta Crucea pe umeri luand si pe Hristos marturisind a primit de la Dumnezeu cununa cea nevestejita a muceniciei. Pentru aceasta, veniti toti iubitorii de Hristos sa incununam cu laude si cantari duhovnicesti patimirea mucenicului Ioan, zicand:
Bucura-te, vlastar rasadit in Ardeal;
Bucura-te, vrednic slujitor la altar;
Bucura-te, preot de tanar sfintit;
Bucura-te, mare pastor, neplatit;
Bucura-te, sfesnic cu lina lumina;
Bucura-te, tanar cu minte senina;
Bucura-te, luceafar si blandul pastor;
Bucura-te, casa pentru-ntregul popor;
Bucura-te, scut al dreptei credinte;
Bucura-te, preot cu sfanta vointa;
Bucura-te, Veste buna pentru satul tau;
Bucura-te, ca turma ferit-ai de rau;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 2

Dreptatea si pacea turmei lui Hristos cautand pe pamant, prigoana ai suferit de la stapanitorii straini ai cetatii Sibiului, caci nerabdand a suferi sa vezi instrainarea de la credinta strabuna a fiilor neamului romanesc, Parinte Ioane, ridicat-ai glas de aparare, cantand cu ingerii lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 2

Neputand suferi potrivnicul statornicia ta in dreapta credinta, te-a supus prigonirii, Parinte Moise, dimpreuna cu cei ai casei tale; iar noi vazand patimirea ta, ne minunam de puterea lui Dumnezeu care te-a intarit, si cu laude, iti cantam:
Bucura-te, ca lui Hristos te-ai daruit;
Bucura-te, ca harul Lui te-a intarit;
Bucura-te, ca stapanitorului nu te-ai supus;
Bucura-te, ca Domnului jertfa te-ai dus;
Bucura-te, ca Banatul ti-a dat adapostire;
Bucura-te, cu Oprea Miclaus in marturisire;
Bucura-te, ca suferit-ai pentru neamul tau;
Bucura-te, ca Domnul te-a pazit de rau;
Bucura-te, ca in necazuri ai fost ca o stanca;
Bucura-te, ca credinta ti-a fost vie, adanca;
Bucura-te, ca nadejdea ti-a fost ancora tare;
Bucura-te, ca iubirea ti-a fost desfatare;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 3

Epitrahil sfintit ai socotit lanturile pe care prigonitorii le-au pus pe grumajii tai, mucenicule Moise. Vazand ei marturisirea pentru Hristos si lumina fetei tale au amutit, ca nu stiau sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 3

Asemanatu-te-ai cu Hristos, Parinte Ioan; caci parasii tai au venit la tine ca la un talhar, iar nu ca la un preot nevinovat, desi vesteai credinta cea adevarata la lumina zilei, de la altarul cel sfintit al Bisericii. De aceea vazand noi prigoana ta si a familiei tale, te laudam zicand:
Bucura-te, ca pe Moise preotul l-ai cercetat;
Bucura-te, ca-mpreuna hrisov ati semnat;
Bucura-te, ca prin Duhul, ati fost netematori;
Bucura-te, ca mustrat-ati pe asupritori;
Bucura-te, Ioane, preot ne-nfricat;
Bucura-te, ca-n suflet credinta ai pastrat;
Bucura-te, c-avut-ai sfarsit fericit;
Bucura-te, ca-n ceruri Domnul te-a primit;
Bucura-te, ca-n slava sfintii te cinstesc;
Bucura-te, ca ingerii tie iti vorbesc;
Bucura-te, ca tara iti face cinstiri;
Bucura-te, ca te numeri cu sfintii martiri;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 4

Vazand chinul la care erai supus, Parinte Ioane, inlantuit in temnita cea intunecata a cetatii Sibiului, venit-a batranul tau tata, Ioan, la mai marii cetatii pentru a mijloci eliberarea ta, dar acestia au nesocotit glasul cererii lui. Dar Hristos a fost pururea cu tine intarindu-te, caci Ii cantai neincetat: Aliluia!

Icosul 4

Despartitu-te-au oamenii Curtii Imperiale de lumina soarelui, aruncandu-te in temnita intunecoasa mucenice Moise, dar n-au putut lua de la tine lumina lui Hristos, Cel Care, incalzind si luminand inima ta si a noastra, ne indeamna a-ti canta:
Bucura-te, luptator pentru Ortodoxie;
Bucura-te, ca gustat-ai din apa cea vie;
Bucura-te, stanca din Carpati taiata;
Bucura-te, minte de Hristos luminata;
Bucura-te, lacrima pe fata prelinsa;
Bucura-te, torta vesnic aprinsa;
Bucura-te, ca-n lupte la cer ai privit;
Bucura-te, ca viclenia ai batjocorit;
Bucura-te, ca Domnul te-a incurajat;
Bucura-te, mucenice cinstit si curat;
Bucura-te, reazam si stalp de intarire;
Bucura-te, calauza sigura spre mantuire;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 5

Ne bucuram, Sfinte Mucenice Ioan, ca haina cea stralucitoare a patimirii tale a biruit inselaciunea intunericului. De aceea, minunandu-ne de rabdarea ta, ne invesmantam si noi cu armele Duhului, ca sa luptam impotriva patimilor si a vrajmasiilor acestei lumi, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 5

Masa sfanta s-a aratat piatra cea rece a temnitei in care ai fost inchis, Parinte Ioan. Caci inarmat fiind de Hristos cu nepatimirea, ti-ai plecat genunchii la rugaciune fara sa simti asprimea frigului si bezna adancurilor. Simtirea inimii fiindu-ti incalzita de Duhul Sfant si cu ochii mintii luminati de lumina lui Hristos, ai biruit toate uneltirile lui Veliar. Pentru aceea, acum si noi, pacatosii, ridicam ochii la cer si cu indrazneala, te laudam:
Bucura-te, ostas, mult patimitor;
Bucura-te, al Ortodoxiei sfant aparator;
Bucura-te, straja si ancora tare;
Bucura-te, podoaba in sfinte altare;
Bucura-te, alinator de suflete-ndoite;
Bucura-te, preot, rugator fierbinte;
Bucura-te, toiag ce sprijini neputinta;
Bucura-te, doctor ce vindeci suferinta;
Bucura-te, pace in lume revarsata;
Bucura-te, voce de ingeri ascultata;
Bucura-te, lira dulce si suava;
Bucura-te, ca Domnul te-a primit in slava;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 6

Purtat de soldatii Imparatiei, ca altadata sfantul Apostol Pavel, ai fost aruncat mai intai intre zidurile cetatii Deva, Parinte Ioane, iar mai apoi, socotind ca esti prea aproape de turma ta cea cuvantatoare alungatu-te-au in pamant strain. Dar instrainarea de pamantul strabun nu te-a departat de dragostea lui Hristos, cantandu-I neincetat: Aliluia!

Icosul 6

Stralucit-au faptele tale si in pamant strain, Parinte Moise, caci rugandu-te pururea lui Dumnezeu pentru fiii neamului tau, ai pastrat legatura duhovniceasca cu toti cei ce sufereau pentru dreapta credinta in tara ta. Drept aceea, Hristos a intarit pe piatra credintei inima ta, iar noi iti aducem aceste cantari de lauda, zicand:
Bucura-te, comoara de ingeri cinstita;
Bucura-te, jertfa de Domnul primita;
Bucura-te, aur in topitoare lamurit;
Bucura-te, smirna cu parfum placut;
Bucura-te ,raza, ca semnul biruintei;
Bucura-te, roua pe florile credintei;
Bucura-te, mana de daruri datatoare;
Bucura-te, hrana indestulatoare;
Bucura-te, vajnic si bun marturisitor;
Bucura-te, carbune si foc arzator;
Bucura-te, candela vesnic aprinsa;
Bucura-te, ca-n ceruri ti-e usa deschisa;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 7

Vazand noi astazi, Parinte Moise, cum pietrele temnitelor macinat-au grau romanesc, adica trupul tau plin de har dumnezeiesc, ne intarim duhovniceste si indraznim a canta lui Dumnezeu, impreuna cu tine: Aliluia!

Icosul 7

Desfatatu-te-ai pe calea lui Hristos, Ioane, mucenice, de aceea nimic nu ti s-a parut prea greu pentru El: nici temnita, nici umilintele la care ai fost supus; de aceea, vazand taria ta, cantam:
Bucura-te, a brasovenilor sfanta podoaba;
Bucura-te, ca venit-au grabnic sa te vada;
Bucura-te, ca patimirea-ti nu o vor uita;
Bucura-te, ca de-a pururi cinste iti vor da;
Bucura-te, ca liniste in suflet ei ti-au pus;
Bucura-te, ca spinii suferintei ti-au smuls;
Bucura-te, ca moartea primit-ai cu placere;
Bucura-te, c-aceasta ti-a fost spre inviere;
Bucura-te, suflet de ingeri cinstit;
Bucura-te, ca Domnul in cer te-a primit;
Bucura-te, c-Ardealul te are putere;
Bucura-te, ca tara prin tine nu piere;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 8

Indulcitu-te-ai cu dorul de Hristos si de Tara, Parinte Ioane, si te-ai impartasit de dumnezeiasca Lui dragoste, Care, impreuna cu tine era intemnitat. Haina de nunta tesutu-ti-ai din rabdarea chinurilor, iara noi, vazand smerenia ta si neinduplecata ta nadejde, Domnului cantam: Aliluia!

Icosul 8

Fiind intarit de Trupul si Sangele lui Hristos din dumnezeiasca Liturghie, nu te-ai lepadat de El atunci cand slujitorii craiesti ti-au fagaduit daruri alese. De aceea, vazand noi statornicia inimii tale, nepatata de vanzare, iti cantam intr-un cuget unele ca acestea:
Bucura-te, parinte inchis pentru credinta;
Bucura-te, ca trecut-ai prin multa suferinta;
Bucura-te, preot de ingeri slujit;
Bucura-te, sfinte de Domnul iubit;
Bucura-te, raza din soare aprinsa;
Bucura-te, stea de-a pururi nestinsa;
Bucura-te, hrana de Domnul gatita;
Bucura-te, paine de Duhul dospita;
Bucura-te, apa din "apa cea vie";
Bucura-te, cale catre vesnicie;
Bucura-te, arma ce apara glia;
Bucura-te, straja pentru Romania;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 9

Tot neamul crestinesc, Parinte Moise, pomeneste suferintele tale pentru dreapta credinta. Poporul dreptmaritor te cinsteste pentru ca tu ai reinviat in sufletul confratilor tai dragostea de tara si de credinta stramoseasca, cantand: Aliluia!

Icosul 9

Lacrimile de rugaciune ale fratilor tai din Ardeal, primeste-le ca pe niste margaritare de mult pret. Fii, prea bunule Parinte, mijlocitor si rugator catre Milostivul Dumnezeu, pentru cei ce cu evlavie canta:
Bucura-te, frate cu cei osanditi;
Bucura-te, prieten ce cei oropsiti;
Bucura-te, tata pentru sarmani;
Bucura-te, mama pentru orfani;
Bucura-te, leagan pentru copii;
Bucura-te, viata pentru cei vii;
Bucura-te, casa pentru straini;
Bucura-te, tara pentru romani;
Bucura-te, sfesnic cu lina lumina;
Bucura-te, masa pururea plina;
Bucura-te, sprijin pentru popor;
Bucura-te, mare mijlocitor;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 10

Cat de dulci pentru tine au fost cuvinte dumnezeiesti: "Intra in bucuria Domnului tau!", pe care le-ai auzit de la Hristos-Dumnezeu, vrednicule de pomenire, Mucenice Ioan. Pentru aceea, impreuna cu sfintii mucenici, canti: Aliluia!

Icosul 10

Zid de intarire si turn de credinta te arati evlaviosilor ortodocsi, caci Hristos primindu-te in camarile ceresti, te-a incununat mucenic si te-a asezat in ceata sfintilor martiri, Parinte Moise. Pentru aceasta, ne bucuram de harul care l-ai primit in ceruri si te laudam:
Bucura-te, floare sadita in rai;
Bucura-te, sfinte primit cu alai;
Bucura-te, omule al lui Dumnezeu;
Bucura-te, slava pentru neamul tau;
Bucura-te, cinste pentru brasoveni;
Bucura-te, bucurie pentru ardeleni;
Bucura-te, tarie pentru Biserici;
Bucura-te, icoana sfintitilor clerici;
Bucura-te, chivot de har pastrator;
Bucura-te, parfumul placut mirositor;
Bucura-te, vietuitor in cele ceresti;
Bucura-te, ca vesnic pe Domnul privesti;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 11

Faclie aprinsa esti in salasele ceresti, Parinte Moise, intru tot fericite, lumineaza calea noastra, a celor ramasi in iuresul ispitelor si al necazurilor vietii, ca sa putem canta, dupa cuviinta, impreuna cu tine, lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 11

In ceruri vezi de-a pururi fata lui Hristos, pe Care L-ai slujit cu credinta pana la sange, Parinte Ioan. Nu inceta a te ruga pentru noi, ca sa putem rabda, asemenea tie primejdiile si necazurile vietii, ca astfel sa-ti cantam unele ca acestea:
Bucura-te, viata innoita prin cruce;
Bucura-te, cantec ce liniste-aduce;
Bucura-te, ura schimbata-n iubire;
Bucura-te, lupta spre nepatimire;
Bucura-te, frunte cu spini incoronata;
Bucura-te, minte de Duhul udata;
Bucura-te, ca Domnul in cer te-a adus;
Bucura-te, ca ingeri cununa ti-au pus;
Bucura-te, sfinte primit intre sfinti;
Bucura-te, ca esti ava intre parinti;
Bucura-te, steaua ce arati soarele;
Bucura-te, arma ce sfarma zavoarele;
Bucura-te, Parinte Ioan, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 12

Comoara de mult pret si rugator fierbinte te are Biserica, Parinte Ioan, mucenicul lui Hristos. Pe tine, care stralucesti in lumina cea neapropiata si vezi fata cea negraita a Prea Sfintei Treimi, te rugam ajuta-ne sa dobandim pacea inimii si linistea sufletelor noastre, ca sa putem canta, impreuna cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul 12

Pe cel ce este podoaba mucenicilor si mare folositor credinciosilor, adunandu-ne, o iubitorilor de praznuire, sa incununam cu cantari de laude pe mucenicul Moise, zicand:
Bucura-te, parinte de Domnul cinstit;
Bucura-te, inger de ingeri dorit;
Bucura-te, sfinte cu har curgator;
Bucura-te, mana pentru popor;
Bucura-te, suflet de Duhul Sfant plin;
Bucura-te, floare sub cerul senin;
Bucura-te, piatra din stanca Hristos;
Bucura-te, lira cu viers prea frumos;
Bucura-te, izvor cu apa cristalina;
Bucura-te, faclie cu lina lumina;
Bucura-te, ca la Domnul pururi mijlocesti;
Bucura-te, ca din ceruri vesnic ne privesti;
Bucura-te, Parinte Moise Macinic, marturisitor al Ortodoxiei!

Condacul 13

O, prea laudatilor Mucenici Ioan si Moise, preoti si aparatori ai dreptei credinte si propovaduitorii Adevarului, primiti aceste rugaciuni si fiti mijlocitori catre Prea Milostivul Dumnezeu. Ajutati-ne, cu rugaciunile voastre sa biruim uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti si sa ne invrednicim a ajunge la cunoasterea adevarului, descoperit in noi si in firea lucrurilor, ca sa putem canta neincetat impreuna cu voi, cantarea ingereasca: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori.

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.

(Acatistul Sfintilor Marturisitori Ioan din Gales si Moise Macinic din Sibiel a aparut in "Indrumator bisericesc", 2003, Editura Mitropoliei Ardealului, pp. 155-162, text alcatuit de P.S. Ioachim Bacauanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului dupa varianta propusa de Pr. Lect. Univ. Constantin Necula, diortosit si definitivat de Comisia Sinodala pentru Canonizarea Sfintilor Romani la 10. noiembrie 2003 si aprobat de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane prin hotararea nr. 4419 din 11-12 noiembrie 2003.) Sursa: Laurentiu Dumitru

16 Mai 2012

Vizualizari: 15637

Voteaza:

Acatistul Sfintilor Ioan din Gales si Moise Macinic 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • simona turkPostat la 2015-10-21 06:00

    Bucurati-va,Sfintilor Ioan din Gles si Sfinte Moise Macinic,aparatori ai dreptei credinte si prpovaduitorii Adevarului!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE