l. Iar Simon de care am vorbit mai inainte, care a fost vanzatorul banilor si al patriei, graia rau de Onia, ca si cum el ar fi abatut nenorocirea asupra lui Eliodor si ar fi fost urzitorul rautatilor;
2. Si pe facatorul de bine al cetatii si pe carmuitorul celor de un neam cu sine, si pe ravnitorul legilor, vrajmas al ocarmuirii indraznea a-l arata.
3. Atat a crescut vrajba, incat si prin oarecare om al lui Simon ucideri s-au facut.
4. Gandind Onia la primejdia invrajbirii si ca se va mania Apoloniu, stapanitorul Cele-Siriei si al Feniciei, auzind de rautatea lui Simon, s-a dus la rege,
5. Nu ca sa parasca pe cetateni, ci socotind folosul cel de obste si deosebi la tot neamul.
6. Ca vedea ca nu este cu putinta a se impaca lucrurile, fara de randuiala domneasca si ca Simon nu va inceta de la nebunia aceasta.
7. Ci murind Seleuc si luand domnia Antioh, cel poreclit Epifan, a poftit arhieria Iason, fratele lui Onia.
8. Si mergand Iason la rege, s-a rugat fagaduind trei sute saizeci de talanti de argint, si inca alt venit de optzeci de talanti.
9. Afara de acestea, fagaduia inca si alti o suta cincizeci, de i s-ar ingadui putinta de a infiinta scoala pentru tineri si pe cetatenii Ierusalimului a-i trece cetateni ai Antiohiei.
10. Si ingaduind regele, a dobandit stapanirea si indata a inceput sa invete obiceiuri grecesti pe cei din neamul sau.
11. Si lepadand milostivele ingaduinte domnesti, care s-au ingaduit Evreilor prin Ioan, tatal lui Evpolemos care fusese sol la Romani pentru imprietenire si alianta si stricand randuielile cele legiuite, randuieli fara de lege innoia.
12. Ca, fara rusine, tocmai sub cetate a intemeiat scoala si pe cei mai tari dintre tineri ii silea sa invete obiceiurile si jocurile elinesti.
13. Si intr-acest chip se intarea elenismul si sporeau obiceiurile celor de alt neam, pentru acea prea mare necuratie a acestui Iason, pagan si nu arhiereu.
14. Asa incat preotii nu se mai sarguiau spre slujbele altarului; ci nebagand seama de templul Domnului si parasind jertfele, se grabeau sa se impartaseasca cu privirea cea fara de lege a luptei la disc, dupa ce se auzea chemarea crainicilor.
15. Si datina parinteasca nebagand-o in seama, maririle cele elinesti mai bune le socoteau.
16. De aceea grea nevoie i-a cuprins, ca aceia a caror povatuire o pofteau si carora voiau a se asemana, pe aceia vrajmasi si stapanitori i-au avut.
17. Ca a face paganeste impotriva dumnezeiestilor legi nu este prea lesne, insa acestea timpul le va arata.
18. Iar cand se tineau jocurile cele din cinci in cinci ani, la care era de fata regele,
19. A trimis nelegiuitul Iason din Ierusalim, ca soli, pe cei care erau cu drept de cetatenie antiohiana, care au adus trei sute de drahme de argint pentru jertfa lui Hercule, pentru care si cei care au dus argintul s-au rugat ca sa nu se dea la jertfe, ca nu se cuvine, ei sa fie intrebuintati la alte cheltuieli.
20. Iar aceste trei sute de drahme fusesera sortite de cel care le trimisese pentru jertfa lui Hercule, dar, dupa voia celor care le-au adus, le-au harazit pentru dresul corabiilor celor de ostire.
21. Si Apoloniu al lui Menesteu fiind trimis in Egipt de regele Antioh, cu prilejul ridicarii la tron a regelui Ptolomeu Filometor, Antioh a aflat ca Ptolomeu avea asupra lui ganduri dusmanoase, de aceea Antioh, cautand sa se puna la adapost, s-a dus la Iafa si apoi la Ierusalim.
22. Si cu mare cuviinta a fost primit de catre Iason si de catre cetate, cu faclii aprinse si cu strigari a fost intampinat, si de aici spre Fenicia a pornit eu tabara.
23. Si dupa trei ani a trimis Iason pe Menelau, fratele lui Simon mai sus-numitul, ca sa duca bani regelui si ca sa-i aduca aminte de lucrurile cele de lipsa.
24. Iar el placand regelui, pentru ca l-a preamarit cu infatisarea lui de mare curtean, a ajuns sa ia arhieria, dand cu trei sute de talanti de argint mai mult decat Iason.
25. Si luand porunci domnesti, a venit, nimic vrednic de arhierie aducand, numai manie de tiran crud si urgie de fiara salbatica avand.
26. Si asa Iason, care a indepartat pe fratele sau, indepartatu-l-a si pe el altul si l-a izgonit in tara Amonitilor.
27. Iar Menelau a ajuns arhiereu, dar de banii pe care ii fagaduise regelui nici o grija n-a avut, desi Sostrate, mai marele cetatii, ii cerea.
28. Acesta era pus peste adunarea birurilor. Pentru aceea pe amandoi i-a chemat regele.
29. Si Menelau a lasat loctiitor de arhiereu pe Lisimah, fratele sau; iar Sostrate pe Crates, mai-marele Ciprului.
30. Si acestea asa fiind, s-a intamplat de s-au rasculat locuitorii oraselor Tars si Malus, pentru ca au fost dati dar Antiohidei, tiitoarea regelui.
31. Degraba dar a venit regele ca sa potoleasca rascoala, lasand in locul sau pe Andronic, unul din marii dregatori.
32. Iar Menelau, socotind ca a aflat vreme buna, furand niste vase de aur de ale templului, le-a daruit lui Andronic, si pe altele le-a vandut in Tir si in cetatile cele de primprejur.
33. Afland Onia acest lucru, l-a mustrat, fiind el in loc fara de frica, in Dafne cea de langa Antiohia.
34. Pentru aceea Menelau, luand deosebi pe Andronic, l-a rugat sa omoare pe Onia. Deci venind el la Onia si cu inselaciune dandu-i dreapta si incredintandu-l cu juramant, si cu toate ca acest lucru dadea de banuiala lui Onia, el a izbutit sa-l scoata din sihastria lui si l-a omorat indata fara teama de dreptate.
35. Din aceasta pricina nu numai Iudeii, ci multi si dintr-alte neamuri s-au scarbit sl s-au mahnit pentru nedreapta ucidere a barbatului acestuia.
36. Iar dupa ce s-a intors regele din partile Ciliciei, Iudeii cei din cetate, impreuna cu Elinii, urand viclesugul, s-au plans cum ca fara de dreptate Onia a fost omorat.
37. Iar lui Antioh, din suflet mahnindu-se, i s-a facut mila si a lacrimat pentru intelepciunea si multa buna randuiala a raposatului.
38. Si aprinzandu-se de manie, indata a luat de la Andronic porfira si i-a rupt hainele si l-a purtat imprejur prin toata cetatea, si intr-acelasi loc, in care asupra lui Onia a facut sangeroasa lui isprava, acolo l-a omorat pe nelegiuitul ucigas, Domnul rasplatindu-l cu pedeapsa de care a fost vrednic.
39. Si Lisimah, cu stirea lui Menelau, furand multe vase sfinte, a iesit vestea in cetate si s-a adunat multimea asupra lui Lisimah, dupa ce multe vase de aur se cheltuisera.
40. Si dupa ce s-au sculat asupra-i multimile manioase, Lisimah a inarmat impotriva ca la vreo trei mii de barbati, si a inceput fara de dreptate a omori, comandant fiind un anume Tyranus, om batran si cu varsta si cu nebunia.
41. Multimile, daca au vazut ca se scoala Lisimah asupra lor, apucand unii pietre, altii maciuci, altii tarana, aruncau spre cei care erau imprejurul lui Lisimah si spre cei care se sculasera asupra-le.
42. Si astfel pe multi dintre ei i-au ranit, pe unii i-au omorat si pe toti i-au pus pe fuga, iar pe furul de cele sfinte langa vistierie l-au omorat.
43. Apoi a inceput judecata pricinii lui Menelau.
44. Si cand a venit regele in Tir, trei insi, trimisi de inaltul sfat, au adus plangerea cea dreapta inaintea lui.
45. Iar Menelau, aflandu-se vinovat, a fagaduit bani multi lui Ptolomeu, fiul lui Dorimene, ca sa imblanzeasca pe rege.
46. Deci, apucand Ptolomeu pe rege intr-un foisor, unde se dusese sa se racoreasca, l-a facut sa-si schimbe parerea.
47. Si pe Menelau, capul a toata rautatea, l-a scos nevinovat; iar pe nenorocitii aceia, care macar si la Sciti, de si-ar fi spus pricina, s-ar fi slobozit nevinovati, pe acestia i-a judecat spre moarte.
48. Drept aceea, degraba, nedreapta moarte au suferit cei care purtasera cuvant pentru cetate si pentru popor si pentru sfintele vase.
49. Pentru care lucru si locuitorii din Tir, mahnindu-se de aceasta rautate, cu mare cuviinta au dat lucrurile cele de ingroparea lor.
50. Iar Menelau, din pricina lacomiei celor puternici, era in cinste, si, crescand intru rautate, mare vrajmas a fost celor de un neam cu el.
.