Manastirea Argesului


Manastirea Argesului - Curtea de Arges

Printre cele mai vechi asezari de care vorbeste istoria noastra se numara si Curtea de Arges cu imprejurimile ei. In veacul al XIII-lea, inalta cetate a Poenarilor, cu fortificatiile sale de piatra si putul care o lega direct cu albia riului de jos, facuse sa ajunga, pina departe, faima acestor locuri; iar pe la jumatatea secolului urmator, curtea Basarabilor si biserica "Sfintul Nicolae Domnesc" rasfring aceasta faima asupra intregii asezari adunata cu timpul in preajma lor: Curtea de Arges de mai tirziu.

Dupa documente si inscriptii, ca si din marturiile sapaturilor arheologice, istoria acestui stravechi tinut voievodal, chiar daca nu consemneaza data precisa cind s-au grupat aici intiiele centre locuite, face insa dovada ca: aceste centre s-au dezvoltat indeajuns de repede, pentru ca, pe la jumatatea veacului al XIV-lea, sa ateste deopotriva cu existenta unui scaun Domnesc, si pe aceea a unei insemnate organizari bisericesti. Astfel asociate, puterea statala si cea religioasa impodobesc valea Argesului cu fapte de arme si locasuri de inchinare, care-i pastreaza intacta functia ei spirituala, chiar atunci cind capitala se muta la Tirgoviste.

Dintre monumentele care au fost faurite de-a lungul veacurilor, din cite au impodobit Argesul voievodal, de buna seama ca biserica inaltata de Neagoe Basarab (1512-1521) este cea mai valoroasa constructie de arta si arhitectura bisericeasca.

Manastirea Arges

 

Inceputa in 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fara seaman de frumos lucrarile ei s-au incheiat trei ani mai tirziu, asa incit la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sa vorbeasca de "manastirea domniei mele de la Arges", si sa-i harazeasca "vama ce este la Ocna Mica de la Tirgoviste..". Ascultind nu numai legenda, ci si unele stiri istorice, se pare ca din lipsa de bani, cu toata jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi ispravita inainte de trecerea intru cele vesnice a lui Neagoe Basarab.

Asadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumati (1522-1629), odata urcat pe scaun, a consfintit continuarea decorarii asezamintului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care mentioneaza si numele lui Dobromir zugravul.

Dupa toate izvoadele, Neagoe Basarab a cladit biserica sa pe fundatiile unui locas mai vechi, care nu fusese altul decit sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti. Pe aceasta, Neagoe gasind-o "darimata si neintarita .. a zidit-o si inaltat-o din temelii", fapt pe care un cronicar al infaptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, il intareste. In aceasta forma, biserica Manastirii Curtea de Arges cunoscuta din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopala", cind a devenit resedinta Episcopiei Argesului, ramine, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, daca nu monumentul cel mai de seama, una dintre cele mai reprezentative constructii al sale.

Ca atare o pomenesc documentele si o amintesc toti calatorii straini, care si-au aflat adapost in chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, considera vechea asezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleasi cuvinte de inalta pretuire le noteaza, in 1794, si englezul Robert Ainslie si - mai tirziu - pictorii Bouquet si Lancelot, ale caror insemnari de calatorii si stampe au facut sa circule si in afara granitelor tarii faima manastirii lui Neagoe Basarab.

Dupa unele refaceri partiale si intregiri in timp ale ansamblului sau, vatamata si de un puternic incendiu, Biserica Episcopala Curtea de Arges a fost refacuta - astfel dupa cum se vede astazi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy si de arhitectul roman Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrarilor de restaurare, in a doua jumatate a secolului trecut. A fost ispravita in anul 1885 si sfiintita la 12 octombrie 1886.

Asa cum se infatiseaza in prezent, biserica este alcatuita dintr-un pronaos, contopit organic cu constructia propriu-zisa, ai carui stilpi interiori sustin o turla pe mijloc cu doua turnulette laterale care incununeaza fatada de apus a bisericii. Acestea din urma, prin podoavba lor exterioara, rasucite ca o mare impletitura din fibre groase de zidarie, la prima veedere, dau impresia ca stau sa cada unul asupra celuilalt si ca se insurubeaza in tariile cerului. Restul bisericii si altarul - cu abside care ii implinesc forma de cruce - sustin de asemenea o turla inalta, a carei imbinare cu ansamblu se face prin bolti, dind un tot arhitectonic de o zveltete inegalabila.

In fata intrarii se afla un aghismator deschis, sprijinit de patru coloane, lucrat din marmura de felurite tonuri si desene. Precum intreaga biserica, si acestea reprezinta o admirabila opera de arta. Vazut dinspre apus, aghiasmatorul cu invelitoarea de plumb si crucea aurita se proiecteaza pe cele 12 trepte care urca spre intrarea in sfintul locas si pe rama care o imbraca, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate si modul de cizelare au urmarit sa redea, cit mai apropiat de original, vechea decoratieee a constructiei lui Neagoe Basarab, decoratie in care elementele din afara fusesera armonizate de arta mesterilor locali, intr-un stil propriu. Iar cit priveste acesta arta, chiar daca au lucrat alaturi de mesteri straini, privitorului de azi ii apare clar faptul ca localnicii au izbutit nu numai sa egaleze, ci adesea sa-si impuna propria lor personalitate, realizind armonii decorative dintre cele mai originale.

In ansamblu biserica este asezata pe o puternica temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatra, mai larg decit suprafata de baza a bisericii, marginile lui terminindu-se cu un fel de imprejmuire din floroni (crini) sculptati din piatra. Peretii exteriori sint impartiti in doua zone suprapuse demarcate printr-un briu, oimpletit in suvite, care inconjoara biserica. In partea de jos se fla o suita de panouri dreptunghiulare, in care sint fixate ferestrele. Acestea sint inramate in chenare cu ornamentatii dintre cele mai felurite care, ca si cele ale portalului de la intrare, amintesc intreteserea geometricaa de la Manastirea Dealu.

In registrul de sus, de asemenea, se afla o suita de panouri semicirculare in partea superioara, in centrul carora sint fixate placi decorative si discuri in rozeta, iar ca niste paftale domnesti, la intretaierea arcurilor, se afla alte discuri mai mici, deopotriva de fin realizate. Pe ele sint asezati porumbei, care parca stau gata de zbor. Fiecare poarta in cioc un clopotel. La adierea vintului, acesti clopotei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depasind bordurile scurte ale acoperisului asezate pe mai multe rinduri paralele de cizeluri, constructia bisericii cresyte intr-o suita de volume si suprafete, pe care se inalta cele patru turle; de o rara bogatie ornamentala, ele aduna in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele in relief, aceleasi modele prin care (ca, de altfel si in restul decoratiei acestui monument) se stravad, armonizate specific de mesterii bastinasi, o seama de elemente de arta araba si georgiana. Acoperisul turlelor, bogat impodobit, pare iesit din mina unor aurari, iar lanturile care sustin crucile sint aidoma unor mari bijuterii lucind in soare.

In interior, pe linga zugraveala executata in ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard si de romanul N. Constantinescu din Curtea de Arges, pe linga panourile votive, mormintele ctitorilor si timpla facuta din marmura, bronz aurit si onix, pe linga icoanele ei lucrate in mozaic, atrage atentia, ca o exceptionala realizare sculpturala, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentind pe cei 12 Sfinti Apostoli; aceste coloane dau cu adevarat o impresie de viu si mers aievea. Din ancadramentul lor central - tinind loc de despartire intre partea de la intrare si sinul propriu-zis al bisericii -, interiorul acesteia, discret invesmintat in zugraveala pictorilor aici amintiti, apara intr-o calma maiestate, ca un adinc indemn la reculegere.

Vechea timpla din sec XVII-lea, de o reala originalitate ornamentala si iconografica - adapostita temporar in biserica de sat din Valea Danuluii - aflata acum in Colectia de obiecte de arta bisericeasca din Manastirea Curtea de Arges. Aceasta catapeteasma, dupa stil, impreuna cu citeva icoane, dateaza din timpul domnului Serban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, precum spune una din pisaaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfintul locas.

De asemenea, in imediata vecinatate a manastirii, susura neintrerupt izvorul basmului, pe care localnicii il numesc "Fintina lui Manole". Aceasta denumire porta peste timpuri povestea mesterului, care, neputind cobori de pe biserica dupa ispravirea ei, - luindu-i-se scarile -, si-ar fi facut aripi dinn sindrila si, ca un alt Icar, sarind din inaltimea sfintului locas, la temelia caruia se spune ca-si zidise propria sotie, s-ar fi prabusit in acest loc, sufletul sau preschimbindu-se in cintec limpede de izvor.

De la "Fintina lui Manole" se vede, spre apus, fosta Bolnita a manastirii: monument istoric, despre care un document existent scrie ca "se gasea alaturi de biserica lui Neagoe Basarab inca din 1524".

In acest ansamblu de frumuseti naturale, arta si istorie romaneasca, biserica Manastirii Curtea de Arges se infatiseaza ca o podoaba de mare pret, fara asemanare in tara noastra.

Sursa: www.ici.ro

13 Iunie 2012

Vizualizari: 17037

Voteaza:

Manastirea Argesului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE