Cuv.Teodor Sicheotul episcopul; Sf.Apostol Natanail

 

 Cuviosul Teodor Sicheotul, Episcopul Anastasiopolei

 

In pamantul Galatiei este un sat ce se numeste Sicheia, sub stapanirea cetatii lui Anastasie, care este prima sub stapanirea Ancirei, ce este departe de Anastasiopolia ca la douasprezece stadii. De acolo era patria Cuviosului Teodor Sicheotul, care s-a zamislit cu minune in pantecele maicii sale, ce se numea Maria, din barbat vestit, cu numele Cozma, slujbas imparatesc, pe vremea imparatului Iustinian cel Mare. Caci atunci cand a zamislit maica sa, Maria, in noaptea aceea adormind, a avut o vedenie minunata: a vazut o stea prea mare si prea luminoasa pogorandu-se din cer in pantecele ei. Si desteptandu-se Maria, a spus aceasta maicii sale Elpidia si surorii, sale Despina, care vietuiau langa dansa.

   

Dupa aceea s-a dus la un oarecare parinte inaintevazator, care in sihastrie petrecea in liniste ca la sase stadii de la satul acela, si acea vedenie infricosatoare pentru zamislirea ei, i-a spus-o lui.

Iar staretul acela, invatand-o cu duhovnicesti sfatuiri despre viata cea placuta lui Dumnezeu, i-a zis: "Pruncul cel ce s-a zamislit in tine, va fi cu adevarat om mare, nu numai inaintea oamenilor, ci si inaintea lui Dumnezeu; pentru ca steaua aceea luminoasa insemneaza slaya imparateasca, precum socotesc talcuitorii de vise cei intelepti. insa de tine nu se va spune asa, adica steaua cea vazuta de tine mai inainte nu vesteste putere imparateasca pe pamant, ci slava de fapte bune si de darurile lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le va turna in cel zamislit de tine, pentru ca voieste ca pe robii Sai sa-i sfinteasca in pantecele cel de maica, mai'inainte de nasterea lor".

   

Aceasta mai inainte proorocind-o Mariei vazatorul staret si din destul invatand-o, a eliberat-o cu pace. Deci s-a instiintat despre aceasta si Teodosie, episcopul cetatii lui Anastasie, si acela asemenea gandea la vedenia aceea, ca pruncul ce se va naste, va fi lumina lumii. Iar Maria intorcandu-se de la staret, petrecea dupa sfatul lui cu placere de Dumnezeu in intreaga intelepciune, fara barbat, impreuna cu mama si cu sora sa.

   

Iar cand s-a implinit vremea nasterii, a nascut Maria pe acest rob al lui Dumnezeu si botezandu-l dupa obiceiul crestinesc, l-a numit Teodor, care se talcuieste dar al lui Dumnezeu, cu insusi numele aratand mai inainte, ca pruncul acela are sa fie pentru lume mare daruire de la Dumnezeu. Si facandu-se pruncul de sase ani, dorea maica sa sa-l inscrie mai inainte de vreme in randuiala ostaseasca; deci ii gatea lui brau de aur si haine de mult pret, si alte lucruri de trebuinta la randuiala ostaseasca. Si dorea sa mearga la Constantinopol, ca acolo sa faca ostas la imparat pe fiul sau. Dar i s-a aratat ei in vis Sfantul Mucenic Gheorghe, zicandu-i: "Pentru ce la un sfat ca acesta te-ai hotarat pentru fiul tau, o, femeie? Nu te osteni in zadar, pentru ca imparatul cel ceresc are trebuinta de fiul tau!"

   

Deci desteptandu-se din somn Maria, a inceput a plange si a zice: "S-a apropiat moartea copilului meu", caci i se parea ca va muri degraba. Dar pruncul crestea cu anii si cu intelegerea, iar cand era de opt ani l-a dat maica-sa la invatatura cartii. Si cu darul lui Dumnezeu invata mai bine decat toti copiii si era mai iubit decat toti pentru obiceiurile sale cele bune; pentru ca in copilarestile jocuri avea barbateasca intelegere, pazindu-se de tot cuvantul de juramant sau de hula, si chiar si pe ceilalti copii ii oprea de la acelea, impacand toate certurile si bataile dintre copii.

   

Era in casa acelor femei, un barbat batran, cu numele Stefan, temator de Dumnezeu si dreptcredincios, pe care ca pe un parinte il cinsteau pentru viata lui cea imbunatatita. Pe acesta vazandu-l copilul Teodor postind pana seara in Sfantul Post cel de 40 de zile, si o mica faramitura de paine cu apa gustand seara, s-a aprins cu dragostea cea dumnezeiasca si a inceput a urma postirii lui, infranandu-se si el tot asa. Iar cand se intorcea de la scoala la vremea pranzului, il silea maica-sa sa manance cu dansii, dar el nu voia. Dupa aceea, ca sa nu fie silit la mancare, a inceput a nu se mai intoarce la vremea mesei acasa, ci toata ziua sedea la scoala pana seara. Iar seara mergea mai intai la biserica impreuna cu Stefan la obisnuita cantare si se impartasea cu Preacuratul Trup si Sange al lui Hristos Dumnezeul nostru, apoi mergea acasa tarziu si primind o mica bucata de paine cu apa, se intarea.

   

Si il sileau maica-sa si ceilalti casnici ca sa manance fiertura si celelalte mancari, iar el nicidecum nu voia. Si a rugat maica-sa ps dascal, ca la vremea pranzului sa slobozeasca pe copil de la scoala acasa si sa-l sileasca sa manance cu dansii, caci din cauza nemancarii era foarte uscat cu trupul. Iar el nu mergea acasa, ci se suia in muntele ce era acolo, unde era biserica Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe. Acolo, Sfantul Mare Mucenic aratandu-i-se la vederea ochilor in chip de tanar preafrumos, il ducea inauntrul bisericii; si se indeletnicea in biserica Teodor cu citirea cartilor sfinte, pana ce trecea vremea pranzului. Si iarasi mergea de la biserica ca si cum ar fi mers de acasa la scoala, iar seara, intrebandu-l maica-sa pentru ce n-a venit sa pranzeasca, raspundea: "Nu invatasem stihurile si pentru aceea m-a oprit". Si iarasi ruga maica-sa pe dascal, ca sa lase pe Teodor sa pranzeasca la vremea cea cuviincioasa. Iar dascalul cu juramant adeverea ca dupa cererea ei cea dintai, in toate zilele il slobozea pe Teodor cu ceilalti copii de la scoala, la vremea pranzului.

   

Si instiintandu-se maica-sa, cum ca Teodor la pranz se suie in munte la biserica, a trimis o sluga sa-l aduca cu forta de acolo si cu multe certari il ingrozea sa vina sa pranzeasca, iar el, neascultand-o, isi pazea obisnuita infranare. Si fiind el de zece ani, a navalit o boala oarecare peste satul acela si multi boleau foarte, iar unii si mureau. Atunci s-a vatamat de acea boala si fericitul copil Teodor si era aproape de moarte, deznadajduit de ai sai. Deci luandu-l aproape mort l-au dus la biserica Sfantului Ioan Botezatorul, ce era aproape, si l-au pus in fata altarului. Iar in varful bisericii sub cruce era inchipuirea fetei Mantuitorului si dintr-aceea au picat doua picaturi de roua asupra copilului cel bolnav si indata s-a sculat sanatos si s-a dus acasa, multumind lui Dumnezeu. Dormind el noptile intre casnicii sai, cand toti erau cuprinsi de un somn greu, mergea la dansul Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si-1 destepta, zicandu-i: "Scoala-te, Teodore, caci luceafarul a rasarit si a sosit vremea rugaciunii celei de dimineata; de aceea sa mergem la biserica Sfantului Gheorghe". Iar copilul indata cu sarguinta si cu bucurie se scula.

   

Deci, la inceput i se arata Sfantul Gheorghe in chipul lui Stefan, cel din casa lor. Dupa aceea in insasi chipul sau i se arata lui, desteptandu-l in fiecare noapte si ducandu-l la biserica. Iar diavolii, vrand pe cale sa ingrozeasca pe .copil, se prefaceau in lupi si in diferite fiare si se repezeau asupra lui. Dar Sfantul Mucenic, mergand inaintea lui si purtand sulita in maini, izgonea acele infricosate naluciri si lui Teodor ii poruncea sa nu se teama. Astfel, facandu-se acestea in toate noptile, maica-sa si celelalte femei desteptandu-se din somn si pe Teodor neaflandu-l in pat, s-au mirat si au cunoscut ca mergea noaptea la biserica. Si se minunau, cum de cu seara culcandu-se sa doarma in mijlocul lor, se scoala nesimtit de nimeni. Deci, se temea maica sa ca nu cumva sa-l manance fiarele pe copil, caci in acea vreme se auzise ca un lup rapeste nu numai dobitoacele, ci si pe copiii cei mici. Pentru aceea cu certuri il ingrozea sa nu iasa din casa la biserica mai inainte de rasaritul soarelui, de vreme ce locul acela era pustiu. insa fericitul copil nicidecum nu asculta pe maica sa, ci la obisnuita vreme a noptii desteptat fiind de Sfantul Gheorghe, pleca la biserica lui, nestiut de nimeni.

   

Odata, cand se lumina de ziua, desteptandu-se maica sa si femeile cele cu dansa si pe copilul Teodor neaflandu-l in pat, s-au umplut de manie; si alergand la biserica, l-au luat de acolo si apucandu-l maica lui de par, il tragea spre casa, batandu-l foarte rau. Si nu l-au slobozit toata ziua din casa, iar spre noapte l-au legat de pat, ca sa nu iasa nicaieri. Si in acea noapte Sfantul Marele Mucenic Gheorghe s-a aratat in vis maicii lui Teodor si femeilor celor cu dansa, avand sabia incinsa la coapsa, pe care scotand-o, le ingrozea cu manie, zicandu-le: "Voi taia capetele voastre, daca veti mai bate pe copilul acesta si veti opri venirea lui catre mine". Iar femeile desteptandu-se cu spaima mare din somn, spuneau acea infricosata aratare si ingrozire a mucenicului una alteia, caci toate una si aceeasi vedenie vazusera. Si indata dezlegand pe sfantul copil, il dezmierdau cu cuvinte mangaietoare, ca sa nu se manie pe dansele ca l-au batut. Si il intrebau, cum mai inainte de a se lumina de ziua merge la biserica, iesind din casa, si nu se teme de fiare. Iar el le spunea, cum ca in toate noptile venea la el un tanar luminos si il destepta si il ducea la biserica, aparandu-l de naluciri pe cale. Deci, au cunoscut femeile, ca Sfantul Mucenic Gheorghe, pe care il vazusera in vedenie, i se arata lui si il apara. Din acea vreme, intru nimic nu mai opreau pe Teodor, ci l-au lasat spre purtarea de grija a lui Dumnezeu, zicand: "Voia Domnului sa fie!"

   

Acest fericit copil avea o sora mica, cu numele Viata, pe care mama lui o nascuse din alt barbat, fiindca, sfatuind-o rudeniile, se mai maritase inca o data. Acea copila il iubea pe fratele sau Teodor si adeseori ii urma lui ziua, pe cand mergea la biserica, si se ruga cu dansul impreuna si se sarguia sa urmeze vietii lui. Pentru ca Duhul lui Dumnezeu lucra si intr-insa, ca si in Teodor. Nu departe de casa lor era o biserica a Sfantului Mucenic Emilian, care in acea tara a Galatiei, in cetatea Ancirei, pe vremea imparatiei celui fara de lege Iulian Paravatul, a fost rastignit pe cruce dupa multe munci.

   

In biserica acelui mucenic intrand fericitul Teodor, petrecea toata noaptea in rugaciune. Iar odata adormind la miezul noptii, i s-a facut o astfel de vedenie. I se parea ca sta inaintea unui imparat care sedea pe scaun intr-o slava mare, inconjurat de multime mare de ostasi, si o femeie prea luminata, imbracata in porfira, era de-a dreapta imparatului; si l-a auzit pe Acela zicandu-i: "Nevoieste-te, Teodore, ca sa primesti plata cea desavarsita in imparatia cerului; iar Eu si pe pamant te voi face cinstit si te voi preamari inaintea oamenilor!" Aceasta vedenie i s-a facut in anul al 12-lea al vietii lui. Si din acel ceas cu mai multa dorire catre Dumnezeu si cu dragoste aprinzandu-se, a inceput mai mult a se osteni. Deci s-a inchis intr-o camara a casei sale si a petrecut intr-insa de la praznicul sfintei dumnezeiestii Aratari (Botezul Domnului) pana la praznicul Duminicii Stalparilor, in post si rugaciune, indeletnicindu-se cu citirea cartilor si vorbind cu insusi Dumnezeu. Iar mai ales in doua saptamani ale Sfantului Post cel de 40 zile, in cea dintai si in cea din mijloc, nu vorbea nimic cu nimeni, ci, petrecand cu adanca tacere, isi adancea toata mintea sa in Dumnezeu.

   

Iar dupa trecerea sfantului si marelui post, sosind praznicul invierii lui Hristos, uratorul diavol nesuferind sa-l vada pe un imbunatatit copil ca acesta, gandea cum l-ar pierde. Si a mestesugit un viclesug intr-acest chip: intr-una din zile, s-a prefacut in chipul unui tanar, Gherontie, care invata impreuna cu Teodor la scoala, si mergand la Teodor, l-a chemat cu el spre racorire. Si luandu-l, l-a suit pe un deal inalt, ce se numea Tzedrama, si stand pe o piatra mai inalta, a inceput a ispiti pe Teodor, ca si altadata in pustie pe insusi Domnul nostru Iisus Hristos, zicandu-i: "De voiesti, o, bunule Teodore, sa-ti arati vitejia ta, arunca-te de aici jos". Iar Teodor a raspuns: "Ma tem, de vreme ce aceasta inaltime este nemasurata". Zis-a diavolul: "Tu mai mult decat toti ai fost mai viteaz la scoala, iar acum te temi de aceasta? Iata eu nu ma tem, ci indata voi sari jos". Teodor a zis: "Sa nu faci aceasta, ca sa nu mori cazand". Iar diavolul se intarea, zicand ca nici o primejdie nu va patimi. Teodor a raspuns: "Daca vei face aceasta tu mai intai si te voi vedea intreg, apoi si eu dupa tine voi urma". Si indata diavolul a sarit din inaltime jos, in acea adancime fara masura, apoi statea acolo in dreptu-i si chema la sine pe Teodor, ca si el asemenea sa se arunce.

   

Iar Teodor vazand aceasta, s-a spaimantat si gandea in sine, cum Gherontie, care mai inainte nu avea niciodata o indrazneala ca aceea, a putut sa sara jos fara vatamare din asa inaltime de deal. Gandind el acestea, iar diavolul strigandu-l de jos si chemandu-l la sine, indata s-a aratat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si, apucand de mana pe Teodor, i-a zis: "Vino aici si urmeaza-mi! Nu asculta pe ispititorul, care cauta sufletul tau! Pentru ca acesta nu este Gherontie, ci vrajmasul neamului nostru". Atunci a dus mucenicul pe copil in biserica sa, in care zabovind, au venit la el maica lui si bunica sa si il rugau pe fericitul sa se intoarca acasa, de vreme ce multe rudenii si prieteni se adunasera la ei la ospat si-1 asteptau. Iar el stiind Scriptura, ca dragostea acestei lumi este vrajmasa lui Dumnezeu, pentru ca cel ce voieste sa fie lumii prieten, se face vrajmas lui Dumnezeu, nu i-a ascultat, ci dezlegandu-si braul sau cel de aur si scotand haina de mult pret de deasupra si gherdanul, le-a aruncat, zicand: "Stiu ca va temeti sa nu le pierd; deci luati-le, iar pe mine lasati-ma". Iar el nu a mers.

   

Si auzind de un parinte imbunatatit, care se numea Glicherie, ca este ca la zece stadii de satul lor, intr-un loc linistit, s-a dus la el, voind sa se binecuvanteze si sa se povatuiasca de catre dansul. Iar Glicherie, fiind barbat mai inaintevazator si cunoscand ca in copil este Duhul lui Dumnezeu, l-a primit cu dragoste si bucurie. Si a zis catre el, zambind: "Fiule, iubesti chipul monahicesc?" Copilul a raspuns: "il iubesc foarte mult, parinte, si doresc cu tarie a ma invrednici aceluia". Si atunci era seceta mare in partile acelea si, iesind amandoi din chilie, au mers si au stat inaintea bisericii Sfantului Ioan Botezatorul. Si a zis Cuviosul Glicherie catre fericitul copil Teodor: "Fiule, sa plecam genunchii si sa ne rugam Domnului, ca milostivindu-Se, sa ne dea ploaie si sa adape pamantul cel uscat; din acestea vom sti, de suntem in numarul dreptilor".

   

Aceasta a voit sa faca staretul, nu ca ispitind pe Domnul, ci nadajduind ca sunt bineprimite rugaciunile lui la Dumnezeu. Deci, plecandu-si genunchii, s-au rugat si indata cerul s-a acoperit de nori, iar cand s-au sculat de la rugaciune, a cazut ploaie foarte mare si tot pamantul s-a adapat din destul. Iar staretul umplandu-se de bucurie pentru darul Domnului, a zis catre Teodor cu dragoste: "De acum, fiule, orice vei cere de la Dumnezeu, toate iti va da. Pentru ca va fi cu tine, intarindu-te ca si cu varsta trupeasca si cu duhovniceasca vietuire intru Dumnezeu sa cresti din putere in putere; iar tu sa-ti savarsesti dorinta, cand va veni vremea".

   

Dupa aceasta Teodor, luand binecuvantare de la staret, s-a intors la casa sa. Si avand 14 ani de la nasterea sa, a gandit sa-si lase casa pentru totdeauna si sa petreaca langa biserica Sfantului Gheorghe cea din munte. Deci a rugat pe maica sa si pe casnici sa nu-i faca impiedicare la scopul sau, nici sa-l supere venind la el. Iar rudele n-au indraznit sa-l opreasca, stiind ca Dumnezeu este cu dansul. Si ducandu-se Teodor, si-a sapat o pestera in munte sub altar si petrecea acolo, intrand totdeauna in biserica si rugandu-se. Si ii trimitea maica sa paine curata si pasari fierte si prajite, iar el pe toate acelea le punea pe o piatra langa drumul bisericii, ca ori pasarile, ori fiarele, ori oamenii cei ce treceau pe acolo sa le manance, iar el se hranea din prescurile ce se aduceau la biserica, mancand cate una pe zi, seara.

   

Era acolo un loc oarecare stapanit de diavoli, ce se numea Area, fiind departe de acolo ca la sase stadii, despre care se povestea ca zeita Artemida cea pagana petrecea acolo cu multime de diavoli si nu era cu putinta nimanui sa treaca prin locul acela fara primejdie. Si mai ales la amiaza, in lunile iulie si august, multi oameni se vatamau pana la moarte de diavolii aceia. Aceasta auzind-o fericitul tanar, venea in lunile acelea in toate zilele in acel loc. Si toata ziua zabovind acolo, seara se intorcea acasa intreg, nepatimind nici o primejdie de la diavoli, pentru ca ei vazandu-l venind acolo, fugeau de dumnezeiasca putere. Iar in luna ianuarie, cand se facea praznicul Dumnezeiestii Aratari, Teodor iesea cu ceilalti oameni si clerici la rau, pentru sfintirea apei. Si intrand in apa descult, statea nemiscat pana la savarsirea cantarii, iar dupa dumnezeiasca Aratare, se inchidea in pestera si petrecea in tacere, fara sa iasa pana la Duminica Stalparilor.

   

Si il iubea bunica lui, Elpidia, mai mult decat pe amandoua fiicele si se mangaia de o viata ca aceea a lui si ii ducea de mancare poame si paine. Din acestea gusta in toate sambetele si Duminicile si toti se minunau de atat de mare dar al lui Dumnezeu, care era in copilul acela atat de tanar si preamareau pe Dumnezeu, zicand: Ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit acestui prunc. Asemenea si Teodosie, episcopul Anastasiopolei, auzind toate acestea despre Teodor, se bucura si, laudandu-l inaintea tuturor, zicea: "Pruncul acesta este trimis de la Dumnezeu spre o viata ca aceasta".

   

Intr-un timp oarecare, din suparare, a cazut intr-o boala si dormitand, i s-a aratat Sfantul Marele Mucenic Gheorghe, zicandu-i: "Care este pricina bolii tale, fiule?" Iar el, cautand, a vazut pe duhul cel necurat stand departe si aratand spre dansul, a zis mucenicului: "Acel necurat si urat a adus asupra mea aceasta boala!" Iar Sfantul Gheorghe, apucand pe diavol, l-a muncit tare si l-a izgonit. Iar pe Teodor luandu-l de mana, i-a zis: "Scoala-te si fii sanatos! De acum uratul si vicleanul acela nu se va mai arata inaintea fetei tale!" Si indata desteptandu-se Teodor, s-a sculat si s-a simtit bine si sanatos.

   

Iar iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce a dat sfintilor Sai Apostoli putere asupra duhurilor necurate, ca sa le izgoneasca si sa tamaduiasca in popor toate bolile, Acela a daruit putere si dar si acestui iubit al Sau tanar si a inceput Teodor a face minuni intru slava lui Dumnezeu. Un om oarecare a adus la dansul, cand era in biserica, pe fiul sau indracit, rugandu-l ca sa-l tamaduiasca. Iar Teodor, fiind copil, nu stia ce sa faca si se lepada de un lucru ca acesta, iar omul acela, plangand, ii dadu lui Teodor un bici, zicandu-i: "Robule al lui Dumnezeu, ia biciul acesta si, ingrozind, bate pe fiul meu, zicandu-i: "Iesi, duhule necurat, din copilul acesta, in numele Domnului meu!"". Iar fericitul Teodor, precum a fost invatat de omul acela, asa a si facut. Si a inceput diavolul a striga in copil: "Voi iesi, voi iesi, dar numai un ceas sa ma slabesti!"

   

Si departandu-se Sfantul Teodor spre altar, diavolul striga din copil: "O, nevoie, o! Mare este puterea Nazarineanului! Pentru ca de cand a venit pe pamant, a inarmat asupra noastra pe oameni si acum acelui neiscusit copil i-a dat putere asupra noastra. O, vai mie, de ce fel de copil sunt izgonit eu! Pentru ca nici nu pot suferi darul cel dat lui din cer si mare primejdie are sa fie noua de la acest copil mic, caci pe multi de ai nostri ii va izgoni din trupurile omenesti. Si aceasta imi este mai cumplita primejdie, ca incepatura stapanirii celei date lui o incepe asupra mea si nici ca indraznesc sa ma intorc la tatal meu diavolul, izgonindu-ma de acest mic copilas. Caci de mi s-ar fi intamplat mie aceasta de la vreun barbat batran, nu mi-ar fi fost atata rusine si necaz. Blestemata fie ziua cand s-a nascut acest cumplit copilas!" Acestea strigandu-le diavolul, Sfantul Teodor a luat untdelemn din candela si a uns capul pruncului cel indracit, l-a insemnat cu semnul crucii si a poruncit diavolului, zicandu-i: "Iesi de acum, duhule viclean, si nu barfi mai mult!" Iar diavolul cu mare glas a racnit si aruncand pe prunc la picioarele lui Teodor, a iesit; iar pruncul s-a facut sanatos, cu darul lui Dumnezeu. Aceasta minune a strabatut prin toata partea aceea si slaveau pe Dumnezeu cei ce auzeau de acea minune.

   

Si vrand Teodor sa fie urmator prin viata pustniceasca Sfantului Ioan Botezatorul si Sfantului Ilie Proorocul, se gandea unde s-ar putea departa de oameni. Si suindu-se in partea cea mai inalta a muntelui, umbla imprejurul acelui pustiu si, vazand undeva o piatra mare, si-a sapat sub dansa o pestera. Apoi a rugat pe unul din clerici, un diacon imbunatatit, ca sa-i aduca lui cate putina paine si apa la vremea sa si cu numele lui Dumnezeu l-a jurat sa nu spuna nimanui despre dansul. Si a luat de la clericul acela o haina aspra de lana, pentru ca pana atunci umbla inca in haine moi date de maica lui, si s-a inchis in pestera sa. Iar dupa rugamintea lui, clericul i-a astupat usa cu pamant, lasandu-i numai o ferestruica mica, pe cat ii era cu putinta ca sa-i dea o bucata de paine si un vas cu apa.

   

Astfel inchizandu-se sfantul, a petrecut doi ani ingropat de viu in pamant si nestiind nimeni de dansul, fara numai clericul acela. Iar oamenii din sat, mergand la biserica si nevazand pe Teodor, se minunau si nu se pricepeau unde s-a ascuns. Si s-a intamplat in acel timp de a trecut prin satul acela o ceata de ostasi si unii socoteau, cum ca ostasii luandu-l, l-au dus cu dansii. Si au rugat cu totii pe stapanitorul acelei parti, ca sa trimita la ostasi dupa copil, dar cautandu-l cu dinadinsul si negasindu-l, au socotit ca este mancat de fiare. Si plangeau dupa dansul maica lui si toti casnicii fara de mangaiere, jelindu-se toti oamenii din satul acela pentru dansul, ca pentru un mort.

   

Iar dupa ce au trecut doi ani, clericul acela, pe de o parte vazand tanguirea maicii sale, iar pe de alta temandu-se ca sa nu moara Teodor intr-o viata stramtorata ca aceea, a spus despre dansul. Si alergand cu sarguinta si cu bucurie, au deschis pestera si l-au scos afara ca pe un mort, care, daca a vazut lumina zilei, a ramas fara glas multa vreme. Iar capul lui era acoperit de rani si de viermi, incat plangeau casnicii privind la dansul. Deci l-au dus in biserica Sfantului Gheorghe si voia maica-sa sa-l ia acasa ca sa-l tamaduiasca cu doctorii, dar el n-a voit nicidecum, ci petrecea ca si mai inainte langa biserica mucenicului si in putine zile i s-a tamaduit capul.

   

Auzind de toate acestea Teodosie, episcopul Anastasiopoliei, s-a dus cu clerul in satul acela, ca sa vada pe robul lui Dumnezeu Teodor; si vazandu-l, s-a minunat de viata lui. Apoi, povatuindu-se de dumnezeiescul Duh, l-a ridicat mai intai la treapta cea mai de jos a clerului si dupa aceea l-a hirotonit si preot, avand optsprezece ani de la nasterea sa, pentru ca zicea episcopul despre dansul: "Vrednic este unul ca acesta sa se hirotoneasca si mai inainte de vremea cea cuviincioasa, caci in el petrece darul lui Dumnezeu; pentru ca si Sfantul Apostol Pavel a invrednicit de treapta episcopiei pe Sfantul Timotei, fiind tanar". Iar catre Teodor a zis: "Domnul Care te-a invrednicit preotiei, El te va invrednici si episcopiei, ca sa pasti turma Lui cea cuvantatoare; dar mai intai sa te imbraci in randuiala monahiceasca, sa cresti cu credinta si cu faptele bune si sa te rogi pentru mine".

   

Zicandu-i aceasta episcopul si dandu-i binecuvantare, s-a dus in ale sale. Iar Fericitul Teodor a inceput a savarsi jertfa cea fara de sange, stand cu vrednicie inaintea Altarului lui Dumnezeu. Dupa aceea, vrand sa vada Sfintele Locuri de la Ierusalim si gasind un bun insotitor de calatorie, s-a dus acolo. Si ajungand la Ierusalim, s-a inchinat cu multa osardie si cucernicie lemnului Crucii cel facator de viata si Sfantului Mormant al Domnului. Apoi a inconjurat si celelalte sfinte locuri, inchinandu-se si rugandu-se. A cercetat inca si pe sfintii parinti, care erau acolo zavorati si in sihastriile pustiei, si invrednicindu-se de rugaciunile si binecuvantarile acelora, s-a dus in lavra Sfantului Gheorghe Hozevitul, care era aproape de raul Iordan, in apropiere de biserica Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, unde i s-a facut arhimandritului in vedenie, instiintare de la Dumnezeu despre Teodor.

   

Deci in acea lavra l-au imbracat in chipul monahicesc, cu porunca lui Dumnezeu, si l-au slobozit cu binecuvantare la locul sau. Iar dupa ce s-a intors la locul sau, a inceput iarasi a petrece langa biserica Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, slujind lui Dumnezeu in cuviosie si stralucind ca Moise, cu darul Domnului, cu care fiind daruit mult, tamaduia toate bolile ce se intamplau in popoare si izgonea duhurile cele necurate, ca cel ce avea putere peste dansele.

   

Iar bunica lui, Elpidia, matusa sa, Despina, si Viata, sora cea tanara, nu voiau sa se desparta de dansul, ci privind la viata lui cea placuta lui Dumnezeu, se sarguiau dupa puterea lor sa-i urmeze, postind, rugandu-se si facand milostenie saracilor din osteneala mainilor lor. Ci nu dupa multa vreme s-a mutat catre Domnul in buna marturisire matusa lui, Despina, pe care ingropand-o, a dus pe sora sa Viata intr-o manastire de fecioare, fiind de doisprezece ani, si a facut-o mireasa lui Hristos. Iar pe fericita Elpidia a lasat-o intr-o casa aproape de el sa petreaca pana la o vreme. Deci Viata, fecioara lui Hristos, avand viata sfanta, dupa trei ani s-a dus fara prihana la camara Mirelui sau Cel fara de moarte si auzind de sfarsitul ei, fericitul Teodor a multumit lui Dumnezeu cu bucurie; iar Elpidia, cu sfatul sfantului, s-a dus intr-o manastire de femei, care era aproape de biserica Sfantului Mucenic Cristofor. Si trimitea cuviosul la dansa pe copilele cele ce se aduceau la dansul pentru tamaduire, indracite sau bolnave, ca sa le povatuiasca Elpidia, cum sa se roage si sa posteasca, si sa le invete la tot obiceiul bun.

   

Dupa ducerea fericitei Elpidia in manastire, cuviosul, neavand de la nimeni vreo slujire pentru dansul, a naimit un lucrator ca sa-i slujeasca. Iar purtarea de grija a lui Dumnezeu, voind sa-l faca vanator de oameni, a inceput a trimite la dansul pe unii, spre a vietui impreuna. Mai intai un oarecare Epifanie, tanar cu anii, pornindu-se cu dorinta de Dumnezeu, a venit la dansul. Si s-a bucurat cuviosul Teodor, ca nu l-a lasat Dumnezeu singur. Deci a primit pe Epifanie si l-a imbracat in chipul monahicesc si l-a povatuit la o viata atat de sfanta, incat avea stapanire si asupra diavolilor si ii izgonea din oameni. Dupa aceea, o femeie dreptcredincioasa care dobandise tamaduire de boala sa cu rugaciunile Cuviosului Teodor, a adus la dansul pe fiul sau cu numele Filumen, tanar cu anii, insa nu si cu intelegerea, stiind bine a citi si a scrie. Si erau trei de o varsta unul cu altul, robi ai lui Hristos, asemenea cu cei trei tineri de demult din Babilon, avand o dragoste si o osardie catre Dumnezeu, iar in mijlocul lor era si insusi Hristos, Care a zis: Unde sunt doi sau trei adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor.

   

Iar dupa cativa ani, fericitul Epifanie sfarsindu-se intru Domnul, a venit in locul lui Ioan, om sarguitor in fapte bune. in acea vreme au venit la cuviosul niste oameni de la un sat ce se numea Protomaria si-1 rugau sa mearga in satul lor, fiindca aproape de acel sat era un loc stapanit de duhuri necurate si nimeni nu putea sa treaca pe la acel loc fara vatamare, nici oameni, nici dobitoace, mai ales la amiaza si dupa apusul soarelui. Deci a mers robul lui Dumnezeu in acel loc si poruncind sa-i sape o pestera mica, s-a inchis intr-insa toata iarna aceea. Si a petrecut in acel loc in post si rugaciunile cele obisnuite pana la Pasti, iar diavolii nesuferind petrecerea lui de acolo, au fugit izgoniti ca de o arma, prin rugaciunile sfantului. Si de multe ori multi oameni auzeau glasuri de plangeri diavolesti, care se tanguiau, caci ii izgonea Teodor. Iar oamenii din satul acela aveau atat de mare credinta catre el, incat mergeau de luau tarana de la pestera aceea in care petrecea cuviosul si amestecand-o in mancare si bautura, o dadeau la oamenii bolnavi si la dobitoace ca pe o adevarata doctorie si toti dobandeau tamaduire dupa credinta lor.

   

Era in satul acela un om cucernic, cu mestesugul fierar; aceluia i-a poruncit cuviosul sa-i faca o camaruta de fier, fara acoperamant, stramta, pe cat era cu putinta unui om sa stea intr-insa, caci asa a socotit sa-si afle chinuirea trupului sau. De care lucru instiintandu-se oamenii din satul acela, au adus la fierar multe unelte de fier, ca sa fie spre savarsirea acelui lucru. Si dupa ce a facut camaruta aceea, au dus-o pe ea cu cruci in satul Sicheot la cuviosul. Iar el punand-o in pestera, se inchidea intr-insa adeseori pentru mult timp. Si statea ca un stalp nemiscat, rabdand toata cum-plirea vazduhului, de vreme ce era fara acoperamant acea camaruta. Si se ardea vara de zaduf, iar iarna ingheta de raceala si de frig, caci zapada si ploaia il udau, furtunile si vanturile il bateau, dar el petrecea ca o piatra si ca un diamant tare. O rabdare ca aceea i-a dat Atotputernicul Dumnezeu, care covarsea firea si mintea omeneasca, spre mirarea oamenilor si spre marirea Sfantului Lui nume cel dumnezeiesc. Si nu numai inchisoarea camarutei aceleia de fier si-a ales de bunavoie, ci si tot trupul sau cu greutate de fier isi invelea. Si se incalta cu incaltaminte de fier, facuta dupa masura picioarelor sale, si manusi de fier de asemenea purta si in platosa de fier grea se imbraca si cu un lant de fier gros se incingea ca si cu un brau. inca si un toiag de fier greu purta, avand in varf cruce. Si isi hotarase viata in acest chip: dupa praznicul Nasterii lui Hristos, la dumnezeiasca Aratare intra in pestera, infasurandu-se cu fiarele acelea grele, si petrecea acolo pana la Pasti, iar dupa Pasti se inchidea in acea camaruta de fier.

   

Cu o greutate de fier ca aceea si cu inchisoarea cea stramta de bunavoie isi chinuia trupul, ca pe un rob obosindu-l si pedepsindu-l, ca sa nu ridice razboaiele cele dinlauntru. Iar in sfantul si marele post de 40 de zile, nu gusta nicidecum paine, ci putine poame sau legume crude si acelea numai sambata si Duminica. Si ii supusese Dumnezeu fiarele cele salbatice, care erau in pustia aceea; pentru ca un urs infricosat venind trei ani de-a randul, lua hrana din mainile lui, asemenea si un lup din pustie venind, se hranea de dansul. Si venind si ducandu-se fiarele acelea, pe nimeni nu vatamau, nici pe oameni, nici pe dobitoace, chiar daca se intalneau cu cineva; pentru ca aceea era facerea de minuni a lui Dumnezeu, prin care slavea pe placutul Sau, care il proslavea pe El.

   

A mers la cuviosul, in camaruta in care era inchis, un om ce avea tot trupul bolnav, cautand tamaduire prin sfintele lui rugaciuni. Iar el, poruncind aceluia sa se dezbrace de hainele sale, a luat apa si s-a rugat lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce prin proorocul Elisei ai curatit pe Neeman Sirianul de stricaciune si singur prin milostivirea Ta pogorandu-Te la noi si facandu-Te om, cu cuvantul ai tamaduit pe cei stricati, cauta acum spre noi si spre apa aceasta si binecuvantand-o, da-i putere de tamaduire, ca sa poata curati de stricaciune pe acest om, care sta inainte, intru preamarirea numelui Tau Celui Sfant".

   

Astfel rugandu-se si insemnand apa cu semnul Crucii, a turnat omului pe cap si pe tot trupul si indata s-a curatit de acea boala si s-a dus sanatos, laudand pe Dumnezeu. Asemenea, venind si un preot, anume Colirie, si numai haina sfantului pe sine punand-o, indata a castigat tamaduire. Niste minuni ca acestea si o viata ca aceasta a Sfantului Teodor vazand fericita Elpidia, se fericea cu duhul. Deci si ea a povatuit pe multe femei spre viata placuta lui Dumnezeu si spre chipul monahicesc le-a adus, pentru ca era foarte imbunatatita si urma nepotului sau in nevointele cele duhovnicesti. Dupa aceea, cuvioasa Elpidia s-a apropiat spre sfarsitul sau, pe care mai inainte l-a stiut din descoperirea ce i s-a facut ei. Si mergand la cea mai de pe urma cercetare si sarutare a cuviosului sau nepot, i-a spus vedenia sa, zicand: "Fiul meu si lumina ochilor mei, am vazut in aratare un tanar foarte frumos, imbracat in haina luminoasa, avand parul in chipul aurului, asemenea Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe, precum il vedem inchipuit pe icoana. Acela venind la mine, m-a intrebat despre tine, vrand sa stie de la mine randuiala cantarii de psalmi si a vietii tale. Iar eu cu de-amanuntul i-am spus lui, insa el mi-a zis: "Cand cantati psalmi, ziceti aceasta: Binecuvantati pe Domnul, muntilor si dealurilor!" Dupa aceea mi-a zis: "Mare dar ai castigat, o, femeie, invrednicindu-te a vedea pe nepotul tau intr-o randuiala ca aceasta, iar mie, ajutatorului lui, imi esti mult datoare. Dar mai ales Stapanului Cel de obste si Ziditorului Dumnezeu, toata multumirea I se cuvine, caci pe nepotul tau l-a facut vrednic a fi in randul sfintilor robilor Lui. Deci, tu de acum te odihneste, pentru ca te-ai ostenit pana acum"".

Aceasta vedenie spunand-o fericita Elpidia Sfantului Teodor si dandu-i cea de pe urma sarutare, s-a dus la chilia sa si imbol-navindu-se putin, s-a mutat catre Domnul si a fost ingropata cu cinste de catre cuviosul. Iar dupa ingroparea ei, a venit cineva de la cetatea Ancira, aducand instiintare sfantului, cum ca maica lui, Maria, a murit, si-1 sfatuia sa trimita ca sa-i ia averea, de vreme ce a murit fara mostenitor. Raspuns-a sfantul: "Nu spui adevarul, caci maica mea n-a murit". Iar acela staruia, zicand: "Cu ochii mei am vazut-o moarta". Iar el iarasi a raspuns: "Nu este adevarat! Caci n-a murit maica mea, nici va muri cu sufletul, ci si acum viaza si va fi vie in veci!" Si nu s-a ingrijit de averea ce ramasese dupa dansa, ci a postit o saptamana intreaga, facand rugaciuni cu dinadinsul catre Dumnezeu pentru sufletul ei.

   

Petrecand Cuviosul Teodor in pestera, a mers la dansul economul bisericii de la Iliopoli si prin cel ce-i slujea i-a spus rugamintea sa cu lacrimi, zicand: "Miluieste-ma, robule al lui Dumnezeu, in necazul ce mi s-a intamplat! Pe sluga mea am trimis-o, ca sa adune veniturile bisericesti, iar el, toate veniturile adunandu-le, a fugit. Iar eu, alergand incoace si incolo dupa dansul si cautandu-l, nu pot sa-l aflu. Roaga-te Domnului sa mi-1 arate, ca toata averea mea nu-mi ajunge sa platesc bisericii". Raspuns-a lui sfantul: "De fagaduiesti ca pe acel slujitor al tau nu-l vei bate, ci il vei slobozi si nimic mai mult de la dansul nu vei lua, fara numai cele bisericesti, pe care el le-a luat, apoi te va mangaia Domnul si-1 va da in mainile tale; iar de nu vei fagadui asa, apoi nu vei putea sa-l afli pe el". Iar economul a fagaduit a nu-l bate pe acela si nici a-i lua ceva dintre ale lui, ci si dintre ale sale a-i da, numai sa intoarca averea bisericeasca. Pentru ca zicea: "Eu si copiii mei vom ramane goi daca cu a mea avere voi plati pentru venitul bisericesc cel rapit". Atunci i-a zis sfantul: "Mergi cu pace la casa ta si sa fii fara grija, caci nadajduiesc catre Dumnezeu ca degraba te va mangaia". Si s-a dus economul intr-ale sale, bucurandu-se si avand neindoita nadejde in cuvintele cuviosului. Iar fugarul acela, care rapise cele bisericesti, a stat pe cale aproape de satul ce se numea Nicheia, fiind legat cu rugaciunile cuviosului si neputand sa se duca mai departe cat de putin. Deci cu parerea i se arata lui ca fuge degraba, dar de fapt el statea pe loc. Si vazandu-l oamenii care se intamplasera in calea aceea si cunoscandu-l, l-au prins si l-au dus la econom. Si asa a fost intoarsa toata averea bisericeasca pe care o luase el. Iar economul si-a implinit fagaduinta si a slobozit pe acela, nefacandu-i nici o strambatate. Apoi a mers iarasi la cuvios, dandu-i multumire.

   

Dupa aceasta un om a adus in ziua Cincizecimii pe femeia sa muncita de diavol si dupa ce a certat cuviosul pe duhul cel necurat, acela striga, zicand: "O, pentru ce te manii asupra mea, manca-torule de fier? Oare sunt vinovat? Caci nu de bunavoie am intrat intr-insa, ci fiind trimis de Teodor vrajitorul, care se numeste Carapos si petrece in satul Mazamia". Iar placutul lui Dumnezeu, certand cu numele lui Iisus Hristos pe diavolul, l-a izgonit din femeia aceea.

   

In acelasi an, in luna iunie, oamenii din satul Mazamia, auzind de minunile facute de placutul lui Dumnezeu, Teodor, au mers la el, rugandu-l cu lacrimi sa vina la ei, sa le izgoneasca lacustele care navalisera ca un nor asupra tarinilor si gradinilor lor. Iar cuviosul, mergand la ei, a intrat in biserica lor si a petrecut toata noaptea la rugaciune. Iar a doua zi a mers cu rugaciune la tarini si, luand trei lacuste in mana sa, se ruga Domnului pentru popor. Si in vremea rugaciunii au murit lacustele in mainile lui, iar el, multumind lui Dumnezeu, a zis catre popor: "Sa ne intoarcem la biserica, fiilor, pentru ca degraba ne va arata Domnul mila sa".

   

Deci, intorcandu-se sfantul la biserica, a savarsit Sfanta si dumnezeiasca Liturghie si, a doua zi, oamenii au vazut toata multimea lacustelor moarta. Aceasta vazand cel ce locuia intr-acele locuri, mai sus pomenitul vrajitor Teodor Carapos, s-a pornit cu zavistie asupra sfantului, fiindca mai dinainte se maniase asupra lui, pentru izgonirea din femeie a diavolului pe care acel vrajitor il trimisese intr-insa. Deci maniindu-se asupra sfantului vrajitorul acela si zavistuind asupra puterii lui Dumnezeu celei facatoare de minuni dintr-insul, a chemat pe diavolii cei de sub mana lui si le-a poruncit sa mearga si sa munceasca pe Teodor Sicheotul pana la moarte. Iar aceia daca s-au dus, n-au putut sa se apropie de el, fiindca avea intotdeauna rugaciunea in gura sa si-1 asteptau pana va adormi. Dar si dormind sfantul, darul lui Dumnezeu iesea ca un foc dintr-insul, arzand si izgonind pe diavoli, care din nou intorcandu-se, se repezeau asupra cuviosului; insa iar se intorceau cu rusine la cel ce i-a trimis.

   

Deci vrajitorul acela cu dosadiri ii ocara, zicandu-le: "Cu adevarat nimic nu este puterea voastra, caci daca nici cand dormea, nu v-ati putut apropia, apoi cum ii veti face aceluia ceva cand este treaz?" Iar diavolii ii ziceau: "Cand ne apropiem de el, iese o vapaie de foc din gura lui si ne arde, incat nu putem suferi". Iar vrajitorul iutindu-se cu mai multa manie si ros fiind de zavistie, a pus niste otrava omoratoare intr-un peste si a trimis pestele acela in dar cuviosului. Iar placutul lui Dumnezeu, fiind pazit cu darul lui Hristos, cand era vremea mesei cea obisnuita lui, a gustat din pestele acela si a ramas nevatamat. De acest lucru minunandu-se vrajitorul Teodor Carapos si cunoscand puterea lui Dumnezeu si neputinta diavolilor, s-a umilit cu sufletul si, mergand la cuviosul, a cazut la picioarele lui cele sfinte, marturisind pacatele sale cu lacrimi. Si arzand cartile sale cele vrajitoresti si lepadandu-se de lucrurile satanei, a luat Sfantul Botez si s-a facut rob credincios al lui Iisus Hristos. 

   

Dupa ce s-a intors cuviosul in locasul sau, i s-a intamplat de a cazut intr-o boala grea si astepta sa moara, pentru ca a vazut pe sfintii ingeri venind la el si socotea ca acum vor sa-i ia sufletul. Deci plangea si se tanguia, zicand ca nu este gata de iesire. Si era deasupra lui icoana Sfintilor doctori celor fara de plata, Cosma si Damian. Aceia i s-au aratat in vedenie si dupa obiceiul doctoricesc, ii pipaiau venele mainilor lui si vorbeau unul cu altul ca si cum deznadajduindu-l de viata, fiindca i-a slabit puterea. Si au zis catre el: "Pentru ce plangi si te mahnesti atata?" Raspuns-a bolnavul: "De vreme ce nu m-am pocait la Dumnezeu, domnii mei, si de vreme ce las aceasta mica turma, neindreptata inca la calea cea desavarsita, mai avand ea inca nevoie multa de povatuire". Sfintii i-au zis: "Dar voiesti sa rugam pe Dumnezeu pentru tine, ca sa-ti lungeasca vremea vietii?"

   

Raspuns-a bolnavul: "De o veti face aceasta si de-mi veti cere vreme de pocainta, apoi imi veti pricinui mare bucurie si veti castiga plata pentru pocainta mea". Iar sfintii intorcandu-se la ingeri, i-au rugat sa mai astepte putin, pana ce vor merge la imparatul Dumnezeu, ca sa-L roage pentru Teodor. Iar ingerii fagaduind ca vor astepta, s-au dus sfintii rabdatori de chinuri, Cosma si Damian, la Atotputernicul imparat, Hristos Dumnezeul nostru, Care a adaugat altadata cincisprezece ani lui Iezechiel, si rugandu-L pentru lungirea anilor lui Teodor, s-au intors degraba, avand intre ei un tanar, asemenea cu acei ingeri, insa cu slava mai luminat. Si acela a zis catre ingeri astfel: "Lasati peTeodor intre cei vii, pentru ca Stapanul Cel de obste al tuturor si imparatul slavei este rugat pentru el si i-a poruncit ca sa fie in trup!" Si indata sfintii ingeri cu acel prealuminat tanar s-au dus la cer, iar Sfintii Cosma si Damian au zis catre Teodor: "Scoala-te, frate, si ia aminte la tine si la turma ta, caci bunul si milostivul nostru Stapan a primit rugaciunile noastre pentru tine si ti-a daruit viata, ca sa lucrezi nu mancarea cea pieritoare, ci pe aceea care este in viata vecilor si sa aduci mantuirea multor suflete!"

   

Acestea zicand catre el sfintii doctori, s-au facut nevazuti. Iar Sfantul Teodor venindu-si in sine, simtindu-se ca este cu totul sanatos, s-a sculat indata. Si lauda pe Dumnezeu si cu mai multa osardie se sarguia la cantarea de psalmi si la post, si cu darul dat lui facea minuni, tamaduind multe feluri de boli si izgonind diavolii cu cuvantul. Apoi, strabatand vestea pretutindeni de minunile lui, multi se minunau si lasandu-si casele, se duceau la dansul spre calugarie. Iar cei ce castigau tamaduire de la dansul de bolile lor, multi dintre ei nemaivrand sa se lase de el, petreceau la dansul, slujind trebuintelor manastiresti.

   

Deci, adunandu-se multime de frati, au zidit o manastire aleasa, iar Cuviosul Teodor s-a facut arhimandrit al manastirii sale. Si deoarece biserica Sfantului si Marelui Mucenic Gheorghe era mica si nu putea sa-i incapa pe toti la obisnuita cantare, s-a sarguit cuviosul sa zideasca alta biserica mai mare, in alt loc nu departe de acolo, in numele Sfantului Arhanghel Mihail. Si a randuit pe frati sa vietuiasca acolo, iar pe ucenicul sau, Filumen, l-a trimis la episcopul cetatii lui Anastasie, ca sa ia hirotonia preotiei. Si punandu-l egumen la acea manastire, singur se indeletnicea in liniste. Si au avut nevoie de un vas de argint, pentru slujirea Sfintei Liturghii, deoarece pana atunci in manastirea lui se savarseau dumnezeiestile Taine in vas de marmura.

   

Deci cuviosul a trimis un diacon al sau la Constantinopol, ca sa cumpere acel vas de argint pentru sfintita slujba. Dar dupa ce a cumparat si a adus la dansul acel vas curat, lucrat cu mestesug ales, sfantul l-a lepadat, nevrand sa slujeasca intr-insul, pentru ca il vedea cu ochii mintii ca este negru, urat si netrebnic. Iar diaconul lauda vasul, ca este de argint curat si bine lucrat. insa cuviosul ii zicea: "Si eu vad, o, fiule, ca vasul este din argint si bine lucrat, insa are necuratie nevazuta. Si de nu ma crezi pe mine, sa facem rugaciune, ca sa-ti deschida Domnul ochii tai sufletesti si vei vedea". Deci, dupa ce s-a inchinat si s-a rugat, atunci nu numai diaconul acela, ci si toti fratii care erau acolo au vazut ca vasul acela era negru ca un carbune luat din cuptor si s-au minunat. Iar dupa ce diaconul a luat vasul in maini, indata s-a vazut curat si luminat, ca mai inainte si l-a dus la Constantinopol la argintarul de la care il cumparase si i-a spus lui pentru ce l-a lepadat Cuviosul Teodor. Iar argintarul, cercetand despre argintul acela de unde i-a venit lui, si-a adus aminte ca era din podoabele oarecarei desfranate, din castigul ei cel spurcat, si se mira de mai inainte vederea cuviosului si isi cerea iertare.

   

Deci, luand vasul acela, alte vase mai curate a dat in dar pentru trebuinta bisericii, cerand rugaciunile sfintilor pentru dansul. Iar diaconul, aducandu-le in manastire, a spus parintelui si fratilor din ce fel de argint a fost vasul cel dintai si minunandu-se de mai inainte vederea sfantului, preamareau pe Dumnezeu.

   

In acel timp niste oameni din satul Vuzia, care este supus al lui Gratianopoli, au venit la Cuviosul Teodor pentru o pricina ca aceasta: facandu-si un pod de piatra peste un rau in satul lor, pe cand scoteau piatra din pamant si ciopleau lespezile au iesit din groapa multime de diavoli, care navaleau asupra oamenilor si dobitoacelor si-i munceau, iar altii, ca niste talhari sezand pe langa drumuri, raneau pe cei ce treceau. Deci au rugat pe cuviosul ca sa mearga in satul lor si sa izgoneasca de la dansii acea ispita diavoleasca. Si cuviosul a mers impreuna cu dansii, nadajduind spre Dumnezeu. Iar cand se apropia de satul acela, diavolii cei din oameni, simtind venirea lui, ieseau strigand impotriva lui: "O, primejdie! Pentru ce, lasand Galatia, vii aici, mancatorule de fier? Stim pentru ce vii, dar nu te vom asculta, precum te asculta duhurile cele din Galatia, ca mai aprinsi si mai puternici suntem decat ei".

   

Iar cuviosul, certandu-i pe dansii, le-a poruncit sa taca. Si a doua zi, adunand poporul, a inconjurat satul cu cruci si cu litanii, si suindu-se pe dealul acela, au facut rugaciuni catre Dumnezeu mult timp. Si indata diavolii cei ce iesisera de acolo, s-au adunat cu puterea lui Dumnezeu in chip de muste, de soareci si de iepuri, pe care izgonindu-i in groapa aceea pe toti si pecetluindu-i cu semnul Crucii, a poruncit ca cu pietre si cu pamant sa-i astupe acolo. Astfel a scapat satul acela de ispita diavoleasca. inca si alte case si sate fiind napadite de diavoli, in acelasi chip le-a izbavit, izgonind din oameni duhurile cele viclene, incat diavolii se cutremurau si numai de numele aceluia.

   

Dintre ucenicii cuviosului, multi erau vestiti si mari barbati in fapte bune. Astfel fericitul Arsenie, inchizandu-se intr-o chilie stramta, petrecea in tacere si abia a treia zi primea putina hrana, paine si verdeturi crude sau linte si apa cu masura, iar in sfantul post cel de 40 de zile, manca numai sambata si Duminica si atunci doar mancare uscata. Asemenea viata mai petreceau si alti doi, Evagrie si Andrei, care aveau chiliile aproape de Arsenie, de a caror sfanta viata Cuviosul Teodor mult se bucura si multumea lui Dumnezeu. Acei trei ucenici sfatuindu-se, sa se inchine Sfintelor Locuri de la Ierusalim, au rugat pe parintele Teodor, ca sa-i libereze cu binecuvantare si, dandu-le drumul, s-au dus. Si ajungand la Ierusalim, au cercetat toate lavrele cele de primprejur si manastirile sihastresti. Deci Evagrie a vrut sa ramana acolo si, intrand in lavra Cuviosului Sava, a vietuit cu sfintenie, aratandu-se cu lucrul ca este ucenic al lui Teodor. Iar Arsenie si Andrei intorcandu-se in Galatia la parintele lor, l-au rugat sa le porunceasca lor sa se duca la liniste in alte locuri osebite.

   

Deci Andrei s-a salasluit pe un deal, ce se numea Vrian, ca la opt stadii de la manastire, cu binecuvantarea parintelui. Iar Arsenie, ducandu-se in partile cele de sus ale Potamiei, si-a ales un loc departe de locuinta omeneasca, in care se spunea ca este salasluire diavoleasca. Acolo s-a rugat, zicand: "Dumnezeule, milostiveste-Te prin rugaciunile parintelui meu Teodor, pazeste-ma pe mine, pacatosul, apara-ma de napasta diavoleasca si-mi ajuta sa-Ti plac in locul acesta". Deci mai intai si-a zidit o chiliuta de lemn si a iernat intr-insa. Dupa aceea a zidit un stalp inalt si, petrecand patruzeci de ani pe el cu mare rabdare, s-a dus catre Domnul.

   

Inca si Elpidie, cu povatuirea Cuviosului Teodor, nu putin a sporit in bunatati si dupa cativa ani de petrecere langa parintele sau, ducandu-se in partile Rasaritului cu binecuvantare, s-a salasluit aproape de Muntele Sinai. Si vietuind in tacere mult timp, s-a savarsit precum cuviosii, iar locul acela a fost numit de parintii din Sinai, "Tacerea lui Elpidie". inca si Leontie, ucenicul parintelui nostru Teodor, a fost barbat minunat in pustnicie, aproape de locul Permatia. El, invrednicindu-se darului proorocesc, spunea mai inainte cele ce aveau sa fie. Si a proorocit despre navalirea persilor, precum si despre uciderea sa de catre dansii, lucru care s-a si implinit. Pentru ca, nevoind sa iasa din chilia sa cea stramta si linistita, a fost ucis intr-insa de persi. inca si Teodor, care a postit in Muntele Draconiei, Stefan cel de langa raul Psiliei si alti multi ucenici ai fericitului parintelui nostru Teodor, au stralucit cu fapte bune, unii vietuind langa dansul, iar altii salasluindu-se prin diferite locuri pustii.

   

Venindu-i dorinta Cuviosului Teodor sa cerceteze iarasi Sfintele Locuri in Ierusalim, a luat pe doi din ucenicii lui si s-a dus. in acea vreme in Palestina, in care se afla Ierusalimul, era seceta mare si toti oamenii si dobitoacele erau in nevoie mare, caci se uscasera toate gropile si cisternele in care isi adunau apa. Deci oamenii se rugau mult, cerand ploaie de la Dumnezeu si nu puteau sa-si castige cererea, caci Domnul pastra acel dar placutului Sau, Teodor, si pentru aceasta il si adusese in Palestina. Si erau acolo unii din partile Galatiei, care stiau pe Cuviosul Teodor si facerile lui de minuni. Aceia graiau adeseori catre oameni: "Stim un sfant parinte in partile noastre, care poate numai cu o rugaciune sa umple de ploaie toata lumea, precum a umplut-o odata proorocul Ilie".

   

Iar dupa ce a sosit cuviosul la Ierusalim si s-a inchinat lemnului Crucii cel de viata facator si mormantului celui purtator de viata al lui Hristos, l-au cunoscut cei din Galatia, care erau acolo. Si indata a strabatut vestea despre dansul in toata Sfanta Cetate si prin manastirile si prin lavrele de primprejur. Deci, adunandu-se multime de monahi si toti clericii bisericii celei mari, au inconjurat pe sfantul, bucurandu-se de venirea lui la dansii si l-au rugat in numele patriarhului sa ceara de la Domnul ploaie pamantului cel uscat. Iar sfantul se lepada, numindu-se nevrednic si pacatos. Dar ei graiau: "Nadajduim, parinte, ca daca vei amesteca rugaciunile tale cu ale celorlalti parinti, Dumnezeu se va milostivi spre noi si va trimite ploaie pe pamant". Sfantul a zis catre dansii: "Daca credeti asa, apoi sa fie dupa credinta voastra".

   

Deci a facut rugaciune, si pe cand mergea poporul cu crucile, sfantul a grait catre dansii: "Sa va schimbati hainele, o, fiilor, pentru ca va veti uda; caci degraba va arata Domnul mila Sa pentru credinta voastra". Si ajungand la un loc afara din cetate, cuviosul a poruncit sa stea litia; apoi, ridicandu-si mainile catre cer, a inceput a se ruga mai cu dinadinsul, si indata s-a aratat dinspre apus un nor mic si intr-un ceas a acoperit tot cerul. Iar sfantul, savarsindu-si rugaciunea, a poruncit sa se intoarca mai repede litia, ca sa nu se ude; si deodata s-a varsat o ploaie mare peste masura si toti alergau degraba in cetate spre biserica, fiindca se udasera foarte tare. Iar ploaia n-a stat nicidecum, pana ce n-a adapat tot pamantul din destul si s-au umplut de apa gropile, cisternele si vaile. Iar Cuviosul Teodor, pentru o minune ca aceea temandu-se sa nu fie slavit si cinstit de oameni, s-a ascuns de toti si a iesit din cetate cu amandoi ucenicii sai. Apoi, alergand cu sporire, s-au intors in manastirea

Sicheotului din Galatia. inca si in latura sa, prin multe locuri de primprejur facea asemenea minuni si dupa rugamintea poporului aducea ploi, inmultea rodurile pamantului si sadurile, potolea para-iele cele pornite si spunea mai inainte cele ce aveau sa fie.

   

Mavrichie voievodul, intorcandu-se de la razboiul persienesc prin Galatia la Constantinopol si venind la cuviosul pentru rugaciune si binecuvantare, el i-a proorocit ca degraba are sa fie imparat. Dupa ce s-a implinit aceea, imparatul Mavrichie a scris catre proorocul sau, adica catre acest sfant parinte, cerand rugaciuni pentru el si pentru toata imparatia lui. A adaugat inca si aceasta, sa ceara de la dansul ce va voi. Iar Cuviosul Teodor a trimis la dansul pe fericitul Filumen, scriindu-i sa dea ceva paine la manastirea lor, pentru multimea saracilor ce veneau la dansii in toate zilele. Iar imparatul a scris la ispravnicii sai din Galatia, ca in fiecare an sa dea grau la manastirea lui Teodor cate sase sute de masuri; si a daruit inca si bisericii vase de mult pret.

   

Vazand Cuviosul Teodor ca din zi in zi se inmulteste turma sa si venea la manastirea sa multime de popor pentru rugaciuni si pentru tamaduiri, iar biserica Sfantului Marelui Mucenic Gheorghe fiind foarte mica, a prefacut-o, zidind-o in chip minunat mai mare. Caci fiind acolo o piatra mare si neclintita niciodata, i-a poruncit ca singura sa se miste si sa se duca de la locul sau in alt loc. Iar cand se aducea var nestins din satul Evarzia, care era aproape, pentru zidirea bisericii, i-a cuprins deodata pe cale un nor de ploaie si lucratorii s-au temut sa nu se aprinda carele cu var din ploaie si sa le arda dobitoacele. Atunci cuviosul, prin rugaciune, a despartit norul in doua si era ploaie mare pe amandoua partile drumului, iar pe var si pe care n-a picat nici o picatura, pana ce au dus varul la locul zidirii bisericii si l-au descarcat.

   

Iar dupa ce s-a sfarsit biserica, s-a savarsit episcopul Timotei al cetatii lui Anastasie, care a fost dupa Teodosie, si mergand cetatenii la arhiepiscopul Pavel al mitropoliei Ancirei, l-au rugat sa aleaga episcop al cetatii lor pe Cuviosul Teodor, arhimandritul lavrei Sicheotul. Si bucurandu-se arhiepiscopul, a trimis dupa fericitul Teodor, ca sa-l aduca cu cinste la dansul. in acea vreme, cuviosul fiind inchis in pestera sa, se linistea si se indeletnicea in obisnuita rugaciune. Iar dupa ce clerul si cetatenii cetatii lui Anastasie s-au dus la dansul cu multa rugaminte ca sa le fie episcop, el nici nu voia sa auda de aceasta. insa ei, deschizand casa cu sila, l-au scos afara chiar nevrand si, punandu-l in careta arhiereasca, l-au dus la Ancira, bucurandu-se si veselindu-se. Iar fratii plangand si tanguindu-se pentru parintele lor, caci se despartisera de dansul, cuviosul a trimis la ei, zicandu-le: "Nu va mahniti, fratilor, si sa ma credeti, ca niciodata nu va voi lasa, pentru ca nimic nu este pe pamant care sa ma poata desparti de voi".

   

Deci Cuviosul Teodor a fost pus episcop al cetatii lui Anastasie de catre Pavel, mitropolitul Ancirei, desi nu voia sa primeasca o dregatorie ca aceasta. Si pe cand a primit scaunul, unui barbat oarecare i s-a facut o vedenie in acest chip: o stea luminoasa si mare s-a pogorat din cer spre biserica si a luminat cu razele sale nu numai cetatea si tara aceea, ci si toate cetatile si partile de primprejur. Pentru ca acest cuvios, fiind pus pe scaunul arhieresc ca o lumina in sfesnic, cu adevarat s-a aratat a fi lumina lumii, luminand si spai-mantand toata partea cea de sub cer cu minunile cele fara de numar si cu chipul cel minunat al vietii sale. El cerceta adeseori lavra sa cea de la Sicheot si mangaia pe frati. Iar biserica Sfantului Gheor-ghe cea zidita prin a sa sarguinta a sfintit-o. Si cate minuni mari a facut in vremea episcopiei sale, nu se pot spune cu de-amanuntul. Pentru ca isi indoia ostenelile sale, avand purtare de grija cu dinadinsul pentru pastoria sa cea incredintata. Insa mult se mahnea pentru ca i se taiase linistea si avea totdeauna dorinta neschimbata in mintea sa, ca sa lase episcopia si iarasi sa se intoarca la liniste in manastirea sa.

   

Iar dupa cativa ani iarasi a dorit sa se inchine sfintelor locuri din Ierusalim si luand pe doi frati din manastirea sa, pe Ioan arhidiaconul si pe Martin, s-a dus cu dansii in cale. Si inconjurand sfintele locuri din Ierusalim, nu se arata ca este episcop, ci umbla ca un simplu staret si gandea sa nu se mai intoarca intru ale sale, ci sa vietuiasca acolo intr-o manastire, pentru ca i se parea ca pentru dregatoria episcopiei si-a parasit nevointa cea monahiceasca. Deci mergand in lavra Sfantului Sava, a cerut o chilie pentru el si a petrecut intr-insa, linistindu-se de la praznicul Nasterii lui Hristos, pana la Pasti. Iar dupa Pasti, acei doi frati care mersesera cu dansul, Ioan si Martin, neincetat il suparau sa se intoarca la locul sau, insa el nu voia sa-i asculte. Iar intr-o oarecare noapte i s-a aratat Sfantul Marele Mucenic Gheorghe in vedenia somnului, dandu-i in mana un toiag si zicandu-i: "Iesi degraba de aici, ca sa ne intoarcem in patrie; pentru ca nu ti se cade, ca lasandu-ti patria, sa zabovesti aici". Zis-a Teodor: "Nu voiesc sa merg in patrie, fiindca nu poftesc episcopie". Zis-a mucenicul: "Eu degraba te voi slobozi de la episcopie, numai sa te intorci, de vreme ce multi se mahnesc dupa tine". De o vedenie ca aceasta induplecandu-se Teodor, si-a luat pe amandoi ucenicii si s-a dus in patria sa.

   

Iar cand se apropia de Galatia, a intrat intr-o manastire ce i se intamplase in cale, care se numea Druinia, poruncind impreuna calatorilor sai, ca sa nu spuna de dansul, cine este. Iar monahii manastirii aceleia, de demult auzind de minunile Cuviosului Teodor, doreau sa-l vada. Deci cuviosul, fiind necunoscut monahilor acelora, s-a odihnit in casa de oaspeti cea manastireasca, primit fiind de Anichit, primitorul de straini. Si intreband pe ucenici despre staret cine este, au spus ca este din parti departate. Si sezand cuviosul la masa, a cautat spre ucenicii care mancau cu pofta, caci erau flamanzi, si a zis catre dansii: "Cu adevarat, fiilor, mancam ca Galatenii". Dupa un ceas iarasi le-a zis aceeasi.

   

Acestea auzindu-le Anichit, graia intru sine: "Nu cumva din partile Galatiei este acest staret?" Iar dupa masa culcandu-se staretul dupa obicei pe pamant spre odihna noptii, Anichit, luand deoparte pe amandoi ucenicii, cu multe rugaciuni ii supara sa-i spuna cine este acest staret. Deci i-au spus aceia, ca este Teodor, facatorul de minuni al Sicheotului si episcopul cetatii lui Anastasie, si indata Anichit alergand, a spus egumenului Stefan si fratilor si s-au bucurat foarte mult de dansul, fiindca de multa vreme doreau ca sa-l vada. Iar dupa ce a sosit vremea cantarii Utreniei, cand staretul mergea la biserica, l-au intampinat in usile bisericii egumenul si fratii si, cazand la picioarele lui cele sfintite, i s-au inchinat ca unui episcop si facator de minuni si cereau binecuvantare. Si l-au rugat sa petreaca cu dansii cateva zile, ca sa se indulceasca de vederea fetei lui celei ingeresti si sa se sature de vorbele cele cu miere curgatoare. Si a petrecut sfantul la dansii zile destule. Atunci a strabatut despre dansul vestea prin toata latura aceea si multi din popor au mers la manastire, ducandu-si pe bolnavii lor la cuviosul, iar el, cu darul lui Hristos, pe toti ii tamaduia.

   

Dupa aceasta, mergand de acolo Sfantul Teodor la episcopia sa si indeletnicindu-se in obisnuitele osteneli pastoresti, gandea neincetat cum ar putea lasa episcopia. Iar fericitul Antioh, vietuitorul pustiei, l-a sfatuit la aceasta, fiind la dansul din intamplare, cand se intorcea de la cetatea lui Constantin intr-ale sale. Caci acel Antioh a fost trimis din partile Rasaritului la imparatul Mavrichie, ca sa-l roage pentru o cetate ce se numea Sinofrin, ca sa o apere de barbari. Si Antioh era barbat batran, avand de la nasterea sa ca la o suta de ani. Si saizeci de ani n-a gustat nici vin, nici untdelemn, iar treizeci de ani n-a gustat paine, decat numai verdeturi crude cu sare si cu otet si bautura ii era apa. Pe acel fericit parinte, pe cand trecea prin partile Galatiei si ale cetatii lui Anastasie, l-a primit Cuviosul Teodor cu bucurie si cu cinste si l-a odihnit. Si mult s-a mangaiat cu dansul in vorbiri duhovnicesti. Si graia fericitul Antioh ucenicilor sai despre Teodor: "N-am vazut un astfel de om sfant, nici n-am auzit pana acum, pentru ca mi-a descoperit Domnul viata lui".

   

Asemenea si Sfantul Teodor a grait despre Antioh catre fratii sai: "in toata pustia Rasaritului n-am vazut, nici n-am auzit de un astfel de rob al lui Dumnezeu". La acel Cuvios Antioh, Sfantul Teodor a cerut sfat de folos, spunandu-i scopul sau pentru lasarea episcopiei. Iar Cuviosul Antioh i-a laudat scopul si l-a sfatuit sa-si savarseasca dorirea degraba.

   

Dupa ducerea lui Antioh, a fost mahnit placutul lui Dumnezeu de cei ce luau cu nedreptate averile bisericesti. Si pe langa aceia, niste casnici ai episcopiei care erau vrajmasi tainuiti ai sfantului, fiind porniti de vrajmasul sufletelor spre zavistie si uraciune, in taina oarecum i-au dat otrava, cu slobozirea lui Dumnezeu. Si a zacut Cuviosul Teodor trei zile fara glas si statea nemiscat ca un mort, incat chiar incepuse in cetate a strabate vestea despre moartea sfantului. Dar dupa trei zile i s-a aratat Preasfanta Stapana noastra de Dumnezeu Nascatoarea si i-a spus pricina bolii lui ce-i venise din otrava cea data in taina, zicandu-i si pe uratorii cei ce ii dadusera otrava. Apoi scotand din basmaua cea din maini trei graunte, i le-a dat lui, zicand: "Mananca-le pe acestea, ca nu vei mai patimi de acum nici un rau". Deci mancand cuviosul grauntele acelea, si-a venit in simtiri si s-a simtit cu totul sanatos. Apoi, sculandu-se, a multumit lui Hristos Dumnezeu si Preacuratei Maicii Lui. Iar pe acei rai vrajmasi nu i-a mustrat, nici n-a spus cuiva de ei, ci a facut rugaciune catre Dumnezeu, ca sa nu le socoteasca lor aceasta ca pacat. Iar catre Sfantul Marele Mucenic Gheorghe totdeauna se ruga, ca mai degraba sa-l libereze de episcopie, precum ii fagaduise in vedenie, cand din Palestina nu voia sa se intoarca in Galatia.

    

Nu se cuvine a tacea si aceasta, ca era randuit mertic in cetatea lui Anastasie, spre a se da la masa arhiereasca peste tot anul, din averile bisericesti, 365 de galbeni. Dintr-acel mertic, Cuviosul Teodor cheltuia numai patruzeci de galbeni la mesele sale cele de peste tot anul, iar pe ceilalti ii intorcea Sfintei Biserici. Iar darurile ce-i veneau de aiurea, acelea le impartea milostenie. Si, vrand ca desavarsit sa lase dregatoria episcopiei, mai intai cu dinadinsul a facut catre Dumnezeu multa rugaciune in multe zile, ca sa nu i se socoteasca pacat acea socoteala a lui. Si castigand instiintare de la Dumnezeu pentru slobozirea sa, a adunat tot clerul si toti cetatenii si le-a zis: "Stiti, fratilor, ca voi cu sila scotandu-ma din manastire, m-ati silit sa iau jugul acesta al episcopiei. Si v-am spus atunci, ca sunt nevrednic de povatuirea voastra. Dar voi, neascultandu-ma, ati savarsit vointa voastra. Iata, este al unsprezecelea an de cand va mahnesc si sunt mahnit de voi. Deci, va rog, cautati-va alt pastor, care sa va poata placea; caci eu de acum nu pot sa va mai fiu episcop, ci ca un monah prost ma voi intoarce la manastirea mea, in care am fagaduit ca in toate zilele vietii mele sa slujesc lui Dumnezeu".

   

Aceasta zicand, a luat pe arhidiaconul sau Ioan, care era din manastirea lui, s-a dus la arhiepiscopul Pavel, mitropolitul Ancirei, si l-a rugat sa puna in locul sau un alt episcop in cetatea lui Anastasie. Deci a fost mare cearta intre ei, pentru ca mitropolitul nu voia de loc sa libereze de la episcopie pe fericitul Teodor, zicand ca nu este cu putinta ca sa gaseasca un barbat ca acela la acea randuiala. Iar Cuviosul Teodor se lepada foarte, spunandu-i ca acea sarcina este mai presus de masura si puterea lui. Si a fost nevoie, ca pentru aceea sa trimita la Constantinopol, la prea sfintitul Patriarh Chiriac si la drept credinciosul imparat Mavrichie. Iar aceia fiind povatuiti de Dumnezeu, au scris mitropolitului Ancirei, ca sa nu supere pe placutul lui Dumnezeu care voieste sa se linisteasca, ci sa-l libereze, precum pofteste.

   

Astfel Cuviosul Teodor, izbavindu-se de greutatea episcopiei, s-a umplut de negraita bucurie, vazandu-se liber de galcevi si de grijile cele multe. Si ducandu-se la manastirea sa, a stat in chilie, linistindu-se si petrecand viata sa cea obisnuita in nevointe pustnicesti. Si adeseori savarsea dumnezeiestile slujbe, aducand lui Dumnezeu jertfa fara de sange. Si se invrednicea acest placut al lui Dumnezeu in vremea Liturghiei, ca vedea darul Sfantului Duh, in asemanare de panza si in chip de porfira prealuminata, care se cobora de sus peste sfintele daruri si le acoperea. Despre acest lucru a spus unuia din cei impreuna slujitori ai sai, ieromonahul Iulian, barbat duhovnicesc si imbunatatit, fiind silit de acela cu staruitoare rugaminte. Si cand vedea aceea, se umplea de negraita bucurie duhovniceasca si fata lui cea cinstita stralucea cu o mare lumina si se schimba. Iar preotii si diaconii care slujeau cu Sfantul Teodor, vazand in fata lui o dumnezeiasca stralucire, se spaimantau.

   

Odata s-a intamplat si aceasta: in saisprezece zile ale lunii iulie, la pomenirea Sfantului Mucenic Antioh si hramul aceluia, cand arhiereul lui Dumnezeu, Teodor, savarsea dumnezeiasca Liturghie si a sosit vremea inaltarii Sfintelor Daruri, ridicand el dupa obicei discul cu Sfantul Agnet in sus si strigand: "Sfintele sfintilor", dumnezeiescul Agnet singur de sine s-a ridicat sus in vazduh, inaltandu-se ca de o nevazuta mana, si iarasi s-a lasat pe disc la locul lui. O minune ca aceasta i-a umplut de spaima si de mirare mare pe toti cei ce erau atunci imprejurul acelui dumnezeiesc prestol. Iar Cuviosul Teodor, varsand paraie de lacrimi din ochii sai si totodata bucurandu-se negrait, preamarea pe Hristos Dumnezeu, Cel ce este adevarat in Preacuratele Taine.

   

Iar dreptcredinciosul imparat Mavrichie si preasfintitul Patriarh Chiriac, vrand sa vada pe Cuviosul Teodor, de care auzeau multe, au scris catre dansul sa vina la ei la Constantinopol, ca sa se invredniceasca de rugaciunile si de binecuvantarea lui. Iar cuviosul, neputand sa nu-i asculte, s-a dus si a fost primit de toti cu mare cinste, si a petrecut in Constantinopol putina vreme. Si multe minuni a facut cu puterea lui Dumnezeu: un prunc orb a luminat, pe o femeie slabanoaga a ridicat-o din pat, pe multi indraciti i-a liberat de muncirea diavolului. Pe una ce-i curgea sange, a tamaduit-o cu rugaciunea; pe fiul imparatului care era bolnav si deznadajduit de la doctori, l-a tamaduit; celor neroditori in insotire le-a daruit nastere de fii prin a sa binecuvantare. Si alte multe minuni preaslavite facand acolo si pe toti cu darul Domnului veselindu-i, s-a intors la manastirea sa. Dupa aceea, mai tarziu, a fost chemat a doua oara la Constantinopol, sub imparatia lui Foca Tiranul, de preasfintitul Patriarh Toma, care a tinut scaunul dupa Chiriac; iar pricina chemarii a fost urmatoarea:

   

Un lucru preaminunat s-a intamplat in partile Galatiei, unde, in niste cetati de acolo facandu-se litanii cu crucile si purtand cruci mari de lemn, acestea, singure intre ele, cu o putere mare, minunata si neoprita, plecandu-se una spre alta, se loveau, se plecau si se sfaramau. Acea minune strabatand si in Constantinopol auzindu-se, preasfintitul Patriarh Toma a trimis la Cuviosul Teodor, rugandu-l sa vina la el degraba. Si cand a mers cuviosul la Constantinopol, a fost primit de toti cu cinste ca si mai inainte. Deci luandu-l deosebi, preasfintitul patriarh l-a intrebat despre minunea aceea, ce ar insemna ea? Iar Sfantul Teodor l-a instiintat despre acea minune, ca adevarata a fost; dar ce ar insemna, nu voia sa-i spuna, zicand ca nu stie acea taina a lui Dumnezeu.

   

Atunci preasfintitul patriarh a cazut la picioarele lui cu mare rugaminte si cu o mare smerenie ca aceea a lui a silit pe cuviosul sa-i spuna mai inainte cele ce vor fi. Deci staretul a zis ca acea plecare, lovire si sfaramare a crucilor insemneaza multe primejdii si risipiri ce vor veni asupra Bisericii lui Dumnezeu si asupra imparatiei grecesti, pe de-o parte de la vrajmasii cei dinafara, iar pe de alta de la cei dinlauntru. Pentru ca dinafara are sa fie grea navalire a barbarilor, iar dinlauntru oamenii cei numiti cu numele lui Hristos, impartindu-se in credinta, vor incepe a se izgoni singuri unul pe altul si a se pierde; de aceea multe biserici ale lui Dumnezeu se vor pustii si se vor risipi si toate acelea vor fi repede.

   

Patriarhul, auzind acestea, s-a spaimantat foarte si a rugat pe Cuviosul Teodor sa se roage Domnului pentru dansul, ca sa-i ia sufletul din trup mai repede, adica mai inainte de a yeni acea risipire, ca sa nu vada niste primejdii ca acelea, ce au sa vina asupra Bisericii. Si dupa putina vreme, zabovind putin Cuviosul Teodor in Constantinopol, la biserica Sfantului Stefan, s-a imbolnavit patriarhul si a trimis la cuviosul, unde era inchis si postea, spunandu-i despre boala sa si-1 ruga ca degraba sa-i ceara sfarsitul de la Dumnezeu. Iar sfantul, lepadandu-se si nevrand, patriarhul a trimis la dansul rugaminte cu dinadinsul, dorind ca mai inainte de navalirea primejdiilor asupra Bisericii, sa se dezlege din trup si sa se duca catre Domnul. Deci chiar nevrand cuviosul, a facut voia patriarhului, ca sa se roage lui Dumnezeu pentru sfarsitul lui si a trimis la dansul, zicandu-i: "Poruncesti, oare sa vin la tine, sau ne vom vedea amandoi acolo, inaintea Domnului nostru?" Patriarhul i-a raspuns prin trimisul acela: "Sa nu-ti lasi linistea ta, parinte. imi ajunge ca mi-ai zis ca ne vom vedea amandoi acolo inaintea Domnului nostru". Si intr-acea zi, preasfintitul Patriarh Toma, inaintea ceasului Vecerniei, bucurandu-se, s-a despartit de trup si s-a dus catre Domnul. 

   

Dupa sfarsitul patriarhului, Cuviosul Teodor s-a intors la manastirea sa si nu dupa multi ani s-a apropiat si el de fericitul sau sfarsit, facand multe, mari si preaslavite minuni si proorocind cele ce au sa fie. Iar mai inainte de sfarsitul sau, de doua ori a vazut pe Sfantul Marele Mucenic Gheorghe, aratandu-i-se in vedenia somnului. Mai intai i s-a aratat dandu-i un toiag de cale si-1 chema impreuna cu el intr-o calatorie indepartata. Dupa aceea i s-a aratat mergand calare, ducand si alt cal si zicandu-i: "Teodore, incaleca pe calul acesta si vino dupa mine!" Din aceasta, Sfantul Teodor si-a cunoscut trecerea sa degraba de la cele pamantesti si a spus aceasta cu bucurie ucenicilor sai, precum si vremea sfarsitului sau, dupa praznicul Pastilor, care a si fost. Iar cand se sfarsea, a vazut pe sfintii ingeri, care venisera sa-l ia si, zambind cu fata luminoasa, si-a dat sfantul sau suflet in mainile lor. Si a fost sfarsitul lui in anul al treilea al imparatiei lui Iraclie.

   

Iar viata si minunile lui le-a scris Eleusie, ucenicul lui, cel numit de cuviosul in calugarie Gheorghe. Acesta spunea despre el, ca parintii lui, petrecand mult in insotire, erau neroditori. Si rugau pe Cuviosul Teodor, ca prin rugaciunea si binecuvantarea lui, sa poata sa fie nascatori de fii. Iar el, luand braiele lor, le-a binecuvantat si, dandu-le lor, le-a proorocit dezlegarea nerodirii. Si au nascut pe acest Eleusie, pe care crescandu-l, l-au adus la Cuviosul Teodor si l-au dat lui Dumnezeu spre slujba. Si petrecand doisprezece ani langa el, a vazut singur minunile cele negraite ale aceluia, pe care le-a si scris foarte pe larg. Dintre acestea noi, aducand aici pe scurt cateva, pot sa ne foloseasca din destul pe noi, cei ce slavim pe minunatul Dumnezeu Cel preamarit in ai Sai facatori de minuni, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

.

12 Februarie 2009

Vizualizari: 2252

Voteaza:

Cuv.Teodor Sicheotul episcopul; Sf.Apostol Natanail 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE