Sf.Ierarhi: Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului; Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei;

Sfintii Ierarhi: Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului

Sfantul Alexandru a fost protopop si horepiscop pe vremea Sfantului Mitrofan, intaiul Patriarh al Constantinopolului, fiind infrumusetat cu toate faptele bune. Cand s-a adunat in Niceea intaiul Sinod a toata lumea, al Sfintilor Parinti, Patriarhul Mitrofan, neputand sa se duca la acel sobor, din pricina batranetilor si slabiciunii trupesti, a trimis pe acest Alexandru, aparator al dreptei credinte. El, sezand in sobor in locul patriarhului sau, s-a luptat mult pentru dreapta credinta impotriva raucredinciosului Arie. Dupa savarsirea Sinodului, Alexandru intorcandu-se din Niceea in Constantinopol, ingerul Domnului s-a aratat fericitului Mitrofan, spunandu-i ca i se apropie sfarsitul si poruncindu-i sa-l lase dupa sine ca patriarh pe Alexandru, zicand: "Dupa zece zile iti vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc sa-l ia, in locul tau, Alexandru, slujitorul tau".

Deci, a venit si dreptcredinciosul imparat, marele Constantin, impreuna cu alti parinti, ca sa cerceteze pe Sfantul Patriarh Mitrofan care era bolnav si zacea pe patul mortii. Cand l-a intrebat pe cine il va binecuvanta sa primeasca scaunul patriarhiei dupa mutarea sa, Sfantul Mitrofan a raspuns: "Domnul mi-a descoperit ca dupa mine va lua scaunul patriarhiei Alexandru, impreuna slujitorul meu, cel vrednic de adevarata alegere si de darul Duhului Sfant". Asa s-a si intamplat.

Ducandu-se Sfantul Mitrofan la Domnul, a fost pus ca patriarh al Constantinopolului, Alexandru. El a pastorit bine turma cea cuvantatoare a lui Hristos si gonea lupii eretici si elini; pentru ca nu numai cu arienii avea mare lupta, dar si cu filosofii. Unii din acesti filosofi, indraznind, se apropiau de imparat si il certau, ca a lepadat credinta cea veche parinteasca, a lepadat legile romane si grecesti si a primit o credinta si o lege noua, care va fi, nu spre intarire, ci spre risipirea imparatiei. Ei rugau pe imparat sa le porunceasca sa intrebe de credinta pe Alexandru, episcopul lui; deci, imparatul a poruncit sa se faca intrebare. Alexandru, arhiereul lui Dumnezeu, desi era neinvatat in filosofia elineasca, insa, fiind plin de Duhul Sfant, nu s-a lepadat de intrebare.

Ducandu-se multi filosofi si voind toti sa se intrebe cu episcopul crestinesc, arhiereul i-a rugat sa aleaga pe unul din ei mai intelept si cuvantator si sa-l puna inaintea sa la intrebare, iar ceilalti sa asculte toti. Sfantul le zicea: "Altminteri nu voi putea eu, un singur om, sa va dovedesc la toti, cand veti striga si va veti galcevi; de aceea voi, filosofii, sa alegeti pe care il stiti ca este mai intelept". Deci, ei au ales unul si l-au pus inaintea arhiereului, iar ei singuri s-au gatit la ascultare cu luare aminte.

Incepand, Preasfintitul Patriarh Alexandru a zis catre filosof: "In numele Domnului meu Iisus Hristos, iti poruncesc sa taci!" Si indata i s-a legat limba filosofului si a ramas mut, neputand zice nimic.

Vazand aceasta, adunarea filosofilor s-a infricosat si s-a rusinat. Deci, unii din ei au fugit de rusine, iar altii au crezut in Hristos. Filosoful cel amutit, vazand prin amenintare ratacirea sa, iar credinta crestineasca aratandu-i-se a fi dreapta, a cazut la picioarele arhiereului si i s-a dezlegat limba din amutire, si cu mare glas a inceput a slavi pe Hristos si s-a botezat impreuna cu ceilalti prieteni ai sai. Atunci s-a facut bucurie imparatului si tuturor cre-dinciosilor, incat Dumnezeu, Care a daruit atita putere minunata placutului sau, se preamarea de toti.

Dupa aceea, Sfantul Alexandru a omorat cu rugaciunea si pe raucredinciosul Arie, pentru ca, trecand citiva ani de la Sinodul cel dintai a toata lumea si fiind chemat la Constantinopol acel eretic, a amagit cu viclesug pe dreptcredinciosul imparat Constantin, cand l-a intrebat de crede astfel, precum Sfintii Parinti au intarit in Sinodul din Niceea. Iar el, avand in san hartia ereticestii sale credinte, lovea cu dreapta pieptul, zicand: "Asa cred". Ca si cum invoindu-se cu credinta cea intarita in Niceea, iar cu gandul zicea: "Asa cred, precum am scris cu mana mea, si cum am in sanul meu". Jurandu-se inaintea imparatului ca asa crede, si imparatul nestiind un viclesug ca acela, a crezut cuvintele lui cele mestesugite; deci, l-a trimis la Preasfintitul Alexandru, poruncindu-i sa primeasca pe Arie intru impartasirea bisericeasca, ca pe un dreptcredincios.

Ziua de Duminica a fost randuita ca sa intre Arie in biserica spre impartasire. Sfantul Alexandru se lepada a-l primi pe el, ca pe un incepator de eresuri. Fiind simbata spre Duminica, in acea noapte arhiereul lui Dumnezeu, Alexandru s-a aruncat la rugaciune inaintea sfantului prestol si cu lacrimi se ruga lui Dumnezeu ca indata sa-i ia sufletul din trup, ca sa nu vada ziua aceea, in care Arie avea sa se apropie si sa ia impartasirea cu Sfintele Taine. Dar Dumnezeu, milostivindu-se spre Biserica Sa, a hotarat sa piarda pe Arie de pe pamantul celor vii.

Sfantul rugandu-se astfel lui Dumnezeu, dupa ce s-a facut ziua, s-a apropiat ceasul sfintei slujbe. El a vazut pe Arie ca venea din palatul imparatesc la biserica cu multa mandrie, inconjurat de boierii imparatesti, care erau de eresul lui si de o multime de oameni inarmati. Apropiindu-se de locul ce se numea "Targul lui Constantin", unde era un stalp de marmura, care avea pe sine coroana imparateasca, a cazut frica asupra lui de constiinta ce-l mustra pe el si de frica i-a venit nevoia cea trupeasca; deci, isi cauta loc ascuns. Din intamplare a aflat o privata a poporului, in care, intrand el, a fost lovit cu o durere cumplita la cele dinauntru si a crapat in doua ca si Iuda, iar matele lui au iesit prin sezut. Astfel a pierit cu ticalosie, lepadandu-si sufletul cu amar!

Vazand cei ce-l asteptau afara ca nu mai iese, au intrat la el si l-au gasit mort in privata, zacand in sange. Atunci indata s-a instiintat toata cetatea de cumplita moarte neasteptata a ereticului Arie. Deci, ereticii s-au rusinat, iar dreptcredinciosii s-au bucurat, ca Hristos, adevaratul Dumnezeu, este biruitorul vrajmasului si hulitorului. Preasfintitul Patriarh Alexandru, auzind de aceasta, a dat multumire lui Dumnezeu, Cel ce S-a milostivit spre Biserica Sa si a scapat-o de acel lup cumplit. Dreptcredinciosul imparat Constantin cel Mare, auzind de moartea lui Arie, s-a intarit mai mult in dreapta credinta, si dogmele Sinodului din Niceea le-a tinut pana la sfarsitul sau.

Astfel a fost primita inaintea lui Dumnezeu rugaciunea cea dreapta a lui Alexandru, marele arhiereu al lui Hristos, care, ca si cu o arma ascutita, a omorat pe vrajmasul Domnului. Deci, a facut praznuirea bisericii celei dreptcredincioase. Dupa aceea si Sfantul Grigorie Cuvantatorul lui Dumnezeu, in cuvantul sau catre constantinopolitani, il pomeneste, graind cu laude: "Adevar va zic voua, deoarece sunteti ucenici ai preaalesului Alexandru, ai marelui ierarh si propovaduitor al Preasfintei Treimi, care, cu cuvantul si cu lucrul a gonit ratacirea ereticeasca. Aduceti-va aminte de rugaciunile lui cele la fel cu ale Apostolilor, prin care a pierdut pe incepatorul si povatuitorul necurateniei, in locul la care vrednica era limba necurata, ca prin necinste sa se izbandeasca si prin moartea cea necinstita, care cu dreptate l-a ajuns, ca sa se mustre vesnic vatamarea cea purtatoare de moarte ereticeasca, care a pierdut multe suflete".

Acestea le-a grait Sfantul Grigorie spre lauda Sfantului Alexan-dru si spre defaimarea raucredinciosului Arie, aducand aminte de moartea cea necinstita a lui Arie, care s-a intamplat la acel loc necurat, prin rugaciunea Sfantului Alexandru. Caci, precum el a ocarat pe Fiul lui Dumnezeu, hulind dumnezeirea Lui cea intocmai puternica cu a Tatalui si de-a pururea fiitoare, tot asa ocara a luat prin moartea cea necinstita, izbandindu-se ocara prin ocara.

Sfantul Alexandru, pastorind Biserica lui Hristos ani indestulati, a ajuns la adanci batraneti; iar cand a fost aproape de sfarsit, oile cele cuvantatoare au inconjurat patul pastorului lor si-l intre-bau: "Parinte, cui ne lasi pe noi, fiii tai? Pe cine vei pune in locul tau, care, mergand pe urmele tale, ar putea sa indrepte bine Biserica?" Iar el, aratand spre cei doi barbati cinstiti, spre preotul Pavel si spre diaconul Macedonie, a zis: "De voiti sa aveti pastor invatator si stralucit prin fapte bune, alegeti-l pe Pavel; iar de voiti sa-l aveti numai frumos la fata si cu podoaba din afara cinstit, atunci alegeti-va pe Macedonie!" Acestea zicandu-le, Preasfintitul Patriarh Alexandru si-a dat sufletul, avand de la nasterea sa nouazeci si opt de ani.

Dupa dansul a luat scaunul patriarhal Sfantul Pavel, intaiul patriarh al Constantinopolului cu acest nume, a carui pomenire se cinsteste la 6 noiembrie. Sfantul Ioan care se numea Capadoc - caci era cu neamul din Capadocia -, a luat scaunul Patriarhiei Constantinopolului dupa Timotei cel raucredincios si la sfarsitul imparatiei lui Atanasie ereticul. El a fost ales la acea inalta dregatorie fara sa vrea, si ridicat de poporul cel dreptcredincios mai mult decat cu puterea imparateasca; dar nu a avut pace de la raucredinciosul imparat pana la sfarsitul lui, fiind urat si gonit de dansul.

Aceasta i se facea, fiindca imparatul acela tinea de eresul lui Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, si potrivnicul Sinodului a toata lumea din Calcedon al Sfintilor Parinti. Ereticul Sevir, urmand lui Dioscor si lui Eutihie, care au fost goniti de la Sinod si dati anatemei, zicea ca o fire este in persoana lui Hristos, cuvantul si trupul s-ar fi amestecat prin intrupare intr-o fire, iar nu dupa cum ne-au invatat Sfintii Parinti sa credem, ca in persoana lui Hristos sant doua firi, precum canta si Biserica; Dumnezeu fiind din fire si cu firea facandu-se om pentru noi, nu in doua fete fiind despartit, ci in doua firi neamestecate fiind cunoscut. Acelasi raucredincios si potrivnic al credintei celei drepte, birfea cum ca dumnezeirea Sfintei Treimi ar fi patimit pe cruce impreuna cu omenirea lui Hristos, si pentru aceea indraznea de adauga la cantarea: Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, si "Cel ce Te-ai rastignit pentru noi", mantuieste-ne pe noi.

De la acel ticalos Sevir a iesit erezia achefalitilor, adica a celor fara de cap, numindu-se astfel pentru ca n-au voit sa fie sub episcopii dreptcredinciosi, care stapaneau bisericile, dupa cum capul stapaneste celelalte madulare, ci fiecare singur se facea incepator si invatator, dupa mintea cea nebuna a capului lor. Murind episcopii cei raucredinciosi si preotii lor, la dansii nu mai era randuiala botezului dupa obiceiul bisericesc, nici a dumnezeiestii Liturghii, impartasindu-se din agnetul cel de multa vreme pregatit si pazit, al Trupului lui Hristos. Deci, adunandu-se in ziua Sfintelor Pasti si zdrobind acel agnet in parti mici, atunci fiecare isi alegea orice fel de credinta nedreapta voia, si, luind invataturii socotinta cea adevarata, invatau pe altii dupa mintea lor desarta. Deci multe alte eresuri au rasarit de la dansii, potrivnic unul altuia.

Despre acestea, Nichifor Calist, istoricul bisericesc grec, scria in cartea 18, cap. 45: "Din niste eretici ca aceia era si raucredinciosul imparat Atanasie, care a tulburat mult Biserica lui Dumnezeu, izgonind din scaunele lor pe ortodocsii arhierei. Si pe Sfantul Ioan, pus din nou patriarh al Constantinopolului, voia sa-l izgoneasca; dar l-a ajuns pe el judecata lui Dumnezeu, ca moartea i-a taiat viata lui". Dar, nu este cu necuviinta a pomeni aici de moartea acelui rau imparat, care a fost astfel: Cu putine zile inainte de pieirea sa, a vazut in vis un om infricosat, sezand pe scaun inalt si intru slava ca un judecator, si multi stand inaintea lui. Judecatorul acela avea in mainile sale o carte, pe care, deschizan-d-o, a gasit scris numele imparatului Anastasie, pe care aratandu-l imparatului, a zis: "Eu voiam sa te las sa traiesti mai mult; dar pentru necredinta ta voi sterge din viata ta paisprezece ani".

Aceasta zicand-o, a sters pe cel scris in carte, iar imparatul, cuprinzandu-se de frica mare, s-a desteptat din somn tremurand si, chemand pe unul din cei mai credinciosi sfetnici ai sai, anume Amantie, care era de un gand cu dansul in toate eresurile si rautatile, i-a spus lui cu mahnire vedenia visului. Amantie, auzind aceasta si inspaimantandu-se, a zis: "In noaptea aceasta am vazut si eu o vedenie infricosata: mi se parea ca stau in fata imparatestii tale fete, ca si cum as sluji, si iata o scroafa mare, alergand, m-a apucat de haina de deasupra si m-a trantit la pamant". Niste visuri infricosate ca acestea spunandu-si unul altuia, s-au inspaimantat si au chemat pe un vrajitor, anume Proclu. Ei i-au spus lui visele lor ca sa le talcuiasca; iar acel vrajitor le-a spus lor ca degrab vor muri. Deci, nu dupa multe zile un tunet cu fulgere grozave a lovit in palatele imparatesti si a ucis pe imparat, si astfel a pierit acel rau imparat.

Dupa moartea lui Anastasie, a fost ales la imparatie Iustin, barbat dreptcredincios si bun. Iar Amantie si ceilalti oameni rai ca dansul, ajutatori rautatii lui Anastasie si prigonitori ai Bisericii, cu dreapta judecata au fost dati la moarte. Astfel s-a implinit lui Anastasie si lui Amantie vedenia viselor lor. Dupa pieirea acelor vrajmasi ai Bisericii, a luat pace si Biserica lui Hristos si pastorii ei. Atunci si Preasfintitul Patriarh Ioan, cu dreptcredinciosul imparat Iustin, cel din nou ales, si cu tot poporul cel dreptcredincios, bucurandu-se pentru eliberarea Sfintei Biserici de sub jugul tiraniei, au cantat in biserica cantari de multumire si praznuire, si degraba chemand pe cei mai de aproape episcopi, patruzeci la numar, si alcatuind un sinod local, au dat anatemei pe Sevir, mincinosul patriarh al Antiohiei, si pe toti cei de un gand cu dansul. Iar Sinodul al patrulea a toata lumea din Calcedon, l-au intarit si l-au preamarit. El a petrecut celelalte zile ale vietii sale intru linistea Bisericii, binepastorind turma cea incredintata lui si placand lui Dumnezeu. Deci, petrecand pe scaun trei ani, s-a dus catre Domnul.

Sfantul Pavel care se cinsteste acum, al patrulea patriarh al Constantinopolului cu acest nume, era de neam din Cipru. El a luat scaunul dupa Nichita, ereticul luptator de icoane, in imparatia lui Leon, fiul lui Copronim.

Despre acest sfant se scrie astfel in viata lui Tarasie: "Pavel era barbat imbunatatit si dreptcredincios, dar fricos; caci, vazand marea chinuire pentru sfintele icoane, care se facea de raucredinciosul imparat multora din cei dreptcredinciosi, isi tainuia dreapta sa credinta si fara voie se impartasea cu ereticii. Dupa moartea acelui dreptcredincios imparat, a voit sa preamareasca dreapta inchinaciune a sfintelor icoane, dar n-a putut, de vreme ce nu avea ajutor deloc. Deci, lupta impotriva sfintelor icoane se intarise foarte mult in toata cetatea si in partile dimprejur, pentru aceasta el era foarte mahnit. Vazand ca nimic nu sporeste, a gandit sa lase scaunul patriarhiei, pe care nu a petrecut mai mult de patru ani. Deci, imbolnavindu-se, s-a dus in taina din casa patriarhiei la manastirea Sfantului Flor si a luat acolo sfanta schima. Degraba s-a auzit pretutindeni de aceasta si toti erau in mare mirare. Asemenea si imparateasa Irina s-a mahnit ca patriarhul a facut aceasta, nespunand nimanui. Ea a mers la dansul cu fiul sau, imparatul Constantin, si l-a intrebat: "O, parinte, de ce ai facut aceasta? Si pentru ce pricina?"

El a raspuns: "Boala mea si asteptarea cea degraba a mortii m-au adus pe mine in acest sfant chip al schimei. Dar mai vartos m-a silit pe mine sa las scaunul Patriarhiei, tulburarea bisericeasca, de vreme ce Biserica este bantuita de eresul luptatorilor de icoane si de reaua socoteala cea prelungita, am primit rana nevindecata multa vreme. Eu, ticalosul, de trei ori acum, cu mana mea si cu scrierea m-am invoit la acea ereticie; caci nici nu mi se putea mie sa scap de lanturile relei credinte, ci s-a intamplat si cu limba si cu mana de m-am legat intr-insele, de care lucru ma caiesc acum foarte mult. Iar ceea ce imi raneste sufletul cu mai multa si nemasurata mahnire este aceasta: Vad in toate partile pamantului, care este sub mana voastra, ca pravila credintei pazindu-se nemiscat si petrecand si veselindu-se in credincioasa invatatura, se instraineaza de Biserica noastra si pe noi ne gonesc de la sine, ca de la turma lui Hristos, ca pe niste oi straine.

De aceea ma lepad a fi pastorul adunarii ereticesti si am voit ca mai bine sa petrec in mormant, decat sa fiu supus anatemei date de sfintele patru scaune apostolesti. Dar, de vreme ce Dumnezeu a dat puterea sceptrului in mainile voastre, ca sa aveti imparateasca grija de turma crestineasca de sub cer, de aceea sa nu treceti cu vederea necazurile Bisericii voastre, nici sa n-o lasati pe ea sa petreaca mai mult in mahnirea cea nemangiiata, ci sirguiti-va ca Biserica iarasi sa-si primeasca vechea si buna sa podoaba. Nu lasati mai mult eresul cel urat, care a iesit ca un porc din padure, sa pustiasca si sa piarda via lui Hristos in vremea credincioasei voastre imparatii, si s-o spurce pe ea cu socoteala cea necredincioasa. Aveti lucrator iscusit, care poate sa lucreze strugurele adevaratei marturisiri, pe care storcandu-l in dumnezeiescul teasc al Bisericii adevarate, va umple paharul de intelepciune si va gati credinciosului popor bautura dreptei intelegeri".

Apoi l-au intrebat pe el: "Despre cine graiesti aceasta, parinte?" El a raspuns: "Pentru Tarasie, care este mai intai in sfaturile voastre cele imparatesti. El este puternic, cu toiagul intelegerii sa goneasca mincinoasele cuvinte cele ereticesti, sa pastoreasca bine turma cea cuvantatoare a lui Hristos si s-o adune in ograda dreptei credinte". Dreptcredincioasa imparateasa Irina si fiul ei, imparatul Constantin, auzind niste cuvinte ca acelea de la patriarhul Pavel, s-au dus mahniti. Iar Pavel a zis catre niste senatori care ramasesera la dansul: "O, n-as fi sezut eu niciodata pe acel scaun cand Biserica era tulburata de chinuitori si blestemata de cele patru scaune patriarhale. De nu se va aduna al saptelea sobor a toata lumea si de nu se va ridica eresul luptarii de icoane, nu va veti putea mantui". Senatorii au zis: "Dar pentru ce tu in vremea patriarhiei tale ai iscalit pentru lupta impotriva icoanelor?" Pavel a raspuns: "De aceea acum am luat pocainta, de vreme ce atunci m-am iscalit; deci, ma tem sa nu fiu pedepsit de Dumnezeu ca am tacut de frica si nu v-am spus voua adevarul. Insa acum ma caiesc si va zic ca nu va este voua nadejde de mantuire, de veti petrece in eresul acela".

Dupa putine zile, patriarhul Pavel a adormit cu pace. De atunci popoarele din Constantinopol au inceput a vorbi cu libertate si fara de temere si a se intreba cu ereticii despre sfintele icoane, de care, din vremea lui Leon Isaurul pana atunci, nu era cu putinta cuiva sa deschida gura spre apararea sfintelor icoane. Acestea stiindu-le despre cei trei arhierei care se cinstesc acum: Alexandru, Ioan si Pavel, slavim pe Dumnezeu in Treime, pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh. Amin.



12 Februarie 2009

Vizualizari: 7847

Voteaza:

Sf.Ierarhi: Alexandru, Ioan si Pavel cel Nou, Patriarhii Constantinopolului; Sf. Ierarh Varlaam, Mitropolitul Moldovei; 5.00 / 5 din 2 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.



RETELE SOCIALE