Sf. Prooroc Isaia; Sf. Mc. Hristofor; Aducerea moastelor Sf. Ierarh Nicolae la Bari

Pomenirea Sfintului Prooroc IsaiaSfintul Prooroc Isaia era de neam din Ierusalim si se tragea din semintia imparatilor iudei. El era fiul lui Amos, nu al Proorocului Amos, pentru ca Proorocul Amos era de neam tecuntean si pastor de dobitoace; iar nu ierusalimnean din casa imparateasca, fiind cinstit intre sfintii prooroci. Amos, tatal lui Isaia, era unul din rudeniile imparatului Ierusalimului, frate bun cu Amesie, imparatul iudeu, care nu era numarat intre sfintii prooroci.

 

Isaia, fiul lui, crescuse in frica lui Dumnezeu, invatind legea Domnului. Dupa ce a ajuns la virsta cea desavirsita, s-a insotit cu o femeie dupa lege si a nascut fiu, precum singur zice de aceasta: "M-am apropiat de proorocita", adica de sotia mea, cea luata din ceata fecioarelor, pentru a petrece impreuna; si, care, pina la vremea nuntii slujea in biserica Domnului, cu fapte bune si sfinte, deprinzindu-se a se ruga neincetat lui Dumnezeu; si se invrednicise de darul proorociei, pentru viata ei cea placuta Lui.

Ea este numita proorocita pentru doua lucruri: intii pentru ca este sotie de prooroc, iar al doilea pentru ca singura a luat darul proorociei de la Dumnezeu. Si a zamislit in pintece de la barbatul sau, proorocul Isaia, si a nascut fii.

 

Deci, Isaia a zis: Iata, eu si pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu. Aici, dupa intelegerea tilcuitorilor, vorbeste despre fiii sai cei firesti si se pomeneste in proorocia lui Iacov, fiul lui. Iar fericitul Ieronim spune de proorocul Isaia, din povestire ebraica si aceasta: "El a fost, dupa maica, mos al imparatului Manase, muncitorul sau; pentru ca din fiica lui Ofovia, cea insotita cu imparatul Ezechie, s-a nascut Manase. Sfintul Isaia a inceput a prooroci in imparatia lui Azaria, imparatul Iudeii, care, in Sfinta Scriptura, se numeste Ozia.

 

Acel imparat a fost fiul lui Amesie imparatul si nepot al lui Amos, tatal lui Isaia. Deci, Sfintul Isaia a proorocit in zilele impa-ratului Azarie, numit si Ozia, fiul lui Amesie, in zilele imparatului Ioatam, fiul lui Ozia, in zilele imparatului Ezechie, fiul lui Ahaz, in zilele imparatului Ahaz, fiul lui Ioatam si in zilele imparatului Manase, fiul lui Ezechie, de la care a si patimit.

 

Dar cum si ce a proorocit el, este destul de aratat in cartea lui cea scrisa pe larg, in care este aratata si viata lui cea placuta lui Dumnezeu. El a fost atit de bineplacut lui Dumnezeu, incit s-a invrednicit a-L vedea sezind pe scaun inalt si preainaltat, Caruia imprejur Ii stateau serafimii cei cu cite sase aripi, strigind: Sfint, sfint, sfint Domnul Savaot; plin este cerul si pamintul de slava Lui. Iar cind Isaia proorocul a vazut aceasta, s-a umplut de spaima si a zis in sine: O, ticalosul de mine, m-am invrednicit a vedea pe Domnul Savaot cu ochii mei, fiind om, avind buze necurate si petrecind in mijlocul poporului, cel ce are buze necurate.

 

Si s-a trimis la dinsul unul din serafimi, avind in miini un carbune aprins, pe care il luase cu clestele din altar si s-a atins de buzele lui, zicindu-i: Iata, s-a atins acesta de buzele tale si va sterge Domnul faradelegile tale si pacatele tale le va curati. Dupa aceasta a auzit Sfintul Isaia glasul Domnului, graind catre dinsul: Pe cine voi trimite si cine va merge la poporul Meu. Si a zis Isaia: Iata, eu sint Doamne. Trimite-ma pe mine! Si l-a trimis pe el Domnul la poporul Sau, ca sa indemne pe cei pacatosi la pocainta si sa le spuna lor cele ce vor sa fie, adica vor lua multe feluri de pedepse, de nu se vor pocai; iar de se vor intoarce la Dumnezeu cu pocainta, vor primi mila si iertare.

 

Deci, a proorocit Sfintul Isaia despre multe feluri de lucruri, precum si despre robia Galileei si a Samariei de catre asirieni; despre navalirea lui Senaherim asupra Iudeei, despre stricarea multor tari si cetati cu multe feluri de razboaie; dar, mai ales, a proorocit despre zamislirea si nasterea lui Hristos din Preacurata Fecioara, prin Care s-a mintuit neamul omenesc. El a zis: Iata, Fecioara va lua in pintece si va naste Fiu si vor chema numele Lui, Emanuel, care se tilcuieste cu noi este Dumnezeu. Si iarasi: Iesi-va toiag din radacina lui Iesei - Preacurata Fecioara - si floare din radacina lui va creste - Hristos - si va odihni peste dinsul Duhul lui Dumnezeu, Care din Tatal este si spre Fiul Se odihneste. Si iarasi: Prunc S-a nascut noua si Fiul S-a dat noua, a Carui stapinire s-a facut peste umarul Lui; si se cheama numele lui, Inger de mare sfat. Asemenea a proorocit si despre patimile lui Hristos, zicind: Acesta, poarta pacatele noastre si patimeste durere pentru noi. Rapitu-S-a pentru pacatele noastre si a fost muncit pentru faradelegile noastre si cu rana Lui noi toti ne-am vindecat. Ca o oaie spre junghiere S-a adus si ca un miel fara de glas impotriva celui ce-L tunde pe El; asa nu Si-a deschis gura Sa.

 

Chiar si despre Crucea lui Hristos mai inainte a vestit, zicind: Slava Libanului va veni la tine, Ierusalime, cu chiparos, cu perg si cu cedru, ca impreuna sa preamareasca locul cel sfint al Meu, zice Domnul - si locul picioarelor Mele il voi preamari. El a mai vestit a doua infricosata venire a lui Hristos, zicind: Iata, Domnul va veni ca focul si carele Lui ca viforul, ca sa dea cu minie izbindirea Sa si certarea in vapaie de foc. Caci cu focul Domnului se va judeca tot pamintul.

 

Proorocul Isaia petrecea intru defaimarea lumii; pentru ca desi era ruda cu imparatii Iudeii si putea sa aiba multe bogatii si slava lumii acestia, insa pe toate acelea le-a trecut cu vederea pentru Dumnezeu si petrecea cu sotia sa cea placuta lui Dumnezeu, in saracie de bunavoie si smerenie, in infrinare mare si in viata cea aspra a trupului. Haina lui era un fel de sac facut din par, pe care il punea pe trupul gol; una pentru smerenie, alta pentru omorirea trupului, iar alta, ca sa dea oamenilor celor pacatosi chip de pocainta. Si cu un chip smerit ca acela, ruga pe Dumnezeu pentru dinsii.

 

Altadata a umblat gol trei zile prin mijlocul Ierusalimului, nerusinindu-se de multimea poporului, nici necinstindu-si neamul sau cel bun. Aceasta a facut-o dupa porunca Domnului; pentru ca imparatul Ezechie impreuna cu Ierusalimul, cind a venit Sargon si Senaherim, imparatul asirienilor, asupra Iudeei cu putere multa, nadajduia mai mult spre ajutorul Egiptului si al Etiopiei - pentru ca se obisnuisera iudeii de a cistiga ajutor mai mult de la egipteni si de la etiopieni, decit a cere ajutorul lui Dumnezeu. Atunci Sfintul Isaia a sfatuit pe imparat si pe popor, ca sa alerge spre Dumnezeu mai mult decit spre oameni si de la Cel Preainalt sa ceara si sa nadajduiasca ajutor; iar nu de la aceia, care singuri nu pot sa se apere, pentru ca s-a apropiat si de ei pierzare. El a proorocit si de pieirea Egiptului si a Etiopiei, care are sa vina asupra lor, tot de la acelasi imparat al asirienilor, Senaherim. Si ca proorocia lui sa fie incredintata tuturor, a mers gol prin toata cetatea; pentru ca s-a facut catre dinsul cuvintul Domnului, zicindu-i: Mergi si leapada sacul de pe mijlocul tau si scoate incaltamintele tale din picioare.

 

Iar proorocul a facut asa, umblind gol si descult trei ani, spunindu-le cu cuvintele si aratindu-le cu goliciunea sa ca se vor lipsi iudeii de ajutorul Egiptului si al Etiopiei, spre care in zadar se nadajduiesc si, cum ca, cu un chip ca acesta, egiptenii si etiopienii se vor duce in robie goi. Pentru ca a grait Domnul: "Precum a umblat robul Meu, Isaia, gol si descult, asa va duce imparatul asirienilor pe robitii Egiptului si al Etiopiei, pe tineri si pe batrini, goi, desculti si descoperiti spre rusinea Egiptului".

 

Proorocul Isaia a inchipuit cu acea goliciune a sa, goliciunea lui Hristos Domnul nostru, Care a fost dezgolit pe Cruce in privirea tuturor, pe care El a voit a o suferi pentru goliciunea lui Adam, ce a cunoscut-o in rai, dupa calcarea poruncii lui Dumnezeu.

 

Proorocia lui Isaia despre Egipt si despre Etiopia s-a implinit indata; pentru ca Senaherim, imparatul asirienilor, auzind ca Toroc, imparatul Etiopiei, vine asupra lui, ajutind iudeilor, s-a intors impotriva lui si, biruindu-l, a supus imparatiei sale pamintul Egiptului si al Etiopiei; iar dupa aceea a mers asupra Iudeei, ostindu-se si luind multe cetati. El se lauda ca va lua Ierusalimul si pentru aceasta hulea pe Dumnezeu Cel Inalt prin voievodul sau, Rapsac, pe care il trimisese cu putere multa contra imparatului Ezechie.

 

Proorocul Isaia era si mare facator de minuni, caci, Ierusalimul fiind amenintat de inconjurarea celor de alta semintie, din cauza lipsei de apa, el, cu rugaciunea sa - precum scriu despre aceasta Sfintul Epifanie si Sfintul Dorotei al Tirului -, a scos un izvor de apa de sub muntele Sionului. Si s-a numit izvorul acela "Siloam", adica trimis; caci de la Dumnezeu s-a trimis poporului cel insetat acel izvor, pentru proorocestile rugaciuni. Izvorul acela era minunat, pentru ca izvora apa numai iudeilor; iar celor de alta semintie se facea uscat. Sfintul prooroc a izbavit cu rugaciunea sa cetatea Ierusalimului de inconjurarea barbarilor; pentru ca intr-o noapte, a iesit ingerul Domnului si a ucis din oastea asirienilor o suta optzeci si cinci de mii. Deci, Senaherim, sculindu-se dimineata si vazind atita multime de trupuri moarte, s-a inspaimintat si a fugit cu rusine de la Ierusalim si s-a asezat in Ninive, unde a fost ucis de fiii sai. Sfintul Isaia a tamaduit pe imparatul Ezechie de o boala, de care se imbolnavise de moarte; si i-a spus aceluia de la fata Domnului, ca pentru rugaciunile si lacrimile lui, i se mai adauga la viata inca cincisprezece ani. Si a fost pentru aceasta, ca soarele s-a intors inapoi pe fiecare zi cu zece trepte, adica la zece minute, care se arata in ceasornicul de pe zid.

 

Deci, ziua aceea a fost mare durere dupa asemanare; insa nu dupa asemanarea acelei zile, in care odata Isus al lui Navi a oprit soarele in loc, cind a biruit pe vrajmasi. O minune ca aceasta a inspaimintat toata lumea, incit Merodah Valadan, fiul lui Valadan, imparatul Babilonului, a trimis o scrisoare si soli cu daruri in Ierusalim, la Ezechie, imparatul Iudeei, intii ca sa-l cerceteze pe el, caci auzise ca a fost foarte rau bolnav si se sculase; iar al doilea, ca sa intrebe de minunea ce se intimplase, ca soarele s-a intors inapoi si iarasi s-a indreptat in calea sa, deoarece se facuse stire despre aceea la imparatul Babilonului, ca pentru Ezechie se facuse acea minune. Ezechie s-a bucurat foarte mult de trimisii imparatului Babilonului si le-a aratat toate bogatiile casei sale, care lucru n-a fost placut Domnului. Deci, a venit la el Sfintul Prooroc Isaia si i-a zis: "Ce au vazut in casa ta barbatii ce venisera din Babilon?" Ezechie a raspuns: "Toate cite sint in casa mea le-au vazut si nu a fost in casa nici un lucru din camarile mele, pe care nu l-ar fi vazut".

 

Isaia i-a zis: "Asculta cuvintul Domnului Savaot: Vor veni zile, cind babilonienii vor lua toate cele din casa ta si toate cite au adunat parintii tai pina in aceasta zi, le vor duce in Babilon si nu vor lasa nimic; inca vor lua si din fiii tai pe care i-ai nascut si ii vor duce in Babilon, unde ii vor face servitori in casa imparatului Babilonului". Aceasta proorocie a Sfintului Isaia s-a implinit mai pe urma, iar imparatul Ezechie s-a sfirsit in pace si a fost ingropat impreuna cu parintii sai.

 

Dupa sfirsitul imparatului Ezechie a luat imparatia Iudeei, Manase, fiul lui Ezechie, fiind in virsta de doisprezece ani si facind viclesug inaintea ochilor Domnului. Pentru ca, dupa ce a venit in virsta desavirsita, a inceput a umbla nu dupa poruncile Domnului, ci dupa uriciunile paginesti. Fiindca a zidit capiste idolilor si altar lui Baal si se inchina idolilor celor ciopliti, iar casa Domnului a spurcat-o cu jertfe idolesti si pe fiii sai i-a trecut prin foc, dupa cum faceau inchinatorii de idoli. El se indeletnicea cu vraji si basme, razvratind poporul Domnului si ducindu-i pe ei, impreuna cu sine, la inchinarea de idoli; iar pe cei ce nu se invoiau la voia lui cea pagineasca, ii ucidea. El a varsat foarte mult singe nevinovat, pina ce Ierusalimul s-a saturat de mult singe; pentru care lucru, mustrindu-se si ocarindu-se de Sfintul Prooroc Isaia, s-a pornit spre minie. Asemenea si boierii Ierusalimului si multi din popor s-au umplut de minie asupra proorocului lui Dumnezeu, de vreme ce, mustrindu-i pentru acele pacate grele, ii numea boieri ai Sodomei si ai Gomorei, zicindu-le: Ascultati cuvintul Domnului, boieri ai Sodomului, luati aminte la legea lui Dumnezeu, popoarele Gomorului.

 

Acestea le zicea pentru apucaturile lor cele rele, deoarece prin faptele lor cele necurate, se asemanau cu Sodoma si cu Gomora. Deci, toti, impreuna cu imparatul, nesuferind o mustrare ca aceea, cautau sa ucida pe sfintul. Astfel, Sfintul Prooroc Isaia a fost taiat la cimp, afara din Ierusalim, cu fierastraul de lemn, din porunca imparatului Manase. Si asa, Isaia, marele prooroc al lui Dumnezeu, s-a sfirsit muceniceste la adinci batrineti, avind o suta douazeci si sase de ani. El este laudat de Isus al lui Sirah, astfel: Domnul a izbavit pe poporul Sau prin mina lui Isaia; a biruit ostile asirienilor si le-a sfarimat ingerul Lui; caci Ezechie a facut placere inaintea Domnului si s-a intarit pe caile lui David, tatal sau, pe care le-a poruncit Isaia, proorocul cel mare si credincios in vedeniile sale: In zilele lui soarele s-a tras inapoi si a prelungit viata imparatului cu mare duh, a vazut pe cele de pe urma si a mingiiat pe cei ce se tinguiau. In Sion pina in veac a aratat pe cele ce vor fi si pe cele ascunse.

 

Dupa uciderea proorocului Isaia, trupul lui cel cinstit, luindu-l unii din cei tematori de Dumnezeu, l-au ingropat aproape de izvorul acela al Siloamului, pe care Sfintul Isaia l-a scos cu rugaciu-nea sa. Pentru aceasta l-au pus pe el acolo ca, cu rugaciunile proorocului lui Dumnezeu, Isaia, si dupa moartea lui, sa izvorasca neincetat apa Siloamului. Linga izvorul acela, a fost zidita o scaldatoare, la care orbul din nastere a capatat vedere, punind pe ochii lui tina cea facuta din scuipat de Domnul nostru Iisus Hristos, si care a fost trimis ca sa se spele. Chiar pina astazi apa aceea are o putere tamaduitoare, pentru ca se povesteste de cei ce cerceteaza Sfintele Locuri ale Ierusalimului ca, saracinii, care acum locuiesc acolo cu voia lui Dumnezeu, fiind din firea lor puturosi cu trupurile - ca si caprele -, isi spalau copiii in apa Siloamului, si chiar ei se spalau, si goneau acea putoare. Inca si celor bolnavi de ochi li se aduce mare ajutor din apa aceea, cu rugaciunile Sfintului Prooroc Isaia si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, caruia se cuvine slava in veci. Amin.

 

Viata si patimirea Sfintului Hristofor Marturisitorul si a celor impreuna cu dinsulLuind cu nedreptate imparatia Romei, prearaul Dechie, la anul de la Hristos 108 si, punind ajutator la ocirmuirea imparatiei pe Valerian, indata a pornit prigoana mare contra crestinilor, pe care istoricii o numara a opta. El a pornit aceasta prigoana, cum zic unii din istorici, din pizma ce o avea asupra lui Filip, cel mai inainte de dinsul, care iubea pe crestini si ii cinstea; unii zic ca Filip s-ar fi facut chiar crestin. Dechie, atit s-a indracit cu luptarea contra lui Dumnezeu si atit de aspru si cumplit s-a ridicat asupra crestinilor, incit a scris carti si porunci nelegiuite si nedrepte catre toti ighemonii si stapinitorii cei de sub stapinirea lui, care erau pagini ca si dinsul. El le-a poruncit ca, cu mare groaza, sa sileasca pe cei drepti si binecredinciosi robi ai lui Hristos, sa jertfeasca idolilor si sa manince bucate din cele spurcate cu singele dobitoacelor jertfite; iar citi nu vor sa se lepede de Hristos, mai intii sa-i pedepseasca si sa-i bata cu felurite rani si sa le puna asupra lor nenumarate munci; iar dupa aceea, sa-i omoare cu nemilostivire. Deci, toti stapinitorii si ighemonii tarilor si cetatilor se sirguiau cu toata puterea sa se arate bineplecati si supusi catre imparatul, avind paginii multa indrazneala, iar cei credinciosi erau prigoniti si munciti pagineste.

 

Intr-acea vreme, un voievod al imparatului, facind razboi cu alte neamuri si biruindu-le, a aflat intr-acele neamuri un om din cei cu capul de ciine, care maninca oameni si carora noi le zicem capcauni; pe acela voievodul l-a luat rob. El era intelept la minte din fire si cu cunostinta buna, cugetind dumnezeiestile cuvinte intru inima sa; si, vazind pe pagini pedepsind totdeauna pe crestini cu multe feluri de munci, se mihnea si impreuna patimea durere, ca un milostiv ce era. Dar, fiindca nu putea sa vorbeasca si sa mustre pe pagini ca un om, s-a dus de la dinsii la un loc deosebit, afara din cetate, si, cazind la pamint, a facut cu mintea rugaciunea aceasta: "Doamne, Atottiitorule, auzi smerenia mea si arata milostivirea Ta, spre mine nevrednicul robul Tau. Deschide buzele mele, si da-mi grai omenesc, ca sa pot mustra pe tiranul".

 

Astfel rugindu-se el, indata s-a aflat inaintea lui un om purtator de haine albe si a zis catre dinsul: "Reprovos - ca astfel se numea el mai inainte -, s-a auzit rugaciunea ta! Scoala-te sa iei darul de la Domnul". Deci, sculindu-se, s-a apropiat de buzele lui, omul acela purtator de haine albe si, suflindu-i in gura, indata a vorbit fara de impiedicare; si, mergind indata in cetate si vazind pe crestini muncindu-se de muncitori, l-a durut inima, ca si cum insusi ar fi patimit munci, si a zis catre pagini aceasta: "O, povatuitori ai intunericului si plini de faradelegi, nu va ajunge voua ca ati vindut sufletele voastre satanei? Ne siliti si pe noi, care ne temem de Dumnezeu Cel adevarat, sa pierim impreuna cu voi? Eu sint crestin si nu sufar sa ma inchin zeilor celor deserti si uriciunilor celor netrebnice".

 

Sfintul, zicind acestea, un slujitor cu numele Vachies, care se intimplase aproape de dinsul, l-a lovit peste gura; iar fericitul a zis cu blindete: "Sint legat de Mintuitorul meu Iisus Hristos si pentru aceasta nu-ti fac tie rasplatirea cuviincioasa; iar daca m-as minia, nu poate sa ma biruiasca nici toata imparatia voastra cea stricata si razvratita".

 

Deci, ducindu-se Vachios in cetatea unde era imparatul, i-a vestit lui acestea, zicind: "Sint putine zile de cind, muncind voievodul pe crestini dupa dumnezeiasca ta porunca, s-a aratat in mijlocul poporului un urias infricosat, tinar cu virsta, iar capul si cautatura salbatica, dintii lui ies afara din gura ca si ai porcului, capul lui este de ciine si, in scurt sa zic, atit este de grozav, incit nu pot nicidecum, sa-i povestesc chipul lui. El huleste pe zei si imparatia ta si pentru aceea l-am lovit pe el cu palma peste obraz; dar s-a laudat, ca nu se teme de toata imparatia ta. Deci, pentru aceasta am venit sa vestesc imparatiei tale; nu cumva a auzit Dumnezeul crestinilor rugaciunile lor si l-a trimis pe dinsul spre ajutorul lor?"

 

Imparatul, miniindu-se, a zis catre dinsul: "Oare ai diavol si pentru aceasta ti s-a aratat tie intr-acest chip?" Asa a zis si indata a trimis doua sute de ostasi, zicind: "Legati-l pe el si astfel sa mi-l aduceti; iar daca se va impotrivi voua, taiati-l in mii de bucati si numai capul lui sa mi-l aduceti sa-l vad, de este atit de infricosator precum spune ticalosul acesta". Fericitul Reprovos s-a dus la biserica crestinilor si, sezind dinafara la poarta, a infipt toiagul sau in pamint si, plecindu-si capul, s-a rugat, zicind: "Doamne Dumnezeule, Atottiitorule si Atotputernice, Cela ce Te porti pe Heruvimi si esti slavit de Serafimi si laudat de toti sfintii Tai, asculta-ma astazi pe mine nevrednicul si porunceste ca sa infrumuseteze toiagul meu ca al Sfintului Tau prooroc Aaron, ca sa se arate si spre mine bunatatea Ta cea multa si sa ma fac intru marturisirea Ta mai sirguitor, ca sa Te preamaresc pe Tine, Tata si pe Fiul si pe Sfintul Duh, in veci. Amin."

 

Astfel rugindu-se indata, o, minune, toiagul a odraslit! Pentru aceea, vazind un semn minunat ca acesta, s-a intarit mai bine si iarasi s-a rugat, multumind Domnului. Deci, ostasii pe care ii trimisese Dechie sa prinda pe sfintul, au ajuns acolo intr-acel ceas cind el se ruga afara din biserica; si, vazindu-l de departe, s-au infricosat de chipul lui, neindraznind sa se apropie de el. Iar unul din ei a imbarbatat pe ceilalti, zicind: "Ce ne infricosam de un om fara de arme?" Si, ducindu-se aproape de el, l-a intrebat, zicind: "De unde esti si pentru ce plingi fara de mingiiere?" El a raspuns cu smerita graire: "Pling pentru oamenii cei fara de pricepere, care au lasat pe adevaratul Dumnezeu si se inchina idolilor celor neinsufletiti". Deci, dupa ce au auzit ostasii ca vorbeste cu blindete, au luat indrazneala si au zis catre dinsul: "Imparatul ne-a trimis sa te aducem legat la el, pentru ca nu te inchini zeilor celor vechi; ci te inchini unui oarecare Dumnezeu nou".

 

Reprovos a zis catre dinsii: "Daca ma veti lasa dezlegat, voi merge de voia mea; iar a ma lua legat, nu puteti, ca stapinul meu, Hristos, a dezlegat legaturile pacatelor mele si m-a eliberat de tatal vostru, satana". Ei au zis catre dinsul: Daca nu voiesti sa mergi, du-te unde vrei; iar noi vom zice catre imparat, ca nu te-am aflat". Sfintul a zis catre dinsii: "Ba nu! Va rog numai pe voi sa ma ingaduiti citva timp, pina voi lua Sfintul Botez si atunci vom merge impreuna". Iar ei au raspuns: "Cheltuiala noastra s-a sfirsit, si nu mai avem merinde, ca te cautam de multe zile".

 

Deci, sfintul le-a zis: "Aduceti acea putina hrana ce aveti, ca sa vedeti puterea Dumnezeului meu". Punind ei inaintea lui bucatele ce le aveau, sfintul a ingenuncheat si s-a rugat, zicind: "Doamne Dumnezeule, care ai binecuvintat cele cinci piini si ai saturat popor nenumarat, auzi-ma pe mine, robul Tau, si inmulteste piinile acestea, ca sa vada si acestia minunile Tale si sa creada ca Tu singur esti Dumnezeu adevarat, Care poti toate!"

 

Rugindu-se el, a venit ingerul Domnului si a zis catre dinsul: "Indrazneste, patimitorule al lui Hristos, Hristofore, ca, Acela catre care te-ai rugat, m-a trimis spre ajutorul tau, sa-ti indeplinesc toate cererile tale". Ingerul, binecuvintind piinile, le-a inmultit. Atunci sfintul a zis catre ostasi: "Mincati acum, fratilor, cit voiti, si sa cunoasteti din aceasta puterea Dumnezeului meu, care nu numai bunatatile cele pamintesti le daruieste celor ce cred in Dinsul, ci si pe cele ceresti, fiindca este puternic si preabun".

 

Deci, ostasii, vazind o minune ca aceasta, s-au inspaimintat si au strigat cu totii: "Mare este Dumnezeul crestinilor, Care mintuieste pe robii Sai!" Apoi, inchinindu-se sfintului, au zis: "Credem si noi intr-Unul adevaratul Dumnezeu, Caruia I te inchini, ca Acela este Atotputernic si multumim tie ca te-ai aratat ca o faclie luminoasa noua, celor intunecati, si ne-ai scos pe noi din intunericul inselaciunii, povatuindu-ne catre lumina adevarului. Deci, noi de acum sintem cu tine si porunceste-ne noua, ca sa facem orice voiesti".

 

Atunci sfintul, veselindu-se, i-a invatat din destul mintui-toarea propovaduire a lui Dumnezeu, cit cuprinde Sfinta Evanghelie. Dupa aceea a plecat cu dinsii in Antichia, la Sfintul Vavila, arhiepiscopul, si i-a povestit toata pricina. Arhiepiscopul, multumind lui Dumnezeu, i-a invatat si i-a botezat pe toti, numind pe Reprovos, Hristofor, care a sfatuit dupa aceea pe ostasi sa mearga la imparat. Mergind ei pe cale, ii intarea sfintul, zicind: "Fiilor si fratii mei iubiti, acum cunoasteti pe Dumnezeu, in care am crescut. Deci, acum sa rabdam pentru dinsul rani si batai si sa nu ne lepadam de El, chiar de ne-ar face orice fel de suparari; noi, insa sa stam barbateste, netemindu-ne nicidecum de infricosarile tiranilor, nici de muncile lor cele infricosatoare, pentru ca ne va ajuta noua Stapinul nostru Hristos, in Care am crescut. Deci, lega-ti-ma pe mine si ma duceti la Dechie, precum v-a poruncit voua; iar daca va temeti de munci, duceti-va unde vreti, ingrijindu-va de mintuirea voastra". Ei, auzind aceasta, au lacrimat si n-au voit sa lege pe dascalul si pe povatuitorul lor catre adevarata credinta. Dar, de vreme ce el a voit si a primit, ei l-au legat.

 

Ajungind la palatul imparatesc si, vazind Dechie pe sfintul, s-a infricosat atit de mult, incit putin a lipsit de n-a cazut de pe scaun. Atunci a zis sfintul catre el: "O, preanenorocita si stricata imparatie, daca te-ai temut de mine, robul lui Dumnezeu, slabule si fricosule, apoi cum vei rabda minia Lui in ceasul judecatii, cind te vor trage diavolii la divanul cel infricosat, ca sa raspunzi pentru sufletele care le-ai pierdut?"

 

Dupa ce tiranul cu anevoie si-a venit in fire, a intrebat pe Hristofor, marturisitorul lui Hristos, care-i este credinta, neamul si numele. Iar el a raspuns: "Sint crestin si mai inainte ma numeam Reprovos, iar acum, din Sfintul Botez, ma numesc Hristofor. Neamul meu se arata din fata mea si ma nevoiesc pentru Hristos Domnul meu; deci nu ma plec poruncilor tale cele paginesti". Dechie a zis catre dinsul: "Rece si rau nume ti-a dat, care nu te foloseste pe tine, ticalosule". Iar sfintul a zis catre dinsul: "Rece este numirea voastra, nebunilor, ca ati lasat pe Dumnezeul Cel adevarat si va inchinati pietrelor". Dechie iarasi i-a zis: "Fie-ti mila de trupul tau si jertfeste zeilor, ca sa te invredniceasca de multa cinste si sa te fac popa al lor, ca sa nu pieri cu nedreptate. La acestea sfintul a raspuns: "Sa nu fie sa ma lepad eu de adevaratul Dumnezeul meu, o, prea faradelege tiran si sa ma inchin idolilor celor deserti! Bunatatile tale sa le ai tu! Cei deserti de minte si cei de o minte cu tine sint nebuni. Mie nu-mi este mila de trupul meu, precum ai zis, ci de suflet, ca un intelept. Deci, pentru dinsul slujesc si ma inchin Dumnezeului Celui fara de moarte; iar zeii tai cei cu nume mincinos sint diavoli si va amagesc, ca sa va ia sufletele voastre si sa le duca in pierzare; deci, sa nu ai pentru mine nici o nadejde, ca ma voi pleca vointei tale celei fara de Dumnezeu; pentru aceea fa cu mine ce voiesti".

 

Imparatul, miniindu-se, a poruncit sa-l spinzure de parul capului, legindu-i o piatra de picioare, si sa-l impunga cu sulitele peste tot trupul. Sfintul, patimind acestea, rabda vitejeste si zicea catre tiran: "Nu ma plec tie, paginule, nu ma inchin zeilor tai, nici nu bag in seama muncile si ranile tale, ca de niste lucruri trecatoare, pentru dragostea Hristosului meu, Care imi va rasplati cu bunatatile cele vrednice pentru aceste munci, pe care le rabd pentru Dinsul; iar pe tine, o, ticalosule, te asteapta focul cel vesnic, pe care il vei mosteni impreuna cu diavolii, carora le slujesti". Atunci imparatul, miniindu-se si mai mult, a poruncit sa-i arda subtioarele cu faclii aprinse. Facindu-se acestea, l-a sfatuit pe Dechie oarecare din boieri, sa-i vorbeasca cu cuvinte bune, doar il va asculta si-l vor avea in razboaie ajutator. Deci, dezlegindu-l, imparatul l-a rugat, zicindu-i: "Marturiseste pe zei, bunule om, ca voiesc sa te am drumet la carul meu". Zis-a sfintul catre dinsul: "Fa-te crestin si ma vei avea drumet la carul tau si vei imparati cu Hristos in veci".

 

Vazind imparatul ca se osteneste in desert, a poruncit sa aduca doua femei desfrinate foarte frumoase, impodobite cu haine de mult pret lucrate cu aur si cu margaritare si stropite cu miruri si cu arome binemirositoare. Pe acelea le-a inchis impreuna cu sfintul, intr-o camera imparateasca si vicleanul Dechie le-a fagaduit multi bani, daca il vor indupleca pe el sa se inchine idolilor.

 

Indata ce le-a inchis, sfintul a ingenuncheat si s-a rugat, zicind: "Vezi, Doamne, cum au intins cursa si sminteli picioarelor mele; izbaveste-ma de cei nedrepti si pazeste-ma de aceste ispite. Asa, Doamne, sa nu ma parasesti pe mine robul Tau, caci a Ta este slava in veci. Amin".

 

Si, sculindu-se, a intrebat pe acele femei ce voiesc, iar ele, vazindu-l, s-au infricosat si si-au intors fata lor la perete. El, iarasi le-a intrebat cu blindete acelasi lucru. Ele i-au raspuns: "Imparatul ne-a trimis pe noi sa te sfatuim ca sa-l asculti si sa te inchini idolilor, ca sa nu te omoare cu moarte cumplita". Sfintul le-a zis: "Eu nu ma tem de aceasta moarte vremelnica, ca sa imparatesc cu Hristosul meu in veci, in Care si voi, daca veti crede, va fi ferice de voi, ca veti mosteni toata desfatarea bunatatilor celor vesnice si va veti bucura totdeauna in Rai impreuna cu sfintii".

 

Femeile, auzind acestea, mai mult s-au infricosat si s-au sfatuit intre ele, zicind: "Daca vom crede in Dumnezeul acestuia, ne va omori Dechie, iar daca nu vom crede, ne va ucide acest om numaidecit. Deci, mai bine este sa credem in Hristos, Care ne va da acum - daca vom muri pentru El - viata vesnica si nemuri-toare". Deci, au zis catre el: "Credem in Hristos si roaga-te Lui, sa ne ierte pacatele noastre cele multe".

 

Dupa aceea sfintul le-a intrebat daca au ucis pe cineva sau de au facut farmece sau de au vrajit; iar ele au zis: "Nu! Ci mai ales pe multi osinditi la moarte si pe multi robi cu plata desfrinarii i-am rascumparat, iar alt rau n-am facut". Deci, sfintul, punindu-si miinile crucis pe capetele lor, s-a rugat astfel: "Doamne Iisuse Hristoase, ajuta roabelor Tale, Achilina si Calinica, si fa-le pe ele oi ale turmei Tale, ca sa se numere impreuna cu sfintii Tai; iertindu-le lor cite au pacatuit in nestiinta, caci a Ta este slava in veci. Amin".

 

Dupa rugaciune, sfintul le-a invatat articolele credintei; iar ele se bucurau, slavind pe adevaratul Dumnezeu in Care au crezut si pe care L-au cunoscut. Iar a doua zi, le-au dus la Dechie si le-au intrebat de au induplecat pe sfintul sa se inchine idolilor. Iar ele au raspuns: "Noi, mai ales am crezut in Hristos, Care este adevaratul Dumnezeu si Mintuitor al lumii". Iar Dechie a zis: "Precum vad si voi v-ati fermecat". Achilina i-a zis: "Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamintul si mintuieste pe toti citi cred in El; iar zeii tai sint niste pietre nesimtitoare si nu pot sa va ajute voua, decit numai va povatuiesc la pierzare".

 

Atunci Dechie, miniindu-se, a poruncit s-o spinzure de parul capului si sa lege de picioarele ei doua pietre mari de moara. Facindu-se aceasta, se rupeau maruntaiele ei de greutatea pietrelor si pielea capului s-a dezlipit si simtea o durere foarte mare si cumplita, pentru care s-a intors catre sfintul si i-a zis: "Te rog pe tine, robule al lui Dumnezeu, fa rugaciune pentru mine, caci simt multe dureri". Sfintul a inaltat miinile la cer, zicind: "Doamne Iisuse Hristoase, miluieste pe roaba Ta, sa nu o lasi a se munci mai mult, ci ia in pace sufletul ei". Mucenita, zicind acestea, si-a dat sufletul in miinile lui Dumnezeu, in ziua intii a lunii aprilie. Dupa aceea, a zis tiranul catre Calinica: "Vezi ce a patimit aceasta, ca o nesupusa si potrivnica? Deci, macar tu, intelepteste-te si jertfeste zeilor, ca sa nu patimesti mai mult unele ca acestea". Deci, inteleapta si buna Calinica, voind sa batjocoreasca si sa amageasca pe tiran, i-a zis: "De vreme ce imi poruncesti sa ma inchin zeilor, sint nevoita sa ma supun imparatiei tale; deci, duceti-ma la capiste, ca sa-i cinstesc precum se cuvine, dupa cuvintul tau imparatesc".

 

Imparatul, socotind ca aceasta le zicea cu dinadinsul, s-a bucurat necunoscatorul si a poruncit sa intinda haine albe de la palat pina la capistea idolilor si, luind pe purtatorii de sulite, a dus pe sfinta, bucurindu-se, stropind tot drumul cu miruri bine miro-sitoare si de mare pret. Iar cind a ajuns sfinta la capiste, a intrebat pe nelegiuitii popi: "Care zeu este mai mare?" Ei i-au aratat pe idolul Dia, pe care, apucindu-l de mina, a zis: "Daca esti zeu, graieste si spune-mi ce voiesti sa-ti fac, caci eu am venit ca sa-ti slujesc". Vazind ca nu-i raspunde, a strigat mai tare catre idol: "Zeu al paginilor, vorbeste cu mine!" Insa el nu avea nici glas, nici auz.

 

Atunci ea a ris si a zis: "Vai, mie pacatoasa, zeii s-au miniat asupra mea, caci i-am defaimat si nu voiesc sa vorbeasca cu mine, sau poate dorm si nu aud". Iar popii au zis: "Pocaieste-te din tot sufletul si te vor ierta". Deci, marturisitoarea si-a scos briul si naframa sa si cu acelea a legat pe idol; apoi, cautind la cer, s-a rugat, zicind: "Doamne Dumnezeule, Mintuitorul sufletelor noastre, ajuta-mi in ceasul acesta". Si a tras briul cit a putut, surpind pe idol; asemenea a tras si pe idolul Ieracliei si pe al lui Apolon si au pierit acesti trei idoli, zdrobindu-se. Apoi a surpat si din ceilalti, citi a putut, zicind: "Fugiti, zeii paginilor, si va prapaditi". Popii, vazind acestea, au prins-o ca sa nu zdrobeasca si pe ceilalti pe care ii batjocorea, zicind: Adunati oasele zeilor vostri si puneti sare si untdelemn, ca sa-i vindecati". Deci, ducindu-se la Dechie toti popii impreuna cu poporul, au pirit pe marturisitoarea credintei crestine, zicind: "Aceasta indracita a surpat zeii nostri si a zdrobit pe cei mari si mai trebuinciosi zei si, de n-am fi apucat sa o legam, ca o nerusinata, i-ar fi surpat pe toti".

 

Iar imparatul a zis catre ea cu minie: "O, femeie rea, au nu mi-ai fagaduit mie ca sa jertfesti idolilor si cum ai indraznit de i-ai zdrobit, necinstindu-i?" Iar ea a raspuns: "Eu n-am surpat pe zei, ci am sfarimat numai niste pietre, ca sa ziditi case, daca aveti trebuinta; dar, de vreme ce ii numiti zei, vai voua, nebunilor, caci zeii vostri au fost biruiti de o femeie si n-au putut sa se pazeasca. Deci, cum nadajduiti sa luati vreun ajutor de la unii ca acestia?"

 

Atunci tiranul, miniindu-se foarte, a poruncit unui mester in lemn, de a facut indata un lemn cu patru muchii, de care a spinzurat-o pe sfinta si, infigindu-i tepi lungi de la calciie pina la umeri, au legat de picioarele si de miinile ei doua pietre grele. Facindu-i-se toate acestea, simtea dureri foarte tari si cumplite si suferea multe chinuri patimitoare. Pentru aceea, cautind catre sfint, a zis: "Rob al lui Dumnezeu, roaga-te Lui pentru mine, ca m-am ingreuiat foarte". Iar el, cautind la cer, s-a rugat, zicind: "Doamne Dumnezeul sfintilor Tai, primeste si pe roaba Ta aceasta, ca Tu singur esti milostiv si iubitor de oameni in veci. Amin".

 

Atunci roaba lui Dumnezeu si cu adevarat buna biruitoare Calinica, a zis: "Doamne, in miinile Tale imi dau sufletul meu". Zicind acestea, si-a dat sufletul, in doua zile ale lunii lui aprilie.

 

Miniindu-se Dechie, a ocarit pe sfintul, zicind: "Tu, mai ales, se cadea sa piei, rau-numitule, fata de ciine, chip strain si ciudat, iar nu aceste femei preafrumoase, pe care tu, cu vrajile tale, le-ai amagit. Deci, ce zici acum? Vei jertfi zeilor, ori petreci tot in necuratia ta de mai inainte?" Iar marturisitorul lui Hristos a ris, zicind: "Dupa cuviinta si cu dreptate te-a numit Dechie, ca cel ce esti primitor si legatura a lucrarii tatalui tau, satana, care te are pe tine vas si unealta la toate voile lui. Ce voiesti? Si ce ma ispitesti in zadar, de-ti pierzi vremea degeaba? Eu ti-am zis de multe ori ca nu ma inchin dracilor celor necinstiti. Si as fi vrut sa te aduc pe tine la cunostinta adevarului, dar nu esti vrednic, ca un orb ce esti, sa vezi soarele dreptatii cel stralucit. Deci, imbarbateaza-te slujitor al diavolului si munceste cu nedreptate pe cei drepti!"

 

Zicind acestea, s-au vazut adunati la un loc cei doua sute de ostasi care crezusera, luind aminte la cele ce se lucra, si a zis catre ei: Veniti, fiilor si ascultati-ma pe mine, ca va voi invata frica Domnului. Ostasii au lepadat armele si hainele inaintea imparatului si, cazind, au sarutat pe sfint, zicindu-i: "Bucura-te, luminatorule, care ne-ai luminat si ne-ai povatuit pe noi la lumina cunostintei lui Hristos adevaratul Dumnezeu".

 

Vazind imparatul ca toti s-au inchinat sfintului, s-a infricosat, ca nu cumva sa fi cugetat sa-i ia imparatia si a zis catre dinsul: "Tiran si potrivnic te-ai facut mie". Iar sfintul a zis catre el: "Nu te teme, ca tu singur vei mosteni focul cel vesnic si toti cei rataciti impreuna cu tine". Atunci ostasii au zis catre Dechie: "O, imparate, noi am crezut in Hristos si am mincat piine cereasca, cind ne-ai trimis sa-ti aducem pe robul Lui; deci, nu ne vom lepada de credinta aceasta, de am patimi de la tine oricit de multe munci". Atunci Dechie a zis catre ei: "Ce am gresit voua, fiilor, de m-ati lasat pe mine? Va lipsesc cai, haine sau bani? Veniti, va rog, luati indoit cele ce aveti de trebuinta si nu ma lasati pe mine".

 

Iar ei au raspuns: "Fie-ti tie bogatiile, ca sa te bucuri de ele, cind diavolii carora te inchini te vor arunca in tartar; iar noi nu avem nevoie de bunatatile tale, nici nu ne temem de muncile tale". Miniindu-se Dechie si temindu-se mai mult, ca sa nu urmeze si altii acelora si sa creada in Hristos, i-a hotarit la moarte. Dupa ce le-a taiat capetele afara din cetate, sfintele lor trupuri le-au aruncat intr-un cuptor ars, ca sa arda dupa porunca lui, insa focul nu s-a atins de ele. Iar cei binecredinciosi au luat noaptea sfintele moaste si le-au ingropat in 7 zile ale lunii lui aprilie.

 

Dupa aceasta, paginul Dechie a inchis iarasi in temnita pe mucenic si dupa citeva zile l-a adus la divan si i-a zis: "Nebunule, daca nu ma vei asculta pe mine ca sa te inchini zeilor, nu te voi suferi nici un ceas; ci te voi chinui cu nenumarate munci". Iar sfintul i-a zis: "Nu ma infricoseaza pe mine cuvintele tale, fiu al diavolului si mostenitor al muncii celei vesnice, pentru ca eu am in ajutor pe Dumnezeul meu si nu ma tem de muncile tale". Atunci a poruncit tiranul sa faca o camasa de fier, s-o gaureasca in patru parti si, bagind pe mucenic in ea, sa-l tintuiasca.

 

Aducind lemne multe le-a gramadit si, turnind peste ele douazeci de vedre de untdelemn si dindu-le foc, a aruncat pe sfintul deasupra lor. Vapaia s-a inaltat atit de sus, incit s-au cutremurat toti cei ce stateau imprejur; iar el statea nevatamat, rugindu-se cu mucenicie catre Dumnezeu, ca si cum ar fi fost intr-un loc racoros, asa era de rece vapaia focului. Trecind mult timp si stingindu-se focul, a iesit sfintul cu totul sanatos si nevatamat, incit nu i-a ars nici macar un fir de par sau vreun petic din haina. Vazind cei ce stateau imprejur o minune infricosata ca aceasta, au crezut in Hristos ca la o mie de oameni, zicind: "Mare este Dumnezeul crestinilor! Ajuta-ne noua, Imparate ceresc, ca si noi credem in Tine!" Si, cazind la picioarele mucenicului, ziceau: "Cu dreptate te-au numit pe tine Hristofor, ca tot pe Hristos Il porti in inima ta, si nu bagi in seama nicidecum muncile tiranului". Apoi, strigind si zicind catre imparat: "O, Dechie, rusineaza-te si infrunteaza-te, ca a biruit Hristos!"

 

Auzind tiranul glasurile lor s-a infricosat si, fugind, s-a dus la palat. Raminind sfintul in tirg fara de frica, invata pe cei ce crezusera, ca sa se ingrijeasca mai bine de credinta. Atunci paginii au indemnat pe imparat sa omoare pe sfint, ca sa nu-si piarda imparatia. Ei, a doua zi, aveau praznic mare si, sezind tiranul la judecata, a trimis o multime numeroasa de ostasi ca sa lege pe toti citi au crezut, prin sfint, in Hristos si sa le taie capetele. Iar Sfintul Hristofor ii imbarbata intru marturisirea sfintei credinte si ii invata sa nu se teama de moartea vremelnica, ca sa vietuiasca vesnic in Rai. Ascultind ei cuvintele lui, au stat cu barbatie si s-au savirsit ca niste miei fara de rautate, in noua zile ale lunii lui aprilie. Iar raul si paginul Dechie nascocea multe feluri de maiestrii, ca sa omoare cu moarte cumplita pe mucenic. Deci, a poruncit sa aduca o piatra mare, pe care abia o ridicau treizeci de barbati si au gaurit-o, printr-o parte au legat un capat de lant, iar cu celalalt capat a legat grumazul sfintului si, legindu-i miinile si picioarele, l-au aruncat intr-un put adinc, socotind cum ca ii este cu neputinta, sa mai iasa din acel loc intunecos. Dar, in zadar a cugetat, ca ingerul Domnului s-a pogorit si l-a scos viu si nevatamat din acel put.

 

Vazind Dechie aceasta minune s-a indracit de minie, ca n-a putut sa omoare pe un om gol si fara arme. Deci, l-a intrebat: "Pina cind vrajile tale te pazesc neprins si nevatamat de munci si nu pot sa te piarda atitea chinuri cite ti-am dat pina acum?" Iar sfintul a raspuns: "Pina la sfirsitul vietii vremelnice defaim scornirile tale, avind pe Hristos al meu ajutator". Atunci a poruncit, sa faca o imbracaminte de fier si, arzind-o in foc, sa imbrace pe sfintul cu ea. Dar nici cit de putin nu s-a apropiat de dinsul arderea imbracamintei cele din fier, ci a ramas nevatamat. Deci, tiranul cel vatamat la minte si preanelegiuit, zicea catre sfint cuvinte vatamatoare de suflet si desarte, indemnindu-l pe el, sa se inchine necuratilor idoli. Iar mucenicul a raspuns cu pricepere si a zis lui: "Ai auzit de multe ori ca nu-mi voi schimba socoteala mea, ca sa ma inchin idolilor celor muti, chiar de mi-ai aduce nenumarate munci. Deci, de ce te ostenesti, te muncesti si te pagubesti in zadar de atit timp? Eu ma inchin lui Hristos si Ii slujesc Lui de-a pururea si totdeauna, ca unui Dumnezeu preavrednic si preabun; iata, fa-mi mie cite voiesti".

 

Dechie, cunoscind socoteala cea neschimbata a mucenicului, a dat asupra lui nedreapta hotarire cea mai de pe urma, zicind astfel: "De vreme ce nebiruitul cu muncile si netrebnicul Hristofor a defaimat nebuneste poruncile mele, poruncesc sa i se taie capul lui cel uricios si grozav". Deci, luindu-l pe el muncitorii, l-au dus la locul cel de pierzare si ii urma lui multime nenumarata de popor paginesc si crestinesc.

 

Ajungind acolo, a cerut de la muncitori putina vreme; si, stind, a facut o rugaciune in auzul tuturor, zicind astfel: "Doamne Dumnezeule, Atottiitorule, multumesc Tie, ca intru toate mi-ai ajutat si ai rusinat pe vrajmasul meu, impreuna cu slujitorii lui. Te rog si acum sa stai linga mine, preabunule Doamne, si primeste in pace sufletul meu, numarindu-ma pe mine impreuna cu cei mai de pe urma ai Tai si da si prearaului Dechie vrednica plata a pagina-tatii lui, ca sa se munceasca de diavoli, carora le slujeste. Dupa dreptate inca ma rog bunatatii Tale, Imparate Atotputernice, ajuta crestinilor acestora si tuturor celorlalti, care se afla peste tot locul stapinirii Tale si ii izbaveste pe dinsii de toate smintelile diavolului. Da, Doamne, trupului meu darul ca sa izgoneasca pe diavoli si unde s-ar afla vreo particica din moastele mele, sa nu vatame locul acela nici foametea si nici vreo grindina sau lucru de scirba sa nu se intimple acelui ce va avea la sine vreo parte cit de mica din moastele mele. Iar pe citi savirsesc praznicul patimirii mele si citesc viata mea, pazeste-i intregi si nevatamati, ca sa Te slaveasca pe Tine, Doamne, Cel preabun, caci bine esti cuvintat in veci. Amin".

 

Astfel rugindu-se, s-a auzit glas din cer, zicindu-i: "Toate cite ai cerut de la Mine, le voi savirsi pe deplin, ca sa nu te mihnesc nicidecum. Inca si aceasta iti zic: Daca cineva se va afla intr-o nevoie oarecare si Ma va chema pe Mine, pomenind numele tau, degraba ii voi da ajutor. Deci, bucurindu-te, vino sa dobin-desti bunatatile si bucuria, care ti-am gatit tie!"

 

Acestea auzindu-le sfintul, s-a bucurat si a zis gealatului: "Implineste-ti porunca". Iar el, cu multa frica si evlavie apropiindu-se, a taiat cinstitul cap al mucenicului. Dupa aceea insusi gealatul s-a injunghiat singur pe sine si a murit, cazind peste trupul mucenicului; si s-a intimplat aceasta in noua zile al lunii mai.

 

Atunci, venind episcopul Ataliei, cu numele Petru si, dind ostasilor mult argint, a cumparat trupul marturisitorului lui Hristos, si l-a infasurat cu giulgiuri curate si cu arome si, luindu-l, l-a dus in cetatea lui, care era aproape de un riu si pe care o ineca de multe ori cind erau multe ploi, facind multa paguba. Deci, episcopul a pus moastele Sfintului Hristofor in tarmurile riului si din ceasul acela riul n-a mai indraznit sa vatame cetatea, pina in ziua de astazi. Astfel preamareste Domnul, pe cei ce Il preamaresc pe El.

 

Dupa savirsirea sfintului mucenic, s-a trimis urgie din cer de la Dumnezeu, cu dreapta judecata asupra lui Dechie, ca sa se implineasca cererea sfintului, si l-a lovit o boala cumplita. Vazind ticalosul ca i se topea trupul lui de boala, striga, zicind: "Vai, mie ticalosul, pentru ca am omorit fara dreptate pe Hristofor, robul lui Hristos; iar acum iau cumplita rasplatire". Iar imparateasa a raspuns lui: "Dar nu ti-am zis eu atunci, ca sa incetezi de a munci pe robii lui Hristos si nu m-ai ascultat? Acum ce sa ma fac; iata, ramin vaduva, ticaloasa de mine?" Atunci Dechie a trimis pe niste ostasi, zicindu-le: "Rogu-va pe voi, alergati unde am omorit pe Hristofor, robul lui Hristos, si cautati poate veti afla vreo particica din moastele lui sau vreun petic din haina lui sa-mi aduceti; ca atunci voi muri poate, daca se va atinge de mine". Iar ei, mergind, au cautat cu de-amanuntul si, neaflind absolut nimic, au luat din tarina locului unde s-a varsat singele lui si, muind-o in apa, au adapat pe Dechie. Astfel, si-a dat la osinda pingaritul si preane-curatul sau suflet, ca pedeapsa pe care i-a dat-o Dumnezeu, pentru arvuna muncii celei fara de sfirsit.

 

Astfel povesteste sfirsitul lui Dechie unul din scriitorii vietii sfintului. Iar Meletie Atineul, scriitorul istoriei bisericesti, Ioan Zonara si altii, despre moartea lui Dechie, zic astfel: "Dechie, pornind prigoana contra celor ce cinsteau pe Hristos, neimplinind nici doi ani deplini intru imparatia romanilor, a pierit cu rusine. Caci, pradind Bosforul barbarii, adica scitii, Dechie s-a luptat cu dinsii si pe multi i-a ucis. Fiind ei strimtorati si fagaduindu-se ca vor lasa toata prada, daca ii va lasa liberi sa se duca, Dechie nu s-a induplecat, ci a trimis pe Gal, unul din senatorii lui, contra barbarilor, poruncindu-i ca sa nu-i lase sa treaca. Gal, fiind vrajmasul lui Dechie, a sfatuit pe barbari sa stea la razboi, acolo unde este o balta adinca. Si astfel, barbarii, stind la razboi si spatele intorcindu-si apucindu-se de fuga, Dechie s-a luat dupa ei; dar, el insusi impreuna cu fiul sau si cu multime de romani, au cazut in balta aceea mocirloasa si acolo toti au pierit, incit nici trupurile lor nu s-au aflat scufundate cu totul in noroiul baltii; astfel rasplatindu-i Dumnezeu pentru socoteala lui cea de fiara si pentru minia si uriciunea ce avea asupra crestinilor.

 

Deci, s-au pus amindoua istoriile pentru sfirsitul lui Dechie, ca sa poata intelege oricine, care este cea mai adevarata; si, desi se deosebesc povestirile, amindoua adeveresc cum ca tot pentru goana si uciderea crestinilor, i s-a intimplat un astfel de sfirsit. De care, cu rugaciunile Sfintului Marelui Mucenic Hristofor si cu darul si milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos sa ne izbavim. Caruia I se cuvine toata slava, impreuna si Celui fara de inceput al Sau Parinte si Preasfintului si de viata facatorului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 

Aducerea Cinstitelor Moaste ale Sfintului Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei 

 

Pe vremea binecredinciosului imparat grec Alexie si a patriarhului Constantinopolului, Nicolae, stapinind in Rusia iubitorul de Hristos marele domn al Kievului, Vsevolod Iaroslavici si Vladimir cel de bun neam, domnul Cernicovului, care dupa aceea s-a facut monah, a fost navalire a ismailitenilor contra stapinirii grecesti de pe acea parte de mare, pentru ca, incepind de la Herson, vrajmasii Crucii lui Hristos, au robit pamintul crestin pina la Antiohia si Ierusalim si au pustiit cu foc si cu sabie toate cetatile si satele, bisericile si manastirile; iar pe cei ce au scapat de sabie, barbati, femei si copii, i-au robit si toate partile acelea le-au luat in stapinirea lor. Atunci si cetatea Mirelor, cea din latura Lichiei, unde se aflau cinstitele moaste ale arhiepiscopului lui Hristos, Nicolae, au pustiit-o tot aceiasi agareni.

 

Toate acestea s-au facut insa cu voia lui Dumnezeu, pentru pacatele noastre cu care miniem foarte mult pe Domnul si intaritam pina la amaraciune indelunga Lui rabdare, precum zice pentru cei pacatosi in psalmi: Amarit-au pe Cel Preainalt. Pentru ca, Dumnezeu prea mult Se mihneste de faradelegile poporului ce vietuieste fara de pocainta; atunci nu cruta nici pe sfintii Sai, nici asculta rugaciunile placutilor Sai; pentru ca a zis oarecind catre Sfintul Prooroc Ieremia: "De va sta Moise si Samuil inaintea fetei Mele, rugindu-se pentru poporul cel ce Ma uraste, sufletul meu nu este catre poporul acesta. Surpat-am pe dinsii de la fata Mea, la moarte, la sabie, la foamete si la robie".

 

Cu o dreapta minie ca aceasta a lui Dumnezeu, pustiindu-se multe parti grecesti de la rasarit, intre care a fost si Lichia, cu cetatea ce se numeste Mira; prin aceasta a voit Domnul, sa se aduca cinstitele moaste ale Sfintului Nicolae, placutului Sau, din cetatea cea pustiita, Mira, in cetatea cea cu popor, care se numeste Bari, si care este in Italia. Astfel, moastele unui luminator ca acesta al lumii, al carui sfint suflet petrece intru cetele ceresti cu cinstea cea vrednica, n-a voit sa fie pe pamint cu cinstire sub obroc. Si ca izvorul cel pururea curgator al minunilor celor de tamaduiri sa nu fie lipsit de cei ce scot dintr-insul; iar pe de alta parte, ca si Apusul, sa nu se lipseasca de facerile de bine ale lui Dumnezeu, care se dau prin mijlocirile marelui arhiereu.

 

Aducerea acestor sfinte moaste s-a facut intr-acest fel: "Unui preot care locuia in cetatea Bari, om drept, cinstit si cucernic, i s-a aratat inainte Sfintul Nicolae, zicindu-i: "Mergi si spune poporului acestuia si la tot soborul bisericesc ca, ducindu-se in Mira, cetatea Lichiei, sa ia de acolo moastele mele si, aducindu-le aici, sa le puna in aceasta cetate a Varului, pentru ca nu pot sa fiu in acel loc pustiu; asa voind Domnul Dumnezeul meu".

 

Preotul, sculindu-se dupa vedenia aceasta, a mers in biserica si a spus clerului bisericii si la tot poporul aratarea Sfintului Nicolae, ce o vazuse in acea noapte. Iar ei, auzind acestea, s-au bucurat mult, zicind: "Astazi a preamarit Domnul mila Sa, spre poporul Sau si spre cetatea noastra". Deci, degraba au rinduit trei corabii si au ales niste oameni vestiti si tematori de Dumnezeu, dindu-le lor din sfintita rinduiala citeva fete cinstite, ca sa mearga pentru aducerea sfintelor moaste ale marelui Arhiereu Nicolae. Deci, socotind ei lucrul calatoriei lor, au gindit, ca nu in loc de cistigarea cea dorita a moastelor celor facatoare de minuni, sa li se intimple lor ceva impotriva. Deci, luind asemanare negutatoreasca, ca si cum ar face ei o negutatorie si ca sa nu le impiedice calea marii oarecare popoare, au umplut corabiile lor cu griu si au plecat, facindu-se ca merg la negutatorie. Astfel, calatorind cu buna sporire, au ajuns mai intii la Antichia unde, vinzindu-si griul dupa obiceiul negutatoresc, au cumparat alte lucruri.

 

Apoi, auzind de la alti negustori venetieni, care venisera mai inainte din alte parti, cum ca si ei au de gind sa mearga la Lichia, in cetatea Mirei, pentru moastele Sfintului Nicolae, varenii s-au sirguit, ca sa-i intreaca pe dinsii. Deci, mai degraba calatorind si mai iute inotind, fiindca Dumnezeu purtase de grija spre ajutorul lor, au ajuns in latura Lichiei si au stat la malul cetatii Mirelor si, intrebind cu dinadinsul de biserica sfintului si despre moastele lui, si-au luat armele, temindu-se ca nu cumva sa-i opreasca pe dinsii cineva, si au mers la biserica. Acolo, aflind patru monahi, i-au intrebat pe dinsii: "Unde se afla moastele Sfintului Nicolae, ca voim - ziceau dinsii - sa ne inchinam lor". Iar monahii le-au aratat lor mormintul in biserica, intru care, ca sub un obroc, zaceau sub pardoseala in pamint, moastele cele tamaduitoare ale arhiereului lui Hristos.

 

Deci, varenii, dind la o parte pardoseala bisericii si sapind pamintul, au gasit racla sfintului; iar cind au descoperit-o, au vazut-o plina de mir binemirositor, care izvorise din cinstitele lui moaste. Apoi, mirul l-au turnat in vasele lor, iar moastele sfintului, luindu-le cu bucurie pe bratele lor preotii, le-au dus la corabiile lor si le-au pus cu cinste intr-una din ele. Luind ei sfintele moaste, s-au dus cu dinsii si doi monahi, iar doi au ramas la locul acela linga biserica. Cu o buna negutatorie ca aceasta si cu cistigul cel fara de pret, varenii, departindu-se de malul Mirei Lichiei in 28 de zile ale lunii lui aprilie, dupa o buna si fericita calatorie, au ajuns degraba in cetatea lor intr-o Duminica, in noua zile ale lunii lui mai, la vremea Vecerniei.

 

Poporul cel din Bari, instiintindu-se de venirea la dinsii a cinstitelor moaste ale marelui placut al lui Dumnezeu, Nicolae, indata a iesit intru intimpinarea sfintelor moaste impreuna cu episcopii, cu preotii, cu monahii si cu tot clerul bisericesc, barbati, femei si copii, si multimea a tot poporul, de la mic pina la mare, cu faclii si cu tamiie, cintind si laudind pe Dumnezeu si savirsind cintari de rugaciune arhiereului lui Hristos. Apoi, luind cu bucurie si cu cinste acea nepretuita si duhovniceasca vistierie, au pus-o in biserica Sfintului Ioan Inaintemergatorul, care era linga mare. Si se faceau multe minuni la moastele cele tamaduitoare. Pentru ca schiopii si orbii, surzii si indracitii, cum si cei cuprinsi de tot felul de boli, primeau tamaduiri, atingindu-se de moastele sfintului. Luni de dimineata erau patruzeci si sapte de barbati si de femei tamaduiti; marti, douazeci si doua; miercuri, douazeci si noua; joi dimineata a tamaduit pe un om surd, care fusese cinci ani intr-acea neputinta.

 

Dupa aceasta, Sfintul Nicolae, arhiereul lui Hristos, aratindu-se in vedenie unui oarecare monah placut lui Dumnezeu, i-a zis: "Am venit cu bunavoia lui Dumnezeu in aceasta cetate, intr-o Duminica, in ceasul al noulea din zi si, intr-acelasi ceas, am dat din darul Dumnezeului, tamaduire la unsprezece oameni". Aceasta aratare a sfintului, monahul acela a spus-o la toti, spre marirea placutului sau. Dupa aceea, in toate zilele, sfintele lui moaste n-au incetat a da cu minune tamaduire si se dau pina acum, celor ce alearga la dinsul cu credinta. Deci, cetatenii Varului, vazind darul cel facator de minuni al moastelor Sfintului parinte Nicolae, curgind dintr-un izvor fara de scadere, au zidit o biserica din piatra in numele lui, mare si frumoasa si au infrumusetat-o cu tot felul de podoabe scumpe.

 

Dupa aceasta, au ferecat o racla de argint cu pietre de mult pret si au aurit-o peste tot. Iar in anul al treilea, dupa aducerea cinstitelor moaste de la Mira Lichiei la Var, adunind clerici din cetatile si tarile cele dimprejur ale arhiepiscopiei si episcopiei, au facut cinstita mutare a sfintelor moaste ale facatorului de minuni Nicolae din Biserica Botezatorului, in biserica cea noua, zidita din piatra, intru numele lui, in aceeasi zi in care mai inainte le adusesera in Var, de la Mira Lichiei si le-au pus cu racla cea de argint in altar. Iar racla cea veche pe care o adusesera de la Mira Lichiei, au pus-o in biserica, avind in ea oarecare sfinte moaste, pentru inchinaciunea celor ce veneau. Dintr-acea vreme s-a asezat, praznicul aducerii cinstitelor moaste ale arhiereului lui Hristos, Nicolae, sa se praznuiasca in toti anii, in ziua a noua a lunii mai, cinstind prin acest praznic amindoua aduceri; adica pe cea din Mira la Var si pe cea din biserica Mergatorului Inainte, in biserica cea noua pe care varenii au zidit-o din piatra, in numele Sfintului Nicolae.

 

Nu numai intr-acea cetate a Apusului, ci si in cetatile si laturile Rusiei, in aceeasi vreme s-a luat obiceiul de a se praznui aceasta aducere, cu buna credinta si cu buna cucernicie din dragostea cea catre Sfintul Nicolae, facatorul de minuni; deoarece si Rusia cea din nou luminata atunci, s-a invrednicit de multe minuni ale Sfintului Nicolae. Dupa ce au trecut citiva ani, dupa buna voire a Sfintului Nicolae - precum s-a aratat in vedenia unui oarecare monah -, i-a poruncit si a pus sub Sfinta Masa in altar, cinstitele lui moaste, care izvorasc totdeauna mir; precum se vede si acum acolo, ca se da spre tamaduirea tuturor bolilor si intru slava lui Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce este preamarit intru sfintul Sau, impreuna cu Tatal si cu Sfintul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

 Nota: - In prolog, dupa istoria scrisa despre aducerea cinstitelor moaste ale arhiereului Nicolae, se adauga si o sfatuire catre dreptcredinciosi, pe care mai pe scurt, o pomenim si noi, aici, in acest fel: Sa nu te minunezi, iubite cititor, ca a voit Dumnezeu de a mutat trupurile sfintilor din partile Rasaritului la Apus, fiindca navaleau multe rautati de la paginii agareni asupra dreptei credinte; precum asemenea sa nu te minunezi, ca a adus moastele Sfintului Nicolae de la Mira Lichiei la Var.

 

Aceasta s-a facut, nu pentru cea mai multa dreapta credinta a apusenilor, nici pentru credinta cea rea a rasaritenilor, pentru ca rasaritenii, cu darul lui Dumnezeu, petreceau fara de prihana intru buna credinta a parintilor lor; iar apusenii este aratat ca de la inceputul anului 809, de la nasterea lui Hristos, au scornit un lucru nou in marturisirea credintei despre purcederea Sfintului Duh. Deci, Dumnezeu a trimis trupurile sfintilor Sai de la Rasarit la Apus, ca pe oarecare apostoli vii, care, sfatuiau cu facerile de minuni, pe cei de acolo, sa se intoarca iarasi la marturisirea credintei celei dintii, impreuna cu rasaritenii. Pentru ca minunile nu se fac pentru cei dreptcredinciosi, nici la unii ca acestia se trimit ucenicii lui Hristos la propovaduire, ci prin mijlocul celor blinzi, care merg ca oile prin mijlocul potrivnicilor lor.

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1544

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE