Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul; Sfantul Prooroc Varuh; Sfantul Mucenic Pimen

Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul; Sfantul Prooroc Varuh; Sfantul Mucenic Pimen Mareste imaginea.

Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul

Cuviosul Hariton era din eparhia Licaoniei, locuitor in cetatea Iconiei, crestin bine credincios si ales intru bunatati. Acesta in vremea lui Aurelian, rau credinciosul imparat (270-275), s-a aratat Marturisitor al numelui lui Iisus Hristos. Cand a iesit acea porunca fara de Dumnezeu de la imparatul prin toate partile ca sa fie siliti crestinii sa jertfeasca idolilor, iar cei ce nu se vor supune poruncii sa fie ucisi, atunci Hariton, in Iconia, la un lucru ca acesta stralucea cu buna credinta, ca cel mai dintai dintre crestini; si a fost prins si legat de guvernatorul tarii aceleia si adus la judecata paganilor, unde l-a intrebat pe el judecatorul, zicand: "Pentru ce nu te inchini zeilor celor cu nume mare, carora imparatul si toti supusii isi smeresc capetele lor?" Raspuns-a Hariton: "Toti idolii paganilor sunt diavoli, care, oarecand, pentru mandria lor, au fost surpati din cer in iadul cel mai de jos, caci voiau sa se asemene cu Dumnezeul cel prea inalt.

Iar acum de catre oamenii cei fara de minte si inselati cauta sa-i cinsteasca precum pe dumnezei. Insa si ei, si cei ce li se inchina lor, vor pieri curand, si ca si fumul stingandu-se se vor pierde, pentru aceea nu ma voi inchina lor. Caci eu am pe ade-varatul Dumnezeu, Caruia ii slujesc si ma inchin, Care este ziditor tuturor, Mantuitor al lumii Care traieste in veci".

Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul

Zis-a judecatorul: "Prin raspunsul tau cel dintai aspru, te-ai facut vrednic de moarte, caci ai indraznit a huli pe zeii cei fara de moarte si a ne numi pe noi cei ce ne inchinam lor nebuni si inselati. Si deci, s-ar cadea sa ti se taie capul cu sabia ca unui rau graitor. Dar, de vreme ce zeii nostri sunt indelung rabdatori si ne-grabnici spre izbandirea necinstirii lor, pentru aceea si eu te in-gaduiesc pe tine, nu indata pierzandu-te, caci poate venindu-ti cumva in simtire, te vei intelepti si le vei aduce impreuna cu noi jertfa acelora pe care acum ii hulesti, si-ti vei cere de la dansii iertare pentru gresala ta cea cu atata indrazneala. Iar ei, ca niste ne-rautaciosi, sunt gata a te primi, iertandu-ti necinstea ce le-ai adus". Raspuns-a Hariton: "De sunt dumnezei idolii vostri, apoi rau faci ighemoane suferindu-mi dosadirea cu care ii necinstesc, ca fiecare este dator pentru cinstea Dumnezeului sau sa fie statornic, si rivna cea dupa dansul sa si-o arate. Iar de nu sunt dumnezei, apoi in zadar poruncesti a se inchina lor cineva. Insa sa stii cu de-adinsul, ca nici un fel de chin nu ma va dezlipi de la Dumnezeul cel viu, si la cinstea spurcatilor idoli nu ma va pleca. Pentru ca sunt ucenic al fericitei intaia mucenita Tecla care, ca o faclie, in aceasta cetate a noastra, in Iconia, a stralucit cu razele muceniciei, povatuindu-se spre nevointa de sfantul Apostol Pavel, invatatorul cel mare, cu care eu acum zic: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?" (Romani 8, 35).

Iar guvernatorul a zis: "Daca zeii nostri n-ar fi dumnezei, precum zici tu, apoi nu ne-ar da noua bine, viata cu noroc, bogatii, mariri si sanatate". Raspuns-a Hariton: "Te inseli, ighemoane, pa-randu-ti-se ca pe toate acestea le ai de la mincinosii idoli, care si singuri sunt saraci si nimic nu au, fara numai pierzarea lor. Pentru ca diavolii, nici la porci nu au vre-o putere fara voia lui Dumnezeu. Iar idolii cum pot sa dea cuiva ceva, ei insisi neavand nimic? Caci nu-si intind mainile lor, nu merg cu picioarele, nu graiesc cu limba, nu vad cu ochii, nici nu aud cu urechile, pentru ca sunt fara de suflet. Si de vrei sa cunosti adevarul, incredinteaza-te cu lucrul si vei vedea desertaciunea lor. Apropie o lumanare aprinsa la gura idolului, si-l pirleste pe el: au il va durea? Ia securea si taie-i lui picioarele; vezi: va striga? Sa aduci un ciocan si sa-i sfarami coastele lui, si vezi: va geme? Cu adevarat nimic nu vei auzi, caci nu are viata si nici suflare! Acestea auzindu-le ighemonul, s-a pornit cu manie si ca un beat a racnit de iutime, nelasand pe sfantul ca mai mult sa intinda cuvantul.

Si indata a poruncit celor ce stateau de fata sa-l prinda pe el si sa-l dezbrace si, intinzandu-l la pamant in chipul Crucii, sa-l bata cu vine fara de crutare. Iar sfantul rabda cu vitejie, vrand sa moara pentru Hristos Domnul, decat sa traiasca departandu-se de la ziditorul sau. Iar cand batea pe sfantul prigonitorul, il intreba: "Oare vei jertfi idolilor celor fara de moarte, Haritoane? Sau vrei sa iei mai multe batai pe trupul tau?" Raspuns-a mucenicul: "De mi s-ar putea de o mie de ori a muri pentru Mantuitorul meu, aceasta mai ales as fi vrut, decat pana la o vreme sa traiesc si apoi sa ma inchin diavolilor. Si atata a batut peste tot trupul pe sfantul incat si cele dinlauntru ale lui se vedeau. Carnea de pe oasele lui cadea, iar sangele ca un riu se varsa, si se facuse tot trupul numai o rana, apoi incetara a-l mai bate, vazand ca era de-abia viu, si, parandu-li-se ca acum va muri degrab, l-au luat in spate si l-au dus in temnita, pentru ca nu putea sa paseasca singur, nici sa graiasca ceva, ci abia sufla, asa de cumplit l-au batut.

Si punandu-l in temnita, au plecat. Iar Dumnezeu, vazand rab-darea patimitorului Sau, l-a intarit si l-a tamaduit degrab de ranele lui. Astfel ca pe cel pe care paganii nadajduiau sa-l vada mort, pe acela l-a facut viu si sanatos, incat preamarea pe Domnul ca David: "Nu voi muri, ci voi fi viu si voi povesti lucrurile Domnului" (Psalm 117, 17). Apoi il scoasera a doua oara la judecata, la care dupa ce a aratat mai mare indrazneala decat intai, spre mai mare manie a pornit pe prigonitorul care a poruncit ca sa-i arda trupul lui cu faclii si atata l-au ars incat tot trupul lui s-a fript ca niste car-ne de mancare.

Iar el se bucura, rabdand niste chinuri ca acestea pentru Hristos, Domnul sau. Si iar il aruncara in aceeasi temnita.

In acea vreme, Aurelian Kesarul, de mania lui Dumnezeu fiind pedepsit pentru varsarea sangelui crestin, a murit. Mergand prin Bizantia si Heracleea, mai intai a fost infricosat cu un tunet mare din cer care i-a insemnat inainte grabnica lui moarte; apoi s-a lipsit rau de aceasta viata in chinuri cumplite. Dupa moartea lui a incetat prigonirea cea asupra crestinilor, dandu-li-se libertate din legaturi si din temnita legatilor lui Hristos. Pentru ca cel ce a luat dupa moartea lui Aurelian imparatestile sceptruri, invatandu-se cu pedeapsa celui ce mai inainte imparatise, a trimis porunca prin toate partile stapanirii sale ca toti crestinii sa fie slobozi. Se temea sa nu patimeasca si el tot ca Aurelian, purtandu-se rau cu crestinii. Si a fost atunci mare bucurie intre dreptcredinciosi. Se dadea drumul din obezi celor legati, cei izgoniti in surghiunii se intorceau la locurile lor, episcopii ieseau din pustie si din pesteri, preoti si bi-necredinciosii, care de frica chinuitorilor se ascunsesera, sarutandu-se acum unul pe altul, se veseleau pentru pacea Bisericii.

Atunci si cuviosului Hariton marturisitorul i s-a dat drumul din temnita, lui, care vrea sa moara pentru Hristos, decat sa fie slo-bod lepadandu-se de El. Dar, purtarea de grija cea Dumnezeiasca i-a lungit viata spre folosul multora, ca impreuna cu ceata muce-nicilor celor de buna voie sa stea inaintea lui Dumnezeu ca un pastor cu oile, precum si ca tatal cu fiii.

Din acea vreme sfantul Hariton, ostasul lui Hristos cel insem-nat prin rane, s-a lepadat de lume si de toate cele din ea; si luandu-si Crucea, a mers pe calea cea aspra, facandu-se de viu mort pentru lume, insa viu pentru Dumnezeu. Pentru ca purtand pe sine ranile Domnului Iisus, s-a schimbat cu totul intr-insul si cu Dansul s-a rastignit; a carui Dumnezeiasca patima, ca s-o aiba totdeauna inaintea ochilor, a mers la Ierusalim, unde Domnul nostru si-a dat sufletul Sau pe Cruce. Si cand mergea pe calea ce o luase, fiind aproape de Ierusalim, a cazut in mainile tilharilor, care neavand ce sa ia de la dansul, l-au luat pe el, ducandu-l in pestera lor, vrand ca sa-l dea la moarte amara. Nu l-au ucis, ci grabindu-se, au alergat la drum, cautand oameni din cei ce treceau pe acolo ca sa-i jefuiasca. Iar pe sfantul Hariton l-au lasat in pestera zacand legat. Acesta, ca si mai inainte fiind in lanturi si in munci, multumea lui Dumnezeu, fiind gata ca, din voia lui Dumnezeu, sa primeasca orice moarte. Si batjocorea pe diavolul zicand: "Stiu, diavole, ca temandu-te sa te lupti singur cu mine, ai adus tilhari asupra mea si vrand sa-mi impiedici scopul meu ai pus cursa in calea aceasta. Dar sa stii, blestemate, ca nu tu asupra mea, ci eu asupra ta voi birui cu ajutorul Dumnezeului meu. Caci, desi ma vor ucide tilharii, tot am nadejdea la mila lui Dumnezeu ca voi mosteni sfanta lui odihna, iar tu vei mosteni gheena. Eu voi invia in viata vesnica, iar tu vei muri cu moartea cea vesnica si vei fi mort in pierzarea cea fara de sfarsit. Dar, puternic este Stapanul meu, ca si aici sa ma pazeasca viu de mainile tilharilor, sa ma izbaveasca de moarte precum a izbavit pe Isaac de junghiere, pe tinerii din cuptor, pe Daniil de lei si pe sfanta Tecla de foc si de fiare".

Acestea graind sfantul, iata a venit un sarpe, care, afland in pestera vin intr-un vas, a baut dintr-insul, si imbatandu-se, a varsat iar in vas vinul cu otrava din el si a plecat. Dupa care venind tilharii, cuprinsi de sete, au baut fiecare din acel vas si au fost ucisi de acea otrava de la sarpe. Si cazand toti la pamant, au murit. Astfel au primit pedeapsa cea vrednica si sfarsitul groaznic pentru faptele cele rele ale vietii lor.

Iar Sfantul Hariton, izbavindu-se de junghierea lor, s-a dezlegat cu ajutorul lui Dumnezeu din legaturi si a luat cu sine dintr-acea pestera o mare multime de aur, pe care-l adunasera tilharii, jefuind de multi ani.

Aceasta avutie tilhareasca, sfantul Hariton a intrebuintat-o bine, caci a dat-o la saraci, biserici si manastiri. Iar din ce i-a mai ramas, a zidit in locul acela un locas, care se numea Fare, pre-facand pestera aceea tilhareasca intr-o Biserica si adunand frati.

Apoi, ducandu-se vestea despre dansul in toata tara aceea, multi veneau la dansul pentru viata lui cea imbunatatita. Si, ca-lugarindu-se de dansul, se linisteau in acel locas, primind folos de la invatatorul si povatuitorul lor, cuviosul Hariton, la a carui sfanta viata, ca la o faclie luminoasa, priveau si se intareau duhovniceste, pentru ca era desavarsit in bunatatile si nevointele calugaresti, iubind postul si infranarea ca pe o dulce hrana, avand osteneala ca pe o odihna si saracia ca pe o bogatie pazind-o. Era milostiv, iubitor de straini, indurator, iubitor de frati, bland, tacut si tuturor bine apropiat. Avea in gura cuvantul dres cu sarea intelepciunii, prin care totdeauna invata pe frati la calea cea mantuitoare. A oranduit in manastire ca parintii sa manance o data in zi si aceasta seara, si atunci sa nu primeasca bucate si bauturi, ci numai paine si apa si acestea cu masura, ca nu cumva, ingreunandu-si pantecele cu prea mare satiu si multa bautura, sa se faca nelesniciosi si greoi spre sculare la rugaciunea cea de la miezul noptii.

Iar dupa rugaciune sa se indeletniceasca la lucrul mainilor, pazindu-se cu de-adinsul, ca nici un ceas sa nu treaca in deser-taciune, ca nu cumva diavolul, afland fara lucru pe vreun calugar, sa-l vaneze pe el cu inlesnire in cursa pacatului. Pentru ca, lene-virea si desertaciunea sunt inceputul caderii in pacat. Apoi, a mai poruncit fratilor ca sa sada prin chilii si sa se linisteasca, neumbland de colo pana colo, caci adunandu-se la vorbe desarte, multe impie-dicari se fac din cuvintele seci, precum marturiseste Scriptura: "Vorbele cele rele strica obiceiurile cele bune". Stiinta curata sa se pazeasca ca lumina ochiului, saracia sa o iubeasca mai mult decat aurul si argintul si ascultarea s-o aiba ca pe o ajutatoare la casti-garea mantuirii. Apoi smerenia, dragostea, rabdarea, nerautatea, si toate celelalte fapte bune calugaresti, sa le castige ca pe o vistierie de mult pret si numai intru dansele sa se imbogateasca.

Invatand in felul acesta pe frati, si randuind bine locasul, pre-cum se cadea, a poruncit sa se adune toti parintii. Si alegand dintre dansii pe cel care il stia ca este mai presus decat toti ceilalti, cu fap-ta buna, pe acela l-a pus in locul sau, pastorul lor. Iar el a vrut sa se duca in cel mai adanc pustiu, iubind linistea si departandu-se de oameni. Si pentru ca avea darul de a tamadui neputintele si a alunga dracii, se aduna la dansul de pretutindeni mare multime de oameni, aducandu-si acolo pe neputinciosii lor. Inca si boierii vestiti veneau pentru binecuvantare, astfel ca el nici aici nu putea sa aiba desavarsita liniste calugareasca. Mai in urma, suparandu-se de neodihna, a gandit sa se duca tot mai afund in pustie, departandu-se si fugind de slava omeneasca. Deci, rugandu-l mult ca sa nu-i lase pe ei, au plans dupa dansul ca sarmanii dupa tatal lor, pentru ca nu au reusit cu niciun chip sa-l opreasca.

Insa, rugaciunea cea bineprimita catre Dumnezeu a bunului parinte nu parasea pe fiii sai. Caci cu rugaciunea lui toti sporeau pe caile si in poruncile Domnului si ca niste crini saditi in pustie infloreau prin sfintenie. Deci, dupa ce a sarutat pe frati si i-a bine-cuvantat incredintandu-i lui Dumnezeu, s-a dus in cele mai depar-tate pustietati si in prapastii nestrabatute.

Apoi, mergand cale ca de o zi, a aflat alta pestera, care era in hotarele Ierihonului, si salasluindu-se intr-insa, vietuia dupa vointa lui Dumnezeu, preamarindu-L pe El ziua si noaptea ca un inger. Hrana lui erau verdeturile de ierburi care cresteau imprejurul locului aceluia, dar mai mult se hranea cu cuvantul lui Dumnezeu, prin rugaciunile cele neincetate, si prin lacrimile cele fierbinti care ieseau din dragostea inimii, cea catre Dumnezeu, la care era cu totul dedat ca si psalmistul, zicand: "Facutu-s-au lacrimile mele, mie, paine ziua si noaptea" (Psalm 41,3). Iar petrecand el acolo catava vreme, l-a descoperit pe el Dumnezeu la oameni ca pe o comoara in tarina ascunsa; caci multi, mahnindu-se de ducerea lui si intristandu-se pentru lipsirea bunului parinte si sfatuindu-se, oarecare din frati s-a dus, cautand prin pustie pe pastorul lor. Si strabatand multi munti si vai, au aflat pe cel ce cauta, asa vrand Dumnezeu, ca povatuitorul cel iscusit si bunul ocarmuitor, nu numai pe el, dar si pe altii multi sa-i povatuiasca si sa-i indrepte la Impa-ratia Cerurilor. Dintr-acel ceas a fost stiut locul singuratatii lui si au inceput a veni la dansul calugarii si mirenii, dorind sa vietuiasca cu dansul, sa-i vada fata lui cea cu chip de inger, si sa se sature de folositoarele lui vorbe. Si in scurta vreme turma cea de oi cuvan-tatoare s-a adunat din ce in ce si s-a facut o alta manastire, dupa aceeasi randuiala si asezare ca si cea dintai.

Si crestea si se inmultea slava lui Dumnezeu in locurile cele pustii si neumblate, mai mult decat in mijlocul cetatilor celor cu multa lume, in care se afla faradelege si vrajba. Cu toate acestea Hariton n-a petrecut multa vreme in acest de pe urma loc cu fiii sai, caci asezand toata randuiala manastireasca precum se cadea, iar s-a dus tot mai in pustiul cel adanc care se afla de la partile Tecuitului, ca la patrusprezece stadii sau mai mult, si acolo, asema-nandu-se lui Ilie si Mergatorului inainte, se departa mereu si fugind se salasluia in pustie, asteptand pe Dumnezeul Cel ce-l mantuieste pe el.

Si trecea din loc in loc, prin vai, prin surpaturi, prin dealuri, prin crapaturi, prin prapastiile pamantului, cu totul pe sine incre-dintandu-se lui Dumnezeu. Iar osteneala lui cea din pustie cine o va spune? Fara numai unul Dumnezeu cel ce stie cele ascunse. Acela ii stia nevointele lui, spre ostenelile lui privea si in locul acestora ii gatea lui cerestile rasplatiri.

Ratacind el prin pustie multa vreme, a vrut Dumnezeu ca iar faclia care stralucea prin bunatati sa vina la aratare de sub obrocul pustiului si prin chipul vietii sale sa lumineze tuturor celor ce do-reau sa mearga pe calea cea stramta, care duce la viata cea vesnica. Caci iar l-au aflat pe el oarecare din nevoitorii cei ce umblau prin pustie si cazand la picioarele lui, l-au rugat pe el ca sa-i primeasca sa petreaca cu dansul si sa rivneasca cuvioaselor lui lucruri. Acestea intamplandu-se cuviosului, altii s-au instiintat, si au inceput a se aduna mai multi la dansul, fugind de lumea cea desarta. Iar el, iata, adunand a treia turma de oi ale lui Hristos si invatandu-i calugaria a intemeiat a treia manastire, care mai pe urma in lumea siriana se numea Suchia, iar greceste se chema Lavra veche. Apoi s-a suit in varful muntelui ce era acolo si s-a salasluit pe un deal foarte inalt, care avea in sine o pestera mica, la care abia era cu putinta a se sui pe o scara prea inalta. Acolo numai singur sta, ca pe un scaun, departandu-se de la pamant, si de cele ceresti apropiindu-se cu salasluirea. Si de acolo, stand ca un bun pastor la strana, privea spre ale sale manastiri cu rugaciune si se ruga pentru mantuirea fratilor celor adunati prin purtarea de grija si ca o carma in corabie stand, ocarmui inotarea atator suflete. Pentru ca, de la toate manastirile cele de dansul zidite alergau la el, trebuindu-le povatuitor.

Si a vietuit la acel loc pana la adanci batranete, in post, in rugaciuni si in nevointele pe care a le spune nu este cu putinta, pentru ca din zi in zi osteneli peste osteneli adaugand, se arata in trup fara de trup. Deci locul acela era fara de apa, si nu vrea parintele ca cineva din frati sa se osteneasca pentru el, aducandu-i lui de departe apa, caci singur nu putea sa-si aduca din pricina grelei suiri la inaltimea dealului, si pentru slabirea trupului celui mult ostenit ce imbatranise.

De aceea, a facut rugaciune catre Dumnezeu cu de-adinsul, ca sa scoata din piatra apa, ca lui Israel in pustie. Si s-a facut asa. Pentru ca Domnul face voia celor ce se tem de El, si rugaciunea lor o asculta, si indata din piatra cea uscata si netaiata a iesit izvor de apa cu puterea lui Dumnezeu.

Asa de mult a putut rugaciunea imbunatatitului parinte la Dumnezeu.

Deci, a petrecut prea desavarsit in bunatati si ajungand ca un strugur copt la vreme, s-a apropiat de sfarsitul sau fericit, pentru care luand instiintare de la Dumnezeu, a chemat in pustiul acela de la cele trei manastiri ale sale pe egumeni si pe frati, care se in-multisera ca stelele cerului prin rugaciunile si mijlocirile lui. Si le-a spus lor de iesirea sa care era aproape: "Eu, zise, ma voi duce de la voi, precum porunceste Domnul, pentru ca a sosit vremea, pe care de demult cu dorire am asteptat-o, ca dezlegandu-ma din legaturile trupesti, sa merg si sa ma arat fetii Dumnezeului meu. Iar voi, fiilor, sa va ingrijiti de mantuirea voastra, fiecare din voi scapand din cursele vrajmasului, sa se invredniceasca pentru a putea iesi din trup la vremea sfarsitului si sa intre la Domnul si sa castige mila Lui". Acestea auzindu-le, toti au plans, zicand: "Ne lasi pe noi fiii tai, parinte si invatatorul nostru, ne lasi pe noi, pastorule si povatuitorule, te stingi, luminatorul nostru si povatuitorul caii noastre!"

Iar el ii mangaia pe ei, zicand: "Domnul nostru Iisus Hristos a fagaduit ca sa fie cu noi nedespartit pana la sfarsitul veacului. Acela nu va va lasa pe voi, la Care, de voi afla indraznire, voi ruga bunatatea Lui ca sa nu va desparta pe voi unul de altul - ca pe oi de capre - la infricosata sa judecata, ci pe toti sa va puna cu cei binecuvantati ai sai de-a dreapta si sa ne adune pe noi intr-o ograda a Imparatiei Sale".

Apoi il intrebara pe el fratii: "Ce poruncesti parinte sa facem cu trupul tau? Unde sa-l ingropam pe el?" Iar el a zis: "Sa dati tarana taranei, unde veti vrea. Caci al Domnului este pamantul, si plinirea Lui". Iar ei au zis: "Nu, parinte, trei manastiri ai zidit, si trei turme ai adunat! Fiecare din ele ar dori sa aiba la tine moas-tele tale, pentru aceasta sa nu fie intre noi pricina, sa randuiesti acum unde sa punem moastele sale!" El, facand dupa dorinta lor, a vrut a fi ingropat in manastirea sa cea dintai, unde a fost prins de tilhari si cu minune, prin darul lui Dumnezeu, s-a izbavit de dansii.

Apoi, luandu-l pe el tot soborul, l-au dus inca viu la locasul acela, in care mult pentru cea desavarsita viata calugareasca inva-tand pe frati, si pace tuturor dandu-le, s-a culcat pe pat si si-a dat in mainile Domnului sfantul sau suflet, neavand nici un fel de durere trupeasca.

Asa s-a sfarsit cuviosul parintele nostru Hariton, mucenicul lui Hristos, marturisitorul si bunul nevoitor. Si s-au tanguit dupa dansul toti parintii pustnici si tot pustiul s-a umplut de glasul plangerii dupa cel atat de mare parinte si invatator, care ca un soare stralucea lumea. Si plangand mult deasupra lui, au ingropat sfintele lui moaste cu cinste, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh in veci. Amin.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 3487

Voteaza:

Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul; Sfantul Prooroc Varuh; Sfantul Mucenic Pimen 0 / 5 din 0 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Radu FloreaPostat la 2012-09-28 07:48

    Minunat este Dumnezeu întru Sfinții Săi! Sfinte Cuvioase Hariton roagă-te pentru noi păcătoșii Domnului pe care mult L-ai iubit!!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE