VORBIREA CU CEI MORTI (NECROMANTIA SAU SPIRITISMUL)

ATACELUL: Stiu ca multi oameni indurerati de moartea unor fiinte dragi au recurs la spiritism si au ramas sa practice aceasta vorbire cu mortii. De ce Biserica nu permite acest lucru?

PREOTUL: Atat in dumnezeiasca Scriptura a Vechiului si Noului Testament, precum si in invataturile sfintilor parinti avem o multime de marturii temeinice prin care se dovedeste ca Dumnezeu pedepseste pe cei ce se ocupa cu "necromantia" (vorbirea cu mortii). Mantuitorul ne invata ca sunt "fericiti cei ce nu au vazut si au crezut" (Ioan 20, 29; Luca, 1, 45). Iar marele apostol Pavel arata ca noua, celor ce am crezut in Hristos, ni se cade a umbla in puterea credintei si nu in a vederii, caci zice: "Umblam prin credinta, iar nu prin vedere" (II Cor., 5, 7). Dar demonii cei iscoditori ii invata pe unii oameni sa nu fie multumiti cu invatatura Mantuitorului si a apostolilor Sai - de a umbla in puterea si adeverirea credintei celei in Hristos - ci sa voiasca cu orice pret sa vada cu ochii lor in chip simtit cele ce trebuie a fi lasate pe seama credintei. Omul care recurge la practicarea necromantiei este un vrajmas al lui Dumnezeu, care nu asculta de poruncile Lui, nu se multumeste cu cele descoperite pe calea credintei si cu cele descoperite noua de Dumnezeu prin Sfintele Scripturi, ci cauta sa iscodeasca, asemenea demonilor care il indeamna la lucruri neingaduite de Dumnezeu. Si astfel, crezand acelor naluciri, el ajunge sa se departeze de Dumnezeu si de invatatura Bisericii lui Hristos.

Unii dintre cei ce au astfel de indeletniciri - de a chema spiritele mortilor - aduc ca marturie exemplul lui Saul care ar fi practicat acest lucru prin chemarea sufletului lui Samuel, la vrajitoarea din Endor (I Regi, cap. 28). Dar unii ca acestia, care urmeaza in rautate pe Saul, sa ia seama, ca de pedeapsa lui Saul se fac vinovati inaintea lui Dumnezeu. Caci tocmai pentru aceasta faradelege a pierdut Saul si imparatia si viata si a fost osandit de Dumnezeu sa cada in propria sa sabie (I Regi, cap. 31; I Par., cap. 10). Pedeapsa lui Saul pentru nelegiuirea vorbirii cu mortii o arata Sfanta Scriptura zicand: "Asa a murit Saul pentru nelegiuirea pe care o facuse inaintea Domnului, pentru ca n-a pazit cuvantul Domnului si pentru ca a intrebat si a cercetat o vrajitoare si nu a cercetat pe Domnul. De aceea a si fost el omorat si domnia lui a fost data lui David, fiul lui Iesei" (I Par., 10, 13-14). Asadar, cine vrea sa-i urmeze lui Saul in nelegiuirea chemarii spiritelor mortilor, sa astepte de la Dumnezeu urgie si pedeapsa asemenea aceluia.

Dumnezeu a poruncit in Vechiul Testament: "Sa nu alergi la cei ce cheama mortii, pe la vrajitori sa nu umblati si sa nu va intinati cu ei" (Lev., 19, 31). Si iarasi: "Barbatul sau femeia, de vor chema morti sau de vor vraji, sa moara neaparat; cu pietre sa fie ucisi, ca sangele lor este asupra lor" (Lev., 20, 27). Chemarea spiritelor mortii este "uraciune" inaintea lui. Dumnezeu si El nu o permite in poporul Sau (Deut., 18, 9-14; IV Regi, 21, 6), socotind-o ca pe una dintre cele mai mari razvratiri ale omului impotriva voii Sale.

Noi nu avem nevoie sa comunicam cu mortii, deoarece Dumnezeu ne-a descoperit tot ce stie El ca este de folos si de nevoie mantuirii noastre. De pilda, vorbirea cu mortii ne poate da dovada ca sufletele mortilor traiesc. Dar acest lucru nu este o noutate, de vreme ce il stim din dumnezeiasca descoperire - si este o chestiune de credinta, nefiind nevoie de verificare prin vedere. Revelatia dumnezeiasca ne ofera toata garantia adevarului, iar a o verifica prin experiente simtuale insemneaza a pune la indoiala adevarurile descoperirii lui Dumnezeu.

Apoi, niciodata nu poate exista o deplina siguranta ca in sedintele spiritiste ar fi de fata spiritul presupus - adica cel care a fost chemat - deoarece si spiritele rele - demonii - se pot substitui spiritelor bune, dupa cum ne invata marele apostol Pavel zicand: "Nu este de mirare deoarece insusi satana se preface in inger al luminii" (II Cor., 11, 14). Nu numai sfantul Pavel, ci si sfantul Ioan Evanghelistul ne atrage atentia sa fim cu mare grija si sa nu credem usor oricarui duh, zicand: "Iubitilor, nu dati crezare oricarui duh, ci cercati duhurile, daca sunt de la Dumnezeu" (I Ioan, 4, 1-3).

Inca si sfintii parinti arata ca, chiar in cazul lui Saul cu vrajitoarea din Endor, nu a fost spiritul lui Samuel cel ce se aratase, ci un spirit diavolesc, care s-a dat drept spiritul lui Samuel. Asa, de pilda, sfantul Grigorie de Nyssa zice: "Spiritul era atat de urat incat vrajitoarea s-a ingrozit de el". Negresit, ar fi fost cu neputinta sa fi fost al lui Samuel, caci - spune acelasi sfant parinte - la chemarea vrajitoarei din Endor a venit "cel parut Samuel" (Cuvant pentru pitonista), iar nu cu adevarat proorocul Samuel, asa cum arata (cu acoperire) Scriptura (I Regi, 28, 12), deoarece acest fel de vorbire este folosit si cu alte prilejuri in Sfanta Scriptura. Spre exemplu, diavolul le-a spus protoparintilor ca daca vor manca din pomul oprit, li se vor deschide ochii si vor fi ca "niste dumnezei". Dar, dupa ce au mancat, au vazut prapastia in care au cazut si s-au ascuns. Atunci Dumnezeu, dupa greseala lor, a zis: "Iata, Adam s-a facut ca Unul din Noi". Iar dumnezeiescul parinte Maxim, comentand aceste cuvinte, spune: Dumnezeu intrebuinteaza in chip ironic si osanditor pluralul: "S-a facut ca Unul din Noi", care corespunde cu ideea despre Dumnezeu sadita in Adam de amagirea sarpelui, ca sa mustre pe omul care a ascultat de diavolul. Si ca sa nu-si inchipuie cineva ca felul de vorbire laconica e strain obiceiului Scripturii, sa asculte cum vorbeste Scriptura in numele lui Dumnezeu catre Israel: "Daca veti umbla impotriva Mea cu viclenie, si Eu voi umbla impotriva voastra cu viclenie" (Lev., 26, 27-28). Intru nimic nu se deosebeste viclenia de ironie" (Filoc., vol. III, p. 153). Deci, Dumnezeu ii graieste lui Adam potrivit cu ideile despre dumnezeire pe care le invatase acela de la diavol. Scriptura ofera multe exemple cand cel ce iubeste minciuna e predat ei spre pierzare, ca sa cunoasca prin experienta ca din ascultarea si rautatea sa a imbratisat moartea in loc de viata, minciuna in locul adevarului, raul in locul binelui. Adam, in loc sa se faca dumnezeu, cum isi inchipuise el, a cazut din darul lui Dumnezeu.

Tot astfel, Saul, in loc sa vorbeasca cu Samuel, cum isi inchipuia el, a vorbit cu "cel parut Samuel", adica cu diavolul, care l-a inselat, luand chipul lui Samuel. Acest parut Samuel i-a spus lui Saul: "Maine tu si fiii tai veti fi cu mine". Si oare cum i-ar fi spus aceste cuvinte el, care auzise impotriva lui Saul cuvintele lui Dumnezeu: "...l-am lepadat, ca sa nu mai fie rege peste Israel" (I Regi, 16, 1) si cand insusi Samuel ii spusese lui Saul: "Nu ma voi intoarce cu tine, pentru ca ai lepadat cuvantul Domnului si Domnul te-a lepadat pe tine, ca sa nu mai fii rege peste Israel" (I Regi, 15, 26)? Cuvintele aspre cu care Scriptura mustra faradelegea lui Saul: "Asa a murit Saul pentru nelegiuirea sa... pentru ca a intrebat si a cercetat o vrajitoare si nu a cercetat pe Domnul" (I Par., 10, 13-14) concorda intru totul cu talcuirea acestor sfinti si dumnezeiesti parinti ai Bisericii lui Hristos.

Tocmai datorita primejdiei inselarii prin vedenii si vise, unii din sfintii parinti nu primeau nici un fel de aratare, decat dupa o foarte atenta verificare. Iar sfantul Ioan Scararul spune ca "cel ce tuturor vederilor si viselor nu crede este filosof duhovnicesc", in timp ce "dracii slavei desarte si ai mandriei pe cei slabi de minte in vedenii si visuri ii fac prooroci" (Scara, Cuv. VIII).

INVATACELUL: Spiritistii spun ca Sfanta Scriptura aminteste de cateva aparitii ale unor oameni morti sau ale unor ingeri. Ea ar confirma astfel putinta noastra de a comunica direct cu mortii, de unde rezulta ca necromantia nu este straina crestinismului si, mai ales, nu este ceva anticrestin.

PREOTUL: Intr-adevar, in Sfanta Scriptura ni se spune ca la Schimbarea la Fata a Mantuitorului s-au aratat Moise si Ilie (Matei, 17, 3), iar dupa invierea Mantuitorului s-au aratat mai multi morti din morminte (Matei, 27, 52-53). Ea confirma, de asemenea, aparitia unor ingeri, ca, de pilda, la vestirea nasterii sfantului Ioan Botezatorul (Luca, 1, 11-20) si a Nasterii Mantuitorului (Luca, 2, 9-15), la suferintele din Gradina Ghetsimani (Luca, 22, 43), la Invierea Domnului (Matei, 28, 2-7 s.a.), precum si interventia lor spre folosul si slujba unor drepti si sfinti ai Vechiului si Noului Testament (Fac., cap. 19; Tob., cap. 5 si 12 , Fapte, 1, 10 ; 5, 19-20; 12, 7-9 s.a.); ei au comunicat cu oamenii fata catre fata, iar alteori in vis (Matei, 1, 20; 2, 13 s.a,). Dar aceste aparitii nu s-au facut la voia si la chemarea oamenilor, ci la porunca lui Dumnezeu. Ele confirma nemurirea sufletelor si putinta lor de a li se arata oamenilor in mod exceptional - printr-o ingaduinta sau printr-o misiune primita de la Dumnezeu - insa nu confirma dreptul omului de a cauta comunicarea cu mortii.

INVATACELUL: in Testamentul Vechi s-a practicat necromantia, dovada fiind cazul lui Saul cu necromanta din Endor s.a. in Biserica crestina, de asemenea, se practica ceea ce se numeste invocarea sfintilor si a ingerilor, care in fond nu este decat o invocare a sufletelor bune sau o vorbire cu mortii in scopul chemarii lor in ajutorul celor vii intr-un fel oarecare, in virtutea acestor fapte, se afirma ca spiritismul reprezinta o doctrina biblica, recunoscuta chiar in practica Bisericii.

PREOTUL: Adevarul despre Saul si necromanta din Endor a fost lamurit prin cele spuse mai sus. in ce priveste invocarea sfintilor si a ingerilor, nu este nicidecum acelasi lucru cu necromantia. Noi, invocandu-i pe sfintii si ingerii lui Dumnezeu, nu avem nici intentia si nici pretentia de a vorbi cu ei in chip simtit, de a-i vedea aievea sau de a le auzi vocea si de a le cere prezenta spre a ne descoperi anumite taine care sunt menite de la Dumnezeu sa ramana ascunse omului. Noi vorbim cu sfintii si cu ingerii in Sfanta rugaciune numai prin privirea cea nevazuta a mintii si prin credinta, fara sa avem pretentia de a-i vedea sau de a-i auzi in chip simtit. Deci, lucrarea noastra in invocarea lor este nevazuta si numai prin credinta, caci, dupa invatatura marelui apostol Pavel, "umblam prin credinta, nu prin vedere" (II Cor., 5, 7).

Necromantii au scopul si intentia de a chema spiritele mortilor (eu cred ca, in fapt, sunt ale demonilor care li se arata in chipul celor morti), spre a li se descoperi, prin ei, si anumite taine in legatura cu viitorul celor morti si alte curiozitati nepermise in legea lui Dumnezeu. Auzi ce spune Sfanta Scriptura: "Nu se cuvine oare poporului sa alerge la Dumnezeul sau ? Sa intrebe, oare, pe morti pentru soarta celor vii? Intrebati legea si descoperirea" (Isaia, 8, 19-20). Iar cand bogatul nemilostiv ruga pe Avraam sa trimita pe Lazar in casa tatalui sau ca sa comunice starea in care se afla el si sa-i aplece astfel prin pocainta pe fratii sai, Avraam le-a raspuns ca celor vii le este de ajuns descoperirea Legii ("Moise si Proorocii") si, deci, nu au trebuinta de mai mult (Luca, 11, 30-31). Si cu adevarat, prin descoperirea dumnezeiasca ce ni s-a facut prin Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie, noi avem tot ce ne trebuie de stiut spre mantuire si nu avem nevoie sa-i intrebam pe morti - mai bine zis pe demoni - spre folosul mantuirii noastre.

Cand Dumnezeu ne trimite prooroci si nu ne descopera direct, inseamna ca El nu voieste sa ne faca alte descoperiri, stiind ca nu ne sunt de folos. Iar cand un "descoperitor" nu este de la Dumnezeu, negresit ca este de la diavolul, intocmai ca proorocii mincinosi amintiti in Sfanta Scriptura, care nu sunt trimisi de Dumnezeu (Ier., 14, 1.5-16; 23, 16, 21, 32; 27, 15; 28, 15; 29, 8-9; Iez., 22, 6-7); acestia vestesc vedenii mincinoase, proorocii desarte si inchipuiri ale inimilor (Ier., 14, 14). Si, chiar de ar spune si adevarul, unii ca acestia nu trebuie crezuti, caci nu-l spun cu scopul de a ne folosi, ci cu viclenie, voind a ne duce la inselare. Vezi, de pilda, pe roaba cea cu duh pitonicesc, din Filipi: cu toate ca cele spuse de ea erau adevarate, marele apostol a adus-o la tacere, scotand duhul cel pitonicesc din ea (Fapte, 16, 16-18).

Dupa cum s-a aratat mai sus, prin invocarea sfintilor si a ingerilor, in rugaciunile noastre catre ei noi nu avem intentia si nici curiozitatea de a-i vedea sau de a-i auzi in chip simtit, asa cum fac vrajitorii spiritisti la chemarea spiritelor, care li se arata si vorbesc cu ei si pe care unii spun ca le-au si fotografiat. Noi, la invocarea sfintilor sau a ingerilor, cerem prin ei de la Dumnezeu cele ce va voi El sa ne dea spre folosul nostru, pe cand vrajitorii spiritisti cer, de la demonii care li se arata in chipul spiritelor mortilor, cele ce voiesc ei, din curiozitate.

Noi nu trebuie niciodata sa ne rugam sfintilor sau ingerilor, sau chiar lui Dumnezeu insusi, cu scopul de a-L vedea sau de a vedea pe vreun sfant sau inger la vremea rugaciunii noastre si de a vorbi cu el in chip simtit sau auzit, caci acest gand este o nebunie sau o mandrie diavoleasca, ce duce adeseori - dupa dumnezeiestii parinti - la iesirea din minti.

Iar daca, prin ingaduinta si porunca lui Dumnezeu, vreunul din sfinti sau ingeri ar voi sa ni se arate in chip simtit, noi, pentru aceasta, nu avem pacat, deoarece nu am dorit noi acest lucru si nici nu l-am cerut. Dar, chiar si in aceste cazuri, este nevoie sa fim cu mare atentie si sa ne imbracam cu toata smerenia, cu cunostinta de sine si cu frica de Dumnezeu, ca nu cumva ceea ce se arata sa fie nalucire de diavol, caci stim ca si satana se preface in inger de lumina si slujitor al dreptatii (II Cor., 11, 14-15). Ba, chiar de ar fi vedenie de la Dumnezeu si adevarata, e mult mai bine sa nu o primim, caci Dumnezeu nu Se supara pe noi cand facem lucrarile smereniei, stiind El ca noi, prin aceasta, ne pazim sa nu luam lupul drept pastor. Iar a dori noi sa chemam pe sfinti si pe ingeri spre a vorbi cu ei, a-i vedea si a-i fotografia - cum incearca vrajitorii spiritisti - acest lucru este cea mai mare nebunie si inselatorie draceasca, care departeaza pe om de la Dumnezeu. Noi nu avem nevoie sa vedem pe sfinti si pe ingeri in vremea sfintelor rugaciuni, ci sa ne rugam numai prin credinta si privirea cea nevazuta a mintii, fara nici o imaginatie. Caci legea cea mai de seama a rugaciunii este "a nu ne inchipui nimic" (Sfantul Teofan Zavoratul, Zbornicul, vol. II); iar sfantul Nil Ascetul spune: "Fericita este mintea aceea care a ajuns a se inchina fara de forma lui Dumnezeu" (Filoc,, vol. 1).

INVATACELUL: Spiritistii afirma ca si reincarnarea este admisa, dupa invatatura Sfintei Scripturi, care aminteste cazul reincarnarii lui Ilie in persoana lui Ioan Botezatorul. Caci a grait ingerul catre Ioan: "Si va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie" (Luca, 1, 17). Iar Mantuitorul a zis, de asemenea, despre Ioan: "El este Ilie, cel ce va sa vie" (Matei, 11, 14), adica acela despre care vi s-a descoperit in profeti ca trebuie sa se reincarneze (Mal., 3, 23-24). Altadata, ucenicii L-au intrebat pe Domnul: "Pentru ce dar zic carturarii ca trebuie sa vie mai intai Ilie? Iar El raspunzand a zis: Ilie intr-adevar va veni si va aseza la loc toate. Eu insa va spun voua ca Ilie a si venit, dar ei nu l-au cunoscut, ai au facut cu el cate au voit...". Si Scriptura zice mai departe: "Atunci au inteles ucenicii ca Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezatorul" (Matei, 17, 10-13). Deci Ioan Botezatorul este Ilie reincarnat sau nascut din nou pe pamant. De altfel, Iisus Hristos ar fi invatat ca exista "nasteri din nou" - adica reincarnari (Ioan, 3, 3-7 s.a.). Care este adevarul ?

PREOTUL: Proorocul Maleahi a proorocit, intr-adevar, reaparitia lui Ilie, dar aceasta reaparitie nu se intampla inainte de nasterea lui Mesia, ci va fi "inainte de a veni ziua Domnului cea mare si infricosata" (Mal., 3, 23), iar aceasta insemneaza inaintea judecatii de apoi, adica in pragul sfarsitului lumii.

Din cuvintele ingerului, care arata ca Ioan va merge inaintea Lui cu duhul si puterea lui Ilie "reincarnat", trebuie sa intelegem numai ca el va fi la fel cu Ilie in ceea ce priveste misiunea de a predica pocainta, apoi in ceea ce priveste ravna, activitatea, traiul, imbracamintea etc. (IV Regi, 1, 8, s.a.).

Cuvintele Mantuitorului (Matei, 11, 14; 17, 10-13) s-ar parea ca, intr-adevar, confirma reincarnarea lui Ilie in persoana lui Ioan si ca aceasta reincarnare trebuia asteptata atunci, iar nu la sfarsitul lumii. Totusi, pe baza spiritului invataturii Mantuitorului, Ioan Botezatorul nu poate fi identificat cu Ilie reincarnat, ci numai asemanator cu el. Dovada luminata si stralucita despre aceasta este faptul ca, la intrebarea iudeilor din Ierusalim, adresata lui Ioan prin mijlocirea preotilor si a levitilor, daca este sau nu Ilie, acesta le-a raspuns categoric "Nu sunt" (Ioan, 1, 21). Este exclus ca Ioan sa fi contrazis pe Mantuitorul, renegandu-si identitatea lui Ilie. Daca Ilie s-ar fi reincarnat in persoana lui Ioan Botezatorul, cum ar fi putut el sa apara impreuna cu Moise pe Tabor, la Schimbarea la fata a Domnului (Matei, 17, 3)?

"Nasterea din nou" despre care vorbeste Mantuitorul (Ioan, 3, 3-7) nu este reincarnare, ci nastere spirituala "de sus" prin "apa si duh", adica prin botezul crestin. Textul insusi exclude intelesul unei nasteri din nou in trup, subliniind ca nu este vorba - cum gresit intelesese si Nicodim - de o a doua nastere, naturala, trupeasca.

Dar nici mintea chibzuita nu admite posibilitatea identificarii lui Ilie reincarnat, si nici macar dupa doctrina spiritista, conform careia reincarnarea se face in scopul purificarii si perfectionarii, caci Ilie n-a avut nevoie de purificare si perfectionare. Si dupa invatatura crestina exista reincarnare, dar una singura, la sfarsitul lumii, cand va fi invierea tuturor, si cand trupul material va fi transfigurat spre a fi adaptat vietii vesnice.

INVATACELUL: In legatura cu aceasta, am mai gasit in Biblie un text dificil, cu ocazia vindecarii orbului din nastere de la lacul Siloam, cand apostolii au intrebat ce greseli ispaseste acest om prin pedeapsa lipsirii de vedere, greseli proprii sau greseli ale parintilor (Ioan, 9, 2). De aici ar rezulta ca orbul putea sa ispaseasca, eventual, pacatele sale dintr-o viata anterioara. Cel putin, asa afirma unii spiritisti.

PREOTUL: Una este reincarnarea si cu totul altceva este ispasirea unor pacate proprii sau ale parintilor. De altfel, in cazul de mai sus nu este vorba de o ispasire - cum in chip gresit au banuit apostolii - caci Mantuitorul a inlaturat aceasta parere gresita, aratand ca acel orb nu ispaseste nimic, ci este orb numai ca prin el sa se arate lucrarile lui Dumnezeu (Ioan, 9, 3), adica spre a-Si putea manifesta prin el puterea Sa vindecatoare. In invatatura Mantuitorului nu exista nicaieri pedeapsa unei dreptati razbunatoare inca in viata aceasta, ci El invata ca aici exista numai indreptare si iertare. Ispasirea se face uneori si in viata de aici, dar adevarata ispasire se face abia dupa Judecata de apoi, cand insa se va face nu pentru "purificare", ci ca rasplata. Rascumpararea a facut-o numai Mantuitorul, pentru toti oamenii, si nimeni nu si-o poate face singur, in nici un chip.

Toate celelalte invataturi spiritiste sunt tot atat de anticrestine ca si cele infatisate mai sus, fiind demascate de invatatura Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care ne invata:

- Sufletele sunt create direct de Dumnezeu.

- Despre preexistenta sufletelor, dupa invatatura crestina nu poate fi vorba.

- Trupurile sunt create de Dumnezeu, nu de ingeri.

- Despre "perispirit" ("invelisul spiritual"), Sfanta Scriptura nu face nici o amintire si nici Sfanta Traditie.

- Locul de pedeapsa este iadul, a carui existenta este in chip staruitor confirmata de cuvantul Revelatiei.

- Demonii nu ne pot mantui.

- Nu exista decat o singura inviere si reincorporare, cea de la sfarsitul lumii.

Nu poate niciodata cineva dintre oameni sa oblige un suflet sa vina din rai sau din iad la chemarea sa, precum cred ratacitii spiritisti. Cum s-ar putea face una ca aceasta, cand noi stim prea bine ca sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu? Mai stim ca intre noi cei vii, si cei morti, "prapastie mare s-a intarit", ca nimeni de acolo sa nu poata trece la noi (Luca, 16, 26). Oare poate cineva din oameni sa ia un suflet din mana lui Dumnezeu fara de voia Lui si sa-l cheme spre a veni unde voieste el ? Oare poate cineva sa treaca peste prapastia aceea netrecuta - aratata noua in Sfanta Evanghelie - si sa aduca, prin chemarea lui, vreun suflet de acolo, pe pamant? Si inca, folosindu-se de un mijloc care este "uraciune" inaintea lui Dumnezeu (Deut., 18, 9-13).

Dar poate ca va zice cineva ca, intr-adevar, sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu, dar ca spiritistii in sedintele lor nu cheama sufletele celor drepti, ci pe ale celor pacatosi, care nu sunt in mana lui Dumnezeu, ci in iad si in imparatia mortii.

Dar oare, sufletele celor rai si pacatosi sunt lasate in afara supravegherii lui Dumnezeu ? Auzi ce zice Domnul in descoperirea sfantului evanghelist Ioan in aceasta privinta: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintii si Cel de pe urma si Cel ce sunt viu. Am fost mort, si iata, sunt viu in vecii vecilor, si am cheile mortii si ale iadului" (Apoc., 1, 17-18).

Deci, asa cum sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu, asa si ale celor pacatosi, din iad si din imparatia mortii, sunt sub cheia puterii celei negraite si nemarginite a lui Dumnezeu si nu sunt lasate la dispozitia unor spiritisti care sa le cheme cand voiesc si sa le slujeasca lor la lucrurile cele neingaduite de Dumnezeu. Daca prin "medium"-urile lor apar spiritele pe care ei le cheama, acelea nu sunt spiritele rudeniilor sau ale prietenilor lor, ci sunt duhurile necurate ale intunericului, care pana la judecata de apoi sunt lasate libere sa ispiteasca pe oameni, si a caror locuinta - dupa marturia Sfintei Scripturi - este in vazduh (Efes., 6, 12) si impotriva carora se lupta fiecare crestin cu armele lui Dumnezeu (Efes., 6, 11, 13-17).

INVATACELUL: Dar se poate vorbi despre o doctrina a spiritistilor ?

PREOTUL: Doctrina spiritistilor este foarte variata, dupa marturiile sectantilor si ale sefilor spiritisti. In general :

a) tagaduiesc dogma Sfintei Treimi si o inlocuiesc cu un dumnezeu suprem si cu alti dumnezei solari, ca fii, sau ca alti zei planetari, asemanati cu Sfantul Duh, toti organizati in ierarhii;

b) unii considera ca Dumnezeu nu este creatorul lumii, ci numai organizatorul ei (demiurg);

c) ei spun ca Iisus este spirit superior si dumnezeul nostru solar, care indrumeaza pe om, dar nu-l mantuieste. Adevarata revelatie se face prin spiritele care se arata oamenilor prin medium-uri;

d) cred ca omul este alcatuit din trup, perispirit si spirit; ca sufletul omului are perispirit, se poate lasa vazut si poate comunica cu cei vii, cand ei sunt vrednici si cred;

e) spun ca mantuirea se capata prin evolutia spre bine si reincarnare sau metempsihoza. Spiritistii admit un dumnezeu nemarginit avand sub el alti dumnezei mai mici, care stapanesc anumite planete si regiuni ale cerului, ajutati de ingeri. Universul este populat de spirite planetare, animale si rationale. Trupul omului se nimiceste, dar perispiritul si spiritul sunt vesnice. Oamenii buni au in ei spirite bune, iar cei rai se reincarneaza pana ce se fac buni s.a.m.d. (Vezi pe larg toate acestea in Pravila Bisericeasca a Pr. Dr. Nicodim Sachelarie)