DESPRE ORTODOXIE

• « Inapoi
• Inainte »

INVATACELUL: Am venit ca sa-mi arati mai deslusit adevarul despre credinta noastra. Si mai intai, ce se intelege prin "ortodoxie".

PREOTUL: Cuvantul ortodoxie, frate, este de origine greaca, format din orthos si doxa, adica dreapta credinta, inchinare adevarata, soborniceasca, invatatura care se plaseaza in continuitatea directa si neintrerupta a traditiei apostolice, prin intermediul teologiei patristice si neopatristice si care formeaza credinta comuna a Bisericii neimpartite din primul mileniu. Ortodoxia se identifica cu insasi traditia apostolica, asa cum a fost confirmata, interpretata si dezvoltata prin consensul Bisericii Universale. De fapt, didascalia - adica regula de credinta apostolica -, a fost criteriul de baza al Ortodoxiei.

De aceea, orice ruptura in continuitatea traditiei apostolice a fost considerata ca o coruptie sau abandonare a ortodoxiei, care poate sa ia forma fie a unei erezii, fie a unei "confesiuni" separate (Dictionar de teologie ortodoxa, de preot Dr. Ioan Bria, Bucuresti, 1981, p. 272-277).

INVATACELUL: Dar unde se gaseste expusa exact invatatura credintei ortodoxe?

PREOTUL: Scurt, dar cuprinzator, expunerea exacta a credintei ortodoxe se gaseste in Dogmatica sfantului Ioan Damaschin.

INVATACELUL: Dar prin care mijloace s-a mentinut pana in zilele noastre invatatura de credinta ortodoxa exacta si neschimbata?

PREOTUL: Aici, frate, ar fi multe de vorbit, dar asa, cat mai pe scurt, iti voi spune: Sfanta credinta cea dreptmaritoare a Bisericii lui Hristos (Ortodoxia) s-a mentinut neschimbata, de-a lungul veacurilor, prin invatatura Sfintei Scripturi si prin Sfanta Traditie apostolica, prin hotararile celor cinci Sinoade apostolice (vezi Sf. Damaschin, Dogmatica, trad. de Preot Dr. D. Fecioru si Prof. Dr. Olimp Caciula, Bucuresti, 1938, p. 26-27); prin invataturile canoanelor celor sapte Sinoade Ecumenice si ale celor locale, deoarece, dupa invatatura dumnezeiescului parinte Ioan Gura de Aur "Carma Bisericii lui Hristos sunt dumnezeiestile Canoane" (vezi Pidalionul de Neamt, ed. 1844, fila 7); apoi prin Pravilele Bisericesti, asa cum a fost Pravila Mare Bisericeasca indreptarea Legii, 1652, Pravila de la Govora, 1640, Pravila lui Vasile Lupu s.a.

INVATACELUL: Dar ce inseamna Sobor Ecumenic si local si prin ce se deosebesc ele ?

PREOTUL: Sobor Ecumenic se cheama acela la care iau parte patriarhii, mitropolitii, episcopii si alti conducatori spirituali ai Bisericii din toata lumea crestina. Acest Sobor este judecator prea inalt al pricinilor bisericesti, ca cel ce urmeaza Bisericii sobornicesti, adica a toata lumea (vezi Dumnezeiestile Dogme ale Bisericii Ortodoxe, M-rea Neamt, 1816, p. 30; cf. si invatatura de credinta crestina ortodoxa, ed. 1952, p. 167); si iarasi: Sobor Ecumenic este acela la care se vor uni, intr-o singura marturisire a credintei, toti patriarhii si episcopii lumii crestine (vezi Pidalionul de Neamt, ed. 1844, fila 75).

INVATACELUL: Dar Sinodul local ce este si prin ce se deosebeste de cel ecumenic?

PREOTUL: Sinodul local este acela la care iau parte episcopii dintr-o tara sau numai dintr-o parte a lumii crestine. El se deosebeste de cel ecumenic prin faptul ca acesta se poate intruni numai la porunca celor ce conduc tarile, pe cand cel local se intruneste din porunca celui dintii episcop (vezi Dumnezeiestile Dogme, p. 29).

INVATACELUL: Au mai fost si alte mijloace prin care Ortodoxia si-a mentinut unitatea si integritatea ?

PREOTUL: Multe si felurite au fost mijloacele spirituale si administrative prin care Sfanta Ortodoxie si-a pastrat pana in zilele noastre Utilitatea, precum: Constituirea cultului bizantin din secolele VI-VIII, in care locul principal au ocupat Liturghiile bizantine. Acest rit a jucat un rol capital in mentinerea unitatii cultice si spirituale a Ortodoxiei; apoi, sinteza dogmatica facuta de Sfantul Ioan Damaschin (secolul VIII) si mai ales aportul sau teologic in criza iconoclasmului provocata de islamism; contributia teologica a Patriarhului Fotie (820-895) si mai ales enciclica sa din 867, in care acuza de erezie pe papa Nicolae I (858-867); Sinodul din 879-880, care restaureaza pe Fotie si deci reconcilierea cu Biserica Romana (papa Ioan al VIII-lea 872-889); activitatea misionara in Europa centrala a fratilor macedoneni Chiril (+ 869) si Metodie (+ 884), "apostolii slavilor", trimisi de imparatul bizantin Mihail al III-lea, la cererea printului Rastislav; rezistenta ortodocsilor impotriva Sinoadelor unioniste (Lion 1274 - Ferara - Florenta 1438- 1439), care aveau un caracter antiortodox; Sinodul de la Constantinopol din 1459 sub Ghenadie Scolarul - cel dintai Patriarh dupa caderea Constantinopolului (1453), care a respins unirea de la Florenta, cu toate ca imparatul Ioan al VIII-lea o recunoscuse.

Adaugam innoirea isihasta din secolul XIV, care a condus la formarea adevaratei teologii bizantine. Isihasmul a fost ilustrat de mari teologi si mistici, ca sfintii Maxim Marturisitorul (sec. VII), Simion Noul Teolog (sec. XI), Grigorie Sinaitul (sec. XIV) si Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului. Doctrina palamita despre distinctia intre esenta lui Dumnezeu ca atare, inaccesibila spiritului creat, si energiile divine necreate, prin care omul se impartaseste direct din viata dumnezeirii - doctrina aprobata de Sinoadele de la Constantinopol din 1341, 1347 si 1351 - constituie o noua precizare patristica a Ortodoxiei. Sub influenta ortodoxiei neopatristice din secolul XIV, care are un caracter defensiv in fata teologiei scolastice latine, se incearca o oarecare disociere a Bisericii de imperiu, deoarece termenii "simfonici" stabiliti de imparatul Justinian (527-565) devenisera prea rigizi. Sinodul de la Constantinopol, din 1484, fixeaza Taina mirungerii ca modalitate de primire a catolicilor la Ortodoxie. Doctrina despre sfintele Taine capata o forma definitiva, mai ales datorita lui Simion al Tesalonicului (sec. XV). Comentariul critic asupra protestantismului, facut de Patriarhul Ieremia al II-lea la raspunsul dat teologilor luterani de la Tubingen (care trimisesera Patriarhului in 1573-1574 "Confesiunea de la Augsburg"); o prezentare a Ortodoxiei, facuta de Patriarhul de mai tarziu al Alexandriei, Mitrofan Kritopoulos (1630-1639), intr-o "Marturisire de credinta" (1625), adresata teologilor protestanti din Helmstäd.

In 1629, Patriarhul Chiril Lucaris publica la Geneva o "Marturisire de credinta", in care isi insuseste principalele doctrine ale calvinismului. O serie de sinoade locale condamna aceasta Marturisire: Constantinopol (1638), Kiev (1640), Iasi (1642), Ierusalim (1672) si iarasi Constantinopol, in 1691. Marturisirea Ortodoxa a lui Petru Movila, Mitropolitul Kievului (1633-1646), discutata si indreptata de Sinodul de la Iasi din 1642, este tradusa in greceste de teologul Meletie Sirigul si aprobata de Sinodul de la Constantinopol din 1643.

Alta "Marturisire de credinta" care a tinut Ortodoxia pe drumul ei cel drept a fost si cea a Patriarhului Dositei si actele Sinodului de la Ierusalim din 1672. Acest Sfant Sinod a respins calvinismul lui Chiril Lucaris. Tot acest Patriarh publica in Romania o colectie de texte teologice bizantine. Apoi sinoadele locale din secolul XVII (Iasi 1642, Moscova 1666--1667 si Ierusalim 1672) au adus o contributie importanta la redescoperirea materiei sacramentale a Bisericii si la punerea in valoare a caracterului dinamic al Traditiei, ceea ce n-a fost intotdeauna si pretutindeni inteles in mod corect.

Sinodul de la Moscova condamna pe "Vechii Credinciosi", care reduceau Ortodoxia la o religie ritualista. Formarea Bisericilor uniate (sau greco-catolice) se realizeaza prin presiunea autoritatilor politice din Polonia si Austria, in regiuni ortodoxe: Brest (1596), Uzohograd (1646), Mucacevo (1664), Transilvania (1700).

Rezistenta ortodocsilor a aratat nu numai ca Orientul nu poate fi o simpla dioceza romana, dar si ca exista o contradictie de fond intre sistemul Bisericilor locale in rasarit si sistemul papal in apus. Un sinod al Patriarhilor orientali din 1755 declara invalidat botezul latinilor si al armenilor, fapt pentru care acestia vor fi primiti la ortodoxie prin rebotezare. "Filocalia", marea colectie de texte de spiritualitate, apare in 1792 la Venetia, alcatuita fiind de catre Nicodim Aghioritul (1748-1808, canonizat in 1955), impreuna cu Macarie de Corint. Staretul Paisie Velicicovschi (1722-1794) traduce in slavona Filocalia, care apare la Petersburg in 1793 si care a salvat Ortodoxia rusa da latinizare.

In 1848 Patriarhii rasaritului publica o enciclica in care condamna "papismul" ca erezie, in acelasi sens, Patriarhul Antim, in raspunsul dat in 1894 la enciclica Papei Leon al XIII-lea "Preclara Gratulatimis", condamna dogma catolica despre "Imaculata conceptie" si cea despre infailibilitatea papala (vezi despre acestea pe larg in Dictionar de teologie ortodoxa, p. 273-277 s.a.). Au mai ajutat la mentinerea nealterata si neschimbata, de-a lungul vremilor, scolile teologice de grad universitar, seminariile teologice, sinoadele locale si nationale, adunarile eparhiale, conferintele protopopilor si ale consiliilor parohiale, predicile rostite de preoti spre luminarea poporului la orase si la sate, unele asociatii bisericesti cu caracter misionar, ca si viata canonica si tipiconala a monahilor din toate sfintele manastiri, precum si educatia pe care parintii crestini ortodocsi au dat-o copiilor lor pentru a tine cu toata sfintenia dreapta credinta in care s-au nascut.

Acestea sunt, pe scurt, mijloacele spirituale prin care Ortodoxia s-a tinut pe drumul cel drept, pana in zilele noastre

• « Inapoi
• Inainte »