DESPRE VESNICIA CHINURILOR IADULUI

• « Inapoi
• Inainte »

PREOTUL: Noi stim cu buna intemeiere, din marturiile Sfintei Scripturi, ca muncile iadului pentru pacatosi vor fi vesnice. Iata ce zice Sfanta Evanghelie in aceasta privinta: "Atunci (la Judecata de apoi) va zice (Imparatul) si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei, 25, 41). Apoi, in continuare, aratand rezultatul Judecatii de apoi, zice: "Si vor merge acestia (pacatosii) la osanda vesnica, iar dreptii, la viata vesnica" (Matei, 25, 46). De asemenea, Mantuitorul, voind sa defineasca vesnicia chinurilor iadului, le-a numit "...gheena, focul cel nestins, unde viermele nu moare si focul nu se stinge" (Marcu, 9, 43-48). Si in alt loc Mantuitorul, referindu-Se tot la vesnicia chinurilor iadului, a zis: "Iar daca mana ta sau piciorul tau te sminteste, taie-l si arunca-l de la tine, caci este mai bine pentru tine sa intri in viata ciung si schiop, decat, avand amandoua mainile si amandoua picioarele, sa fii aruncat in focul cel vesnic" (Matei, 18, 8). Marele prooroc Isaia, adeverind realitatea vesniciei focurilor iadului, a spus urmatoarele: "Si cand vor iesi, vor vedea trupurile moarte ale celor ce s-au razvratit impotriva Mea, caci viermele lor nu va muri si focul lor nu se va stinge. Si ei vor fi pentru toata faptura priveliste de groaza" (Isaia, 66, 24). Iar Daniel proorocul zice, aratand acelasi lucru: "Si multi dintre cei ce dorm in tarana pamantului se vor scula, unii la viata vesnica, iar altii spre ocara si osanda vesnica" (Dan., 12, 2). Cuvantul "multi" inseamna aici "toti", fiind vorba de "multi" in inteles de multime a mortilor care vor invia.

INVATACELUL: Unii spun ca nu se poate ca chinurile iadului sa fie vesnice, de vreme ce citim in Sfanta Scriptura: "Vrajmasul cel din urma oare va fi nimicit este moartea" (I Cor., 15, 26). De aici ar rezulta ca moartea - adica iadul - nu va fi. Deci, ceea ce se numeste iad sau moartea cea vesnica nu va fi altceva decat o distrugere sau o nimicire a celor pacatosi, spre a nu fi in veci (Apoc., 20, 9). Iadul propriu-zis nu ar fi altceva decat ebraicul "seol" (groapa de mormant) sau grecescul "hades" (infern, adica loc subteran, locuinta celor morti). Iar expresia "foc" sau "chin" vesnic nu ar insemna ceva fara sfarsit, ci numai o moarte, o aruncare in pamant. Caci omul nu are suflet nemuritor si de aceea moartea insemneaza numai intoarcerea in pamant.

PREOTUL: Daca ar fi dupa aceasta intelegere, atunci nici Judecata de apoi nu ar trebui sa mai fie, nemaiavand nici un rost. Noi insa stim, atat din dumnezeiasca Scriptura, cat si de la sfintii parinti si dascali ai Bisericii lui Hristos, ca Judecata cea de apoi urmeaza a se face, mai ales pentru patru lucruri:

1) ca sa arate dreptatea lui Dumnezeu; 2) ca sa arate nedreptatile oamenilor; 3) ca sa fie rasplatite faptele cele bune ale celor drepti; 4) ca sa fie pedepsite cu chinuri vesnice pacatele celor rai (Rom., 2, 5; II Petru, 3, 7; Iov, 34, 11 , Ps. 61, 11; 95, 13; Pilde, 24, 12; Ecl., 11, 9; 12, 14; Ier., 17, 10; Matei, 16, 27; 13, 43; 25, 46; Isaia, 13, 11 s.a.).

Daca omul nu este decat "pamant", fara suflet, muritor, cum se face totusi ca unii vor invia? Si cum se face ca Mantuitorul ne invata sa pretuim sufletul mai mult decat trupul si, de asemenea, sa nu cautam spre cele ale trupului, ci spre cele ale sufletului, ca unele care sunt - ca si sufletul - netrecatoare? Ti-am dat explicatii mai pe larg la capitolul despre cinstirea sfintilor. Mantuitorul ne invata ca sufletul nostru este mai scump decat toata lumea (Matei, 16, 26; Marcu, 8, 36) si ca este nemuritor (Matei, 22, 31; Marcu, 9, 4 s.a.). Mantuitorul Hristos ne spune ca iadul este un loc de chin vesnic (Matei, 18, 8; Marcu, 9, 45; Luca, 16, 23-28; Apoc., 14, 10-11; 20, 10). Dumnezeiasca Scriptura ne arata ca in iad sufera trupul si sufletul chinuri vesnice (Deut., 21, 21; Marcu, 9, 43; Rom., 2, 9) si ca va exista o osanda vesnica (Matei, 5, 22; 25, 46; Marcu, 3, 29; II Tes., 1, 9, Apoc., 14, 11; 20, 10; Isaia, 66, 24; 10, 26-27 s.a.).

INVATACELUL: Mai este o parere, foarte veche, ca Dumnezeu este atotbun, ca iubirea Lui este nemarginita fata de oameni si de aceea este cu neputinta sa pedepseasca pe oameni cu chinuri vesnice. El le este tuturor Tata, si ce fel de Tata ar fi, daca si-ar pedepsi fiii neascultatori cu pedepse vesnice? Oare un tata nu este intotdeauna iertator fata de fiii lui ? Cu atat mai mult Dumnezeu, Tatal nostru, va fi iertator fata de noi.

PREOTUL: Intr-adevar, Dumnezeu este iertator si indelung rabdator fata de cei ce gresesc asupra noastra numai in viata aceasta, fiindca numai acum este timpul nostru de indreptare, iar dobandirea iertarii din partea Lui depinde de pocainta noastra, in viata de dincolo insa, noi nu ne mai putem pocai (Ioan, 9, 4), deoarece acolo Dumnezeu nu ne mai judeca dupa atotputernicia si iubirea Sa, ci dupa dreptatea Sa, rasplatind fiecaruia dupa faptele sale (Int. Sir., 16, 16; Matei, 25, 35; 10, 41 s.a.). Daca Dumnezeu ar fi iertat toate pacatele oamenilor fara dreptate, atunci ce rost ar mai fi avut ca El sa ne infricoseze necontenit cu grozavia chinurilor celor vesnice, daca ele nu ar exista? Cum ar fi cu putinta, oare, ca Dumnezeu sa ne minta pe noi, in loc de a ne spune adevarat ?

INVATACELUL: Totusi, cum se poate ca, pentru niste pacate savarsite in viata trecatoare, de aici, sa primeasca cineva pedeapsa netrecatoare? Aceasta pedeapsa trebuie sa fie, si sub raportul durabilitatii, in proportie cu pacatul; un pacat trecator nu poate fi pedepsit cu o pedeapsa eterna, caci aceasta ar constitui o judecata nedreapta din partea lui Dumnezeu, Care se numeste drept si atotbun.

PREOTUL: In cazul acesta, nici fericirea dreptilor nu ar trebui sa fie vesnica, fiindca aceeasi proportie exista intre aceasta fericire si faptele de vrednicie pe care ea le rasplateste. Sau poate ai vrea ca rasplata si fericirea dreptilor sa tina o vesnicie, iar munca si osanda celor rai sa fie vremelnice? Dumnezeu da fericire vesnica pentru faptele cele bune facute de cei drepti vremelnic, pe acest pamant, dar fiind Dumnezeu drept, pedepseste tot vesnic pe cei pacatosi ce au pacatuit vremelnic. Pentru ce? Pentru ca urmarile pacatului neispasit in viata de aici, prin pocainta corespunzatoare, raman vesnic nesterse inaintea lui Dumnezeu; pentru ca si fata lui Dumnezeu - pe care o defaimam noi facand pacate cu voie libera - nu are sfarsit intru slava, putere, dreptate si intru toata desavarsirea insusirilor Sale. De aceea chinul pentru pacate nu are sfarsit.

Nu ai vazut sau nu ai auzit atat ea cazuri intamplate chiar in viata de aici, cand cineva, pentru pacatele facute intr-o clipa sau intr-un minut, primeste osanda pe ani indelungati sau chiar pe viata, pana la moarte? Caci nu durata de timp in care s-a savarsit greseala este hotaratoare in stabilirea pedepsei, ci gravitatea ei si intentia. Unul, cu o arma automata, secera sute de oameni intr-un minut, dar daca a facut atat ea ucideri nedrepte in acest timp, pentru fapta sa nu va fi pedepsit numai un minut. Trebuie stiut ca cel ce moare in pacate grele moare indepartat de Dumnezeu, iar in viata de dincolo nu se mai poate indrepta (Ioan, 9, 4); acolo pacatele lui raman vesnice si de aceea si chinul lui urineaza sa fie vesnic.

INVATACELUL: Mai sunt si alte marturii in Sfanta Scriptura despre vesnicia chinurilor iadului ?

PREOTUL: Sunt destule. Daca vrei sa le cunosti, citeste in Sfanta Scriptura la aceste locuri: Matei, 18, 8; 23, 33; 25, 41-46; Marcu, 9, 44; 3, 29; Luca, 3, 17; II Tes., 1,9; Evrei, 10, 27; Apoc., 14, 11, 20, 10; Isaia, 33, 14; 66, 24; Dan., 12, 2 s.a

• « Inapoi
• Inainte »