CONCLUZII

• « Inapoi

Determinarea raportului dintre Hristos si Ioan Botezatorul, a fost o problema indelung dezbatuta in cercurile iudeo-crestine din Palestina. Mesia cel botezat de Ioan, era mai mare decat Ioan, in sensul ca cel mai mic pe pamant, este cel mai mare in imparatia lui Dumnezeu. in Hristos s-a aratat aceasta dreptate a lui Dumnezeu ca adancire baptismala. Numai cei ce se intorc si devin "prunci" intra in imparatia lui Dumnezeu, acolo unde cel mai mic este mai mare decat Ioan Botezatorul. Chiar daca nu avea nevoie sa se intoarca, intrucat era om drept si sfant, Ioan Botezatorul inca nu era "prunc" pentru imparatia lui Dumnezeu.

intreg Vechiul Testament si-a primit prin Sfantul Ioan Botezatorul o pedagogie dumnezeiasca in Hristos de indreptare a atentiei dinspre judecata, inspre harul lui Dumnezeu: astfel, aratandu-se cu Hristos pe Tabor, Moise nu mai avea tablele de piatra, iar Ilie nu mai cerea foc din cer, ci vorbeau cu Hristos despre patimirile Sale de la Ierusalim ca pe singura cale a slavei Sale. Toata lucrarea Sfantului Ioan, isi avea drept temei chipul lui Mesia, asa cum si-l imagina el. Fiind insa nedumerit in cele din urma de lucrarea Acestuia, Mantuitorul l-a ajutat sa inteleaga taina Luminii care nu osandeste, ci lumineaza intunericul, insa, prin marturia sa, si anume: "Este in mijlocul vostru Cel pe Care voi nu il stiti", Sfantul Ioan Botezatorul a contribuit in mod hotarator la inlaturarea prejudecatilor din cadrul poporului ales in legatura cu Mesia, care nu mai era socotit ca cel care va suferi, ci mai curand ca o capetenie militara.

Proorocii Vechiului Testament, intocmai ca si Sfantul Ioan Botezatorul, il cunosteau pe Dumnezeu ca mai inainte decat ei, dar nu ca mai adanc (Ioan 1, 15), ci cu mult mai presus decat ei, pe cand in Hristos, Dumnezeu se arata ca Cel ce tine toate, tocmai prin adancul Sau baptismal si cale de intoarcere a oamenilor. De aceea, nimeni din Vechiul Testament nu mai poate fi inaintemergator al lui Hristos a doua oara. Nu cineva din Vechiul Testament, ci Hristos insusi prin Botezul Sau poate feri de calea acelor lucratori care nu doreau imparatia lui Dumnezeu, intrucat ei se socoteau a fi totul, devenind tocmai prin aceasta varsatori de sange, atat al lui Ioan Botezatorul, cat si al lui Hristos.

Prin Taina Botezului, pedagogia dumnezeiasca indreapta pe toata lumea catre pestera prunciei dumnezeiesti de la Betleem, asa cum i-a calauzit pe cei trei magi. Botezul si urmarea lui Hristos inseamna ascunderea cu Hristos in lume, intoarcerea pe alta cale decat cea a Ierusalimului irodian, unde steaua se ascunsese, catre sederea de-a dreapta lui Dumnezeu in ascultare, prin care se ajunge la cunoasterea lui Dumnezeu prin indreptare. inspre aceste aspecte ale

Tainei Botezului, Ioan Botezatorul a fost usa cea mica deschisa inspre usa cea mare care duce la pasunea duhovniceasca, la darurile Duhului Sfant in Hristos. Daca botezul lui Ioan era o chemare doar pentru a scapa de pedeapsa, astfel, in Hristos, botezul avea sa fie usa de intrare catre pasunea duhovniceasca. Mantuitorul nu mai infiereaza pacatul ca proorocii Legii, ci El aduce dezlegarea celor legati cu legaturile patimilor prin harul Sau care este bucuria ce duce irezistibil la slava. Harul este puterea lui Hristos prin care lumina nu se pune sub obroc, ci in sfesnic spre a lumina tuturor celor din casa; talantul nu se ascunde in pamant, ci se impartaseste cu bucuria aflarii drahmei celei pierdute. in aceasta lucrare se poate vedea atat de bine deosebirea dintre cantarea de jale a lui Ioan si cantecul din fluier al harului in Hristos.

Odata cu indreptarea, Botezul aduce asemanarea cu Hristos, in care s-a vadit adancul dumnezeiesc al Tatalui, ca si cum insusi Dumnezeu, prin intruparea lui Hristos, s-ar fi indreptat in Duhul. Dumnezeu se arata ca un "Parinte" care in Hristos nu se bucura de dreptatea Sa, ci de intoarcerea fiului risipitor. Daca Hristos a marturisit: "Eu sunt invierea", astfel prin invierea Sa, El i-a dus pe toti cei ce urmau Lui la bucuria invierii lor, ca o impartasire a invierii Sale si ca desavarsire. Cei de sub Lege, ca si Ilie, aveau puterea lor in minuni, dar cei ce au urmat lui Hristos, aveau bucuria invierii care nu mai are nevoie de minuni. Desavarsirea acestora in Hristos, ii facea mai mari decat Ilie. Astfel, Sf. Pavel care a fost rapit pana la al treilea cer, isi gasea bucuria in asemanarea cu Hristos, Care S-a facut ascultator pana la moarte pe cruce.

Pedagogia lui Dumnezeu in Hristos s-a facut simtita si in viata si lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul, chemat de la ravna judecatii si a osandirii celor rai, la bucuria Luminii, facandu-se chiar inaintemergator, prin jertfa sa de taiere a capului, in vestirea Luminii lui Hristos si la ingeri, la care taina cea din veac ascunsa era nestiuta (I Petru 3,22). Daca "intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica si ascunsa" (I Corinteni 2, 7-8) a ramas necunoscuta stapaniilor din lume, care tocmai de aceea "L-au omorat pe Domnul slavei", astfel Dumnezeu, "prin iconomia tainei celei din veci ascunsa in El, face cunoscuta intelepciunea Sa cea de multe feluri incepatoriilor si stapaniilor in ceruri" (Efeseni 3, 9-19). in acest fel, cuvintele Sfantului Ioan: "Aceluia I se cade sa creasca, iar mie sa ma micsorez", puteau insemna practic micsorarea lui Ioan pana la asemanarea cu Hristos, al Carui adanc urma sa creasca in lume, odata cu epifania acestui adanc la Botezul Domnului.

Viata in Hristos incepe cu Taina Botezului ca afundare prin lepadare de sine, pana la aflarea lui Hristos in "adancul uscat al marii" si asemanarea cu El. Este o indreptare a chipului pana acolo, incat sa ajunga la dimensiunile primordiale ale iubirii de Dumnezeu din toata inima si de aproapele ca de sine insusi. Semnificand invierea cu duhul, Botezul inseamna si infiere, descoperind pe Dumnezeu ca Tata in iubirea Sa vesnica fata de fii. Asa cum dupa nasterea de fii, parintii nu-si pot lua concediu de la dragostea lor fata de ei, la fel de vesnica este si iubirea lui Dumnezeu care cheama la aceasta asemanare cu El. Starea de pruncie prin Botez se pastreaza numai prin Hristos care spune: "Fara Mine nu puteti face nimic!". intr-adevar fara Hristos, adancul dumnezeiesc la care se ajunge prin Botez, se poate pierde si se poate ajunge din nou la suprafata apei, la superficialitate si desertaciune a vietii din care Dumnezeu il izbaveste pe om prin Botez: "Binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul, Cel ce izbaveste din stricaciune viata Ta, Cel ce te incununeaza cu mila si cu indurari" (Ps. 102,4).

Daca prin Botez se exprima relatia direct proportionala dintre indreptare si cunoasterea lui Dumnezeu, astfel, nebotezarea inseamna necunoasterea lui Dumnezeu, tot astfel cum neactualizarea harului Botezului duce la pierderea lui Dumnezeu. Caci prin pacatul stramosesc al umplerii de sine si pierderea adancului dumnezeiesc, omul nu a pierdut practic doar paradisul, ci in primul rand pe Dumnezeu din paradis. Aratand pe copii asemenea chipului lui Dumnezeu, Mantuitorul a venit sa calauzeasca la nasterea din nou prin Botez si sa invete cum sa se pastreze pruncia, ca Cel ce a venit sa caute si sa mantuiasca pe cel pierdut de la mana Sa (Matei 18, 11). Numai in Hristos, omul isi poate pastra pruncia si toate darurile Duhului Sfant, fiind chemat de Dumnezeu sa se roage pentru ocrotirea copiilor.

Botezul invedereaza deosebirea dintre Hristos si lume ca lucrare a Duhului Sfant care vadeste lumea de pacat, intrucat oamenii nu cred in Hristos. Caci a ramane in afara Botezului, inseamna a ramane in intunericul necunoasterii lui Dumnezeu, acolo unde sunt dimensiunile de suprafata ale lumii, in care sistemul antitetic de bine-rau, dreapta-stanga, vanturi-valuri, ofera doua posibilitati dintre care nici una nu este buna, pentru ca izbavirea este numai prin lucrarea Botezului in Hristos ca adancire. De aceea, cei mai aproape de Botez si feriti de desertaciunea lumii, sunt cei aflati in necazuri si suferinte, mentionati in "Fericirile" Evangheliei, si simbolizati prin "vaile" deznadejdii fata de "dealurile" stapanirilor lumesti, pe care le vindeca Hristos, prin ridicarea lor la "calea Domnului". Deosebirea dintre Hristos si lume vadita prin Botez ca lucrare a Duhului Sfant a fost intuita de Fericitul Augustin ca deosebire intre cetatea cereasca si cea pamanteasca. Caci Botezul arata cat este de aproape cerul de pamant pe de o parte, dar cat este de netrecut prapastia dintre Hristos si lume, ca dintre Lumina si intuneric, viata si moarte, teme actuale in vremea Parintilor Apostolici, insa si astazi, pe de alta parte.

Ca Lumina spre luminare a neamurilor, adica tocmai a acelora care nu stiu nici dreapta nici stanga lor (Iona 4, 11), fiind stapaniti de credinta in destin si fatalitate, fiind deci in lume fara Hristos si fara Dumnezeu, (Efeseni 2, 12), Botezul, prin cunoasterea lui Dumnezeu si prin indreptare, este izbavirea neamurilor de ratacire: "Cati argati ai Tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu mor aici de foame!", era exclamarea fiului risipitor in tara departata a lumii acesteia si exprimarea dorului sau dupa Dumnezeu Care l-a ajutat sa-si vina in sine, sadind pe pamant via Sa, pe care a desavarsit-o in Hristos. intoarcerea fiului risipitor, care isi luase partea sa de fiinta in seama proprie, inseamna adancirea prin Taina Botezului pentru asemanarea cu Hristos, la care el primeste "haina cea dintai" a trupului devenit azima a invierii si chemarea la ospatul cu vitelul cel ingrasat, ca ospat al vietii vesnice. Botezul se aseamana, astfel, cu corabia lui Noe in care intra cei ce se mantuiesc, inainte de a se inchide usile. Aceasta este si chemarea Mantuitorului la Botez. La intrebarea: "Putini sunt oare cei ce se mantuiesc?" El a raspuns: "Siliti-va sa intrati prin poarta cea stramta, ca multi, zic voua, vor cauta sa intre si nu vor putea. Dupa ce se va scula Stapanul casei si va incuia usa si veti incepe sa stati afara si sa bateti la usa zicand: Doamne, deschide-ne! Si El raspunzand va va zice: Nu va stiu de unde sunteti!" (Luca 13, 24-25). Prin Botez, lumea poate afla in Hristos "sanurile Tatalui", ca limanul cel lin al celor inviforati, caci in El, Dumnezeu si-a deschis mana Sa: "Toate asteapta de la Tine sa le dai lor hrana la buna vreme. Dandu-le Tu lor vor aduna, deschizand Tu mana Ta, toate se vor umple de bunatate... Trimite-vei duhul Tau si se vor zidi si innoiesti fata pamantului" (Ps. 103, 28-29, 31).

Sfintii Apostoli spun lamurit ca: "Dumnezeu insusi era in Hristos, impacand lumea cu sine si netinand seama de pacatele lor" (II Corinteni 5,19). in Hristos, mantuirea este atat de aproape prin aratarea in El a adancului cel dumnezeiesc al Botezului, incat tot ei spun: "Daca Evanghelia noastra mai este acoperita, ea este astfel doar pentru cei carora idolii veacului acestuia le-au orbit ochii" (II Corinteni 4, 3-4). intr-adevar, mai usor s-au ridicat la calea Domnului "vaile" deznadejdii, decat au coborat "dealurile" stapanirilor lumesti, asa cum s-a intamplat cu stapanitorii din Israel la plinirea vremii, care au fost surzi, atat la chemarea lui Ioan, cat si orbi la Lumina lui Hristos si care in loc de "coborare" au ajuns la prabusire ca si capul de aur al statuii cu picioarele de lut.

Ungerea mesianica a lui Hristos la Botez ajuta la o intelegere mai profunda a vietii lui Hristos si a Bisericii Sale ca hristocentrica. Prin aceasta intelegere, sinoadele ecumenice au depasit separarea dintre Hristos istoric si Hristos al credintei. Nu trebuie uitata insa deosebirea dintre Hristos si lume, cand prin Botez se arata adancul lui Dumnezeu ca desavarsire a Sa. in acest adanc al Sau, El a zidit Biserica Sa, care calatoreste in lume calauzita de steaua marturisirii credintei, ramanand nebiruita de portile iadului. Steaua marturisirii credintei se ascunde acolo unde lumea este vrajmasa cu Dumnezeu. Acolo unde nu este Botezul, Dumnezeu ramane necunoscut si acolo unde El este necunoscut, El este prigonit. Adancul pesterii de la Betleem este echivalent cu adancul uscat al marii prin care a iesit poporul la pustie si in care se ramane prin sederea de-a dreapta, simbolizata prin aruncarea mrejei in partea dreapta a corabiei.

Botezul este taina aratarii adancului ca deschidere a izvoarelor adancului celui mare si desfacerea jgheaburilor cerului (Geneza 7, 11), asa cum S-a pogorat Duhul Sfant la Buna Vestire si la Botezul Domnului. Forma acestui adanc este rugaciunea inimii, dupa ce in Hristos, Dumnezeu a scos din piept inimile de piatra si a dat duh de rugaciune. Duhul Sfant ca adanc al Botezului, se poate pierde prin controverse patimase. in istoria Bisericii, numai cei desavarsiti au putut duce lupte doctrinale ca cele din perioada a doua patristica. in ultima perioada patristica, teologia mistica a insemnat un liman al trairii Tainei Botezului cu binefacerile sale de indreptare dupa masura adancului lui Dumnezeu, de redescoperire a lui Dumnezeu ca Tata si de mangaiere a Duhului Sfant in Hristos. inca din perioada a doua, Sfintii Parinti au aratat ca pentru venirea si lucrarea Duhului Sfant, este necesara credinta adevarata de care se face amintire in Duminica a saptea dupa Sf. Pasti, inaintea Cincizecimii, pentru ca prin venirea Duhului Sfant, darul lui Dumnezeu sa fie deplin: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, de inchinare Sfintei Treimi celei nedespartite". Caci fara bucuria Duhului Sfant, darul lui Dumnezeu nu ramane decat ca un foc pictat care nu poate incalzi: "Va veni o vreme cand Mirele se va lua de la ei si atunci ei vor posti" (Matei 9, 15).

Daca la Turnul Babei, Dumnezeu "a asezat pe fiecare popor la locul sau ca sa-L caute pe Dumnezeu", Care prin aceasta coborare si smerenie "nu este departe de nici unul din noi" (F. Ap. 17, 34), astfel darul Botezului este calea aflarii lui Dumnezeu, Care vine in intampinarea celor care il cauta. Asa cum arata Sf. Simeon Noul Teolog, nimeni dintre cei botezati nu trebuie sa mai spuna ca Dumnezeu este necunoscut, pentru ca ar spune astfel, numai intrucat nu ar vrea sa se intoarca, si nu-L cauta, intrucat slujind idolilor, nimeni nu poate sluji la doi domni. Sfintii Parinti Capadocieni au aratat impotriva eunomienilor, care socoteau ca Dumnezeu poate fi cunoscut in afara descoperirii Sale, ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut decat prin Sfintele Taine. Ei spun ca prin Botez, oamenii se fac partasi firii dumnezeiesti, intra pe calea indumnezeirii, intrucat Dumnezeu S-a facut Om, tocmai pentru ca omul sa se indumnezeiasca in Hristos, cum spune Sfantul Atanasie cel Mare.

De aceea, indemnul Sfintilor Apostoli: "Rogu-va impacati-va cu Dumnezeu!" (II Corinteni 5, 20), este o chemare la botez ca o izbavire de mania lui Dumnezeu pentru varsarea sangelui lui Hristos, care striga din pamant, asa cum striga Dumnezeu pe Adam dupa pacatul stramosesc. De aceea, lipsa Botezului nu este doar o lipsa pentru cei ce nu-l au, ci este chiar o situare de partea vrajmasilor lui Dumnezeu: " Cel ce va crede si se va boteza se va mantui, iar cel ce nu va crede, se va osandi" (Marcu 16, 16).

Ca urmare, Sfantul Apostol Pavel indeamna sa ne aducem mereu aminte de Evanghelia in care stam (I Corinteni 15, 1), subliniind ca: "Hristos a murit din cauza pacatelor noastre, si a inviat pentru indreptarea noastra" (Romani 4, 25) prin Botez, ca o adancire cu magii in pestera Betleemului, pentru a vedea acolo stalactitele harului dumnezeiesc de sus si stalagmitele imparatiei lui Dumnezeu de pe pamant, in pruncia lui Dumnezeu intrupat in Hristos si aratat noua ca pret mare de rascumparare, intrucat fara Jertfa Lui, nu am fi stiut calea mantuirii din viata Lui, n-am fi stiut ca este aur, daca aurul n-ar fi fost lamurit in foc. De la scara lui Iacob intuita mistic de catre Sfantul Ioan Scararul si pana la deschiderea cerului prin adancul smereniei lui Hristos, in care voia lui Dumnezeu se implineste "precum in cer asa si pe pamant", este vorba de o unitate organica intre cer si pamant descoperita prin Hristos in Biserica Sa, in sensul ei cosmic aratat de catre Sfintii Parinti, mai ales de catre Sfantul Maxim Marturisitorul.

• « Inapoi