INSEMNATATEA SFANTULUI IOAN BOTEZATORUL IN TRADITIA PATRISTICA

• « Inapoi
• Inainte »

Traditia patristica a acordat o importanta cu totul deosebita rolului Sfantului Ioan Botezatorul in iconomia mantuirii conform cu cele relatate despre el in Noul Testament. Ioan Botezatorul si Mantuitorul ca Mesia apar in Evanghelii ca cei care depasesc asteptarea obisnuita a evreilor.

Noul Testament arata ca Ioan Botezatorul si-a implinit rolul sau in istoria mantuirii intr-un mod, in care negarea rolului sau ar insemna negarea rolului lui Hristos in lucrarea lui Dumnezeu. Daca "Lumina" lui Hristos este mai mare decat "faclia" lui Ioan Botezatorul, astfel fara botezul lui Ioan prin pocainta, cei pacatosi nu puteau vedea Lumina lui Hristos. in prezentarea Mantuitorului si a Sfantului Ioan, Evangheliile subordoneaza distinctia dintre ei, unitatii dintre lucrarea unuia si a celuilalt. Importanta este intelegerea lucrarii Sfantului Ioan in sens duhovnicesc (Matei 11, 14-15), asa cum sublinia Mantuitorul. Spre deosebire de Sfantul Evanghelist Matei, Sfintii Evanghelisti Luca si Ioan, nu-l identifica pe Ioan Botezatorul cu Proorocul Ilie. Botezul Sfantului Ioan avea sensul nadejdii de a primi Lumina lui Hristos si nu constituia doar o purificare exterioara, asa cum gresit considera Iosif Flaviu.

Sfintii Parinti scot in evidenta rolul exceptional al Sfantului Ioan Botezatorul, subliniat de catre Mantuitorul. Toate tratatele patristice despre Botez si cateheza baptismala, vorbesc si despre botezul Sfantului Ioan si rolul sau in lucrarea Mantuitorului. Fericitul Augustin spune ca Sfantul Ioan Botezatorul este singurul Sfant pe care Biserica il cinsteste si la nasterea sa dupa trup. Tot el spune ca daca cel mai mare dintre cei nascuti din femei anunta venirea unuia si mai mare decat el, acela nu poate fi altul decat Dumnezeu si Omul Iisus Hristos. Botezul Sfantului Ioan, spune Tertulian, este dumnezeiesc prin instituirea sa, dar nu prin efectele sale. Acest botez pune un capat Legii vechi dar nu o inaugureaza pe cea noua, caci el nu aduce nasterea din nou. Valoarea acestui botez provine numai din relatia sa cu botezul crestin. Prin botezul lui Ioan era reflectat doar izvorul, care era lumina lui Hristos.

Sfintii Parinti scot in evidenta retragerea in pustie a Sfantului Ioan Botezatorul, in sensul separarii de lume pentru aflarea lui Hristos, asa cum scoate in evidenta in mod deosebit un autor patristic din secolul al IV-lea care a fugit de logomahiile scolii din Alexandria, Sfantul Isidor Pelusiotul. Sfantul Chiril al Ierusalimului afirma ca Ioan Botezatorul a fost inainte-mergator al Domnului si in iad.

in iconografie, Sfantul Ioan era reprezentat cu un miel la picioarele sale, simbolizand pe Mantuitorul aratat ucenicilor acestuia. Dar, Sinodul cvinisext Trulan (690) a interzis reprezentarea Mantuitorului ca Miel, dupa care Sfantul Ioan a fost redat cu o cruce in mana, ca semn al martiriului sau. Uneori, prin secolul al XIII-lea, el a fost redat purtand aripi, dupa simbolul profetiei lui Maleahi. Reprezentarea Sfantului Ioan in icoana "Deisis", pe de o parte, si a Maicii Domnului, pe de alta parte a Mantuitorului, arata practic cinstea pe care le-a pregatit-o lor Dumnezeu prin jertfa Mantuitorului.

O tema importanta pe care o trateaza literatura patristica este asemanarea, iar nu identificarea dintre Sfantul Ioan Botezatorul si proorocul Ilie. Ultimul prooroc, Maleahi (3, 20), prezisese trimiterea lui Ilie ca inaintemergator al lui Mesia. Dar inaintea lui, proorocul Isaia (40, 3), asemanase pe inaintemergatorul lui Mesia cu "Glasul celui ce striga: in pustie gatiti calea Domnului". Isaia nu l-a comparat pe inaintemergator cu Ilie, poate si intrucat Ilie care activase inaintea lui Isaia in Samaria, nu era atat de popular si la Ierusalim. Exegeza nu a clarificat insa deosebirea dintre textul masoretic, care spune: "in pustie gatiti calea Domnului", fata de textul Septuagintei, care spune: "Glasul celui ce striga in pustie". Pentru lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul, sensul textului masoretic este mai potrivit, deoarece era vorba de pregatirea caii Domnului in pustie, si nu la Ierusalim. Acesta este si sensul retinut de Midrasul Zuta la Cantarea Cantarilor din secolul X, in care indirect prin Ilie poate fi inteles cat se poate de aproape chipul inaintemergatorului lui Mesia, al Sfantului Ioan Botezatorul.

Din punct de vedere exegetic, este necesara precizarea, ca atunci cand Mantuitorul a trimis pe ucenicii Sai la propovaduire, incat prin ei a auzit si Irod de Hristos si socotea ca s-a intors Ioan Botezatorul din morti (Matei 14, 1-2), Sfantul Ioan fusese deja decapitat in inchisoare. Dar acest eveniment este istorisit in continuare in Evanghelii, iar la sfarsitul episodului relatat la Sfantul Evanghelist Matei (14, 11) nu se mai intelege clar, daca ucenicii lui Ioan erau aceia care au luat trupul acestuia si l-au inmormantat, ducandu-se apoi sa dea de stire lui Iisus (Matei 14, 12), sau ucenicii Mantuitorului ar fi facut acest lucru, deoarece versetul urmator lasa sa se inteleaga, ca Mantuitorul ar fi reactionat in mod direct la acest episod ("Iar Iisus auzind, S-a dus de acolo"), iar nu la episodul intoarcerii ucenicilor Sai de la propovaduire, la care fusesera trimisi dupa taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul, asa cum reiese mai clar din aceleasi episoade relatate de Sf. Evanghelist Marcu (6, 30).

La plinirea vremii, Ierusalimul implinea profetia lui Daniel, aceea de a deveni cetatea "uraciunii pustiirii la locul cel preainalt" (9, 27). Acest fenomen incepuse cu mult inainte de venirea lui Mesia si avusese deja un punct culminant in vremea lui Ilie. Acesta va fi fenomenul care va determina interpretarea lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul cu cea a Proorocului Ilie, in asemanare prin lucrare, iar nu prin persoana lor. Exegeza gaseste o asemanare intre "descurajarea" lui Ilie cand a fugit din fata Isabelei (III Regi 19, 4), si "nedumerirea" lui Ioan Botezatorul in legatura cu Iisus ca Mesia, cand se afla in inchisoare (Matei 11, 2-3)22. Aceasta "nedumerire" a Sfantului Ioan Botezatorul este prezentata nuantat in teologia patristica, mergand de la sustinerea lui Tertulian ca Ioan Botezatorul s-ar fi indoit de Mantuitorul ca Mesia, intocmai cum se indoise si Ilie in legatura cu lucrarea lui Dumnezeu in Israel, pana la afirmatia, ca nu Ioan s-a indoit, ci ucenicii acestuia, pe care el doar i-a trimis la Iisus spre a se lamuri, asa cum sustin: Origen, Sfantul Ioan Hrisostom, Fericitul Ieronim, Teofilact al Ohridei, sau Eutimie Zigabenul.

impotriva celor ce denigrau pe Sfantul Ioan Botezatorul, Sfantul Ioan Hrisostom, (Omilia 36 la Matei), scoate in evidenta importanta nemasurata a acestuia in lucrarea Mantuitorului, presupunand ca nu Ioan Botezatorul ar fi fost nedumerit in legatura cu Mantuitorul ca Mesia, ci ucenicii acestuia. Fata de aceasta ipoteza, nu trebuie sa se uite insa si limitele acestei lucrari a Sfantului Ioan Botezatorul, aratate de Mantuitorul insusi, care face o deosebire intre ucenicii Sai si Ioan Botezatorul, ca dintre "vinul nou" si "burduful vechi" (Matei 9, 14-17). Din cuvintele Mantuitorului: "Nimeni nu cunoaste pe Fiul decat numai Tatal" (Matei 11, 27), se poate afirma ca Sfantul Ioan Botezatorul nu-L cunostea pe Mantuitorul ca Emmanuil, "Dumnezeu cu noi", ci ca Dumnezeu care judeca si pedepseste. Este posibil, deci, ca Sfantul Ioan nu la cunoscut complet pe Mantuitorul.

Dar nu se poate trece cu vederea faptul, ca si Sfantul Ioan Botezatorul a avut descoperiri mari de la Dumnezeu ca nimeni altul pana la el, asa cum reiese din cuvantarea sa doctrinara in legatura cu Mesia care vine din cer si care este deasupra tuturor, dar a carui marturie nimeni nu o primeste (Ioan 3, 27-36). Este foarte probabil ca Ioan Botezatorul cunostea toate aceste lucruri si dintr-o posibila convorbire a Mantuitorului cu el, indata dupa Botez.

In legatura cu nedumerirea, nelamurirea Sfantului Ioan Botezatorul ce reiese din intrebarea pusa Mantuitorului prin doi din ucenicii Sai (Matei 11,3) trebuie subliniat, ca nu poate fi vorba nici de o "indoiala", cum sustine Tertulian, dar nici de o "cunoastere deplina" a lui Hristos, asa cum sustin alti autori, ci doar de trebuinta unei clarificari de care insusi Sfantul Ioan avea nevoie, iar nu ucenicii sai. Daca Sfantul Ioan ar fi fost convins de lucrarea lui Hristos, i-ar fi lamurit el insusi pe ucenicii sai cu "marturia" sa, asa cum ii lamurise si pe cei care se scandalizasera mai inainte ca Iisus boteaza mai mult decat el. Sfantul Ioan nu mai trimisese pe nimeni la Hristos pana atunci, si daca nu se afla in inchisoare, nu i-ar fi trimis nici pe cei doi, ci s-ar fi dus personal la Hristos sa-I ceara lamuriri. El nu a cerut Mantuitorului eliberarea sa din inchisoare, ci doar lamurirea sa, pentru ca la randul sau sa lamureasca si el pe altii, fara a mai fi nevoie sa-i trimita la Hristos.

Geneza intrebarii lui Ioan era "auzirea despre faptele lui Hristos" (Matei 11,2), din care reiesea ca: "Puterea Domnului se arata in tamaduiri" (Luca 5, 17), prin minuni, chiar daca erau invieri din morti. Nedumerirea lui Ioan nu era o "indoiala", ci o posibila "sminteala", si anume, nu pentru ca Hristos ca Mesia nu facea nimic, ci pentru ca ceea ce facea, oricat de bun ar fi fost, nu corespundea asteptarilor lui. El vedea ca Hristos castiga inimile prin faptele Sale, dar nu intoarce Ierusalimul la credinta. Castigarea inimilor era un adevarat pericol pentru cei din Ierusalim, care se temeau ca vor veni romanii sa cucereasca tara. Pentru Ioan Botezatorul, intoarcerea unui suflet din pamant la viata asa cum a fost invierea fiului vaduvei din Nain, nu insemna o putere de a converti Ierusalimul. Minunea invierii din Nain insemna intoarcerea unei vieti din pamant, dar acest lucru a avut loc prin Cel care avea si arata "viata" pe care moartea nu o poate tine, si a carui inviere insemna doar adevarul vietii Sale, ca adevarul care invedera viata Sa ca pe o minune, ca pe cea mai mare minune, ca pe o comoara a imparatiei lui Dumnezeu. Ierusalimul urma sa insemne pentru Hristos-Mesia, locul Jertfei Sale si al biruintei Sale prin Jertfa Sa: "Toiagul puterii Tale ti-l va trimite Domnul din Sion, zicand: Stapaneste in mijlocul vrajmasilor Tai" (Psalm 109, 2). imparatia Sa nu era din "lumea aceasta", adica din lumea rautatii de la Ierusalim, ci din lumea pe care Dumnezeu o semana prin El pe pamant, o realitate pe care proorocii nu ar fi putut-o intelege.

Mantuitorul i-a primit pe cei doi ucenici ai lui Ioan, nu ca sa se lamureasca ei, ci ca sa-l lamureasca pe Ioan in legatura cu Mesia, intrucat nu acestia, ci Ioan era cel care avea credinta profunda in Hristos ca Mesia si tocmai de aceea in pericolul de a suferi o sminteala, vazandu-si asteptarile neimplinite. Ca este vorba de Ioan si nu de ucenicii Sai, reiese si din adresarea Mantuitorului catre Ioan, formulata la singular: "Fericit cel ce nu se va sminti intru Mine!". Pentru Ioan Botezatorul, ca si pentru toti proorocii din Vechiul Testament, Legea era mai presus decat orice, chiar si decat invieri din morti. in Mantuitorul era insa "Duhul cel ceresc", "Dumnezeu aratat in trup", si intors de dincolo de moarte ca "aur lamurit in foc". Pentru Sfantul Ioan ar fi fost necesare explicatii ca acelea: "Nu stiti fii ai carui duh sunteti? Caci Fiul Omului a venit, nu sa piarda sufletele oamenilor (ca Ilie), ci ca sa le mantuiasca" (Luca 9, 55), un adevar aratat de catre Sfantul Pavel in expresia: "Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul" (I Timotei 3, 16). Greutatea intelegerii lucrarii lui Dumnezeu o simtise si proorocul David: "Ma framantam sa pricep aceasta, dar anevoios lucru este inaintea mea" (Ps. 72, 16); "Acum am inceput sa inteleg: aceasta este schimbarea dreptei Celui Preainalt" (Ps. 76, 10).

Dumnezeu nu a dat lui Ioan puterea facerii de minuni (Ioan 10,41) ca sa nu se strice lucrarea harului ca "lumina,, si "scriere in inimi a voii lui Dumnezeu", caci Ioan, ca si Ilie, ar fi facut si minuni pentru pedepsire. Candva si Ilie se descurajase ca nu are spor prin minunile sale, dar Dumnezeu i-a aratat acestuia dulceata numelui Sau la Horeb ca "susur lin", mai de seama decat minunile. Sfantul Ioan nu avea puterea de a face minuni, dar dorea tot ce se aratase lui Ilie la Horeb ca nu este Dumnezeu: in uragan, in foc, in cutremur, asa cum doreau si ucenicii Mantuitorului sa fie pedepsiti cei din Samaria cu foc din cer ca si in vremea lui Ilie. De aceea, Mantuitorul a aratat lui Ioan roadele duhului ca tamaduiri si dulceata numelui lui Dumnezeu ca "susur lin", "Lumina lina" taborica, drept roade pe care nu le vazuse nici Ilie, si pe care Mantuitorul refuzase sa le arate carturarilor si fariseilor, care cereau semne de la El pentru rasfatarea necredintei lor.

Geneza intrebarii lui Ioan provenea din faptul ca el vedea numai "Lumina" care tamaduieste si ridica din morti, dar nu judeca si nu osandeste, iar el nu vazuse inca, si n-a mai apucat sa vada aceasta "Lumina" si sub Cruce si pana la jertfa, asa cum au marturisit-o ucenicii Mantuitorului: ,,Ocarat fiind, nu raspundea cu ocara; suferind nu ameninta, ci se lasa in stirea Celui ce judeca cu dreptate" (I Petru 2, 23). Pana atunci Ioan avusese dovada doar a luminii ca scriere in inimi, ca o "cantare din fluier", si impartasire de har peste har. La nedumerirea Sfantului Ioan, Mantuitorul nu avea de dat decat o explicatie pe viu a ceea ce face El, si anume, pentru ca nimeni sa nu se sminteasca de Lumina Lui. Cu slava bunatatii Sale, ca "Duhul cel bun care calauzeste la pamantul cel drept" (Ps. 142. 10), calauzeste la "cetatea cu ziduri tari a carei mester si ziditor este Dumnezeu" (Evrei 11,10), Mantuitorul a primit intrebarea lui Ioan Botezatorul, stiind ca misiunea acestuia era chemarea la pocainta ca si "cantec de jale", pe cand lucrarea Sa, era "scrierea in inimi" ca si "cantec din fluier", prin Lumina, Crucea, Jertfa si desavarsirea Sa. Mantuitorul spunea: "Pentru aceea Ma iubeste Tatal, ca imi pun sufletul pentru oi (Ioan 10, 17, 15), ceea ce inseamna ca nu pentru cei ce sunt "capre". in chemarea sa la pocainta, Ioan "striga", dar nu scria in inimi, pe cand, despre Mantuitorul s-a spus: "Nu se va certa, nici nu va striga, nu va auzi nimeni in piete glasul Lui. Trestie strivita nu va frange si festila fumeganda nu va stinge, pana nu va scoate spre biruinta judecata si in numele Lui vor nadajdui neamurile" (Isaia 42,1-4; cf. Matei 12, 18-21). Deci lucrarea Mantuitorului era scriere tainica in inimi: "Din plinatatea Lui noi toti am luat har peste har" (Ioan 1, 16); "El era lumina cea adevarata care lumineaza pe tot omul ce vine in lume" (Ioan 1, 9).

In desavarsirea Sa, Dumnezeu nu a ingaduit lui David sa ridice Templul, zicand ca David a fost om de razboi, chiar daca razboaiele sale au fost drepte, si aceasta intrucat locasul lui Dumnezeu este simbol al "scrierii in inimi" cu darurile Duhului Sfant de pace, bucurie, lumina, caldura, departe de orice violenta. Lucrul lui Dumnezeu are loc prin Duhul Sau, iar nu prin ostiri sau prin forta (Zaharia 4, 6). Legea veche ca dreptate nu a desavarsit nimic (Evrei 7, 19). Nici Moise, nici Ilie, mei Ioan Botezatorul nu au cunoscut desavarsirea lui Dumnezeu, care fusese fagaduita pentru "plinirea vremii" in Hristos.

La intrebarea lui Ioan Botezatorul Mantuitorul stia ca nu putea fi vorba de o indoiala, ci de o nedumerire care putea duce la sminteala, deoarece Ioan vedea faptele Sale, rod al Luminii Sale, dar nu cunostea taria puterii acestora ca "sedere de-a dreapta lui Dumnezeu" (Ps. 109, 1), sedere in "Lumina care lumineaza in intuneric" (Ioan 1, 5). in Hristos era o "crestere" in plinatate, in aratarea adancului, de care ar fi avut nevoie si Ioan Botezatorul ca o "micsorare" a sa. insa insusi Mantuitorul il arata pe Ioan ca om "marturisit prin credinta" (Evrei 11, 39), si anume mai mult decat toti dreptii cei mari ai Vechiului Testament. Prin credinta sa, Sfantul Ioan mergea pana la jertfa si nu ar fi dat inapoi pe aceasta cale, nici daca Hristos n-ar fi fost Mesia. Prevenind parerea posibila a multimilor care erau de fata la evenimentul care a avut loc, printre care multi il cunoscusera pe Ioan care i-a botezat, Mantuitorul a aratat ca intrebarea lui Ioan nu era decat o nedumerire, iar nu o indoiala: "Ce ati iesit sa vedeti in pustie? Oare trestie batuta de vant?" (Matei 11, 7-8). Numindu-l "mai mult decat prooroc" si "inger" al lui Dumnezeu, Mantuitorul arata ca in credinta si in misiunea sa, Sfantul Ioan era cel putin la fel cu dreptii cei mari din Legea Veche, Moise sau Ilie.

Astfel, despre Moise s-a spus ca el a fost credincios in toata casa lui Dumnezeu (Evrei 3,5), iar cand poporul era nemultumit, s-a scris despre ravna lui jertfelnica astfel: "Moise insa auzea cum plangea fiecare prin familiile sale si la usa cortului sau si s-a aprins tare mania Domnului si s-a mahnit Moise. Atunci a zis Moise catre Domnul: de ce intristezi pe robul Tau si de ce n-am aflat mila inaintea ochilor Tai, caci ai pus asupra mea sarcina a tot poporul acesta? Oare eu am zamislit tot poporul acesta si oare eu l-am nascut, de-mi zici: Ia-l in sanul tau, cum ia doica pe copil si-l du in pamantul pe care cu juramant l-am fagaduit parintilor lui? De unde sa iau si sa dau eu carne la tot poporul acesta? Caci plang inaintea mea si zic: Da-ne carne sa mancam! Eu singur nu voi putea sa duc tot poporul acesta, ca acest lucru este greu pentru mine. Daca faci asa cu mine, atunci omoara-ma, de am aflat mila inaintea ochilor tai, ca sa nu mai vad necazul acesta." (Numeri 11, 10-15). Tot astfel, proorocul Ilie, despre care s-a spus ca a fost "om cu slabiciuni asemenea noua" (Iacob 5, 17), a marturisit la Horeb: "Cu ravna am ravnit pentru Domnul Savaot" (III Regi 18, 10). Caci el fugise descurajat din fata Isabelei si isi ruga moartea in pustie zicand: "imi este de ajuns Doamne! Ia-mi sufletul ca nu sunt eu mai bun decat parintii mei!" (III Regi 19, 4-5).

Aratand ca Ioan Botezatorul nu este o "trestie batuta de vant" in ceea ce priveste taria credintei sale, Mantuitorul respingea orice suspiciune in legatura cu el si prevenea si o posibila "sminteala" din partea lui Ioan in ceea ce priveste lucrarea Sa in lume. Putem spune ca prin raspunsul lui Hristos la nedumerirea sa, Ioan Botezatorul a devenit si martorul luminii lui Mesia ca lumina si ca tarie, dar si ca judecata din cauza violentei raului care nu daduse ascultare chemarii sale la pocainta. Astfel Sfantul Ioan s-a facut inaintemergator prin vestirea luminii lui Hristos si la ingeri pentru care intruparea lui Dumnezeu era "taina cea din veac ascunsa si nestiuta de ingeri". Si astfel ingerii vor fi aceia care la inaltarea Domnului, isi vor pleca genunchii inaintea Sa, preamarindu-L ca Domn (Filipeni 2, 7).

Sfintii Evanghelisti nu au identificat niciodata pe Sfantul Ioan Botezatorul, cu persoana Sfantului Ilie, cu toate ca exista locuri mai greu de interpretat in aceasta privinta. Mantuitorul insusi subliniaza caracterul mistic al acestei interpretari, folosind ca si in alte cazuri, in special in parabole, expresia: "Cine are urechi de auzit, sa auda" (Matei 11, 15; 13, 9; 13, 43; Marcu 4, 23; Luca 14, 35; Apocalipsa 2, 7, 11, 17, 29; 3, 6, 13, 22; 13, 9). in intelegerea acestor lucruri, nu este vorba de o inteligenta deosebita, ci de inima curata si buna, ele ramanand ascunse celor impietriti la inima, chiar daca ar fi "intelepti si priceputi cu mintea" (Matei 11, 25). A auzi, inseamna in limbajul Mantuitorului, a se tamadui de impietrire.

Mantuitorul nu voia sa contrazica in mod direct traditia iudaica a revenirii lui Ilie in persoana, dar stia ca apocaliptica iudaica va continua si dupa Cincizecirne. Un exemplu in acest sens este si medicul iudeu Nostradamus. Se stie, de asemenea, ca unii dintre ucenicii lui Ioan Botezatorul n-au primit botezul in Hristos. Ucenicii Mantuitorului stiau de la carturari si farisei ca trebuie sa vina mai intai Ilie. Era acea traditie ca urmare a ridicarii lui Ilie la cer, acel act prin care Dumnezeu voia sa intimideze raul din Israel care nu se tamaduise prin toate celelalte lucrari ale lui Ilie. insa, Mantuitorul arata ucenicilor Sai ca "Ilie", in speta Ioan Botezatorul, avea sa sufere ca si El insusi, asa cum s-a scris despre Fiul Omului. Afirmatia ca suferintele lui Ioan Botezatorul au fost mentionate in Sfanta Scriptura, este mai generala, fiind vorba de suferintele tuturor proorocilor (Matei 21, 34-36), fara exceptie, din partea unui "soi rau de oameni", varsatori de sange, "neam" al carui inceput este asezat de Mantuitorul odata cu moartea lui Abel, si care si-a aratat radacinile si in Israel.

Unii exegeti considera ca ar fi vorba de inlaturarea unor citate din Scriptura, ca cel mentionat mai sus (Marcu 9, 11-13), de catre iudei, pentru a inlatura pretentiile mesianice ale crestinilor. intr-adevar, Iustin Martirul, Origen si Eusebiu de Cezareea, acuza pe iudei ca au inlaturat pasaje din Scriptura. Robert Macina sustine ca Evanghelistii sinoptici n-au inteles limbajul lui Iisus, dar l-au redat intocmai; de unde locuri uneori contradictorii. Este vorba, practic, de transformarea de catre unii exegeti a unor deosebiri de sens in contradictii, pe cand locurile respective, se inteleg doar duhovniceste. De aceea, R. Macina presupune ca exista doua curente in traditia patristica in ceea ce priveste rolul Sfantului Ioan Botezatorul in lucrarea Mantuitorului, si anume: cei care interpreteaza locul din Maleahi (3, 23) la Evanghelistii sinoptici, pe de o parte; si cei care interpreteaza Evanghelia de la Ioan, in care este vorba de profetia lui Isaia (40, 3), pe de alta parte. Desi socoteste ca intre cele doua traditii patristice, nu este o contradictie insurmontabila, el considera ca venirea eshatologica a lui Ilie este inca in desfasurare pana la implinirea ei istorica. In orice caz, R. Macina considera ca misterioasa tipologie Ioan-Ilie nu a fost elucidata pe cat merita, nici in traditia patristica si nici in exegeza moderna.

Dupa R. Macina, Parintii Bisericii au luat doua pozitii diferite in aceasta interpretare, unii socotind ca Ilie a venit in persoana lui Ioan Botezatorul (Matei 17, 10-13), altii insa ca Ioan insusi a negat aceasta identificare (Ioan 1,21). Astfel, dupa Sfantul Ilarie de Pictavium, Sfantul Ioan a venit cu "Duhul si puterea lui Ilie", iar nu in persoana acestuia, ceea ce inseamna ca dupa Sfantul Ioan Botezatorul nu se mai poate vorbi de o lucrare a lui Ilie, sau de o venire a sa in persoana. Deci, se poate spune ca acei Parinti si Scriitori bisericesti care cred ca Ioan Botezatorul este identificat cu Ilie, asa cum arata Evangheliile, nu se mai ocupa de proorocul Ilie si nu au in vedere revenirea sa eshatologica35. insa acei autori care vorbesc despre venirea eshatologica a lui Ilie, au fost, fie influentati de traditia iudaica din vremea Mantuitorului fara a tine seama de interpretarea Domnului, fie atribuie lui Ilie, la presupusa venire eshatologica a acestuia, caracteristicile lui Ioan Botezatorul de la venirea lui Hristos in trup. R. Macina afirma ca fara ajutorul traditiei iudaice, scriitorii crestini n-ar fi ajuns niciodata sa confere un rol eshatologic lui Ilie si ca, la randul lor, rabinii facusera din Ilie personajul cheie a eshatologiei lor, nu pentru sfarsitul lumii, ci pentru timpurile mesianice.

In orice caz, traditia patristica a pastrat sensul lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul in lumina lucrarii Mantuitorului. Astfel Sfintii Parinti, chiar daca nu au asezat nici un simbol legat de lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul la inceputul Sfintei Liturghii, ei au presupus mereu aceasta lucrare a sa in pregatirea Sfintelor Daruri (Proscomidie) pentru Liturghie, in care Sfantul Ioan este pomenit alaturi de Sfanta Fecioara Maria. De aceea, interpretarea cea mai profunda si mai statornica a lucrarii Sfantului Ioan Botezatorul nu poate fi alta, decat lumina Mantuitorului Hristos ca nastere din nou prin botez, intrucat Mantuitorul este izvorul, iar Ioan apa botezului, Mantuitorul este "Lumina", iar Ioan Botezatorul este "faclia" aprinsa de la acea Lumina (Ioan 1,9).

• « Inapoi
• Inainte »