INTRODUCERE

• « Inapoi
• Inainte »

Dupa o perioada indelungata de inabusire a Evangheliei, datorita ideologiei materialiste, cand Biserica a avut de suferit si cand raportul dintre Hristos si lume a fost inclinat in favoarea lumii, astazi, in vreme de libertate, este necesara aducerea aminte de darul mantuirii in Hristos. Dupa incetarea persecutiilor si dupa o perioada de libertate a Bisericii in secolul al IV-lea, a mai avut loc o incercare de restaurare a paganismului sub imparatul Iulian Apostatul (360-362), eveniment care s-a resimtit traumatic in viata Bisericii si in constiinta Sfintilor Parinti. La acest eveniment s-au referit in mod special Sfantul Grigorie de Nazianz si Sfantul Ioan Hrisostom. De asemenea, cu ecouri tarzii, avea sa scrie in sens apologetic si Sfantul Chiril al Alexandriei, iar in Apus, aveau sa ia atitudine impotriva lui Symachus, acel senator roman care voia sa introduca din nou in Senat statuia zeitei Victoria, Sfantul Ambrozie al Milanului si poetul crestin Prudentiu.

Nevoia calauzirii pe calea mantuirii vine de acolo, ca astazi, pentru credinta, libertatea este uneori o incercare mai mare decat cea a prigoanelor, asa cum pentru eroul antic Ulise mai grea a fost proba ademenirii sirenelor, decat primejdiile trecerii printre Scilla si Caribda. Probele de cald si de rece la care este supus omul in viata sunt simbolizate in Evanghelie prin "greul zilei si arsita", semnificand prigoane sau ademeniri prin care avea sa treaca Biserica lui Hristos. El Insusi S-a rugat pentru Biserica inainte de Jertfa Sa, ca Tatal sa nu-i ia din lume pe ucenicii Sai, ci sa-i pazeasca de cel viclean, adica de puterea aceluia de a amagi prin ademeniri. Cat priveste prigoanele, Mantuitorul spusese ca ii trimite pe ucenici ca pe niste miei in mijlocul lupilor, de care ei insa nu au a se teme ca de viclenia sarpelui.

Oricum, atat prin lucrarea Mantuitorului, cat si prin cea a Bisericii, avea sa se implineasca profetia ca lupul va paste impreuna cu mielul. Deosebirea dintre grau si neghina, dintre cei buni si cei rai, este realitatea lumii de dupa pacatul stramosesc, dar pericolul ca "graul" sa fie golit pe dinauntru este un fenomen care are loc frecvent tocmai in vremuri de libertate.

Astfel, separarea Bisericii crestine de Legea veche la plinirea vremii, sustinuta cu atata ardoare de catre Sfantul Apostol Pavel, i-a facut pe multi sa inteleaga gresit aceasta libertate, in sensul de a face orice, in loc de a fi robi ai lui Hristos. Asupra acestei intelegeri gresite a libertatii, inclusiv a teologiei profunde a Sfantului Apostol Pavel, a atras atentia si Sfantul Apostol Petru (II Petru 3, 16). Ori, tocmai robia fata de Hristos o intelegea Sfantul Apostol Pavel ca libertate fata de lume, ca o eliberare (Romani 6, 19). Iar, Sfantul Apostol Petru adauga in acelasi sens: "Traiti ca oameni liberi, dar nu ca si cum ati avea libertatea drept acoperamant al rautatii, ci ca robi ai lui Dumnezeu" (I Petru 2, 16). Parintii Apostolici ca ucenici ai Apostolilor, aduc aminte ca Sfintii Apostoli cunosteau si tineau deosebirea dintre Hristos si lume ca dintre calea vietii si calea mortii (Didahia) si dintre calea luminii si calea intunericului (Epistola lui Pseudo-Barnaba).

Tot astfel in epoca de libertate a Bisericii crestine de dupa anul 313, in care a si aparut dezbinarea ca "arsita" de dupa "gruel zilei", Sfintii Parinti ai Bisericii aduc aminte de aceleasi sanse si pericole pentru credinta in vreme de libertate, cand, pe langa crucea dintre Hristos si lume, a aparut si crucea dintre Biserici in urma dezbinarii. Este epoca in care Sfintii imparati Constantin si Elena au adus aminte de crucea lui Hristos, spunand ca raul dezbinarii este mai greu de dus decat cea mai grea lupta, iar Sfintii Trei Ierarhi au adancit teologia jertfei Mantuitorului, lasandu-ne Sfanta Liturghie ca pe o trasatura esentiala a Sfintei Traditii rasaritene. Astfel, Sfantul Grigorie de Nyssa, in opera sa "Despre randuiala cea dupa Dumnezeu (a vietii) si despre nevointa cea adevarata", ne aduce aminte de temeiurile vietii in Hristos.

In vreme de libertate era nevoie de o calauzire pe calea dreapta a vietii, avand in vedere scopul ei in Hristos prin duhul care spala in izvorul Tainei Botezului. Sfantul Grigorie spunea apoi ca "acolo unde este puterea lui Hristos, de acolo fuge si orice patima si moartea care ne fura viata. Caci nu au cele rele in ele insele puterea de a se impotrivi puterii Domnului, ci ele se pot ivi numai prin calcarea poruncilor". De aceea, "Mare este fratilor, mare este sfantul Botez spre dobandirea bunurilor duhovnicesti de catre cei ce-l primesc cu frica. Pentru ca din Duhul cel bogat si imbelsugat, curge pururea harul in cei ce-L primesc cu frica; nimicind boala intrata prin neascultare, impartasirea duhului reinnoieste vechea frumusete a firii".

Pe scurt, Sfantul Grigorie de Nyssa descrie in felul urmator randuiala cea adevarata a vietii si nevointa cea adevarata: "Cunoscand deci roadele smereniei si paguba trufiei, urmati Stapanului iubindu-va unii pe altii si nu va temeti nici de moarte, nici de pedeapsa in a face bine unii altora. Ci, pe drumul pe care a umblat intre noi Dumnezeu, pe acesta umblati si voi spre El intr-un trup si un suflet, inaintand spre chemarea de sus, iubind pe Dumnezeu si unii pe altii. Caci dragostea si frica de Dumnezeu este intaia implinire a legii. Se cuvine, deci, ca fiecare dintre voi sa aseze ca pe o temelie tare si statornica frica si dragostea in sufletul sau si sa o hraneasca cu fapte bune si cu rugaciune neincetata. Caci nu se sadeste in noi in chip simplu si de la sine dragostea de Dumnezeu, ci prin multe si mari griji si prin impreuna-lucrarea lui Hristos precum a spus intelepciunea (Prov. 2, 4-5): " Ca de o vei cauta pe ea ca pe argint si de o vei cerceta ca pe o comoara, vei intelege frica Domnului si cunostinta de Dumnezeu o vei afla ". Iar afland frica de Domnul si cunostinta de Dumnezeu si intelegandu-le pe acestea, vei dobandi usor si ceea ce urmeaza, adica iubirea aproapelui. Caci odata dobandit cu osteneala primul lucru, si cel mai mare, cel de al doilea, mai mic si mai fara osteneala, va urma celui dintai. Dar nefiind de fata acela, nici cel de al doilea nu va urma in chip curat. Pentru ca cel ce nu iubeste pe Dumnezeu din toata inima si din tot cugetul, cum se va ingriji in chip sanatos si fara viclenie de iubirea de frati, neimplinind prin aceasta iubirea fata de Cel ce Se ingrijeste de ea? Caci pe cel ce se afla astfel si nu cu sufletul intreg predat lui Dumnezeu, nici inarmat cu iubirea fata de toti, usor il supune mestesugarul rautatii, rasturnandu-l prin ganduri viclene, cand facandu-l sa i se para grele poruncile Scripturii si urata slujirea fratilor, cand ridicandu-l la trufie si la infumurare prin insasi slujirea celor impreuna-robi, si convingandu-l ca a implinit poruncile Domnului si ca va fi mare in ceruri... Cat de mare trebuie sa fie deci castigul marilor osteneli care nu se fac pentru a se arata oamenilor, ci pentru a placea Domnului Care cunoaste cele ascunse! Spre aceasta trebuie sa privim pururea si sa cercetam launtrul sufletului si sa-l ingradim cu gandurile vietuirii binecredincioase, ca sa nu gaseasca vrajmasul vreo intrare, nici loc de uneltire; sa deprindem madularele sufletului cele slabite si sa le facem in stare sa cunoasca binele si raul. Dar stie sa si le deprinda mintea care urmeaza lui Dumnezeu, si-si face sufletul partas la aceasta, vindecand slabiciunea lui cu dragostea lui Dumnezeu, cu gandurile ascunse ale virtutii si cu faptele poruncilor si unindu-l cu cel puternic. Caci una este straja si tamaduirea sufletului: a-si aminti cu dor de Dumnezeu si a se pastra in ganduri bune. De aceea sa nu ne oprim de la o astfel de sarguinta, nici cand mancam, nici cand bem, nici cand ne odihnim, nici cand facem sau spunem ceva, pentru ca toate cele ale noastre sa se savarseasca spre slava lui Dumnezeu si nu a noastra... De altfel, celor ce iubesc pe Dumnezeu, osteneala implinirii poruncilor le este usoara si dulce, dragostea fata de El facandu-le nevointa usoara si placuta". Dupa zbuciumul dezbinarilor care au facut necesare dogmele Sinoadelor ecumenice si aflandu-se inaintea unei alte mari dezbinari, cea dintre Apus si Rasarit in secolul XI, ca oarecand Sfantul Simeon Stalpnicul inaintea primei mari dezbinari in Biserica din anul 451, Sfantul Simeon, Noul Teolog (949-1022), aducea aminte ca si Sfantul Grigorie de Nyssa de temeiurile vietii in Hristos: "De ce nu alergam, fratilor, la Dumnezeul Cel milostiv Care ne-a iubit astfel? De ce nu ne dam mortii sufletele noastre pentru Hristos Dumnezeu Care a murit pentru noi? De ce suntem fricosi si ne temem de iesirea din trup? Oare moartea va primi si va tine sufletele celor ce au nadajduit in Hristos? Oare moartea va stapani peste sufletele pecetluite de harul Preasfantului Duh si de sangele lui Hristos? Oare va indrazni lupul cel intelegator sa priveasca cu dusmanie la pecetea lui Hristos, Mai-marele pastorilor (I Petru 5,4), cu care a pecetluit oile Sale (Ioan 10, 3)? Nicidecum, frati credinciosi si cugetatori de Dumnezeu! Prin urmare, cati sunteti nepecetluiti, alergati; cati sunteti neinsemnati, grabiti-va sa fiti insemnati cu semnul Duhului. Dar cine este cel nepecetluit? Cel ce se teme de moarte. Cine este cel neinsemnat? Cel ce nu cunoaste intocmai chipul pecetii; fiindca cel ce a invatat intiparirea dumnezeiasca, indraznind prin credinta, dobandeste nadejde care nu rusineaza. Sa cautam, prin urmare, pe Hristos, in care, imbracati fiind prin dumnezeiescul Botez (Galateni 3, 27), ne-am dezbracat prin faptele rele, caci fiind noi sfintiti fara a simti, pe cand eram inca prunci si la cuget si la varsta, ne-am intinat pe noi insine in tinerete, ca sa nu spun ca in fiecare zi ne intinam prin calcarea poruncilor, sufletele si trupurile noastre. De aceea, suntem chemati din nou noi insine prin mantuitoarea pocainta, facand si faptuind toate cate sunt bine placute lui Hristos, ca, fiind pecetluiti de El, sa traim restul vietii noastre fara teama; si nu numai aceasta, dar, sa si dobandim din mana Lui mila (Evrei 4,16) si sa ne invrednicim de cunoasterea tainelor lui Hristos (Matei 13, 11; Filipeni 3, 8), adica nu numai de cunostinta ce se transmite prin cuvant si auzire, ci si de cea vazuta cu lucrul si cu fapta. Deci, cum se vede in noi insine cu lucrul si cu fapta."Dupa dobandirea libertatii in urma caderii dictatorilor lumesti, multi socoteau ca toata lumea va cauta calea mantuirii in Hristos. Dar acest lucru nu putea fi altfel decat in vremea libertatii din perioadele amintite din istoria Bisericii. De aceea, este actuala chemarea Sfantului Apostol Pavel de odinioara catre corinteni, care nu luasera aminte la urmarea lui Hristos asa cum urma el insusi, si deci nu cunosteau indeajuns pe Hristos din luminile tainei Sfantului Botez: " Va aduc aminte fratilor Evanghelia pe care v-am binevestit-o, pe care ati primit-o, intru care si stati, prin care si sunteti mantuiti; cu ce cuvant v-am binevestit-o - daca o tineti cu tarie, afara numai daca nu ati crezut in zadar" (I Corinteni 15,1-2).

In acest sens lucrarea de fata cauta sa actualizeze sensurile Botezului cu Duhul Sfant in Hristos in comparatie cu lucrarea preliminara a lui Dumnezeu, prin Sfantul Ioan Botezatorul.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

La apusul libertatii