LUMINA SFINTEI EVANGHELII SI FACLIA LEGII VECHI

• « Inapoi
• Inainte »

Numit simbolic de catre Dumnezeu: "Ingerul Meu", Sfantul Ioan Botezatorul avea, nu numai "duhul si puterea lui Ilie", ci atat "sabia" arhanghelului Mihail, ca simbol al judecatii asupra lumii, cat si "crinul" arhanghelului Gavriil, care adusese Sfintei Fecioare vestea cea buna a zamislirii Fiului lui Dumnezeu. Dar mai mult decat in lucrarea celor doi sfinti Arhangheli, prin lucrarea Sfantului Ioan s-a pogorat peste Mantuitorul Duhul Sfant ca "Viata" si "Lumina" lui Dumnezeu. Deci, la Epifanie, Tatal "a sfintit" prin Sfantul Ioan, pe Insusi Fiul Sau si "L-a trimis in lume" (Ioan 10,36).

Sfantul Ioan Botezatorul nu a primit de la Dumnezeu botezul cu Duhul Sfant, pentru ca el, ca si ceilalti profeti ai Legii Vechi, erau crescuti pentru Lege. Aratarea desavarsirii lui Dumnezeu in Hristos ca "dreptate, pace si bucurie a Duhului Sfant" (Romani 14, 17), in Imparatia Sa, facea ca toti cei de "sub Lege", deci si Sfantul Ioan, sa apara ca "haina veche pentru petec nou" sau ca "burduf vechi pentru vin nou" (Matei 9, 16-17).

Avand credinta judecatii lui Dumnezeu asupra lumii prin Mesia, dar nestiind ca, pentru Lumina cea de sus, Fiul a lasat judecarea lumii in seama Tatalui, care la trimiterea Sa in lume i-a spus: "Sezi de-a dreapta Mea pana ce (Eu) voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale", (Ps. 109, 1), Sfantul Ioan a cerut lui Iisus cand a venit la botez: "Eu am trebuinta sa fiu botezat de Tine si Tu vii la mine? " (Matei 3, 14).

Mantuitorul stia ca fara lucrarea Sfantului Ioan, Duhul Sfant nu se va pogori. Indemnand pe Sfantul Ioan cu cuvintele: "Lasa acum sa plinim toata dreptatea", (Matei 3, 15), Mantuitorul arata ca trebuie ca Duhul Sfant sa-si arate mai intai roadele in El, ca Hristos si Mesia, ca "Unsul Domnului" si tocmai prin aceasta sa desavarseasca pe ucenicii Sai, calauzindu-i la botezul cu Duhul Sfant. Ca "Unsul Domnului", Mantuitorul urma sa li se descopere lor ca si "comoara ascunsa in tarina" (Matei 13, 44), ca "intelepciunea lui Dumnezeu cea tainica si ascunsa, pe care lumea nu a cunoscut-o" (I Corinteni 2, 7-8), ca "tainuirea" Luminii de catre Dumnezeu fata de "cei intelepti si priceputi" ai lumii, pentru a o descoperi "pruncilor" (Matei 11, 25), ca singura cale adevarata a cunoasterii lui Dumnezeu si a intrarii in Imparatia Sa, prin "inima curata si buna".

Sfantul Ioan nu a fost botezat cu Duhul Sfant, dar propovaduia acest lucru despre altii, despre cei pe care Mesia Insusi ii va boteza cu Duhul Sfant. Pentru acel botez era necesara o alta "indreptare" decat cea din Lege, o indreptare mult mai profunda, pentru care nu era de ajuns nici botezul cu apa al lui Ioan, nici chiar moartea lui, dupa cum calea acelei profunde indreptari nu putea fi nici lucrarea lui Ilie, caci lucrarea si a unuia si a celuilalt era o indreptare fata de Lege. "Intoarcerea inimii fiilor catre parinti" era rodul tinerii Legii care cerea mai intai: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta " (Matei 22, 37). Dar aceasta lucrare nu era o desavarsire ca in Hristos, care a adus si puterea harului pentru aceasta iubire ca sfintire a Numelui lui Dumnezeu.

Botezul Sfantului Ioan era legat de timpurile mesianice, cand jertfele de la templu nu mai aveau puterea curatirii pacatelor. Apa botezului sau era apa sfintita a raului Iordan si nu insemna o simpla spalare rituala. Duhul Sfant se purta la inceputuri pe deasupra apelor, pentru ca prin ele se sfintea "azima nedospita" a fapturilor zidite de mana lui Dumnezeu. Apa nu are in ea nici o "dospire". Ranile se spala cu apa inainte de a se unge cu untdelemnul tamaduirii. De aceea, botezul Mantuitorului urma sa fie "renastere" din apa si din Duh. Apa curata "dospirea" pacatelor, pentru a deveni "azima", dupa ce mai intai "sarea" cuvantului lui Dumnezeu va fi tamaduit "dospirea". Apa arata adancul Duhului Sfant, Duhul Tatalui. Duhul Sfant nu se apropie de firea umana, nu pentru ca aceasta nu era demna de Duhul Sfant. Dimpotriva, firea umana e iubita de catre Duhul Sfant mai mult decat isi iubesc parintii pe fiii lor (Matei 7, 11). Dar Duhul Sfant o paraseste, se departeaza de la ea, nu se apropie de ea, atunci cand, in loc de "azima", ea devine "dospire", umplere de sine. In aceasta stare firea umana poate fi bantuita de duhuri necurate, numite si "duhuri ale rautatii de sub cer": "Tot ceea ce la oameni este inaltat este uraciune inaintea lui Dumnezeu" (Luca 16, 15), spune Mantuitorul. O astfel de fire se afla sub stapanirea celui rau, chiar daca nu sufera de demonizare; se afla in "latura si umbra mortii". Diavolul spunea Mantuitorului la ispitire cand ii oferea imparatiile lumii: "Tie iti voi da toata stapanirea aceasta si stralucirea lor, caci mi-a fost data mie si eu o dau cui voiesc" (Luca 4, 6), adica celor ce se inchina si slujesc acelui stapanitor al lumii, capetenia duhurilor rele pe calea cea larga. Apa botezului ca adancire si asemanare cu adancul lui Dumnezeu, spala insa necuratia si firea devine "vas al Duhului Sfant": "Curatiti-va si va voi primi!" (II Corinteni 6, 17), este indemnul lui Dumnezeu catre lume, prin prooroci, prin acea adancire care alunga demonii din inima (Isaia 52, 11).

Intoarcerea inimilor la Dumnezeu avea loc la proorocul Ilie, nu prin botezul cu apa, ci prin minuni. Botezul lui Ioan avea "duhul si puterea lui Ilie", pentru ca acest botez se savarsea in numele venirii lui Mesia. Despre proorocul Ilie nu s-a spus ca el este "mai mult decat prooroc", asa cum s-a spus despre Sfantul Ioan. Mesia avea sa desavarseasca pe cei pregatiti de Ioan. Cei ce nu ascultau de Ioan nu puteau vedea Lumina lui Hristos, ramaneau "afara deserti" (Luca 2, 53). Si dupa cum la Ierusalim steaua magilor dezvaluise "uraciunea pustiirii", tot astfel prin Sfantul Ioan avea sa iasa la iveala "uraciunea" celor ce nu s-au botezat. De aceea, lucrarea Sfantului Ioan de pregatire a poporului pentru Mesia a fost mai de seama decat toate minunile lui Ilie proorocul.

Mantuitorul l-a numit pe Sfantul Ioan "faclia care este aprinsa si lumineaza" (Ioan 5, 35). El era faclia aprinsa, care tocmai de aceea si "lumineaza", trezind in oameni nevoia de pocainta. Nu putea face oricine acest lucru, in orice caz, nici unul dintre carturarii si fariseii de la Ierusalim. "In pustie" (Isaia 40,3), in afara structurilor de "dealuri" ale asupririi si de "vai" ale durerii, in "loc neumblat", neatins de dospirea firii oamenilor din lume, se arata "calea Domnului", caci la Ierusalim prin alungarea Luminii, avusese loc "o invoiala cu iadul" (Isaia 28, 15). Numai in urma acelei "neteziri", "tot trupul va vedea mantuirea lui Dumnezeu " (Isaia 40, 5). Domnul isi va arata calea Sa "in pustie", unde: "Pe miei ii va strange la sanul Sau si de cele ce alapteaza va avea grija" (Isaia 40, 11). "Cele ce alapteaza" sunt slujitorii credinciosi ai Domnului, care prin Legea Sa, prin "teascul" Sau, fac pe oameni sa devina miei ai nevinovatiei: "Vita care aduce rod, (Tatal) o ingrijeste ca si mai multa roada sa aduca" (Ioan 15, 2), avea sa spuna Mantuitorul in Evanghelia Sa, despre lucratorii buni ai viei Sale. Sfantul Ioan era acela care "gatea" Stapanului "masa" ca sa manance, masa pentru Duhul Sfant, cum avea sa ceara Mantuitorul si de la ucenicii Sai (Luca 17, 7-10).

"In pustie", "in loc neumblat", in loc neted, fara "dealuri" si fara "vai", in "pustie" unde nu au venit cei chemati la "Cina", acolo era "calea Domnului". Dimpotriva, cei chemati care nu au venit, s-au imbuibat "umbland in haine moi" ca "cei din casele imparatilor", dar care in ceea ce priveste "dreptatea, mila si credinta", erau "trestii batute de vant" (Matei 11, 7-8). Ei au luat via Domnului in stapanire, cand au fost de fapt tocmiti numai ca "lucratori" si aceasta neascultare le-a adus numele de "pui de vipera" (Matei 3, 7), care se nasc rupand sanul parintesc ce i-a purtat. Mantuitorul avea sa spuna in Evanghelie ca Tatal, Stapanul viei, "taie si arunca in foc vita care nu aduce rod" (Ioan 15, 6). El avea sa mai spuna ca pentru cei ce nu s-au supus Stapanului, acesta cand se va intoarce biruitor din lupta, va arde cu foc cetatea lor (Matei 22, 7).

Pentru cei neascultatori, judecata lui Dumnezeu este descrisa de catre profeti in cuvinte aspre, referitoare la vremurile mesianice: "Voi ziceti: Noi am facut legamant cu moartea si cu iadul invoiala; urgia va trece fara sa ne atinga, deoarece ne-am facut din minciuna un adapost si din viclenie un liman! Pentru aceasta, asa zice Dumnezeu: Am pus in Sion o piatra, o piatra de incercare, piatra din capul unghiului... si voi face judecata dreptar si dreptarul cumpana. Si grindina va lua la vale adapostul minciunii si potop de ape va da peste locul ei de scapare. Si legamantul vostru cu moartea va fi stricat, iar intelegerea voastra cu iadul va fi desfacuta. Cand urgia va trece, va va zdrobi" (Isaia 28,15-18). Daca proorocii spuneau: " Cei ce locuiti in latura si umbra mortii Lumina va straluci peste voi" (Isaia 9,1), Lumina de care latura si umbra mortii fug, astfel cei ce alunga, cei ce urasc "Lumina" iubesc "latura si umbra mortii", incheie legamant cu moartea, care este urmarea rautatii, a faptului ca inainte de a intra in pamant, omul este "pamant" ca cel ce traieste numai cu paine pentru trup, nu si cu tot Cuvantul lui Dumnezeu, deci in neascultare, impotrivire si vrajmasie fata de Dumnezeu.

Sfantul Ioan cerea: " Gatiti calea Domnului!" (Matei 3,3) pentru ca el nu era nici "calea", nici "Lumina", ci "faclia" pentru "Lumina" lui Hristos. El era imbracat "cu duhul si cu puterea lui Ilie" pentru pregatirea venirii lui Mesia. Nu se poate spune ca prin acel "duh", ceea ce Ioan a fost numai fata de Mesia, Ilie ar fi putut fi de unul singur, deoarece Mantuitorul il declara pe Sfantul Ioan ca fiind mai mare si decat Ilie, ca fiind "cel mai mare dintre profeti".

Dar in comentariile rabinice la Tora, misiunea lui Ilie este descrisa ca o misiune de pregatire a venirii lui Mesia. Astfel, midrasul Seder Olam Rabba din sec. 4-5 (d. Hr.) scrie despre Ilie ca el ar fi fost ascuns in zilele lui Ahazia, fiul lui Ahab (III Regi 22, 40) si nu s-a mai vazut pana la venirea lui Mesia, cand el va fi vazut din nou. Tot astfel, in midrasul Zuta la "Cantarea Cantarilor" de prin sec. 10 (d. Hr.), se spune ca Dumnezeu deschide o cale pentru Ilie, spre a merge in pustiul Madian, parasind pe inteleptii de la Ierusalim. Acolo el se arata inaintea lui Mesia si ramane in acea pustie si dupa ce Mesia pleaca de acolo. in acest timp apare "Cartea Dreptului" (Sefer ha Yasar) fata de care Tora, in intregimea ei, nu va fi decat o parte neinsemnata.

Deci, conform descrierii de mai sus, in timpurile mesianice, credinciosii vor parasi Ierusalimul, pentru a se retrage in pustie sub conducerea lui "Ilie" si acolo il vor intalni pe Mesia. Figurat, aceste texte vorbesc despre lucrarea Sfantului Ioan Botezatorul. Mantuitorul a facut dependenta intelegerea lui Ioan Botezatorul ca Ilie si a faptului ca Ilie ca persoana nu va mai veni pe pamant, de inima credincioasa care are urechi de auzit: "De voiti sa intelegeti, el este Ilie, cel ce va sa vina. Cine are urechi de auzit sa auda " (Matei 11, 14-15). Traditia venirii proorocului Ilie a doua oara, provine astfel, nu de la cei credinciosi, tematori de Dumnezeu, ci de la carturari si farisei, dupa cum reiese si din intrebarea ucenicilor la pogorarea de pe muntele Taborului: "De ce spun carturarii si fariseii ca trebuie sa vina mai intai Ilie?" (Matei 17, 10). Pe acestia Dumnezeu vazand ca nu-i poate intoarce prin minunile lui Ilie, a cautat sa intimideze rautatea din ei, facandu-i sa se teama de Ilie prin ridicarea lui la cer, minune de coplesire, nu de patrundere la inima.

Spre deosebire de minunea ridicarii lui Ilie cu trupul la cer, mai de seama era pentru Mantuitorul jertfa Sfantului Ioan Botezatorul de taiere a capului. Jertfa era pentru Sfantul Ioan, ca si pentru Mantuitorul, forma suprema de chemare, de intoarcere a oamenilor la Dumnezeu. Sfantul Apostol Pavel care a fost si el ridicat cu trupul la cer ca Ilie, avea sa spuna ca nici o minune nu sta in cumpana cu smerenia dragostei slujitoare si jertfelnice a lui Hristos Dumnezeu. De aceea, el nici nu se lauda cu rapirea sa la cer, decat de nevoie (II Corinteni 12, 11), ci se lauda cu necazurile sale mari si cu bucuria urmarii lui Hristos in suferinte, de a carui dragoste nimic nu-l poate desparti, nici viata, nici moartea: "De as sti toate tainele si stiinta.... de as avea credinta cat sa mut si muntii din loc... si dragoste nu as avea, nimic nu sunt... de nici un folos nu-mi este" (I Corinteni 13, 1-3). "Dragostea toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda " (I Corinteni 13, 7).

Asa s-a sfintit dragostea lui Dumnezeu in Hristos, in care Duhul Sfant s-a descoperit ca dragoste dumnezeiasca, jertfa a arderii de tot pe care nu s-au putut abtine sa nu o preamareasca ingerii la Nasterea Domnului: "Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire" (Luca 2, 14); " Ce si cum sa ne rugam, noi nu stim, dar Duhul Insusi se roaga pentru noi cu suspinuri negraite " (Romani 8, 26). Iar despre puterea jertfei Mantuitorului in Sfanta Euharistie, de a intoarce inimile la Dumnezeu, Sfantul Apostol Petru avea sa spuna ca si ingerii doresc sa priveasca, la aceasta Evanghelie (I Petru 1, 12), deoarece ei nu au trup ca sa se poata jertfi, asa cum avea si Sfantul Ioan Botezatorul - ingerul lui Dumnezeu, care s-a jertfit. Cerul si-a dat seama ca fara Hristos s-ar fi lipsit de cunoasterea lui Dumnezeu ca dragoste jertfelnica si i s-a supus la Inaltarea Sa la cer (Filipeni 2, 10; I Petru 3, 22). Iar ucenicii Domnului aprinsi de aceasta dragoste jertfelnica a desavarsirii lor in Hristos, aveau sa spuna: "Ne-am facut priveliste lumii si ingerilor si oamenilor" (I Corinteni 4, 9).

*

Imbracat cu putere de sus pentru intoarcerea inimilor la Dumnezeu, Sfantului Ioan Botezatorul i se cuvin laudele aduse proorocului Ilie in cartea "Intelepciunea lui Isus Sirah", scrisa pe la anii 190 inainte de Nasterea Domnului pe temeiul marii profetii scrise cu doua sute de ani mai inainte despre el in cartea profetului Maleahi (3, 23): "Si s-au inmultit pacatele lor foarte - scrie Isus Sirah despre oamenii din vremea lui Ilie - incat i-a mutat pe ei din pamantul lor. Si au savarsit toata rautatea, pana ce a venit pedeapsa peste ei. Si s-a sculat proorocul Ilie ca focul si cuvantul lui ardea ca faclia" (Isus Sirah 47, 29, 30; 48, 1); "Cat te-ai marit, Ilie, intru minunile tale!" (Isus Sirah 48, 4); " Cel ce esti precum este scris, hotarat pentru vremuri viitoare, ca sa potolesti mania mai inainte de manie, sa intorci inima tatalui catre fiu si sa asezi (apocatastiseis) semintiile lui Iacov" (Isus Sirah 48, 10).

"Duhul si puterea lui Ilie" au lucrat in mod deplin in Sfantul Ioan Botezatorul. La predica sa de pocainta, avand in vedere aratarea grabnica a lui Dumnezeu, a "caii" Sale, a lui "Mesia", aproape ca si la Cincizecime in urma predicii Sfantului Apostol Petru, "poporul care era in asteptare", (Luca 3,15), toti s-au simtit "strapunsi la inima", fiind ei din toate straturile sociale: tarani, vamesi, ostasi, farisei, si-l intrebau pe Sfantul Ioan: "Ce sa facem?" Sfantul Ioan ii indemna pe toti sa faca fapte ale dreptatii (Luca 3, 8), fapte bune, numite si "fapte ale dreptatii", "fapte de indreptare", "indreptare", sau "dreptate". Mai ales celor care credeau ca au anumite "drepturi" inaintea lui Dumnezeu ca urmasi ai lui Avraam, Sfantul Ioan le spunea: "Faceti, deci fapte vrednice de pocainta si sa nu ziceti in inima voastra: avem tata pe Avraam, caci va spun ca Dumnezeu si din pietrele acestea poate sa ridice fii lui Avraam. Iata securea sta la radacina pomilor si orice pom care nu face roada buna se taie si se arunca in foc" (Luca 3, 8-9).

Cat de usoara era pocainta in predica Sfantului Ioan Botezatorul! Astfel, el indruma poporul credincios: "Cel ce are doua haine sa dea si celui ce nu are, iar cel ce are bucate sa faca asemenea!"; vamesilor le spunea: "Nu faceti nimic mai mult peste ceea ce va este randuit!"; de asemenea, ostasilor le spunea: "Sa nu asupriti pe nimeni, sa nu invinuiti pe nedrept si sa fiti multumiti cu solda voastra!" (Luca 3, 11-14).

Astfel de lume, oameni din popor, vamesi, soldati, cati dintre ei s-au simtit strapunsi la inima de "duhul si de puterea lui Ilie" din predica Sfantului Ioan, ii intalnim in viata si lucrarea Mantuitorului ca popor pregatit prin pocainta, despre care Insusi Mantuitorul avea sa spuna: "Daca tot trupul tau e luminat, neavind nici o parte intunecata, el va fi luminat in intregime, ca si cand te lumineaza faclia cu stralucirea ei" (Luca 11, 36). Prin botezul lui Ioan, ei au avut folos de Lumina lui Hristos, pentru ca au ascultat de voia lui Dumnezeu, spre deosebire de carturari si farisei (Luca 7, 29-30).

In lucrarea sa de pregatire a poporului pentru Mesia prin intoarcerea inimilor la Dumnezeu, insemnatatea cea mai mare a Sfantului Ioan Botezatorul este pregatirea "Miresei" lui Hristos, Biserica, pe ucenicii Mantuitorului, si apoi botezarea in Iordan a Mantuitorului insusi. Sfantul Ioan a aratat Bisericii pe Mirele ei, pe Hristos. El se socotea pe sine doar "prietenul" Mirelui, marturisind in fata celor care ii rascoleau identitatea: "Nu sunt eu Hristosul, ci sunt trimis inaintea Lui! Cel ce are mireasa este Mire, iar prietenul Mirelui care sta si asculta pe Mire, se bucura cu bucurie de glasul Lui. Aceasta bucurie a mea s-a implinit" (Ioan 3, 29).

• « Inapoi
• Inainte »