Praznicul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos sau Craciunul

Praznicul Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos sau Craciunul Mareste imaginea.

Introducere

Biserica Ortodoxa sarbatoreste pe 25 decembrie (7 ianuarie) Nasterea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos. Acest eveniment a avut loc in urma cu mai bine de 2000 de ani intr-o pestera din Betleemul Iudeii. Deasupra acestui loc strajuieste de peste 1600 de ani, Biserica ctitorita de Sfanta Imparateasa Elena. Nasterea Domnului, Praznic imparatesc cu data fixa, numita in traditie si Craciunul, este sarbatoarea anuala a nasterii dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos.

Sarbatoarea Nasterii Domnului, desi nu este la fel de veche precum sarbatoarea Pastelui sau a Rusaliilor, pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina dintre cele ale Mantuitorului. Vechimea ei se poate urmarii retrospectiv in documente pana la sfarsitul secolului III, cand – dupa o traditie consemnata de istoricul Nichifor Calist – pe timpul prigoanei lui Diocletian si Maximian, o mare multime de crestini au pierit arsi de vii intr-o biserica din Nicomidia, in care ei se adunasera sa praznuiasca ziua Nasterii Domnului. La inceput era deosebire intre crestinii din Apus si cei din Rasarit, in ceea ce priveste data acestei sarbatori. Astfel, in Apus, cel putin de prin sec. III, Nasterea Domnului se serba, ca si azi, la 25 decembrie, potrivit unei vechi traditii, dupa care recensamantul lui Cezar August, in timpul caruia Sf. Evanghelist Luca ne spune ca s-a intamplat Nasterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Cele mai importante documente in care se mentioneaza atat originea praznicului Nasterii Domnului, cat si data sarbatoririi lui raman totusi Omiliile Parintilor de limba greaca si latina ai sec. al IV-lea. Sfantul Ioan Gura de Aur († 407), intr-o Omilie la Nasterea Domnului din 25 decembrie 386, afirma ca dupa o veche traditie, la Roma, inca de la inceput, Nasterea Domnului a fost sarbatorita la 25 decembrie. Fericitul Ieronim († 420), intr-o Cuvantare la 25 decembrie, isi exprima convingerea ca in aceasta zi S-a nascut Mantuitorul Iisus Hristos, deoarece aceasta reprezinta o traditie veche si universala. Cel care vorbeste pentru intaia oara de consensul unanim al Bisericii de a fixa Nasterea Domnului in ziua a opta a calendelor lui ianuarie, adica la 25 decembrie, este Fericitul Augustin († 430). Sfantul Grigorie Teologul († 390) avea sa rosteasca la 25 decembrie 379 (an in care este chemat la Constantinopol de catre ortodocsi spre a intari Ortodoxia) celebra Cuvantare care va servi ca izvor de inspiratie Sfantului Cosma de Maiuma († 781), alcatuitorul Canonului Nasterii Domnului („Hristos Se naste, slaviti-L! Hristos din ceruri, intampinati-L!...").

Despre fixarea sarbatorii in timp istoric si spatiu geografic

In Rasarit, pana prin a doua jumatate a secolului IV, Nasterea Domnului era serbata in aceeasi zi cu Botezul Domnului, adica la 6 ianuarie; aceasta dubla sarbatoare era numita in general sarbatoarea Aratarii Domnului. Practica rasariteana se intemeia pe traditia ca Mantuitorul S-ar fi botezat in aceeasi zi in care S-a nascut, dupa cuvantul Evangheliei, care spune ca, atunci cand a venit la Iordan sa Se boteze, Mantuitorul avea ca la 30 ani (Luca III, 23).De fapt insa, atat in Orient cat si in Occident Nasterea Domnului a fost serbata de la inceput la aceeasi data, in legatura cu aceea a solstitiului de iarna, numai ca orientalii au fixat-o, dupa vechiul calcul egiptean, la 6 ianuarie, pe cand Apusul, in frunte cu Roma, a recalculat-o, fixand-o in functie de data exacta la care cadea atunci solstitiul, adica la 25 decembrie. Se considera ca sarbatoarea Nasterii s-a despartit pentru prima data de cea a Botezului, serbandu-se la 25 decembrie, in Biserica din Antiohia, in jurul anului 375 apoi la Constantinopol in anul 379.Peste cativa ani, se introducea data de 25 decembrie, pentru praznuirea Craciunului, si la Antiohia, dupa cum dovedeste Omilia la Nasterea Domnului, tinuta la Antiohia de Sf. Ioan Gura de Aur in anul 380. In Constitutiile Apostolice (V, 13), redactate spre sfarsitul secolului IV, Nasterea Domnului e numarata ca cea dintai dintre sarbatori, recomandandu-se serbarea ei la 25 decembrie, iar in alt loc (cart. VIII, cap. 33) e amintita ca o sarbatoare deosebita de cea a Epifaniei. Cu timpul, si anume prin prima jumatate a secolului V, ziua de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii a fost introdusa si in Biserica Alexandriei, apoi in cea a Ierusalimului, generalizandu-se astfel in crestinatatea rasariteana.

La fixarea zilei de 25 decembrie ca data a sarbatorii Nasterii Domnului, s-a avut in vedere probabil si faptul ca mai toate popoarele din antichitate aveau unele sarbatori solare care cadeau in jurul solstitiului de iarna (22 decembrie), sarbatori care erau impreunate cu orgii si petreceri desantate si pe care Craciunul crestin trebuia sa le inlocuiasca. Biserica a vrut sa contrapuna o sarbatoare crestina mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientala, a carui sarbatoare centrala cadea in jurul solstitiului de iarna (22—23 decembrie), ea fiind privita ca zi de nastere a zeului Soare, invingator in lupta contra frigului si a intunericului,(Ziua de nastere a Soarelui nebiruit), pentru ca de aici inainte zilele incep sa creasca, iar noptile sa scada. Opinia generala a liturgistilor si istoricilor apuseni, dupa cum mentioneaza pr. prof. dr. Ene Braniste in „Liturgica Generala", este ca ziua de nastere a zeului Mitra (sarbatoare introdusa la Roma de imparatul Aurelian la 274) ar fi fost astfel inlocuita cu ziua de nastere a Mantuitorului , Care fusese numit de prooroci «Soarele Dreptatii» (Maleahi IV, 2) si «Rasaritul cel de sus» (comp. Zaharia VI, 12 ; Luca I, 78, 79 si Troparul Nasterii Domnului) si pe Care batranul Simeon il numise «Lumina spre descoperirea neamurilor» (Luca II. 32). Este insa posibil ea adevaratul raport cronologic dintre aceste doua sarbatori sa fie invers, adica va fi existat mai intai sarbatoarea crestina a Nasterii Mantuitorului Iisus la 25 decembrie, iar introducerea de catre Aurelian a sarbatorii pagane a lui Mitra la 274 sa fi constituit o incercare neizbutita de a inlocui sarbatoarea crestina, mai veche.

Despre termenul Craciun – origine, etimologie

Termenul Craciun a primit mai multe explicatii etimologice, fiind dedus fie de la un cuvant autohton, ce numea trunchiul de brad ars pe vatra in cea mai lunga noapte a anului sau in cea de 24 spre 25 decembrie, pentru a rechema puterea soarelui, un ritual practicat de numeroase populatii indoeuropene, fie, in exegeza recenta, raportat la un latinesc creationem „creatie", cu referire la nasterea lui Iisus Hristos. Dar este usor de admis ca sarbatoarea crestina s-a suprapus peste vechiul obicei antecrestin.O dovada in aceasta ordine de idei o constituie faptul ca ortodoxia a acceptat destul de tarziu si cu unele rezerve termenul Craciun pentru Nasterea Domnului, numita in limba veche prin formula Nascutul (informatii bogate in Dictionarul Academiei). Avem, in aceasta privinta, marturia scrierilor unor importanti clerici; astfel este numita, de exemplu, sarbatoarea crestina in Cazania Mitropolitului Varlaam al Moldovei (1643): „Cum ati auzit la Nascut de imparatii si de filosofii aceia ca nu se intoarsera sa spuie lui Irod..."; sau la Mitropolitul Dosoftei, in Viata si petreacerea svintilor (1682): „Era atuncea Nascutul Domnului Hristos".Acelasi termen apare si la cronicarii moldoveni; o batalie cu tatarii este datata de Cronicarul Grigore Ureche „pre caslegile Nascutului", iar la Nicolae Costin gasim enuntul „canta beserica noastra in sara Nascutului". Insa termenul apare si intr-un colind publicat de Alexiu Viciu: „Ce sara e asta-sara? / Domnului, Doamne, / Da-i sara Nascutului, / Ca s-a nascut un fiu sfant, / Fiul sfant pe-acest pamant" (Colinde din Ardeal, Bucuresti, 1914).In legatura cu acest termen, sa ne amintim si de un alt derivat de la verbul (a) naste, substantivul nascatoare, prezent in sintagma prin care, in textele bisericesti, este numita Maica Domnului, ca, de exemplu, intr-o rugaciune care este intitulata „Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu".Suntem obisnuiti cu antroponimele Craciun, Craciunescu, Craciunel, Craciunas, Craciunoaia etc., dar, paralel, semnalam faptul ca si termenul pe care il discutam a fost folosit ca nume de botez, Nascutul, consemnat de N. A. Constantinescu, in Dictionar onomastic romanesc (Bucuresti, 1963); asadar, ne aflam in prezenta unui perfect corespondent al frantuzescului Noël (< lat. Natalis Christi), situatie ce deschide o fereastra spre mentalul denominativ crestin de dinaintea Marii Schisme (1054).

Cateva profetii legate de nasterea Domnului nostru Iisus Hristos

Nasterea Mantuitorului nostru Iisus Hristos este dovada vesnica, nezdruncinata a ingrijirii lui Dumnezeu de lume. Nadejdea mantuirii si a venirii Rascumparatorului fagaduit n-a incetat nici o clipa de la Adam pana la Iisus Hristos. Ea a dainuit de-a lungul veacurilor prin cei ce au „preinchipuit" pe Iisus Hristos, prin prooroci si prin toti binevestitorii mantuirii prin Iisus Hristos.Moise de pilda, inchipuie pe Iisus Hristos. El a scapat pe Evrei din robia Egiptului, trecandu-i prin Marea Rosie, Mantuitorul Iisus Hristos a izbavit lumea din robia pacatului prin baia botezului trecand-o la viata Darului.Sarpele de arama inaltat de Moise (Numeri XXI, 8) preinchipuie pe Mantuitorul inaltat pe cruce (Ioan II, 14). Acela ii vindeca de muscaturile cele inveninate. Mantuitorul a vindecat pe toti de ranile pacatului. Mana din pustie (Exod XVI, 35) si piatra in care Moise lovind cu toiagul a tasnit izvor de apa poporului insetat (Exod XVII, 6) preinchipuie pe Domnul Hristos, caci din Ei izvorasc daruri datatoare de viata; Iisus Hristos daruieste apa cea vie. Nu numai samarinencei la fantana lui Iacob (Ioan IV, 14), ci tuturor oamenilor.Mielul pascal inchipuie pe Mielul lui Dumnezeu 'Cel ce ridica pacatul lumii' (Ioan I, 29) prin jertfirea Sa. Vechiul Testament este plin de astfel de asemanari.

In al doilea rand vin proorocii. Ei au vestit mantuirea prin Iisus Hristos. Misiunea proorocilor cuprinde in sine revelatia dumnezeiasca. Iacob a binecuvantat pe fiul sau Iuda, spunand: 'Nu va lipsi Domn din Iuda si povatuitor din coapsele lui, pana vor veni cele gatite lui si acela va fi asteptarea neamurilor' (Facere 40, 10).

Balaam a proorocit: 'Rasari-va o stea din Iacob si se va scula un om din Israil si va zdrobi pe domnii lui Moav si va prada pe toti feciorii lui Sit' (Numeri XXIV, 17).

Insusi Moise a spus: „Prooroc din fratii tai ca pe mine va scula tie Domnul Dumnezeul tau, de el sa ascultati" (Deuteronom XVIII, 15).

Daniil a prezis timpul nasterii Mantuitorului aratand ca de la iesirea poruncii pentru zidirea din nou a templului din Ierusalim pana la venirea lui Iisus Hristos vor fi 490 de ani: 'Saptezeci de saptamani s-au taiat peste poporul tau si peste cetatea cea sfanta ca sa se sfarseasca pacatul si sa se pecetluiasca pacatele si sa se stearga faradelegile si sa se curateasca nedreptatile si sa se aduca dreptate vesnica si sa se pecetluiasca vedenia proorocul si sa se unga Sfantul sfintilor' (Daniil IX, 24).

Proorocul Isaia a vestit tuturor: „Si va iesi toiag din radacina lui Iesse si floare din radacina lui se va inalta. Si va odihni peste dansul Duhul lui Dumnezeu, Duhul intelepciunii si al intelegerii, Duhul sfatului si al puterii, Duhul cunostintei si al bunei credinte" (Isaia XI, 1-2).

Ieremia il numeste: „Domnul - dreptatea noastra (Ieremia XXIII, 6). Miheia arata ca locul nasterii Sale va fi Betleem: „Si tu Betleeme Efrata, mic esti intre miile lui Iuda, din tine va iesi povatuitor peste Israel, iar obarsia lui este dintru inceput, din zilele veacului" (Miheia V, 1).

Isaia a spus ca se va naste din fecioara si Il numeste Dumnezeu: „Pentru aceasta Domnul meu va da un semn: Iata fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vor chema numele lui Emanuel" (Isaia VII. 14). Mai departe spune ca va fi Dumnezeu si om: „Caci prunc s-a nascut noua, un fiu s-a dat noua, a carui stapanire e pe umarul lui si se cheama numele lui: inger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al pacii, parinte al veacului ce va sa fie" (Isaia IX. 5). Despre stapanirea Lui, a adaugat: „Si mare va fi stapanirea lui si pacea lui nu va avea hotar. Va imparati pe tronul lui David si peste imparatia lui, ca s-o intareasca si sa o intemeieze prin judecata si prin dreptate, de acum si pana in veac" (Isaia IX, 6).

Proorocul Osea a spus ca: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu" (Osea XI, 1).

Minunile Mantuitorului sunt aratate de Isaia, zicand: „Intariti-va voi maini slabe si genunchi slabanogi prindeti putere ziceti celor slabi la inimi si la cuget: intariti-va si nu va temeti. Iata Dumnezeul nostru. Cu judecata rasplateste si va rasplati, ca El va veni si ne va mantui".

Atunci se vor deschide ochii celor orbi si urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sari schiopul ca cerbul si limpede va fi limba gangavilor; caci izvoare de apa vor curge in pustie si raulete in pamant insetat' (Isaia XXXV, 3-6).

Paganii si antichitatea il asteptau pe Mesia

Dar nu numai poporul ales, ci si paganii asteptau pe Mesia, fie datorita raspandirii iudeilor in toate partile, fie prin pastrarea unei vechi traditii. Astfel printre zeitatile Egiptului era un zeu Hermes pe care caldeenii il numeau mantuitorul oamenilor. Invatatii au aflat in istorie si scrierile popoarelor vechi o multime de cugetari care dovedesc o asteptare universala a lui Mesia. Aceasta, nu numai la egipteni, fenicieni, caldeeni si persi, ci si la arabi, chinezi, japonezi, mexicani si la celelalte popoare din lumea noua.Cu 550 ani inainte de Hristos, filozoful Confucius intemeietorul religiei de stat din China il numeste „Doritul natiunilor, Sfantul care va putea sa se compare cu Dumnezeu". Filozoful Platon († 347 i.Hr.) spune „cel ce trebuie sa ne mantuiasca invatandu-ne adevarata invatatura si datoriile ce avem fata de Dumnezeu si fata de oameni". Marcus Tullius Cicero, mare filozof, orator si om de stat roman (106-43) il numeste: „Stapanul tuturor, Monarhul suveran, Dumnezeu, a carui lege, una, vesnica neschimbata, va domni peste toate popoarele si in toate vremurile".

Cornelius Tacitus (85-120) in Istoria Romana (cartea V, cap. 13) si Suetonius Tranquillus (70-160) in Vita Vespasiani (cap. IV) ca si cartile Sybiline vorbesc despre o veche idee raspandita in Rasarit cu privire la „nasterea Celui dorit al neamurilor".

Vergilius Publius Mario (70-22 i.Hr.) marele poet roman, calauzindu-se de informatiile Cartilor Sybiline vesteste nasterea foarte apropiata a unui „Copil minune". Si aceasta, cu 49 de ani inainte de Hristos.Atat de temeinica era asteptarea unui Mantuitor in lumea veche pagana incat grecii chiar ii pastrau loc intre zeii lor.

Sfantul Apostol Pavel le-a spus atenienilor in cuvantarea sa tinuta in Areopag: „Barbati atenieni, voi sunteti in ochii mei, dupa toate cate vad, deosebit de cucernici. Caci strabatand orasul vostru si privind la ce va inchinati voi, am aflat si un altar pe care scrie: Necunoscutului Dumnezeu. Deci eu va vestesc voua pe cine voi cinstiti fara sa-l stiti" (Fapte Ap. XVII, 22-23). Iata deci, cateva - numai cateva - din dovezile pe care se sprijina nadejdile de mantuire implinite prin Nasterea Domnului.

Este fireasca marea bucurie a omenirii care canta: „Astazi mantuirea a toata lumea s-a facut'... Astfel intelegem si dumnezeiescul imn cantat de ingeri si oameni: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni buna voire" (Luca II, 14). Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta prin Tine Nascatoare de Dumnezeu celor de pe pamant s-a aratat'...Taina aceasta s-a descoperit lumii cand a venit plinirea vremii.

Omenirea a fost instiintata de aceasta la 25 martie 748 de la intemeierea Romei. Sfantul Arhanghel Gavriil a binevestit apropierea mantuirii. El a aratat misiunea Mantuitorului Iisus Hristos in lume ca Fiu al lui Dumnezeu, cand a spus Sfintei Fecioare: „Nu te teme Marie caci ai aflat har la Dumnezeu. Si iata vei zamisli in sanul Tau si vei naste un fiu si vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare si Fiul Celui Prea Inalt se va chema; si Domnul Dumnezeu ii va da Lui tronul, parintelui sau David. Si va imparati peste casa lui Iacov in veci si imparatia Lui nu va avea sfarsit' (Luca I, 30-33).

Cuvintele ingerului incununeaza aratarile proorocilor. El incredinteaza lumea ca insusi Dumnezeu a grait prin glasul acestora si ca cele spuse de ei s-au implinit intru totul. Aceasta este marea bucurie praznuita astazi de neamul crestinesc. Pentru noi s-a nascut prunc tanar. Dumnezeu cel mai-nainte de veci.

Sfantul Apostol si Evanghelist Luca pune in centrul istorisirii sale despre nasterea Mantuitorului persoana Fecioarei Maria. El aminteste de venirea Ingerului Gavriil la o fecioara din Nazaret, logodita cu un barbat pe nume Iosif. Numele fecioarei era Maria, care in ebraica inseamna „Desavarsita". Parintii Fecioarei Maria erau Ioachim si Ana, acestia lasand-o pe fiica lor la Templu, incepand cu varsta de trei ani. Astfel, Maria a ramas la Templul din Ierusalim pana la 12 ani, varsta la care fetele trebuiau, dupa traditia iudaica, sa se casatoreasca. Preotii de la Templu, stiind ca fata nu mai putea sta aici dupa varsta de 12 ani, dar cunoscand sfintenia vietii ei, au hotarat sa o dea spre logodna unui om mai varstnic, pentru ca, in felul acesta, tanara sa-si pastreze fecioria.

Sfantul Maxim Marturisitorul exprima foarte frumos momentul alegerii lui Iosif drept viitor logodnic al Mariei. Dupa relatarea acestuia, Iosif, care avea atunci peste 70 de ani, ar fi fost ales dintr-un numar de 12 barbati, care au primit 12 toiege. La rugaciunile preotilor de la Templu, toiagul lui Iosif a inflorit precum odinioara cel al lui Aaron. In acest fel au stiut care dintre ei era vrednic a se logodi cu Maria. Luca vorbeste despre plecarea Mariei si a lui Iosif din cetatea Nazaretului in Bethleem, in urma poruncii lui Cezar August de a se face un recensamant general, astfel ca toata lumea era constransa sa mearga in cetatea stramosilor pentru a se inregistra: „ In zilele acelea a iesit porunca de la Cezarul August sa se inscrie toata lumea. Aceasta inscriere s-a facut intai pe cand Quirinius ocarmuia Siria. Si se duceau toti sa se inscrie, fiecare in cetatea sa. Si s-a suit si Iosif din Galileea, din cetatea Nazaret, in Iudeea, in cetatea lui David care se numeste Betleem, pentru ca el era din casa si din neamul lui David. Ca sa se inscrie impreuna cu Maria, cea logodita cu el, care era insarcinata. Dar pe cand erau ei acolo, s-au implinit zilele ca ea sa nasca, Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei. Si in tinutul acela erau pastori, stand pe camp si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ingerul Domnului a statut langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti. Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Iisus Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si acesta va fi semnul: Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle. Si deodata s-a vazut, impreuna cu ingerul, multime de oaste cereasca, laudand pe Dumnezeu si zicand: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire! Iar dupa ce ingerii au plecat de la ei, la cer, pastorii vorbeau unii catre altii: Sa mergem dar pana la Betleem, sa vedem cuvantul acesta ce s-a facut si pe care Domnul ni l-a facut cunoscut. Si, grabindu-se, au venit si au aflat pe Maria si pe Iosif si pe Prunc, culcat in iesle. Si vazandu-L, au vestit cuvantul grait lor despre acest Copil. Si toti cati auzeau se mirau de cele spuse lor de catre pastori. Iar Maria pastra toate aceste cuvinte, punandu-le in inima sa. Si s-au intors pastorii, slavind si laudand pe Dumnezeu, pentru toate cate auzisera si vazusera precum li se spusese. Si cand s-au implinit opt zile, ca sa-L taie imprejur, I-au pus numele Iisus, cum a fost numit de inger, mai inainte de a se zamisli in pantece".

De mentionat ca in anul 747 toate orasele si satele din Iudeea au fost instiintate de porunca imparatului August, ca fiecare iudeu sa se inscrie in locul de nastere al parintilor sai. Quirinius de care aminteste Sfantul Evanghelist Luca, este Publius Suplicius Quirinius, o mare personalitate, intarit de imparat cu depline puteri. Dupa noua ani a ajuns guvernator in Siria. Romanii se fereau sa inrautateasca legaturile dintre ei si Iudei; se fereau sa-i jigneasca, desi realitatea era cu totul alta. Ei imbrobodeau o stapanire apasatoare m forme de prietenie politicoasa...

Diplomatia cancelariei romane era foarte mladioasa. Stapanirea romana statornicita in Iudeea in anul 63 inainte de Hristos n-a urmarit sa lipseasca poporul evreu de intreaga lui independenta. In timpul lui Irod de pilda, fiii lui Israil isi pastrau un fel de autonomie care le ingaduia sa-si tina religia parintilor si sa-si praznuiasca la templul din Ierusalim toate sarbatorile, ceremoniile si obiceiurile mostenite din stramosi.

Recensamantul din Iudeea trebuia sa se faca tinand seama de vechea stare a poporului evreu impartit in triburi, astfel ca fiecare om trebuia sa se inscrie nu in locul unde se afla, ci in cetatea de bastina a fiecaruia, adica in locul din care se tragea. Prin aceasta masura, politica romana se mladii dupa obiceiurile locale ale traditionalistilor iudei. Trimiterea lui Quirinius in Iudeea era o amabilitate, o tactica iscusita, ca sa nu atinga nici mandria lui Irod, nici sovinismul poporului.

Sfanta Fecioara cobora din David prin tatal sau Heli (Ioachim) si din Aaron prin mama sa Ana. Dar vitregia timpului si o multime de nenorociri personale pe care noi nu le cunoastem, aruncase aceasta familie de obarsie regeasca si preoteasca in saracia cea mai adanca. Ea parasise Betleemul cetatea lui David - locul de obarsie - fie pe timpul reintoarcerii din robi Babilonului, fie mai tarziu, in momentul in care Irod urcand la tron isi puse, in gand sa distruga ramasitele vechilor regi ai lui Israel incepind cu neamul Macabeilor, fara sa stie precis pentru ce.

Sfanta Fecioara Maria locuia in micul orasel Nazaret. Orasul este asezat la 80 km spre miaza-noapte de Ierusalim, la 32 km spre apus de Tiberiada si la aproape aceeasi distanta de marea Galileii si de muntele Tabor. Iosif, logodnicul Fecioarei Maria, era un barbat „drept", dupa cuvintele Evanghelistului Matei, din neamul lui David. Numele lui Iosif se traduce prin „Iahve sa adauge", iar meseria sa era aceea de dulgher. Se pare ca locul de origine al lui Iosif era cetatea Nazaretului in care Iisus avea sa copilareasca. Matei il prezinta pe Iosif ca figura centrala in inceputul Evangheliei sale.

Deci, atat Iosif logodnicul, cat si Sfanta Fecioara trebuiau sa se inscrie in orasul stramosului David, adica in Betleem. Acum insa, toate casele erau pline mai ales de cei cu bani. Nu era usor pentru tamplarul Iosif sa-si gaseasca, loc de gazduit, astfel s-a indreptat spre marginea orasului.

La iesirea din Betleem, dincolo de poarta din spre miaza-zi s-au oprit. 'Ei zarira o pestera care slujea drept staul de vite, o scufundatura cu un acoperis mic in fata, in felul acela pe care le construiesc si azi Arabii si care sunt atat de multe in Orient. Se adapostisera acolo si acolo, in saracia cea mai desavarsita, Maria aduse pe Mantuitorul pe lume.

Sfantul Evanghelist Luca si-a scris evanghelia cand Sfanta Fecioara inca mai traia. El a fost in preajma ei si multe din cele istorisite le-a stiut chiar de la dansa. Sfantul Luca medicul, deci un om de stiinta pozitiv ne incredinteaza de marea minune a intruparii Fiului lui Dumnezeu, de ingerul Domnului care s-a aratat ciobanilor zicandu-le 'Nu va temeti, ca iata vestesc voua bucurie mare care va fi la tot norodul, ca S-a nascut voua astazi Mantuitorul, care este Hristos Domnul, in cetatea lui David. Si aceasta va fi voua semn: afla-veti un Prunc infasat, culcat, in iesle' (Luca II, 10-12).

Doctorul si evanghelistul Luca istoriseste ca 'Indata si-a facut impreuna cu ingerul multime de oaste cereasca laudand pre Dumnezeu si zicand: 'Slava lui Dumnezeu intru cei de sus si pre pamant pace, intre oameni bunavoire' (Luca II. 13-14).

De asemenea, Sfantul Evanghelist Matei prezinta momentul Minunii din Betleemul Iudeii: Iar nasterea lui Iisus Hristos asa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodita cu Iosif, fara sa fi fost ei inainte impreuna, s-a aflat avand in pantece de la Duhul Sfant. Iosif, logodnicul ei, drept fiind si nevrand s-o vadeasca, a voit s-o lase in ascuns. Si cugetand el acestea, iata ingerul Domnului i s-a aratat in vis, graind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, ca ce s-a zamislit intr-insa este de la Duhul Sfant. Ea va naste Fiu si vei chema numele Lui: Iisus, caci El va mantui poporul Sau de pacatele lor. Acestea toate s-au facut ca sa se implineasca ceea ce s-a zis de Domnul prin proorocul care zice: 'Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu'. Si desteptandu-se din somn, Iosif a facut asa precum i-a poruncit ingerul Domnului si a luat la el pe logodnica sa. Si fara sa fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus".

In relatarea de la Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, vedem cum un inger al Domnului vine noaptea, in vis, cu scopul de a-i risipi indoielile lui Iosif care vazuse ca Maria era insarcinata, dar nu stia ca ceea ce are „in pantece este de la Duhul Sfant". In acest sens, el dorea sa o lase in ascuns, fapt pentru care Evanghelistul il numeste drept, intrucat Iosif era dornic de a observa legea. Dreptatea sa era asociata deciziei de a nu-si expune sotia; era in puterea sa sa strice contractul, semnand o declaratie in prezenta martorilor, dar fara a face publice motivele. In urma visului pe care-l are, Iosif se hotaraste sa ia la sine pe Maria, logodnica sa, intelegand ca ceea ce se afla in pantecele ei este de la Duhul Sfant. Totodata, ingerul ii vesteste ca numele pruncului va fi Iisus, ceea ce se traduce prin „Iahve este mantuirea".

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei mai istoriseste de venirea magilor de la Rasarit cu aur, smirna si tamaie... de inselarea lui Irod, de fuga in Egipt, de uciderea pruncilor, de intoarcerea de acolo dupa moartea lui Irod si asezarea in Nazaret. Toate acestea, pentru ca sa dovedeasca marele adevar ca Iisus este Fiul lui Dumnezeu si Rascumparatorul cel vestit de prooroci: "Iar daca S-a nascut Iisus in Betleemul Iudeii, in zilele lui Irod regele, iata magii de la Rasarit au venit in Ierusalim, intreband: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Caci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui. Si auzind, regele Irod s-a tulburat si tot Ierusalimul impreuna cu el. Si adunand pe toti arhiereii si carturarii poporului, cauta sa afle de la ei: Unde este sa Se nasca Hristos? Iar ei i-au zis: In Betleemul Iudeii, ca asa este scris de proorocul: 'Si tu, Betleeme, pamantul lui Iuda, nu esti nicidecum cel mai mic intre capeteniile lui Iuda, caci din tine va iesi Conducatorul care va paste pe poporul Meu Israel'. Atunci Irod chemand in ascuns pe magi, a aflat de la ei lamurit in ce vreme s-a aratat steaua. Si trimitandu-i la Betleem, le-a zis: Mergeti si cercetati cu de-amanuntul despre Prunc si, daca Il veti afla, vestiti-mi si mie, ca, venind si eu, sa ma inchin Lui. Iar ei, ascultand pe rege, au plecat si iata, steaua pe care o vazusera in Rasarit mergea inaintea lor, pana ce a venit si a stat deasupra, unde era Pruncul. Si vazand ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui; si deschizand vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tamaie si smirna. Iar luand instiintare in vis sa nu se mai intoarca la Irod, pe alta cale s-au dus in tara lor. Dupa plecarea magilor, iata ingerul Domnului se arata in vis lui Iosif, zicand: Scoala-te, ia Pruncul si pe mama Lui si fugi in Egipt si stai acolo pana ce-ti voi spune, fiindca Irod are sa caute Pruncul ca sa-L ucida. Si sculandu-se, a luat, noaptea, Pruncul si pe mama Lui si a plecat in Egipt. Si au stat acolo pana la moartea lui Irod, ca sa se implineasca cuvantul spus de Domnul, prin proorocul: 'Din Egipt am chemat pe Fiul Meu'. Iar cand Irod a vazut ca a fost amagit de magi, s-a maniat foarte si, trimitand a ucis pe toti pruncii care erau in Betleem si in toate hotarele lui, de doi ani si mai jos, dupa timpul pe care il aflase de la magi".

Astfel, chiar daca S-a nascut in circumstante umile si fara ospitalitate, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va darui lumii intreaga Sa ospitalitate. Se pare ca in momentul in care Fecioara Maria Il nastea in ieslea necuvantatoarelor pe Imparatul tuturor, „iata magi de la Rasarit au venit in Ierusalim". Initial, termenul de „mag" desemna clasa culta sacerdotala a persilor, mai apoi ajungand sa desemneze orice persoana experta in stiinte si forte oculte. Pentru faptul ca Matei mentioneaza „steaua", arata ca ei sunt numiti magi pentru ca sunt foarte buni cunoscatori de astrologie. Evanghelistul nu ne spune altceva cu privire la ei. Dintr-un manuscris grecesc din secolul al VI-lea, aflat in Alexandria, aflam ca numele lor erau: Caspar (sau Gaspar), Melchior si Balthasar, desi aflam si alte nume oarecum apropiate de acestea mai ales in Biserica Siriaca. Faptul ca vin din Rasarit ne face sa ne gandim ca locul de origine al lor era Mesopotamia, patria astrologiei in lumea greaca. Cei trei magi ajung la Ierusalim si intreaba despre locul unde S-a nascut regele iudeilor. Speriat ca cineva ar putea sa-i ia tronul, Irod ii cheama la el pe magi, spunandu-le sa mearga sa-L gaseasca pe noul rege si sa-i dea de veste si lui pentru a I se inchina. Urmarind steaua, magii au ajuns in Bethleem, unde steaua a statut deasupra locului unde Se nascuse Iisus. Aici au aflat pe „Prunc si pe Maria, mama Lui", s-au inchinat Lui si I-au adus daruri: aur, smirna si tamaie. Luand porunca in vis, ei s-au intors pe alta cale in tara lor, pentru a nu se mai intalni cu Irod. Trebuie amintit aici ca Matei nu spune cati magi au venit, numarul de trei fiind fixat datorita darurilor aduse Mantuitorului Iisus Hristos. In ceea ce priveste referinta cu privire la „steaua Sa", putem spune ca e imposibil de identificat un anume corp ceresc cu steaua de la Betleem, desi de-a lungul timpului s-au dat mai mult ipoteze privind aceasta stea (o posibila conjunctie a lui Jupiter cu Saturn).

Sfantul Apostol si Evanghelist Matei spune ca cei trei magi aduc drept daruri aur, smirna si tamaie. Sfantul Ioan Gura de Aur interpreteaza aceste daruri ca fiind modul magilor de a arata ca-L considera pe Iisus nu doar un rege, dar si Dumnezeu. De asemenea, darurile aduse de ei vor sa sublinieze diferenta dintre popoarele din vechea Mesopotamie si evreii, care aduceau drept daruri oi. Imnografia crestina prezinta semnificatia acestor daruri astfel: Pruncului I s-a adus aur ca unui imparat, tamaie ca unui Dumnezeu si smirna ca unui arhiereu care urma sa moara pentru intreaga omenire. Dupa ce magii pleaca din Bethleem, Iosif primeste din nou, in vis, vizita ingerului care-i spune sa ia pe Prunc si pe Mama Lui si sa mearga in Egipt. Iosif a facut aceasta, ei ramanand aici pana la moartea lui Irod. Date despre aceasta perioada a vietii celor trei nu avem. Dupa moartea lui Irod, cei trei se intorc in Israel, stabilindu-se in Nazaret, la porunca primita de la inger, in vis. Observand ca magii nu s-au mai intors sa-i dea de veste, Irod a poruncit sa fie omorati toti pruncii din Bethleem si din imprejurimi, de doi ani si mai mici, implinindu-se in acest fel o alta profetie a proorocului Ieremia. In afara de Apostolul si Evanghelistul Matei, nici un alt evanghelist nu aminteste despre tragicul episod al uciderii pruncilor. Totodata, nici o parte a literaturii canonice sau profane apartinand acelei perioade nu aminteste de aceasta, in afara de „Protoevanghelia lui Iacov". Diferente exista si in ceea ce priveste numarul copiilor ucisi: in calendarele bizantine este trecut numarul de 14.000, in cele siriace 64.000, iar unii istorici moderni vorbesc de pana la 100 de prunci ucisi. Cu toate acestea, o actiune atat de iresponsabila sta in armonie cu caracterul lui Irod, asa cum este descris de Iosif Flaviu. Iosif il descrie pe Irod ca fiind patologic obsedat de puterea sa - unii membri ai familiei proprii au fost ucisi chiar de el (este vorba de doi dintre fii sai) pentru ca erau suspectati ca atenteaza impotriva puterii sale. Biserica Ortodoxa ii serbeaza pe acesti sfinti ucisi din porunca lui Irod pe data de 29 decembrie. Daca Evanghelistul Matei incearca sa arate ca primii care I s-au inchinat Pruncului au fost cei din alte neamuri, respectiv magii, Sfantul Luca subliniaza ca evreii, prin pastorii de pe camp, au fost primii care au adus daruri de inchinaciune Mantuitorului Hristos. Luca aminteste in capitolul al doilea din Evanghelia sa ca in tinutul Bethleemului erau pastori care faceau de straja noaptea imprejurul turmei lor. La acestia a venit ingerul, spunandu-le: „Ca vi s-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos-Domnul, in cetatea lui David", dandu-le si semne pentru a-L recunoaste: „Veti gasi un prunc infasat, culcat in iesle" (Luca 2,12). Dupa primirea acestor cuvinte, pastorii au vazut multime de ingerii laudand pe Dumnezeu, iar apoi au mers si s-au inchinat Pruncului. Relatarea lui Luca are insa o semnificatie mai profunda decat aceasta. Evanghelistul arata ca cei destepti, cei care au cautat mii de ani aflarea locului unde Se va naste Mesia, cei care s-au increzut in puterea mintii lor si in cercetarea stelelor, au fost depasiti de niste simpli pastori. Acestia din urma au primit revelatia nasterii Domnului direct de la ingeri; au avut in fata lor o experienta mult mai mare decat urmarirea unei stele.

Despre importanta si semnificatia spiritual - duhovniceasca a nasterii Domnului nostru Iisus Hristos

Nasterea lui Iisus Hristos este inceputul mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac, a unirii desavarsite a divinului cu umanul. Intruparea Cuvantului reprezinta pogorarea lui Dumnezeu-Cuvantul la creatura cazuta in pacat, pentru facerea din nou a omului zidit dupa chipul lui Dumnezeu. Totodata, Nasterea lui Hristos din Fecioara ramane darul cunostintei celei mai presus de fire facut omului, fiindca niciodata in istorie Dumnezeu nu a stat atat de aproape de oameni, vietuind printre ei, mancand, band impreuna cu ei, luand asupra Sa firea omeneasca cu tot noianul de pacate savarsite de omenire. Sfintii Parinti, in cuvantarile lor la praznicul Nasterii Domnului, dezvolta magistral ideile de mai sus.

In Comentariul la Evanghelia dupa Sfantul Apostol si Evanghelist Matei al Sfantului Ioan Gura de Aur, autorul vorbeste despre cele doua nasteri ale Fiului lui Dumnezeu intrupat, prima dinainte de timp, din Tatal, iar cea de a doua, din Fecioara Maria, in timpul imparatului Quirinius. In Pruncul Iisus sunt strans legate aceste doua nasteri, una dumnezeiasca, din vesnicie, din Cer, nevazuta, si alta de pe pamant, de jos, care a avut nenumarati martori. Cea de-a doua nastere nu este mai putin importanta decat prima, ci neobisnuita, plina de spaima si de cutremur. Atat de minunata si neobisnuita a fost venirea Sa, ca ingerii dantuiau si vesteau bucuria adusa omenirii, iar proorocii, inca de demult, se spaimantau ca „Dumnezeu S-a aratat pe pamant si cu oamenii a locuit impreuna".

 

Prin Intruparea Fiului lui Dumnezeu omul isi recapata starea si demnitatea originara

Fiind Fiu adevarat al Dumnezeului Celui fara de inceput, a primit sa auda spunandu-I-Se „Fiu al lui David", pentru ca pe om sa-l faca fiu al lui Dumnezeu".Sfantul Ioan Gura de Aur vede ca pe o conditie sine qua non nasterea pruncului dumnezeiesc din Maria pentru mantuirea omenirii. „Daca te indoiesti ca ai sa ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci incredinteaza-te de aceasta prin aceea ca Fiul lui Dumnezeu S-a facut Fiu al omului. (...) Caci Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit in zadar atat de mult daca nu ar fi vrut sa ne inalte pe noi. S-a nascut dupa trup ca tu sa te nasti dupa Duh, S-a nascut din femeie ca tu sa incetezi a mai fi fiu al femeii. Pentru aceasta, Fiul lui Dumnezeu a avut o indoita nastere: una asemenea noua si alta mai presus de noi. Pentru ca S-a nascut din femeie, se aseamana cu noi, dar pentru ca nu S-a nascut nici din sange, nici din vointa trupului sau a barbatului, ci de la Duhul Sfant, ne arata nasterea cea mai presus de noi, nasterea cea viitoare pe care ne-o va darui noua de la Duhul".Sfantul Evanghelist Matei numeste Evanghelia sa „Cartea nasterii lui Iisus Hristos", desi aceasta nu istoriseste numai nasterea, ci toata iconomia mantuirii neamului omenesc: pentru ca nasterea lui Iisus este capul intregii iconomii a mantuirii, fiind inceputul si radacina tuturor bunatatilor date noua.

Nasterea lui Iisus Hristos - o primavara innoitoare pentru intreg neamul omenesc

Sfantul Ioan Damaschin vorbeste despre venirea in lume a Fiului lui Dumnezeu ca despre o primavara innoitoare pentru intreg neamul omenesc. „Cand S-a nascut Domnul nostru din Fecioara Maria, El a risipit la toata lumea ca o primavara veselitoare si a intors-o catre innoire. Caci, nascandu-Se Domnul si Dumnezeul nostru, ne-a izbavit din iarna inselaciunii si din frigul ratacirii si ne-a intors catre primavara bucuriei dupa ce a luat asupra-Si chipul nostru si l-a innoit pe dansul prin luarea trupului Sau. Astazi S-a nascut cel Unul-Nascut, Fiul lui Dumnezeu, Raza maririi Lui, Chipul de-a pururi vecuirii si ipostasul Lui, hotarul si Cuvantul Tatalui, prin care si vecii i-a facut. Insusi Dumnezeu Cuvantul S-a facut ipostas trupului, precum intru aceeasi data si trup insufletit si cuvantator si gandit. Pentru aceea nu il numim om indumnezeit, ci il marturisim Dumnezeu inomenit.

Vorbind despre sarbatoarea Intruparii Domnului, Sfantul Grigorie de Nazians spune: „Praznicul de astazi este aratarea lui Dumnezeu, adica nasterea, caci se zice in amandoua felurile, doua numiri fiind puse aceluiasi lucru. Caci Dumnezeu S-a aratat neamurilor prin nastere, El care era, si de-a pururi era, din Cel ce pururi este mai presus de pricina si de cuvant. Intruparea s-a facut pentru noi ca Acela ce ni L-a dat pe a fi sa ni-l daruiasca si pe a fi bine, iar mai vartos pe noi, acestia ce am cazut prin rautate si neascultare din a fi bine, iar sa ne intoarca la aceea prin intruparea Sa. Acesta este praznicul nostru; aceasta sarbatorim astazi: venirea lui Dumnezeu catre oameni, ca prin aceasta noi sa ne ducem sau sa ne intoarcem catre Dumnezeu."„Cel necuprins Se vedea Prunc..."

Iisus Hristos Si-a pregatit El Insusi in Fecioara trupul ca biserica si l-a facut al Sau, facandu-Se cunoscut si locuind in el. Sfantul Atanasie cel Mare, in Cuvantul sau la inscrierea Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu la Betleem, vorbeste cu admiratie despre smerenia Fiului lui Dumnezeu venit printre oameni pentru a-i ridica din pacate: „Cine nu se va minuna de pogoramantul Domnului? Sus slobod, si jos scris in condici! Sus Fiu, si jos rob! Sus Imparat, si jos naimit! Sus bogat, si jos sarac! Sus inchinat, si jos numarat intre birnici (platitori de biruri)! Sus avand scaun dumnezeiesc, si jos odihnindu-se in pestera proasta! Sus, sanul cel necuprins si parintesc, si jos, un loc hranitor de dobitoace si o pestera! Sus, lucruri mari, si jos, scutece mici: Cel ce dezleaga pacatele Se infasa, Cel ce hraneste era hranit, Cel necuprins Se vedea Prunc, Cel ce sloboade izvoare Se imprumuta de la sani, Cel ce le poarta pe toate Se purta in chip netalcuit, Cel ce nu lipseste de nicaieri, nefiind scris imprejur intr-un loc, se scria imprejur." (...)„Nu fara rost s-a facut nasterea Domnului din Fecioara; nu fara rost S-a infasat El in scutece; nu fara rost suge sanul; nu fara rost S-a culcat in iesle; nu fara rost este chemat la inscrierea lui August imparatul. Toate sunt pentru ceva, si catre ceva, si cu inchipuire. Hristos Se naste din Fecioara ca sa-l indrepte pe Adam cel intai zidit, cel zidit din pamantul fecioara, din tarana. Se infasa cu scutece ca sa dezlege lanturile pacatelor noastre, sa dezlege legaturile cu legaturi, dupa graiul cel zis ca fiecare se strange cu legaturile pacatelor. Sani a supt ca sa izvorasca laptele darului, pe care l-a izvorat din coasta Sa. S-a culcat in iesle ca sa indrepte necuvantarea omenirii si sa Se faca hrana pentru amandoua neamurile. A norodului paganesc si a celui iudaic pentru care este scris: «Intre doua neamuri vei fi cunoscut». A primit inscrierea cezarului August ca sa indrepteze neranduiala cea lumeasca, caci inscrierea aceasta s-a facut arvuna a bunei randuieli celei lumesti".

Sfantul Atanasie comenteaza insemnatatea mantuitoare a Nasterii Domnului pentru neamul omenesc si arata ca fiind in trup, adica circumscris de acesta, Dumnezeu
Cuvantul le cuprinde in Sine pe toate. Pentru ca, asa cum este in afara de toate dupa fiinta, dar este in toata zidirea prin puterile Lui, tot astfel, cuprinzandu-le pe toate, El este necuprins. Si adauga Sfantul Atanasie: „Lucrul cel mai minunat era ca vietuia si ca om, dar, fiind Cuvantul, dadea viata tuturor si era impreuna cu Tatal, fiind Fiul."

Cu alte cuvinte, lucrarea lui Iisus Hristos pe pamant a fost una de aducere la comuniune cu Dumnezeu a omului cazut prin neascultare de la porunca Ziditorului Sau. Prin nasterea Sa din Fecioara, Iisus nu se intineaza de trup, nici nu patimeste ceva, ci mai degraba sfinteste trupul. „Caci, fiind in toate, nu Se impartaseste de toate, ci mai degraba le da viata si le hraneste pe toate."Sfantul Atanasie accentueaza ideea ca Cel care Se naste din Fecioara este Fiul lui Dumnezeu, cel de al doilea Ipostas al Sfintei Treimi, si nu un ipostas sau persoana umana. Fiindca, atunci cand Sfintii Evanghelisti spun despre El ca S-a nascut si a mancat sau a baut, trebuie sa intelegem ca trupul se nastea si se hranea cu mancari potrivite lui ca trup, dar Dumnezeu-Cuvantul unit cu trupul nu-l facea cunoscut pe om prin cele ce le lucra in trup, ci pe Dumnezeu-Cuvantul.

Taina Intruparii Logosului este atat de nepatrunsa, incat dintre toate misterele si profunzimile existentei o intrece in incomprehensibilitate numai Taina Sfintei Treimi, a lui Dumnezeu Cel Unul ca Fiinta si intreit in Persoane. Iar, daca filosoful antic spune ca „toate trec (panta rei) si nimic nu-i nou sub soare", teologul confirma, dar si completeaza: „... pana la Nasterea lui Hristos". Consensul Sfintilor Parinti spune chiar ca Dumnezeu atata inima a pus in creatia Sa, incat S-ar fi intrupat si in eventualitatea in care omul n-ar fi pacatuit, caz in care desigur ca nici propasirea sau inmultirea neamului omenesc nu s-ar mai fi facut prin lucrarea poftei (ca, iata, intru faradelegi m-am zamislit si intru pacate m-a nascut maica mea - Psalmul 50, 6), iar modalitatea si motivatia Intruparii s-ar fi sprijinit predominant pe destinatia pentru care a fost proiectata lumea: ca sa fie umpluta de prezenta lui Dumnezeu in ea si ca Dumnezeu sa fie totul in toate.

Cum s-a realizat Intruparea? In pantecele feciorelnic al Mariei, la 3×14 generatii de la Avraam, Cea de a doua Persoana a Sfintei Treimi S-a salasluit cu trup si suflet prin zamislire nu din samanta barbateasca, ci de la Duhul Sfant. Aceasta nastere suprafireasca este fara precedent sau succedent in istoria lumii, Maica Domnului ramanand Fecioara atat in timpul, cat si dupa Nasterea dupa trup a Fiului lui Dumnezeu. Astfel, Logosul sau Dumnezeu-Cuvantul Se naste din vesnicie din Tatal, fara mama; iar in timp si spatiu Se naste cu trupul si sufletul din Mama-Fecioara, fara de tata (nu dorim ca imbibarea dogmatica din aceste randuri sa indeparteze cititorul, ci sa ofere continutul ideologic minim ce sta la baza celebrarii Craciunului). Din acest moment (25 martie, anul 3 d.Hr.), vorbim despre Persoana divino-umana a lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul.

De ce a trebuit sa devina Om Una dintre Persoanele Sfintei Treimi? Dumnezeu Se face Om pentru ca omul sa devina Dumnezeu - Dumnezeu prin har si prin impartasire, iar nu dupa natura. Acest raspuns patristic reprezinta chintesenta cel mai nobil exprimata in legatura cu ratiunea Tainei celei din veac ascunse si nici de ingeri stiute. Sfantul Grigorie Teologul arata ca pacatul a produs in fiinta umana moartea si coruptibilitatea, asa incat singuri nu ne-am fi putut izbavi; si totusi, mantuirea nu s-ar fi putut face nici pe de-a-ntregul din exterior de catre o putere mai mare, adica exclusiv prin interventie divina. De aceea, Dumnezeu Se pogoara la om si in om, asumandu-Si natura umana cu toate limitarile ei (in afara de pacat), pentru ca ce a luat asupra Sa, aceea a si rascumparat.

Despre reprezentarea iconica, iconografica a evenimentului nasterii Domnului nostru Iisus Hristos

De asemenea, privind la Icoana Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos vedem ca aduce in fata ochilor dialogul dintre cer si pamant, amandoua gravitand in jurul Celui Care, prin Intrupare, „a ramas ceea ce era - adica Dumnezeu - si S-a facut ceea ce nu era - adica Om", ca intr-o hora cosmica ce slavosloveste intru bucuria impartasirii de binefacerile aduse, pe aceasta cale, intregii lumi.

Fundamentul canonic al iconografiei Nasterii Domnului se afla in Sfintele Evanghelii de la Sfintii Apostoli Matei si Luca, din care aflam de tulburarea dreptului Iosif care, vazand ca Fecioara Maria „are in pantece de la Duhul Sfant", fiind om „drept si nevrand s-o vadeasca, a voit s-o lase in ascuns". Dar i s-a aratat ingerul Domnului care i-a amintit de profetia lui Isaia ce tulburase pe multi in vechime, aceea ca „Iata, Fecioara va avea in pantece si va naste Fiu si vor chema numele Lui Emanuel, care se talcuieste: Cu noi este Dumnezeu". Si desteptandu-se din somn, Iosif a facut asa precum i-a poruncit ingerul Domnului si a luat la el pe logodnica sa. Si fara sa fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a nascut pe Fiul sau Cel Unul-Nascut, Caruia I-a pus numele Iisus. In urma aparitiei pe cer a unei stele neobisnuite, din Rasarit au sosit si magii care, indrumati catre Betleem, au aflat Pruncul si I s-au Inchinat, aducandu-i cuvenitele daruri (Matei 1,18-2,12). Iar Sfantul Evanghelist Luca ne marturiseste despre recensamantul lui Quirinius care i-a determinat pe Fecioara Maria si pe dreptul Iosif sa se afle la Betleem in acel timp, cand „s-au implinit zilele ca ea sa nasca. Si a nascut pe Fiul sau, Cel Unul-Nascut, si L-a infasat si L-a culcat in iesle, caci nu mai era loc de gazduire pentru ei". Aceasta minune nu a ramas necunoscuta pastorilor ce vegheau pe camp in jurul turmelor, caci un inger al Domnului le-a bi-nevestit „bucurie mare, care va fi pentru tot poporul" (Luca 2,1-20).

Icoana Nasterii este dominata de lumina

Daca din punct de vedere teologic centrul de greutate al praznicului il constituie Pruncul care tocmai S-a nascut, din punctul de vedere compozitional este firesc ca in jurul Acestuia sa fie organizata intreaga scena iconografica, fapt pentru Care in centrul icoanei Nasterii se afla pestera, a carei iesle L-a adapostit pe Imparatul lumii Care nu gasise loc in alta parte. In icoanele ortodoxe, intunericul nu exista decat arareori, iar aceasta doar pentru a marca ostentativ lipsa luminii, dar in cea a Nasterii pata de intuneric ce hipnotizeaza privirea este simbolul intunericului in care zacea omenirea in Legea veche, in cadrul careia doar profetii mai daruiau o raza de lumina prin anuntarea izbavirii viitoare: „Lumineaza-te, lumineaza-te, Ierusalime, ca vine lumina ta si slava Domnului peste tine a rasarit! Caci intunericul a-copera pamantul, si bezna, popoarele; iar peste tine rasare Domnul, si slava Lui straluceste peste tine." (Isaia, 60,1-3). Astfel, „poporul care locuia intru intuneric va vedea lumina mare si voi cei ce locuiati in latura umbrei mortii lumina va straluci peste voi" (Isaia 9,1), fapt petrecut la venirea lui Mesia, cand „poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit" (Mat. 4,16). Scutecele Pruncului, de un alb imaculat, contrasteaza cu fundalul intunecat, trimitand catre lumina ce rasarise, dar si catre giulgiul gasit de femeile mironosite si de apostoli in mormantul Domnului, caci Nasterea anunta Jertfa de pe Cruce si Invierea: „Cu scutecele tale dezlegi legaturile greselilor si cu multa saracie pe toti ii imbogatesti, Indurate; ca, venind in ieslea dobitoacelor, izbavesti pe oameni din dobitocia rautatii, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce esti fara de inceput" (Utrenia dinaintea Nasterii Domnului, Cantarea a 9-a); „...prin scutece legaturile pacatelor a dezlegat si cu pruncia a vindecat durerile Evei, cele cu intristare" (stihira la Vecernia Nasterii Domnului).

Concluzii si incheierea - Pantecele Mariei S-a facut rai cuvantator

Alaturi de Prunc se afla Maica Sa, pe un pat de purpura, asa cum se cuvine unei imparatese, ca una ce participa la taina minunata si neobisnuita, in care „cer fiind pestera, scaun de heruvimi Fecioara, ieslea salasluire, intru care S-a culcat Cel neincaput, Hristos Dumnezeu". Odata cu aceasta mare minune, tuturor s-a deschis Edenul - „ca pomul vietii a inflorit in pestera din Fecioara! Pentru ca pantecele aceleia rai intelegator s-a aratat, intru care este dumnezeiescul pom, din care mancand vom fi vii, si nu vom muri ca Adam. Hristos Se naste ca sa ridice chipul cel cazut mai inainte" (stihiri la Vecernia Inaintepraznuirii Nasterii). Chiar langa leaganul Pruncului se afla doua animale, catre care trimite o profetie a lui Isaia: „Boul isi cunoaste stapanul si asinul ieslea domnului sau, dar Israel nu Ma cunoaste; poporul Meu nu Ma pricepe" (Is. 1, 3).
Contemplata de sus in jos, in icoana Nasterii pot fi distinse trei paliere, cel superior, ceresc, cel intermediar, in care cerul se pogoara si se uneste cu pamantul, si cel de jos, pamantesc, toate trei gravitand in jurul Pruncului si al Maicii Sale, pictati adesea mai mari decat restul personajelor, respectand astfel perspectiva ierarhica, traditionala in iconografia bizantina. In partea superioara, din cerul salasluirii Sfintei Treimi izvoraste raza stelei care a facut cunoscut celor pregatiti minunea: „In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule" (Tropar la Vecernia Nasterii Domnului). Aceasta raza, a carei ferma verticalitate strabate cerurile pentru a ajunge pe pamant, este axis mundi, simbol si prefigurare a Crucii care, infipta in pamantul inrosit de sange, avea sa strabata drumul in sens invers, de la pamant la cer. In unele icoane raza se desparte in trei, o teofanie schitata care subliniaza faptul ca toate cele trei Persoane ale Sfintei Treimi sunt implicate in iconomia mantuirii. In planul superior al icoanei se afla cetele ingeresti, reprezentari ale acelei multimi de oaste cereasca care s-a aratat la Nastere, laudand pe Dumnezeu si zicand: „Slava intru cei de sus lui Dumnezeu si pe pamant pace, intre oameni bunavoire!" (Luca 2,13-14). O parte se inchina Pruncului, cu mainile acoperite in semn de respect, conform ritualului de la Curtea bizantina, o parte isi implinesc menirea de anghelos (desemnand pe cei care anunta ceva, care duc oamenilor vestile bune legate de mantuire), comunicandu-le pastorilor minunea.

Caci, dupa cum glasuieste Sfanta Evanghelie de la Apostolul Luca, „in tinutul acela erau pastori, stand pe camp si facand de straja noaptea imprejurul turmei lor. Si iata ingerul Domnului a stat langa ei si slava Domnului a stralucit imprejurul lor, si ei s-au infricosat cu frica mare. Dar ingerul le-a zis: Nu va temeti! Caci, iata, va binevestesc voua bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Ca vi S-a nascut azi Mantuitor, Care este Hristos Domnul, in cetatea lui David" (Luca 2, 8-11). Pastorii, oameni simpli si curati sufleteste, au ajuns sa-L vada si sa se inchine Pruncului inaintea magilor, ca o ilustrare a faptului ca la Dumnezeu se ajunge mai repede pe calea inimii decat pe cea a calculelor complicate. Dar nici magii nu au fost lasati deoparte, participand si ei la acest mare si imbelsugat praznic al bucuriei, aratand astfel intregii lumi ca la Dumnezeu pot ajunge si neamurile, nu doar cei proveniti din poporul ales: „Nasterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru dansa cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa Te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!" (Troparul sarbatorii Nasterii Domnului). Totodata, este interesant de retinut ca, adesea, cei trei magi sunt reprezentati cu varste deosebite, unul tanar, altul de varsta mijlocie iar al treilea batran, pentru „a sublinia ca lumina cea dumnezeiasca se da fara deosebire de varsta si de pozitie a oamenilor in aceasta societate, vremelnica si lumeasca, pe care suntem chemati cu totii, sa renastem, reinviem si sa o invesnicim, ramanand pururrea in comuniune cu Domnul nostru Iisus Hristos – Cel nascut, “pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire”, in ieslea Betleemului…

Dr. Stelian Gombos

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5756

Voteaza:

5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE