Capela lui Adam

Capela lui Adam Mareste imaginea.

Există o frumoasă tradiţie care spune că Adam a fost înmormântat chiar în locul de pe Golgota în care a fost răstignit Iisus, şi acolo Adam a fost primul care a fost botezat cu apa şi sângele ce au curs din coasta lui Iisus de pe Cruce (Ioan 19, 34). Multe dintre icoanele cu Iisus răstignit ilustrează apa şi sângele ce curg din trupul Său pe ţeasta lui Adam, care este înfăţişat la baza crucii. Astfel, primul care a păcătuit a fost primul curăţat şi înveşmântat cu veşmântul dreptăţii dumnezeieşti. Iată de ce Biserica Ortodoxă păstrează până în prezent în Ierusalim o capelă chiar în locul în care a fost răstignit Iisus şi o numeşte Capela lui Adam. Pentru, a ajunge la ea trebuie să urci un număr de trepte din piatră abrupte în, Biserica Sfintei Invieri şi dintr-o dată te regăseşti pe Golgota, în faţa unei găuri în piatră, unde a fost fixată crucea lui Hristos.

Când privesc această frumoasă icoană a răstignirii cu ţeasta lui Adam de la baza crucii, încerc întotdeauna să mă văd în acea ţeastă a lui Adam. Mă arunc înaintea lui Hristos Răstignit şi mă rog: „Doamne, lasă sângele şi apa din coasta Ta să curgă permanent asupra mea - apa să spele păcatele mele, botezându-mă cu lacrimile de pocăinţă pe care le vărs zilnic pentru păcatele mele; sângele vărsat pentru mine şi oferit în împărtăşanie cu atâta bunăvoinţă să-mi aducă neîncetat Prezenţa Ta «spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci»." Doar atunci când încercăm să ne regăsim în icoana răstignirii, aceasta începe să aibă sens pentru noi. Căci pentru mine a murit El; pentru mine a fost El atârnat de cruce. Blaise Pascal scria: „Hristos a vărsat acea picătură de sânge pentru fiecare dintre noi."

Anthony M. Coniaris

TAINA PERSOANEI. CALEA CĂTRE DUMNEZEU, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "TAINA PERSOANEI. CALEA CĂTRE DUMNEZEU"


 

31 Mai 2016

Vizualizari: 1747

Voteaza:

Capela lui Adam 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE