Oamenii sunt tentati sa creada ca in zilele noastre nu se mai intampla minuni, cu exceptia acelor cazuri, extrem de rare, care ajung sa fie mediatizate si impartasite de mai multe si diverse comunitati. Ma numar si eu printre aceia care considara ca in vremurile noastre, adica a “vremurilor cele de pe urma”, minunile, miracolele, interventiile divine - apar rar si nu chiar oricui, ci doar celor virtuosi, celor rabdatori, adica sfintilor anonimi de printre noi, sau celor care au o misiune divina de indeplinit - cazuri de care, de regula, afla mai toata lumea, crestina sau nu.

Cu toate astea, nu numai eu, dar si multi altii oameni obisnuiti ca mine, ne vedem siliti sa recunoastem uneori ca acele “intamplari” benefice simple nu sunt chiar simple, sau nu sunt doar intamplari, odata ce survin pe neasteptate, exact atunci cand ne asteptam mai putin, sau atunci cand am avea realmente mai multa nevoie de ele. Si poate ca nu le dam importanta cuvenita pe moment, dar, retrospectiv, “la rece”, ni se contureaza convingerea ca da, am avut parte de o adevarata interventie divina, de ajutor dublat de lectiile cuvenite, din partea celor putem pe care-I putem numi “uneltele” lucrarii Domnului.

Intamplarea mea de acest gen, din aceasta vara, este despre tanarul sfant care a tinut sa ma duc sa il vizitez si sa ma rog la sfintele sale moaste, desi nu planuisem sa fac asta - nimeni altul decat Sfantul Anton de Padova, franciscanul portughez nascut din nobili care, din dragoste pentru Dumnezeu, a parasit traiul confortabil de acasa, pentru a urma calea slujirii credintei, peregrinand neobosit pana la Padova, micutul oras italian devenit celebru tocmai datorita lui.

Am aflat si eu cu acest prilej ca pentru minunile si harul sau daruit peste tot oamenilor, Sfantului Anton i se mai spune si Sfantul lumii intregi si asta pe buna dreptate, pentru ca acolo, la mormantul sau din Padova, lumea crestina de pretutindeni se reuneste si se roaga la unison, cu dragoste si multa credinta, pentru darurile pe care Sfantul le-a revarsat si inca le poate revarsa tuturor celor care il invoca. Sfantul lumii intregi - poate si pentru faptul ca toti cei care il ascultau predicand, intelegeau ce li se spunea, fiecare in limba sa. Sau poate pentru ca a fost vazut in mai multe locuri deodata…Sau poate pentru ca la moartea sa, petrecuta in apropiere de Padova, s-au auzit clopotele batand singure tocmai in Lisabona, locul sau de bastina…

Ma aflam asadar in excursia planificata pentru aceasta vara in mai multe orase europene, unele din nordul Italiei, orase dintre care Padova insa lipsea; organizatorii circuitului au avut in vedere alte localitati, dintre acelea mai “notorii” din punctul de vedere ale unui turism obisnuit, precum Venetia sau Verona. "Intamplarea” pe care o credeam tare nefericita pentru noi (pentru ca, lucru neobisnuit, agentia de turism organizatoare intrase in faliment si ne-a lasat pe cont propriu la jumatatea excursiei) – s-a dovedit insa a fi exact contrariul! 

Dupa nenumarate discutii in contradictoriu intre turisti, care isi strigau fiecare pasurile sau dorintele despre cum ar fi mai bine sa ne continuam drumul, si dupa ce am asistat la schimburi de replici ceva mai dure intre ocazionalii lideri de opinie, ghida noastra a propus sa intrerupem toate discutiile pana a doua zi, sa ne cazam in acea noapte in apropiere de Padova si sa hotaram abia dimineata ce urma sa facem (fie sa mergem direct spre casa, fie sa vizitam Venetia, aflata in apropiere, respectand oarecum programul excursiei).

Nici nu banuiam ce insemnatate avea sa aibe pentru mine oprirea in zona Padovei! Pentru ca, desi o mare parte din grup pleda pentru vizitarea Venetiei, iar cealalta parte dorea sa mergem intins catre casa, aveam sa constat cu surprindere ca ghida impreuna cu soferii, la sugestia unor distinse doamne tacute de obicei, au virat neasteptat catre...Padova! Micuta Padova, neaflata in program, si Sfantul care se odihneste in pace in catedrala ei, au avut un hotarator castig de cauza, in pofida protestelor majoritatii!

Imediat am simtit chemarea tanarului sfant si tot imediat am simtit o emotie puternica in suflet: cum, eu, pacatoasa, as putea sa ma rog in bazilica Sfantului Anton, sa imi pot aduce omagiul acestui sfant care, pana la tanara varsta de 36 de ani, cand a trecut la Domnul, reusise sa fie atat de iubit, atunci si astazi, de o lume intreaga, inclusiv de catre cei apropiati mie, dintre care in primul rand mama? De cate ori oare, in copilarie, nu auzisem pronuntandu-i-se numele si ridicandu-i-se rugaciuni calde acestui mare facator de minuni? De cate ori, copil fiind, nu ma minunam de chipurile din icoana micuta inchipuindu-l pe Sfantul Anton cu Pruncul in brate, sub care scria, misterios, "Ricordo di Padova”?

Cu inima batand accelerat, am intrat in sfantul lacas; un paznic de culoare, un urias cu zambetul cel mai larg, ne invita sa ne acoperim capul si umerii in semn de respect si decenta. In timp ce faceam asta, privind in stanga intrarii, am vazut o scena pictata care m-a infricosat: era Moartea, inchipuita ca un schelet cu aripi negre uriase, cercetand o carte deschisa! Probabil citind din cartea celor scrisi sa moara, poate a celor ce nu au cunoscul cainta, mi-am zis...

Am ocolit cu piosenie si cu sfiala mormantul Sfantului Anton impreuna cu multi, foarte multi frati crestini, veniti acolo sa capete ajutor si indrumare, intristata un pic de imaginea arhanghelului mortii, prima imagine pe care mi-a fost dat sa o vad pictata in minunata catedrala.

La iesire, o forta m-a impins parca sa ma mai uit o data in directia sumbrei imagini (poate pentru a imi aminti prin ce va fi sa trecem cu totii, la timpul nostru, la capatul vietii), moment in care am fost indreptatita sa cred ca tanarul meu Sfant, a mai facut o minune, special pentru mine, pe langa aceea de a-i putea saruta lespedea mormantului! Chiar langa mine, pe un zid, tot de la intrare, a rasarit parca din astral o alta imagine, pe care nu o vazusem de prima data, desi era grandioasa: O PICTURA A MAICII DOMNULUI CU PRUNCUL IN BRATE, ALBA, STRALUCITOARE, GRANDIOASA, ZAMBINDU-MI DULCE SI OARECUM VESEL - COMPLICE (iarta, Doamne, daca ofensez fara sa vreau pe Sfanta Fecioara cu cuvantul asta!). Cum, mi-am zis, asadar nu ne asteapta doar pedepsele si moartea, pur si simplu, cine poate insoti, atat cat mai avem de trait, si protectia plina de iubire a Sfintei Fecioare?

Acum stiu ca am avut parte de doua minuni consecutive, intr-o excursie ciudata si cu peripetii, doua minuni ale Sfantului Anton de Padova, Sfantul lumii intregi, sfantul iubit de o crestinatate intreaga: faptul de a-i fi putut vedea si saruta mormantul cu moastele si o noua incredintare ca, orice ar fi, Sfanta Maica a Domnului ne insoteste pe tot parcursul vietii, cu iubirea ei calda .

Amandoua minunile pentru mine, pacatoasa.

Si sunt mai convinsa ca niciodata ca Domnul si Sfintii Sai ofera oricui are nevoie, indrumare si ajutor activ (iarasi un cuvant probabil neinspirat), chiar daca noi nu asteptam, si chiar daca noi nu credem ca avem vreo importanta pentru El.

Carmen Luminita Lazar
19 septembrie 2013