Din mulţimea de mari pedagogi care susţin cultivarea religioasă a copilului se distinge John Amos Comenius. Acesta a trăit în secolul al XVII-lea şi s-a distins prin devotamentul său faţă de educaţia religioasă. Credea în puterea educaţiei, atunci când aceasta este bazată pe voia divină. Intr-una dintre cele mai vrednice de atenţie lucrări ale lui, Didactica Magna, el scrie despre „metoda cultivării religiozităţii"'.

Pentru că în prezent se aud şi se scriu anumite păreri stranii despre o decolorare religioasă a educaţiei şi a învăţământului în general, am ales acest colos al ştiinţei educaţiei ca reprezentant al educaţiei religioase. Din această operă clasică, „Didactica Magna", vom selecta câteva elemente care se referă la cultivarea ei. Este, oare, posibil - se întreabă Comenius - ca educaţia religioasă să folosească vreo metodă specializată? Răspunsul îl dă el însuşi, zicând că această metodă nu este altceva decât „transmiterea credinţei".

El îi numeşte pe copii „flori delicate ale raiului". Aşa cum florile gingaşe au nevoie de îngrijiri speciale ca să crească, la fel şi copiii, ca să se maturizeze au nevoie de îngrijirile neîncetate ale părinţilor şi ale educatorilor. Dumnezeu le-a încredinţat acestora responsabilitatea înaltă a educaţiei. John Amos Comenius nu se rezumă la argumentarea teoretică a educaţiei religioase, ci prezintă şi multe îndrumări practice.

El vrea ca educaţia religioasă să se facă prin referirea continuă la prezenţa permanentă a lui Dumnezeu. Copilul va trebui să îl caute pe Dumnezeu „peste tot şi mereu şi să se odihnească în El". Aceasta se va face prin permanenta raportare la datele revelaţiei despre Dumnezeirea cea Una, pe care le observăm pretutindeni în creaţie. Aducerea-aminte continuă, cu evlavie şi cu atenţie de lucrările lui Dumnezeu, cultivă în copil evlavia, iar punerea nădejdii copilului în purtarea de grijă a lui Dumnezeu îl linişteşte şi îl calmează în faţa diferitelor fobii care îl ameninţă adesea.

Actualitatea cultivării religiozităţii
Comenius remarcă faptul că grija pentru cultivarea religiozităţii copilului trebuie să se facă la timp şi să înceapă de la vârsta preşcolară. Căci, dacă nu este copleşit sufletul copilului de când este mic de iubirea faţă de Dumnezeu, atunci se va abate uşor spre dispreţuirea Lui. In această situaţie, există un mare pericol să se fie „implantate" în sufletul copilului idei profanatoare care vor putea foarte greu să fie dezrădăcinate mai târziu. Sfântul Pavel îl fericea pe ucenicul şi colaboratorul său, Timotei, pentru că avusese ocazia să cunoască scrierile biblice încă din vârsta prunciei. Această primă evlavie pe care o transmitem copiilor are nevoie de o cultivare continuă. Noi suntem datori să îi învăţăm pe copii, în primul rând prin exemplul nostru, să ţintească mereu spre cer. Să îşi ridice mânuţele în poziţie de rugăciune şi să îl cheme în felul lor pe Dumnezeu-Tatăl.

De noi depinde ca aceşti îngeraşi ai familiei, copiii, să se obişnuiască să se roage în faţa colţului cu icoane al casei. Este de aşteptat să nu poată încă să înţeleagă cuvintele rugăciunilor. Vor dobândi, însă, frumosul obicei de a se ruga şi de a fi stăpâni peste instinctele şi pornirile lor. Această capacitate este numită de marele pedagog Friderick Fairster, „asceză creştină". Tot ceea ce se întipăreşte acum în sufletul lor delicat, vor înţelege mai uşor în următoarea etapă a vieţii lor. Evenimente cotidiene, de exemplu boli ale persoanelor apropiate, chiar şi moartea unora dintre ele, pot să fie folosite pentru cultivarea noţiunii de veşnicie.

De la teorie la practică
Atât Comenius, cât şi mulţi alţi mari pedagogi, subliniază că tot ceea ce văd şi aud copiii este posibil să constituie o sursă de învăţături religioase.

Astfel se vor crea trăiri religioase care îi vor însoţi toată viaţa, numai dacă nu e întreruptă continuitatea vieţii religioase. Copiii vor trebui să exerseze practic tripticul vieţii religioase: credinţa, nădejdea şi iubirea. Noi vom întări credinţa copilului nu atât prin cuvinte teoretice, cât prin modele de persoane biblice care o întruchipează. Semnificativ în acest sens este exemplul lui Iacob, al lui Iosif, al profetului Ilie ş.a.

Pentru că în copilărie se trăieşte cu intensitate sub influenţa imaginaţiei, lucru confirmat şi de psihologia contemporană, în locul poveştilor putem să folosim istorisiri bune, vieţi de sfinţi, biruinţe ale martirilor şi tot ceea ce are o influenţă binefăcătoare asupra copiilor îmbogăţindu-le imaginaţia. Toate acestea vor rodi mai mult dacă sunt puse în legătură cu personalităţi religioase contemporane. Prezenţa vieţii religioase practice are un efect mai mare asupra sufletului copilului. Scopul urmărit este să vadă copiii viaţa creştină ca pe una fericită şi frumoasă, aşa cum este ea în realitate, şi nu cum o prezintă adesea diferiţi creştini falşi şi fanatici. „Indoiala în credinţă poate să apară la orice altă vârstă, însă ea nu îi priveşte pe copii care, literalmente, însetează de frumos, de adevăr şi de dreptate".

In mod asemănător putem să cultivăm şi nădejdea copilului în Dumnezeu. Copilul trebuie să fie iniţiat, în diferite moduri, în măreţia virtuţilor, în iubirea creştină, de la iertarea aproapelui care l-a nedreptăţit până la solidaritatea cu aproapele care suferă. Viaţa însăşi ne dă nenumărate ocazii spre a cultiva în copii iubirea.

Cultivarea educaţiei religioase, pentru care am primit sfaturi atât de la Sfinţii Părinţi ai Bisericii, cât şi de la câţiva pedagogi mari, merită să devină obiectul unei cercetări mai sistematice din partea părinţilor şi a educatorilor. Este timpul să fie auzită vocea marilor deschizători de drumuri ai ştiinţei pedagogice sănătoase, care apără cum se cuvine stindardul cultivării religioase pentru maturizarea copilului.

Deja a început să fie respectată din nou instituţia şcolilor catehetice, prin care Biserica demonstrează practic interesul ei pentru educaţia copiilor în Hristos. Interesul general al Bisericii pentru tineret va trebui să aibă parte de o recunoaştere şi de o susţinere mai largă de către societatea contemporană, dacă avem drept scop, cu adevărat, desăvârşirea copiilor noştri.

Vasilios Gh. Skiadas
Educarea - Invatarea - Recreerea copilului din punct de vedere pedagogic crestin, Editura Egumenita

Cumpara cartea "Educarea - Invatarea - Recreerea copilului din punct de vedere pedagogic crestin"