Parintele Cleopa - Despre Rai

 

Acum am sa va spun ceva despre Rai intr-o istorioara care urmeaza de aici inainte. V-am spus ca marele Apostol Petru pe Tabor ar fi voit vesnic sa ramana acolo impreuna cu Hristos, invatatorul sau, cu Ilie si cu Moise, pentru ca a gustat cateva clipe din slava raiului si din slava dumnezeirii lui Iisus Hristos. Si iata ce am a va spune.

A fost in Constantinopol un imparat roman pe la anul 814 si a avut un frate al sau dupa trup.Acesta nu s-a mai insurat. A fost un om foarte evlavios, foarte credincios si vazand cum trece viata aceasta ca fumul si ca visul, ca floarea si ca umbra, s-a gandit sa se duca la o manastire sa se faca calugar.

Cleopa IlieSi s-a dus la o manastire din muntii Constantinopolului, la apa Sangarului. Si-a impartit toata averea lui si a dat-o la saraci si s-a imbracat in rasa calugareasca, primind numele de Cozma. Iar calugarii stiindu-l ca invatase carte cu imparatul si vazand ascultarea si smerenia lui, l-au pus staret; si a staretit timp de 10-12 ani.

Apoi a cazut intr-o boala foarte grea si a zacut mai multi ani, iar in una din zile si-a dat duhul. Si s-au adunat calugarii care erau aproape trei sute, si au inceput a plange dupa pastorul lor cel iubit care murise, cu numele Cozma caci asa il chema. Si stateau uimiti si plangeau ca un staret ca acela nu avusese manastirea de la inceputul ei.

Dar a murit fericitul Cozma, iar a doua zi, cu voia lui Dumnezeu a inviat.

Cand a inviat privea cu ochii, cum statea culcat cu fata in sus pe laita, in podul casei. Si cum statea cu ochii atintiti in podul casei, soptea cu buzele sale incet niste cuvinte neincheiate si neintelese de nimeni. Si a stat asa timp de aproape o zi intreaga. Dupa aceasta a deschis ochii si cand a vazut pe calugari in jurul lui, a inceput a cauta in san.

Si cautand in san, ii intreba pe calugari: "Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parintele Avraam?" Si mai trecea oleaca si iar cauta in san si intreba: "Unde sunt cele doua bucati de paine uscata pe care mi le-a dat Parintele Avraam?" Atunci calugarii au vazut ca el a avut mare descoperire si au inceput a plange, zicand:

- Parinte sfinte, dar cum de vorbesti sfintia ta acum? Stii c-ai murit?

- Stiu.

- Stii ca de ieri, pe vremea aceasta ai fost mort? Spune-ne noua, daca poti, te rugam cu lacrimi, unde ai fost 24 de ore, cat ai fost mort? Si ce paine ceri de la noi? Ce bucati de paine cauti in san? Doua bucati de paine uscata.

Atunci si-a dat el seama ca a fost rapit in cealalta lume si a zis ucenicilor sai:

- Dragii mei, adunati-va aici ca am sa va spun cate am vazut si cate am auzit pe unde am fost si cate mi-a ajutat Dumnezeu sa tin minte. Apoi a inceput sa le spuna asa:

"Stiu ca ieri pe vremea aceasta, am murit. Si cand am murit, au venit in jurul meu o multime de diavoli, care de care mai urati. Unii boncaluiau ca taurii, altii nechezau ca si caii, altii croncaneau ca si corbii, altii suierau ca serpii si toti se repezeau la mine sa ma ia. Si spuneau: "N-ai facut pocainta destul! Ai fost frate de imparat, ai trait in palate si inca nu ti-ai ispasit pacatele prin pocainta la manastire. Esti al nostru!"

Si zicea staretul Cozma: "Eu cat am trait, aveam in chilia mea icoana celor doi apostoli, Andrei si Ioan Evanghelistul. Si m-au luat dracii, unii ma impingeau din urma, altii ma trageau inainte, altii ma impungeau, altii ma muscau si ma duceau.

Iar eu strigam la Maica Domnului si la cei doi sfinti apostoli, Andrei si Ioan Evanghelistul, sa vina, sa nu ma lase. Si m-au dus diavolii si deodata am ajuns la o prapastie, o rapa, care nu era mai larga decat cat ar arunca un om voinic o piatra, ca o azvarlitura de piatra, dar adancimea ei era pana la iad.

Si se auzeau in acea rapa, in acea prapastie mari tipete, mari vaiete, mari tanguiri. Si peste toti care erau acolo inauntru mergea un rand de foc si ei strigau: "Vai de noi si de noi si de cei ce ne-au nascut pe noi". Si dracii voiau sa ma dea in prapastia aceea.

Deodata s-a facut o punte mica peste prapastie, numai de doua degete, dar fara bara. Si ziceau dracii: "Din doua una ai sa faci: ori te dam aici in prapastia aceasta, ori treci puntea".

Si spunea Sfantul Cozma: "Imi era foarte greu si una si alta. De cad in prapastie, mi s-a spus ca aceea este gura iadului si ma inghite si nu mai ies. Ca sa ma sui pe punte era de asemenea imposibil ca toti cadeau. Atunci cand ei ma tarau sa ma arunce in flacari, am strigat: Maica Domnului, nu ma lasa! Si deodata a aparut o femeie imbracata in alb, ca fulgerul, si doi apostoli. Erau Andrei si Ioan Evanghelistul. Si a zis Maica Domnului catre Apostoli: "Ioane si Andrei, luati sufletul acesta din mainile dracilor si-l duceti pana la Raiul desfatarii". Si atunci dracii au fugit toti, si m-au luat cei doi apostoli, iar Maica Domnului s-a facut nevazuta.

Si a zis apostolul: "Nu te teme, frate Cozma, de acum mergi cu noi. Sai pe punte!" Si-au sarit ei pe puntea aceea numai de doua degete. Si un apostol ma ducea de mana inainte si unul mergea in urma si ma tinea.

Si-am trecut acea mare prapastie pe puntea cea ingusta, dar la capatul puntii, era un arap care se parea ca ajunge pana la nori si limba lui de zeci de metri afara de focsi ochi de flacari si acest arap statea cu o mana deasupra prapastiei si mana aceea care statea deasupra prapastiei era umflata ca un stalp, iar cealalta era zbarcita si lunga.

Acela cand ne-a vazut pe noi cu greu s-a dat in laturi si scrasnea cu dintii la mine: "Mi-ai scapat de data aceasta, dar ai sa mai vii odata pe aici". Si eu, dupa ce am trecut de arapul acela, am intrebat pe Apostolul Andrei si pe Ioan:

- Sfintii ai lui Dumnezeu Apostoli, cine este arapul acela care sta la capatul puntii aceleia pe unde am trecut?

- Acela este satana. Ai auzit ce spune Apostolul Petru? Domnul puterii vazduhului.

- Dar de ce are mana aceea umflata, care o intinde deasupra prapastiei aceleia?

- De-atatea suflete cate ia de pe punte, si-i arunca mereu in gura iadului. Ca vesnic, vesnic vin de pe fata pamantului si i s-a umflat mana cat ia de pa punte si arunca in iad!

- Dar eu, am intrebat, am sa scap de el?

- Tu ai sa scapi, fiindca ai avut pe Maica Domnului ocrotitoare si pe noi. Deci nu te teme de el, caci mergem pana la Raiul desfatarii.

Si am mers dupa ce am trecut de arapul acela si am dat de niste campii verzi cu milioana de milioane de flori de multe feluri de culori si era o mireasma de flori cum nu este pe fata pamantului si cum nu poate sa-si inchipuie nimeni. Si florile acelea le batea un vantisor asa cald, iar deasupra florilor erau cete, cete de copii cu aripi stralucitoare, care mergeau si zburau deasupra florilor si cantau asa: "Sfant, sfant, sfant, Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de slava Ta".

Mergand noi printre milioanele acelea de grupuri de copii, care zburau pe deasupra florilor, in mijlocul acelei campii am zazut un batran cu barba alba, frumoasa, vesmintele lui straluceau ca soarele si am mers acolo. Si cand am mers noi cu apostolii, cu Andrei si cu Ioan, batranul acela a binecuvantat pe apostoli si i-a sarutat pe frunte, iar ei i-au sarutat mana. Atunci am intrebat eu pe apostoli:

- Domnii mei, cine este batranul acesta asa de frumos si de ce sunt atatea milioane de copii care zboara pe aici?

- A auzit de "Sanul lui Avraam"?

- Am auzit in Evanghelie.

- Ei, acesta este Avraam Patriarhul, iar milioanele de copii care canta aici si zboara pe deasupra florilor sunt sufletele dreptilor care au intrat in "Sanul lui Avraam" si care au fost drepti si milostivi ca el.

Dupa aceea ne-am luat ramas bun, de la acela care zicea ca este Avraam si am pleact zburand; mergeam prin vazduh cu iuteala mare si am ajuns in alta parte si acolo odata s-au facut niste ziduri de aur si de pietre scumpe si niste porti in forma fulgerului, iar niste tineri foarte frumosi, incinsi cu curcubee de aur, stateau la porti si aveau sabii de foc; la poarta si pe poarta era, ca si cum ar rasari soarele, lumina ca fulgerul. Si au intrebat acei de la poarta pe Apostolul Andrei si pe Ioan:

- Unde duceti sufletul acesta?

Si a zis Apostolul Andrei:

- Avem porunca de la Maica domnului si de la Domnul nostru Iisus Hristos sa-l ducem pana la Raiul desfatarii.

Atunci s-au deschis portile singure si am intrat dupa acele ziduri. Acolo am vazut nenumarate biserici si palate ale cerului. Nimeni nu putea sa numere atatea biseric, si atatea minuni se vedeau, incat limba de om nu poate povesti. Erau pomi care numai pe o singura ramura rodeau 60-70 feluri de roade.

Florile si frunzele pomilor cantau slavoslovia lui Dumnezeu. Si fiecare pom avea un cort; dar nici pomii nu semanau unii cu altii si nici corturile. Si in cort era o masa si un scaun de aur si bucate si baututri scumpe pe masa. Dar bucatele nu semanau, iar la fiecare cort, la fiecare masa statea o persoana foarte frumoasa, ca de treizeci de ani.

Toti erau de aceasta varsta, caci la judecata toti vor invia cu varsta de treizeci de ani, dupa cum arata Sfintii Parinti. Si acolo cantau pasari, milioane si milioane, dar nici pasarile dintr-un pom nu semanau cu cele din alti pomi. Culoarea aripilor pasarilor numai Dumnezeu o stia si pasarile acelea unele erau albastre, altele rosii, altele visinii, altele gri, altele albe, altele trandafirii, si cantau negraita frumusete, psalmi si rugaciuni.

La unul pomul era de margaritar, la altul de onix, la altul era de rubin, la altul era de safir, la altul era de ametist, si asa mai departe. Si mesele, la unul era de marmura, la altus de aur, la altul de argint, si nici scaunele nu semanau. Si era atita frumusete si atata cantare acolo, iar multimea pomilor si a corturilor si felurimea aceea atat de frumoasa nu mai avea margini.

Si mergand noi pe acolo, eram uimiti de atata frumusete si cantare. Atunci am intrebat pe Apostolul Andrei:

- Domnii mei, aici este Raiul desfatarii?

- Nu frate, de abia am ajuns la pamantul celor blanzi.

Vezi ce spune in fericirea a treia din Evanghelie: Fericiti cei blanzi, ca aceia vor mosteni pamantul. Sa nu credeti ca este vorba de pamantul acesta stricacios. Auzi ce pamant ii asteapta pe cei blanzi! Si de-abia am ajuns la pamant si am intrebat:

- Dar de ce corturile sunt altfel si bucatele si bauturile altfel si pomii altfel si scaunele altfel si pasarile canta altfel dintr-un copac in altul?

Atunci mi-a spus Apostolul Andrei:

- N-ai auzit ce spune Mantuitorul in Evanghelie? In casa Tatalui Meu sunt multe lacasuri si Eu Ma duc sa va pregatesc voua loc. Deci aici, frate Cozma, sa stii ca si cortul si masa si pomul si poamele si pasarile toate sunt dupa marimea faptelor bune ale fiecarui om. Cum si-a impodobit cineva pomul pe fata pamantului cu post, cu facere de bine, asa il gaseste dincolo si se va veseli in vecii vecilor, ca aici nu mai este batranete, nu mai este boala, nu mai este moarte, nu mai este durere.

De aceea este departare si deosebire de la un pom la altul, pentru ca este dupa masura faptelor bune ale fiecarui suflet care a ajuns aici. Si a mers sufletul dreptului aceluia zburand ca gandul, ca asa merge sufletul ca razele soarelui de repede. Si a mers cam cat ar merge un om cinci sute de ani pe jos. Noi am mers deci in cateva minute, pentru ca mergeam ca gandul.

Si am dat de alte zidiri de milioane de ori mai frumoase ca cele dintai. Si la alte porti in forma fulgerului si la ele nu mai erau tineri, ci erau serafimi cu sase aripi care pazeau. Si am intrebat:

- Domnii mei, ce ziduri, ce cetate este aici?

Si au zis:

- Acum, frate, ne apropiem de Palatul Noului Sion al lui Hristos, care-l va da celor doisprezece Apostoli dupa Judecata de Apoi.

Si indata portile cele in chipul fulgerului s-au deschis si serafimii aceia au intrebat:

- Unde duceti sufletul acesta?

Si a zis Apostolul Ioan Evanghelistul:

- Porunca avem de la Mantuitorul si de la Maica Domnului sa-l ducem pana la Raiul desfatarii.

Atunci ne-au dat drumul si am intrat.

Cand am intrat dincolo de aceste ziduri, am vazut munti de aur si am vazut un palat, care avea douasprezece temelii, cum spune la Apocalipsa, cu douasprezece pietre scumpe si douasprezece usi in douasprezece parti si acoperit cu aur curat si lumina ca ziua si era o lumina acolo care stralucea de milioane de ori ca soarele, iar soarele nu se vedea acolo.

Si palatul acesta avea douasprezece usi si n-am vazut acolo nici pasare, nici om, nici fiara, nici ingeri, nici oameni. Si am intrebat pe Apostolii care ma conduceau:

- Domnii mei, ce este palatul acesta si cata marime are?

Si a zis Apostolul Andrei:

- Acest palat este atat de mare, cat ar merge un om o mie de ani pe jos si nu-l inconjura. Acesta este palatul celor doisprezece Apostoli, care se cheama Noul Sion si care-l vor lua Apostolii dupa Judecata de Apoi pentru osteneala lor, ca au predicat Evanghelia in lume si au murit martiri si li s-au taiat capetele pentru dragostea si credinta in Iisus Hristos.

Si am trecut si de acel palat si zburam peste muntii cei de aur si era o mare de cristal, cu apa ca cristalul de limpede si avea o mireasma de trandafiri care nu se poate spune pe fata pamantului. Si am trecut pe deasupra acelei mari si am ajuns la un rau care curgea ca cristalul si erau ierburi si flori multe si niste copaci inalti si foarte frumosi, cum nu am mai vazut pe fata pamantului si erau flori pana sus si niste pasari mari cantau acolo si ziceau asa:

Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Si am intrebat pe Apostolul Andrei:

- Domnul meu, ce zic pasarile acestea, caci canta din psalmi?

- Ai auzit ce zic? Fericiti carora li s-au iertat faradelegile si carora li s-au acoperit pacatele. Pasarile acestea, fiule, nu mai mor in veacul veacului. Ele sunt pline de Duhul Sfant si proorocesc si arata ca aici in frumusetea aceasta nu are sa poata intra nimeni decat acela caruia i se vor ierta pacatele si i se vor acoperi faradelegile.

Atunci am intrebat:

- Dar care pacate se iarta la om si care se acopera?

Si a zis:

- Pacatele pe care le-a cunoscut omul ca sunt pacate si le-a marturisit la duhovnic si i-a parut rau si a facut canon pentru ele, se iarta. Iar acelea pe care omul nu le-a stiut ca sunt pacate sau le-a uitat, nu din rea vointa, ci din neputinta, acelea se acopar din mila lui Dumnezeu, ca altfel nici un suflet nu ar fi ajuns aici. Pentru ca, auzi ce spune Evanghelia: Nimic necurat nu va intra intru imparatia cerurilor.

Mergand noi asa, s-a facut un tunel, un munte de aur si un tunel mare, dar tunelul acela lumina ca soarele si acolo era o masa mare, careia nu i se vedea marginea. Si stateau oamenii la mese si ingerii slujeau la mese si puneau bauturi ceresti si mancaruri ceresti si era mare veselie. Si erau mii si mii care se veseleau si cantau si stateau la mese.

Si spune Sfantul Cozma:

- Cand m-am uitat la masa, am inceput a cunoaste oameni de la noi din oras, din Constantinopol si din sat si calugari de-ai nostri si neamuri care au mers la bine si foarte ma bucuram ca am dat acolo peste oameni cunoscuti. Dar ce folos, ca am stat acolo numai cateva minute si numai am auzit un glas: "Luati pe staretul acesta de aici, si-l duceti inapoi, iar in locul lui aduceti pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian!" Ca era manastirea de la Alfa apropiata de manastirea Traian cum este manastirea noastra, Sihastria, aproape de manastirea Secu, aproape. Si indata a venit ingerul Domnului, zicand:

- Frate Cozma, iata n-am ajuns la Raiul desfatarii.

- Dar unde suntem?

- Daca treceam tunelul acesta ajungeam in Raiul desfatarii, dar este porunca lui Hristos sa te ducem inapoi in trup, caci plang calugarii dupa tine, ca au ramas fara pastor. Si avem porunca sa te ducem. Deci nu mai ajungem la Raiul desfatarii.

Deci, mi-am luat ramas bun de la aceia si toti imi spuneau: "Nu te teme, frate Cozma, ca tot aici ai sa vii, cand va fi sfarsitul tau!" Si m-au luat pe alta cale si am trecut sapte iezere de munci, si m-au dus de am vazut muncile iadului si am ajuns iarasi in campia aceea unde era Avraam si ne-am dus la el si a intrebat Patriarhul Avraam:

- Dar l-ati dus pana la Raiul desfatarii?

Iar ei au zis:

- Nu, ci pana aproape de Raiul desfatarii, caci a venit porunca de la Dumnezeu sa-l ducem in trup si sa invie, caci plang dupa el fiii sai duhovnicesti!

Atunci Avraam a zis:

- Daca se duce inapoi pe fata pamantului si invie, am sa-i dau si eu ceva.

Si mi-a dat un pahar de aur cu vin, si trei bucati de paine alba, curata. Si-am baut din vinul acela putin, si atat era de bun si dulce ca a trecut in toate simtirile mele si stiu ca am mancat si o bucata de paine si am zburat din gradinile acelea.

Si am ajuns iarasi la arapul acela care se lauda ca am sa mai trec si am trecut iarasi prapastia aceea mare pe care o trecusem si deodata m-am vazut in manastire si acum, cum ma vedeti.

Stiam ca Patriarhul Avraam mi-a dat trei bucati de paine, si numia una am mancat-o si am baut vin acolo in "Sanul lui Avraam". Insa doua bucati de paine au ramas si stiu ca le-am pus in san. Aceasta caut eu acum. Va rog, dati-mi cele doua bucati de paine pe care mi le-a dat Parintele Avraam, caci stiam ca le-am pus in san. Si daca vreti, duceti-va repede pana la Manastirea Traian si vedeti daca monahul Atanasie nu cumva a murit!

Cand s-au dus fratii, atunci il scoteau pe nasalie din chilie. Si a spus cuviosul Cozma:

Stiti unde se duce Atanasie? Se duce in preajma Raiului desfatarii, la acea masa, ingereasca, caci am auzit ca mi-a spus mie: "Luati-l pe acesta de aici, ducesi-l in trup, ca plang calugarii dupa el si aduceti in locul lui pe monahul Atanasie de la Manastirea Traian". Deci sa stiti ca monahul Atanasie s-a dus in locul meu si se va bucura in vecii vecilor.

Asa a fost Sfantul Cozma in Rai si a vazut acolo si pamantul celor blanzi si lacasul dreptilor. Aduceti-va aminte de predica aceasta, de pamantul celor blanzi ca fiecare isi impodobeste acolo pomul si masa si bucatele si poamele si pasarile, toate, dupa cum se va osteni in viata aceasta ca sa faca voia lui Dumnezeu.

Apostolul Pavel zice: Petrecerea noastra este in ceruri. Ferice de crestinul acela care traieste pe pamant, iar cu mintea lui traieste in cer; cu mintea lui se inalta la Dumnezeu si dupa puterea lui se osteneste sa faca fapte bune, ca sa se duca in Raiul desfatarii.

Acolo nu mai este moarte, nu mai este batranete, nu mai este durere, nu mai este boala, nu mai este frica. Ci vesnic va avea, cum zicea Apostolul Pavel, dreptate si bucurie si pace intru Duhul Sfant.

Dumnezeu si Preacurata Lui Maica sa ne ajute la toti sa ajungem si noi pacatosii macar cat de cat sa mostenim "un coltisor de Rai", cum spune batranul Parinte Paisie cateodata la molitfa, numai sa nu fim afara de Raiul lui Dumnezeu, ca nu cumva, Doamne fereste, sa ne chinuim in veci.


Parintele CLEOPA

26 Iulie 2012

Vizualizari: 8595

Voteaza:

Parintele Cleopa - Despre Rai 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE