„Salvarea celor care aşteaptă e lucrul mâinilor celor care aşteaptă"1

Răspunsul la a doua întrebare, şi anume: „ Cum pot să am grijă de mine însumi în aşa fel încât să reduc la minim şi chiar la zero stresul suferit din cauza întârzierilor altora?", e mai degrabă unul practic. Nu există schemă valabilă pentru toţi. Fiecare, pe calea încercărilor şi erorilor, va elabora treptat un „manual propriu de autoconsolare, autoliniştire şi autoreconfortare". Ce poţi apuca să faci în 20-30 minute de aşteptare? La ritmul vieţii de acum - foarte multe lucruri: poţi apuca să dai câteva telefoane importante, pentru care până atunci nu reuşeai să îţi faci timp (poţi face lista din timp şi să te foloseşti de ea în timpul unui astfel de time-out forţat), poţi să citeşti poşta electronică şi să răspunzi la câteva mesaje, poţi să pui ceva în gură, să treci pe la un magazin. La urma urmei, poţi, pur şi simplu, să stai jos şi să respiri aer curat, fără frământări de prisos pe tema „unde o fi?" şi „poate i s-a întâmplat ceva". Pe unii îi ajută o ciocolăţică pusă în geantă de propria mână grijulie înainte de a ieşi din casă.

Desigur, e de dorit ca grija pentru sine să aducă folos minţii şi sănătăţii, însă în cazul dat, pentru a evita stresul, care sigur este dăunător, se poate sacrifica respectarea normei zilnice de consum caloric, consumându-se o prăjitură. Ce trebuie evitat în mod sigur este alcoolul, fumatul şi consumul de alte substanţe chimice care au o puternică influenţă negativă asupra sistemului nervos şi a întregului organism. A fuma jumătate de pachet de ţigări pentru a scurta timpul de aşteptare înseamnă nu a avea grijă de tine, ci a-ţi dăuna singur.

Există o părere destul de răspândită, potrivit căreia nu este cuviincios să ai grijă de tine, că grija trebuie orientată exclusiv asupra altora, altfel nu este grijă, ci un mare egoism. Aceasta este o rătăcire. Atitudinea grijulie faţă de propria persoană nu este nicidecum egoism, ci semn al responsabilităţii mature. Dimpotrivă, neglijarea satisfacerii propriilor necesităţi, de care depind şi dispoziţia sufletească, şi felul în care ne simţim fizic, aceasta este autenticul egoism. Asupra cui apasă povara îngrijirii omului care a avut o atitudine neglijentă faţă de propria sănătate, chiar dacă el şi-ar justifica atitudinea iresponsabilă ţaţă de propria persoană prin grija pentru cei apropiaţi: „Eu pentru voi m-am străduit! Am vrut să vă fie vouă cât mai bine!"? Medicii se lovesc în mod frecvent la pacienţii lor de consecinţele acestei abnegaţii iresponsabile. De ce tânărul are ulcer? S-a stresat şi nu a mâncat regulat. Ce l-a împiedicat să mănânce la timp? N-avea când, şi nici n-avea chef să gătească numai pentru el. Dar de ce s-a stresat? Păi fiindcă atunci când omul e flămând vreme îndelungată starea aceasta îl epuizează, devine irascibil, pot apărea dificultăţi în relaţiile de acasă şi de la muncă. Atunci, cu atât mai mult nu-i arde de mâncat: nici nu-i intră pe gât mâncarea, e nevoit să bage sendvişuri în el cu sila. Aici sunt foarte mulţi cei care suferă: şi bărbatul însuşi, şi cei din jurul lui, care sunt siliţi să aibă de-a face cu un om aflat într-o stare tocmai adecvată, şi treaba, pe care nu poate să şi-o facă cu randament maxim. N-ar fi, totuşi, mai bine să înveţe să gătească şi „numai pentru el"?

Iar în salon, în patul de alături, se află un alt bărbat cu acelaşi diagnostic. Acesta îşi gătea, dar beleaua este că trebuia să-l pregătească dimineaţa pentru şcoală pe cel mic (soţia lucra în schimbul de noapte). Ca băiatul să nu întârzie, trebuia făcut totul foarte repede. Ca atare, tatăl îşi hrănea fiul cu micul său dejun („e în creştere, are nevoie de forţe!"), iar el nu mai apuca să mănânce, din „economie de timp" („lasă că eu nu sunt mic, mă descurc eu!"). In consecinţă, tatăl e în spital cu ulcer, fiul mănâncă dimineaţa mâncare rece, iar soţia are şi mai multe pe cap: pe lângă gospodărie şi muncă, acum trebuie să se ducă şi la bărbat, la spital, să-i gătească supe dietetice. Poate că ar fi fost mai bine să găsească 20 de minute dimineaţa şi pentru propria persoană şi să mănânce omeneşte?

Când nu există o ameninţare reală la adresa vieţii şi sănătăţii celuilalt, pentru a cărui salvare sacrificiile sunt justificate, a te sacrifica pentru interesele altuia, a împlini dorinţele şi capriciile altuia, e mai degrabă un semn de „abnegaţie" nevrotică decât de altruism autentic. „Deservirea" altora cu preţul unei atitudini de neglijare a propriei persoane nu are nici o legătură cu adevărata jertfelnicie, despre care vorbeşte creştinismul, căci pentru a sluji oamenilor (în sensul înalt al cuvântului) este nevoie de multe forţe - şi fizice, şi psihologice, şi duhovniceşti. In această slujire, principalul este ca ea să vină din inimă. Slujirea nu poate fi silită. Dar de unde să vină forţele necesare, dacă omul nu are grijă de lucruri elementare, cum ar fi somnul sănătos, alimentaţia raţională şi odihna suficientă?

Este bine să vă daţi întâlnire acolo unde puteţi petrece în mod confortabil minutele de aşteptare. Când stai la o terasă, într-o atmosferă relaxantă, cu o ceaşcă de cafea şi o prăjitură gustoasă în faţă, punctualitatea celuilalt poate chiar să irite: „Cum, ai venit deja? Nici nu mi-am terminat de băut cafeaua!" Astfel, timpul aşteptării încetează să mai fie „pierdut" şi „furat", devenind „dăruit", dacă îl folosim spre binele nostru. Ieşit din agitaţia zilnică şi din vârtejul evenimentelor, cu respiraţia aproape tăiată de şocul „opririi" neaşteptate, neplanificate, omul poate, în sfârşit, nu doar să-şi tragă răsuflarea şi să se uite în jur, ci şi să se gândească la ceva important, la care nu se poate gândi „pe fugă", Chiar şi pentru un pensionar care nu se grăbeşte nicăieri, o asemenea pauză reprezintă o posibilitate de a-şi aduna gândurile, de a-şi aminti anumite lucruri, de a se pregăti pentru întâlnire - ce să mai vorbim de fete şi de femeile tinere, cărora 10-15 minute abia le ajung ca să-şi îndrepte rochia, coafura, machiajul, şi să ascundă oglinda şi rujul în poşetă?

Dacă nu poţi fi stăpân pe situaţie, în mod sigur nimeni nu îţi va interzice să fii stăpân al propriului timp. 20 de minute din viaţa ta au fost irosite sau cheltuite cu folos - cine e responsabil pentru asta? Celor care au învăţat să aibă grijă de ei în situaţii neplăcute, până şi editurile le vin în ajutor - scot cărţi în formate de buzunar. Iar acum poţi purta cu tine, într-o carte electronică, chiar o întreagă bibliotecă: ai pus-o în geantă, şi nu-ţi mai este frică de nici o aşteptare.

OLGA KRASNIKOVA

ÎNTÂRZIERILE ŞI PROMISIUNILE NEÎNDEPLINITE, SURSA SOPHIA

Cumpara cartea "ÎNTÂRZIERILE ŞI PROMISIUNILE NEÎNDEPLINITE"

Nota:
1 Parafrază după o celebră expresie din romanul Douăsprezece scaune de Ilf şi Petrov (n. trad.).

 

• Rabdarea
  Publicat in : Pilda zilei
• Rabdarea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti