Viziunea liturgica asupra Cosmosului

Viziunea liturgica asupra Cosmosului Mareste imaginea.

Sfanta Liturghie constituie centrul cultului divin ortodox, o pregustare a credinciosilor din frumusetea si slava dumnezeirii, o lucrare dumnezeiasca savarsita de om, de preotul slujitor. Prin aceasta se pastreaza vie frumusetea negraita a vietuirii crestine ortodoxe autentice ale primelor veacuri crestine, epoca de glorie a crestinismului.

De precizat faptul ca in toate momentele liturgice straluceste prezenta si slava Mantuitorului Hristos. Sfanta Liturghie se plaseaza dincolo de legile fizicii universale, dincolo de realitatea acestei lumi si dincolo de normele universale ale cosmologiei.
 
Pe de o parte, faptul ca dincolo de legile fizicii universale si de realitatea acestei lumi, in care traim si ne miscam, unii mai incet, altii mai rapid, unii in cer, altii pe pamant, dincolo de pragmatismul, slabiciunile si limitele umanului, exista ceva care vegheaza permanent la buna randuiala a fenomenelor si a lucrurilor. Cum am spune noi: nimic nu este intamplator. Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam faptul ca fizica este, si ea, doar o interpretare si adaptare a universului si nicidecum o explicatie a acestuia.
 
Or, viziunea crestina asupra Cosmosului nu este o noutate pentru teologii ortodocși și isihastii secolului al XIV-lea, nici o inovatie a Sfantului Grigorie Palama, caci ea are o traditie mai veche printre Sfinții capadocieni, Dionisie Areopagitul si Maxim Marturisitorul.
 
In aceeasi ordine de idei, nu putem vorbi de ordinea desavarsita a lumii, ca expresie a intelepciunii lui Dumnezeu, fara a face referire la viziunea crestina si, in mod special, la cea ortodoxa asupra Cosmosului. Astfel, Sf. Dionisie Areopagitul, unul din stalpii de lumina ai crestinismului, vede intregul Univers, vazut si nevazut, constituit dupa normele universale ale Bisericii: o Liturghie Cosmica inaintea Creatorului. In cartea sa "Despre ierarhia cereasca”, ne prezinta ca model de structura organizationala universala – ierarhia, investita cu ordine, stiinta si lucrare. Distingem in lucrarea sa doua ierarhii: Ierarhia Cereasca constituita din lumea nevazuta, adica ingerii si Ierarhia Bisericeasca formata din lumea vazuta, adica oamenii. Precum si faptul ca intre universul ingerilor si universul oamenilor nu exista nici o prapastie, ci o comuniune continua de participare la viata vesnica cu Dumnezeu.

Apoi, Sfantul Maxim Marturisitorul, unul din marii aparatori ai ortodoxiei, consolideaza ideea conform careia intregul Cosmos are un model liturgic: intregul este prezent in fiecare parte, iar partile nu alcatuiesc Unitatea prin simpla insumare, dupa principiul Sf. Treimi.

Un alt stalp de lumina al Bisericii Ortodoxe, Sfantul Grigorie Palama ne vorbeste in operele sale despre energiile divine necreate, prin care Dumnezeu comunica permanent cu lumea creata: "Dumnezeu este numit lumina nu dupa esenta Sa, ci dupa energia Sa”. Oamenii pot cunoaste aceste energii sub forma harului divin, bunatatii, dreptatii si, nu numai. 
 
"Natura dumnezeiasca trebuie sa fie numita in acelasi timp cognoscibila si intr-un anume inteles incognoscibila; ajungem la impartasirea de natura lui Dumnezeu si, totusi, ea ramane cu totul inaccesibila. Trebuie sa le afirmam pe amandoua deodata si sa pastram antinomia lor ca pe un criteriu al slavei", ne spune Sfantul Grigorie Palama. Acesta este nivelul maxim la care cunoasterea umana poate ajunge, deoarece esenta Creatorului ramane totusi, necunoscuta.

Asadar, la cele spuse putem afirma ca Dumnezeu a creat lumea printr-un act de iubire, dar nu a abandonat-o, ci ii poarta de grija, acum si pana la sfarsitul veacurilor, iar crestinii sunt chemati la unirea harica in Hristos prin dumnezeiasca Sfanta Liturghie.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!

Doamne ajuta!
Stefan Popa
 

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
493 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

Pe aceeaşi temă

01 Aprilie 2013

Vizualizari: 1415

Voteaza:

Viziunea liturgica asupra Cosmosului 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE