Parintele Gheorghe Calciu - Un martir al vremurilor noastre

Parintele Gheorghe Calciu - Un martir al vremurilor noastre Mareste imaginea.

 

Parintele Gheorghe Calciu - Un martir al vremurilor noastre

 

Sunt oameni a caror simpla prezenta iti provoaca in suflet o bucurie imensa pentru ca salasluind Hristos in interiorul lor emana o dragoste puternica, neconditionata.

 

Parintele Gheorghe Calciu a fost o astfel de persoana, plina de virtuti, dar mai inainte de toate plin de dragoste fata de orice faptura a lui Dumnezeu. Chiar si pe patul spitalului, in ciuda suferintelor cumplite, gasea resurse pentru a zambi si a te intampina cu bucurie, asa cum Sf. Serafim de Sarov ii intampina pe credinciosi.

 

Si aceasta dragoste si-a dorit-o si pentru enoriasii sai, carora le-a lasat prin testament acest cuvant: Iubiti-va unii pe altii cum si Iisus ne-a iubit pe noi, ca sa se vada din aceasta ca suntem fii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Trebuie sa-i multumim lui Dumnezeu ca ne-a trimis un astfel de pastor, iar pe parintele Gheorghe sa-l rugam, ca de acolo de sus, de langa sfintii pe care i-a indragit toata viata, sa se roage pentru intreg neamul romanesc pentru care a suferit atat de mult.

 

Anul trecut in septembrie am stat mai mult de vorba cu parintele si mi-a impartasit cateva din momentele pe care le-a trait in temnitele comuniste.

 

- Ati cunoscut Sfinti in inchisori?

 

- Bineinteles ca am cunoscut, Costache Oprisan a murit in bratele mele. In cartea lui Dumitru Bacu despre Pitesti, in prefata am scris amanuntit despre Costache Oprisan. Noi am fost 16 oameni intr-o sectie speciala, adica intr-o hruba ca un cilindru, semicilindru, 5 celule lipite de perete, fara lumina, fara aer, avand numai 2-3 gauri practicate jos pe unde sa schimbe aerul, si am fost tinuti acolo 16 persoane. Si in aceasta perioada, in celula de langa noi, toti - 4 detinuti au murit, in celula de dincolo de noi a murit unul, in alta au murit 2 si Costache Oprisan in celula noastra. Asa ca a fost in decurs de 2 ani aproape jumatate din noi au murit. A fost o celula de exterminare, cu regim special fara aer, fara lumina, bataie, infometare si cu persecutie speciala!

 

- Cum ati rezistat?

 

- Acolo unde a fost unire intre noi si credinta adanca si rugaciune, am rezistat. Pentru ca securitatea a organizat in asa fel incat in fiecare celula sa fie un om destructiv, si in sens moral, dar un om care sa aiba o boala care e contaminatoare. La noi l-au bagat pe Costache Oprisan care-si scuipa plamanii, realmente isi scuipa plamanii, nu fac o fi gura de stil! In fiecare dimineata-si facea toaleta si scuipa cheaguri de sange, bucati de plamani! In alta celula erau 2 nebuni, in alta celula era un om tot asa cu instabilitate psihica, cand mergea la securitate dadea informatii despre ce se intampla in celula: ca ne ajutam unii pe altii, ca puneam paine pentru cei care erau prea slabi, nu era nimic important, dar cand venea in celula spunea ce a facut dincolo si plangea si-si cerea iertare, era cu vointa zdrobita dupa ce trecuse prin Pitesti. Asa ca in toate celulele a fost cineva care sa aiba un element distructiv fizic sau moral. In celula in care erau cei 2 nebuni, toata celula a murit! Noi am fost grupati prin personalitatea lui Costache Oprisan care era un adevarat sfant! Adica era desprins de toate cele lumesti, traia intr-o rugaciune aproape permanenta, numai cand comunica cu noi. Niciodata nu s-a plans pentru boala lui, niciodata n-a plans pentru ceea ce i s-a facut! Pe toti i-a iertat si mereu ne vorbea despre iertare si despre dragoste. El era de fapt Sfantul nostru, iar in momentul cand Costache Oprisan a murit parca s-a frant ceva in noi si cateva luni am fost dezorientati. Eram eu, Marcel Petrisor si Iosif Iosif. Am simtit ca suntem ca si cum te-ar fi parasit un tata, asa cum simt copiii mici. Dar ne daduse destul Costache Oprisan ca sa ne putem noi restaura in spirit dupa aceea. Si am supravietuit datorita faptului ca am fost uniti, nu s-a intamplat nimic intre noi, mici conflicte dar nu conflicte majore. Insa moartea lui Costache Oprisan a fost tulburatoare pentru noi si imi aduc aminte ca am stat asa, de multe ori ma uitam la el si il chemam pe Costache Oprisan sa-mi dea un semn. Nu mi-a dat nici un semn dar el ne-a spus inainte de a muri ca daca Dumnezeu il va asculta, se va ruga pentru noi si vom scapa cu totii, a spus ca vom scapa cu totii, noi cei trei. Si asa s-a si intamplat!

 

- Dar acum simtiti rugaciunile lui Costache Oprisan pentru sfintia voastra?

 

- Da sigur, noi suntem impreuna spiritual, tot timpul! In cer sa se roage pentru noi.

 

- Alti sfinti pe care i-ati cunoscut?

 

- Gafencu, Mazare, Ioanide, Ianulide, adica toti acesti oameni, indeosebi acesti tineri care sunt socotiti sfintii inchisorilor sunt legionari, cei care au intrat in inchisoare ca tineri, elevi sau studenti, sub Antonescu si care n-au fost eliberati si care au avut o viata spirituala extraordinara.

 

Era grupul misticilor, asa se chemau, care traiau rugaciunea si care au trecut prin inchisoare ca niste flacari pentru noi. Cred ca ezitarea bisericii este din cauza aceasta, ca au fost legionari. Dar aceasta discriminare, ca sa spun asa, pe motive politice, nu religioase, este un act pentru care ierarhia va raspunde in fata lui Dumnezeu!

 

- Ce ar trebui facut totusi, si noi credinciosii si anumiti preoti mai curajosi, ca sa spun asa, pentru ca acesti sfinti din inchisori sa fie mai cunoscuti?

 

- S-a facut un dosar pentru canonizarea lui Gafencu de catre fostii detinuti, s-au scris articole dar toate acestea sunt inabusite pentru simplul motiv ca au fost legionari. Ca si cum Moise Arapul, care a fost talhar, stiti, ca si cum daca a fost cineva legionar este incriminat pentru toata viata! Adica biserica se dovedeste superioara lui Iisus Hristos!

 

Iisus Hristos a stat de vorba cu toti, nu? Si a facut Sfinti din Apostoli, din niste pagani, Apostoli si mucenici. Totusi biserica este ezitanta, s-a obisnuit cu o anumita obedienta fata de stapanire in timpul comunismului si nu iese din aceasta. De ce? Numai ei stiu!

 

- Am putea lua exemplu de la Biserica Rusa? Sa ne gandim la Patriarhul Tihon care a fost canonizat.

 

- Da sigur ca da, Rusia a canonizat pe toti cei ce au murit in inchisoare, mii de sfinti a facut! La noi nu s-a facut nici unul din inchisoare!

 

Adica biserica isi renega propria sa comoara!

  

- In ce masura sfintii din inchisori au fost un sprijin pentru ceilalti detinuti, mai slabi in credinta?

 

- Ei au facut si convertiri! Adica prin atitudinea lor, poate nu prin discursul lor ca sa zic asa, dar prin atitudinea lor, prin bunatatea lor, prin iertarea lor, prin posturile pe care le faceau. Erau unii care o saptamana nu mancau nimic! Va inchipuiti ca mancarea aceea, in conditiile de acolo din inchisoare, toti eram fl amanziti, erau niste oameni care parca traiau numai cu rugaciunea! Si totdeauna, desi erau bolnavi, cum era Gafencu, ii ajuta pe ceilalti. Chiar mi-a spus Richard Wurmbrand, un evreu convertit care la Targu Ocna a stat langa Gafencu, el primea niste medicamente pentru ca era tuberculos, si nu stia de unde vin. Dupa ce a fost salvat i s-a spus ca Gafencu ii trimitea medicamentele lui, catre Wurmbrand. Asa ca antisemitismul, exagerarile pe care le-au facut comunistii, care au intrat in capul ierarhilor nostri bisericesti nu sunt decat niste povesti!

 

- Povestiti-ne despre felul in care Sfintii din Inchisori au schimbat vietile celorlalti detinuti! Spuneati de convertiri.

 

- Da, sigur, au fost convertiri. Cel putin Gafencu unde mergea toata celula devenea o rugaciune! Costache Oprisan la fel. Nu numai ca ne converteau sau intareau credinta noastra dar pur si simplu faceau minunea supravietuirii, pentru ca-n inchisoare fara Dumnezeu si fara rugaciune si fara iertare nu puteai sa supravietuiesti! Ei faceau aceasta minune in celula in care stateau, schimbau inima noastra, stingeau vrajmasia noastra fata de gardieni, fata de Securitate, adica intorceau inima noastra de la razbunare, sau chiar ura, catre Dumnezeu si catre dragoste si toate aceste lucruri, schimbari lucrau in inima noastra si organismul nostru se schimba si el prin rugaciunea pe care o faceau sau prin darurile pe care ni le faceau. Si asa am supravietuit. Celula noastra este un exemplu, nici unul dintre noi na murit in inchisoare, cei care am trait cu Costache Oprisan. In toate celelalte celule au murit pentru ca aveau bolnavi mintali, psihici.

 

- Puteti sa dati un exemplu concret de convertire, de schimbare in bine?

 

- Schimbarea noastra e cea mai evidenta! Noi trecusem prin Pitesti, eram tulburati si ne-au adus acolo, in celula asta de exterminare. Era un experiment pe care Securitatea il facea, ce se intampla cu organismul nostru biologic si cu sufletul nostru in conditiile in care ne-au pus ei acolo. Din cand in cand venea un securist sau stiu eu de unde veneau, de la partid, oameni care erau imbracati civil, care aveau niste fi guri asa, reci. Care deschideau usa si se uitau la noi timp de 10 minute, un sfert de ora, o jumatate de ora! Nu spuneau nici un cuvant, ne cercetau ca un medic care-si cerceteaza bolnavul si pe urma plecau. Lasau in urma un fel de groaza si simteam ceva demonic in ei! Costache Oprisan ne spunea cand noi incepeam sa discutam: "Si pacatosii se mantuiesc, si criminalii se mantuiesc! Lasati-i in pace!" Asa s-a intamplat in jurul lui Gafencu, facuse o adevarata comunitate monahala! Adica toti ii urmau exemplul, posteau, erau buni, se ingrijeau de ceilalti bolnavi, cum a fost la Targu Ocna. Era un lucru care facea din celula o biserica!

 

- Cum se savarsea Sfanta Liturghie in inchisoare?

 

- Sfanta Liturghie se savarsea intr-un mod foarte discret, adica daca noi eram in celula cativa insi, daca aveam un preot, el statea pe pat, noi stateam la locurile noastre sau ne plimbam ca sa avem aspectul, pentru cel care supraveghea, ca lucrurile acestea erau cele obisnuite ale celulei, adica toti stateam in pozitia normala la celule. In acest timp ascultam preotul care de obicei stia Liturghia pe de rost. Ascultam Sfanta Liturghie, ne plimbam si raspundeam cu voce joasa "Doamne Miluieste" sau ce trebuia. Sigur ca nu era Impartasanie dar adeseori preotii aveau cusuta Impartasania in camasi, ascunsa si ne dadeau cate o farama. La randul meu si eu am savarsit Sfanta Liturghie in a doua perioada [de detentie - n.r].

 

- Multi parinti au spus: "Ne-a fost utila perioada de detentie"! Pe cuviosia voastra cum v-a ajutat acea perioada?

 

- Sigur, daca pe parinti i-a ajutat va inchipuiti cat ne-a ajutat pe noi care nu eram [preoti -n.r.]! Inchisoarea este ca un purgatoriu, ca sa folosesc o expresie, e un purgatoriu care te curata de pacate si mai ales te inalta spiritual.

 

Niciodata n-am fost, nici macar acum, mai apropiat de Dumnezeu decat am fost in inchisoare! Este ceva inexplicabil dar daca aveai un Gafencu, sau un Costache Oprisan sau daca aveai un preot se instala o atmosfera sacra in inchisoare, in celula si vorbeam cu Dumnezeu mai mult si simteam prezenta lui Dumnezeu mai mult decat acum.

 

- Ma gandesc acum si la Mircea Vulcanescu care si-a pus viata pentru aproapele in inchisoare. Ati mai cunoscut astfel de cazuri?

 

- Da, sigur ca da, am cunoscut cazuri foarte multe, si eu am cunoscut, si eu mi-am pus viata pentru Costache Oprisan, am fost batuti. Cu Costache Oprisan un exemplu. Noi am reusit acolo, in inchisoare, sa-i prelungim viata lui Costache Oprisan, in celula aceea. In celula aceea curgea apa de pe pereti, tot timpul era umezeala, saltelele putrezeau sub noi, nu le schimbau si Costache Oprisan nu avea medicamente. Si eu l-am ingrijit pentru ca eram singurul care facusem 2 ani de medicina. Ii spalam, tot ce-i trebuia ii faceam pentru el si mi-am adus aminte ca penicilina se face din mucegai. Puneam bucatele de paine sub pat, in umezeala, seara, si dimineata era de doua degete mucegaiul, crestea foarte inalt si cu maciulii. Luam acest miceliu, il dizolvam in apa si apoi puneam miceliu cu apa intr-o bucatica de tifon si ii puneam lui Costache Oprisan la nas ca sa traga aer, sa respire prin acest miceliu. Si sunt convins, si Marcel si toti am fost convinsi ca i-am prelungit viata cu cateva luni. Noi faceam totul ca sa-i salvam sau macar sa-i prelungim viata. Sunt convins ca acest tratament cu miceliu de mucegai i-a dat elementele care puteau sa lupte impotriva tuberculozei si i-a prelungit viata si am fi vrut sa ramana mereu.

 

Raluca Tanaseanu

 

 

.

30 Noiembrie 2006

Vizualizari: 11421

Voteaza:

Parintele Gheorghe Calciu - Un martir al vremurilor noastre 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE