Duhul Sfant in Liturghie

 

Sfintele Taine

Invatatura Sfintilor Parinti ne introduce in lucrarea operativa a Duhului Sfant aratata in Taine si Liturghie. Rasaritul, teocentric, inainte de a considera in Taine remediul suprem al nevoilor noastre, vede in ele Epifania, aratarea lui Dumnezeu si efuziunea energiilor indumnezeitoare.

In convorbirea cu Nicodim, Domnul spune: "De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea intra in imparatia lui Dumnezeu". Botezul este o adevarata renastere care cere interventia Principiului sfin-titor in persoana. El face din apa botezului vehicul al energiei dumnezeiesti, semnul sensibil al puterii Sale viu facatoare creatoare a vietii celei noi; aceasta putere patrunde in viata noastra si o transforma. Dupa Sfantul Dionisie pseudo-Areopagitul, baia botezului devine "san al infierii", caci ea ii restituie Tatalui fiul.

 

Mirungerea sau ungerea cu Sfantului Mir este Taina care confera prin excelenta darurile Duhului Sfant, in Joia Mare are loc slujba sfintirii Sfantului Mare Mir, compus din ulei si mirodenii; rugaciunea rostita pentru sfintirea acestui amestec este analoga epiclezei euharistice. Dupa Sfantul Chiril al Ierusalimului, "Asa cum painea euharistica dupa epicleza nu mai este paine obisnuita, ci Trup al lui Hristos, Sfantul Mir nu mai este ulei obisnuit". Sfantul Grigorie de Nyssa afirma si el: "Uleiul si painea, dupa sfintirea lor prin Duh, au fiecare energia lor dumnezeiasca". E important sa subliniem ca toate Tainele, ca si toate lucrarile eclesiale isi au propria "epicleza" si se fac prin coborarea energiilor Duhului Sfant. Epicleza Tainei Cununiei devine Cincizecime a Cununiei. Hipolit descrie epicleza cu ocazia hirotonirii unui slujitor, astfel: in timpul intinderii mainilor, se impune linistea celor care participa propter descencii Spiritus. Toti tac in timpul pogorarii Duhului Sfant.

 

Euharistia permite ritul lui Zeon. Diaconul varsa putina apa calda in Potir chiar inaintea impartasirii, spunand: "Caldura credintei, plina de Duhul Sfant". Ne impartasim cu sangele cald, viu, pnevmatizat de Duhul Sfant. Astfel, dupa frangerea Painii-Agnet", punand-o in Potir, preotul spune: "Plinirea Potirului Duhului Sfant". Duhul este prezent si este daruit o data cu Trupul si Sangele lui Hristos. Nicolae Cabasila vede in ritul lui Zeon expresia Cincizecimii euharistice. Apa calda sintetizeaza simbolismul apei si al focului: "Darurilor euharistice, dupa ce au atins ultima lor desavarsire, li se adauga semnul Cincizecimii " "Acela care mananca acest Trup cu credinta, mananca cu El focul Duhului Sfant", comenteaza Sfantul Efrem Sirul.

Liturghia

Dupa frumoasele cuvinte ale Sfantului Irineu, Liturghia este "Potirul comuniunii". "Nu se poate merge dincolo de el", noteaza Sfantul Ioan Gura de Aur; el ne pune deodata in plenitudine, in prezenta Celor Trei Persoane dumnezeiesti, si iata pentru ce Liturghia incepe cu intreita binecuvantare: "Binecuvantata este imparatia Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh". Aceasta este si tema marii rugaciuni de multumire care canta "Treime datatoare de viata": "Cu vrednicie si cu dreptate este a-Ti canta Tie, pe Tine a Te binecuvanta, pe Tine a Te lauda pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh" si "Tata, Unule Nascut Fiule si Duhule Sfinte nu ne lipsi pe noi de cereasca-Ti imparatie", iar imparatia este Duhul Sfant. Hristos a mijlocit pe langa Tatal si prin "bresa cereasca" Daruitorul Mangaietor nu conteneste sa coboare.

 

Lex credendi a teologiei patristice trece in Liturghie si devine lex orandi. Duhul odihneste peste firea umana indumnezeita si plina de energii dumnezeiesti a lui Hristos. Cincizecimea impartasaniei ne impartaseste cu acest Trup slavit al Domnului si Duhul arata inca "adumbrit" indumnezeirea omului, participarea la Hristos-Pantocrator si Cosmocrator. Biserica ia cunostinta de aceasta si in anafora, formuleaza rugaciunea doxologica axata pe Euharistie: intai multumiri aduse Tatalui pentru Creatie si Providenta, apoi pentru Jertfa Fiului oferit la Ospatul Stapanului, in sfarsit pentru implinirea mantuirii pe care epicleza - coborarea Duhului - o desavarseste si o actualizeaza pentru toti.

 

In tratatul despre Duhul Sfant, Sfantul Vasile insista asupra expresiei "Duh al comuniunii". Este inainte de toate comuniunea Persoanelor dumnezeiesti in firea lor una. De la Cincizecime, spune Origen, "Biserica este plina de Treime", ceea ce face din toate bisericile o comuniune dupa chipul lui Dumnezeu Unul si Treime. Tocmai pentru aceasta, Liturghia insista cu precadere pe Duhul comuniunii a carui cerere este cea mai frecventa: "Sa ne uneasca in comuniunea unui singur Duh" si care se implineste in binecuvantarea deplina: "Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu-Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu voi cu toti".

 

La sfarsitul Liturghiei, sensul acestei comuniuni se explica in mod clar, cand toti cei care s-au impartasit marturisesc epicleza primita si canta: "Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul Cel ceresc, am aflat credinta cea adevarata, nedespartitei Sfintei Treimi inchinandu-ne, caci Aceasta ne-a mantuit pe noi". Este acordul final al Epifaniei treimice raspandind lumina si luminand sensul ultim al Pogorarii Sfantului Duh peste credinciosi: Duhul stabileste si pecetluieste comuniunea in Fiul, ne face pe toti madulare ale lui Hristos, impreuna-mostenitori si deci, fii adoptivi, si ne asaza astfel pe toti in comuniunea cu Tatal.

 

In rugaciunea de dupa impartasanie cerem: "O, Hristoase, invredniceste-ne mai adevarat sa ne impartasim mai adevarat in ziua cea neinserata a imparatiei Tale". In veacul viitor, prin firea umana indumnezeita a lui Hristos, "flacara de lumina", Tatal va comunica in Duhul Sfant impartasirea Slavei Firii Sale cea neapropiata. Dar Duhul deja spune in noi: "Avva, Parinte!", anticipand astfel plinatatea imparatiei.

 

Epicleza

Pentru Rasarit, dincolo de cercetarile arheologice si de comentariile textelor liturgice, in epicleza se pune problema marturisirii liturgice a adevarului trait, a aplicarii prin rugaciune a Teologiei Duhului Sfant. Unanima traditie patristica a Rasaritului atribuie puterea lucratoare in toate "ritualurile sfinte" interventiei ipostatice a Celei de-a Treia Persoane a Treimii. Inaintea epiclezei propriu-zise, Liturghia utilizeaza "epicleze" prealabile, ridicandu-se progresiv spre formula finala. Deja mica taina care precede Liturghia (proscomidia) incepe cu rugaciunea: "Imparate ceresc, Mangaietorule.... vino si Te salasluieste intru noi". Aceeasi rugaciune se afla la inceputul Liturghiei catehumenilor. Rugaciunea pentru credinciosi cheama harul Duhului Sfant asupra darurilor care vor fi puse inainte si jertfite, iar rugaciunea "Punerii inainte" cere: "Sa Se salasluiasca Duhul Cel bun al harului Tau peste noi, peste aceste Daruri ce sunt puse inainte si peste tot poporul Tau".

 

Evident ca nu este nici drept, nici corect sa izolam clipa in sine in care are loc minunea euharistica a Tainei Euharistice, metabole (prefacerea), de restul Liturghiei, caci toata Liturghia, inca de la inceput, reprezinta o singura lucrare care se desavarseste in epicleza. La invocarea recapitulativa, Biserica primeste raspunsul lui Dumnezeu Iubitorul de oameni si Prieten al lor, iar epicleza este ca un fel de acord final al unicei si intregii simfonii. in acest intreg de nedescompus, nu se poate fixa decat momentul dupa care taina este considerata ca implinita: "Plinitu-s-a si s-a savarsit, pe cat a fost intru a noastra putere, Hristoase, Dumnezeul nostru, taina iconomiei Tale". Credinciosii cantand o marturisesc: "Am primit Duhul Cel ceresc".

 

Epicleza se situeaza la inceputul oricarei comuniuni cu Dumnezeu, caci dupa Sfintii Parinti, nu exista inaltare la Tatal decat prin Fiul, asa cum nu exista inaltare la Fiul decat prin Duhul Sfant. "Vistierul bunatatilor si Datatorul de Viata", sfintitor in fiinta Sa, Duhul Sfant Se reveleaza ca principiu activ al oricarei lucrari dumnezeiesti.

 

Anaforaua orientala se adreseaza Tatalui pentru ca Duhul Sfant sa-L arate pe Hristos in aceasta plinatate trinitara care este epicleza.

 

Hristos ne daruieste comuniunea cu viata insasi a Treimii care este exprimata in antifonul "Treimii Celei de o Fiinta si nedespartita". Marea rugaciune a jertfei se adreseaza Tatalui, dar ea este intrerupta de imnul: "Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot...", caci rugaciunea se ridica in mod nedespartit spre Cei Trei. Astfel, din binecuvantarea Celui intreit Sfant vin cuvintele de instituire in "noaptea in care a fost vandut", urmata de ridicarea Sfantului Potir si a Sfantului Disc in semnul Sfintei Cruci, spunand: "Ale Tale dintru ale Tale, Tie aducem de toate si pentru toate", ce se transforma ca un acord final in epicleza. Preotul cere "Tatalui luminilor" trimiterea Duhului ca sa Se arate Fiul. Deci toata Unimea-Treime sacra, Cele Trei Persoane consubstantiale lucreaza si Se insereaza aici in cadrul istoric al iconomiei mantuirii. Iata pentru ce rugaciunea anafora-lei recapituleaza toate darurile acordate omenirii de Dumnezeu. Biserica multumeste Tatalui Care ne da pe Fiul Sau Unul Nascut si Care ne trimite Duhul Care ni-L arata pe Fiul in jertfa nesangeroasa a altarului.

 

Rugaciunea punerii-inainte "pentru darurile ce sunt puse inainte" aduna in cateva cuvinte esentialul: "Pentru ca Iubitorul de oameni, Dumnezeu, Care a primit aceste daruri in sfantul si cel mai presus de ceruri si duhovnicescul Sau jertfelnic, sa ne trimita noua darurile Duhului Sfant". Urcand spre sfarsitul secolului al IV-lea, observam ca anaforalele orientale invoca Duhul pentru ca El sa coboare si sa preschimbe darurile in Trup si Sange ale lui Hristos. Sfantul Ioan Damaschinul, dupa obiceiul sau, sintetizeaza clar traditia patristica foarte ferma, in acest sens: "Preschimbarea painii in Trupul lui Hristos se face prin puterea Duhului Sfant".

 

Necesitatea interventiei Sale se explica prin semnificatia si rolul cu totul aparte al Sfintei Taine. Pentru Rasarit, singurul preot adevarat este Hristos. Preotul se roaga: "Sa ne fie dat harul de a primi din mana Ta puternica Prea Curat Trupul Tau si Prea Scump Sangele Tau". La fel, El cere in timpul cantarii Heruvicului: "Caci vin la Tine plecandu-mi grumajii mei si ma rog Tie: sa nu intorci fata Ta de la mine, nici sa ma lepezi dintre slujitorii Tai, ci binevoieste sa-Ti fie aduse darurile acestea de mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau. Caci Tu esti Cel Ce aduci si Cel Ce Te aduci, Cel Ce primesti si Cel Ce Te imparti, Hristoase Dumnezeul nostru si Tie slava inaltam...".

 

Sfantul Ioan Gura de Aur spune foarte clar ca: "Noi avem rolul de slujitori; Cel Care sfinteste si preface este El". Si inca: "Preotul nu atinge darurile decat dupa ce a cerut harul lui Dumnezeu..., nu preotul este cel care lucreaza... cel care implineste aceasta este harul Duhului, venind si acoperind cu aripile Sale jertfa tainica". De altfel, intreaga adunare se roaga impreuna cu preotul: "Noi Te rugam...".

 

In acord cu aceasta conceptie, preotul nu se identifica cu Hristos, el nu pronunta cuvintele "Acesta este Trupul Meu" in persona Christi, ci el se identifica cu Biserica si vorbeste in persona Ecdesiae si in nomine Christi. Pentru ca cuvintele lui Hristos memorate de catre preot sa obtina "eficacitatea" divina, preotul invoca Duhul Sfant in epicleza. Din cuvintele anamnezei "luand paine a dat ucenicilor Sai... si a zis... acesta este Trupul Meu", Duhul face anamneza epifanica, arata interventia lui Hristos insusi, identificand cuvintele pronuntate de preot cu propriile Sale cuvinte, identificand Euharistia celebrata cu Cina cea de Taina si iata minunea, metabole, prefacerea (transformarea) Darurilor. Sfantul Ioan Hrisostom explica in acest sens: "Este aceeasi jertfa pe care o oferim, una astazi, alta maine... Cred ca se produce astazi aceeasi Cina ca aceea cand Hristos era la masa si ca cina aceasta nu este diferita de aceea".

 

Epicleza Euharistiei este traditia ferma si unanima in Rasarit. Sfantul Vasile cel Mare vorbeste de originea sa "apostolica". Fara o credinta initiala, chiar in germene, lucrarea Duhului Sfant, epicleza ar fi inimaginabila. Istoria constiintei liturgice nu cunoaste revolutii asemanatoare si aparitii spontane de afirmare dogmatica de asemenea importanta. Epicleza exprima "lex orandi" liturgica la care raspunde consensul Sfintilor Parinti, doctrina lor trinitara si teologia Duhului Sfant.

 

Liturghia siriaca a Sfantului Iacov marturiseste: "Ce ceas stralucit si ce moment unic, fratii mei! Caci Duhul Sfant Datator de viata coboara din inaltul cerului si pogorandu-Se peste aceasta euharistie, o sfinteste". La fel, se spune si in Liturghia Sfantului Ioan Hrisostom: "Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem: trimite Duhul Tau Cel Sfant peste noi si peste aceste daruri... prefacandu-le cu Duhul Tau Cel Sfant"; la fel, Liturghia Sfantului Vasile cel Mare: "Cu bunavointa bunatatii Tale, sa vina Duhul Tau Cel Sfant peste noi si peste darurile acestea ce sunt puse inainte si sa le binecuvanteze pe dansele si sa le sfinteasca si sa le arate painea aceasta, adica insusi Cinstitul Trup al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, iar ceea ce este in potirul acesta, insusi Cinstitul Sange al Domnului si Dumnezeului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care s-a varsat pentru viata lumii".

 

Sfintii Parinti precizeaza relatia dinamica a Duhului Sfant cu firea umana a lui Hristos. induhovnicirea Sa indumnezeitoare continua in cei care se impartasesc cu "Trupul sfant". Ei nu sunt numai configurati dupa chipul lui Hristos, dar sunt hristificati, umpluti de Cuvantul lui Dumnezeu, de fapt, asociati "plinatatii Sale" (Col. 2, 9) "co-trupesti si co-sangvini cu Hristos". Sfantul Ioan Hrisostom noteaza ca "cei care se impartasesc din acelasi Potir sunt ca leii", chipuri ale puterii de neinvins. Nu este vorba de "arrhes" (principii), ci de participare la focul iubirii dumnezeiesti si de schimb de insusiri: intruparii lui Dumnezeu, umanizarii Sale ii raspunde indumnezeirea prin har a omului. Sfantul Maxim Marturisitorul accentueaza: "Euharistia ne transforma in ea insasi si ne face asemanatori..., astfel incat credinciosii pot fi numiti "dumnezei" pentru ca Dumnezeu intreg ii umple in intregime". Printr-un veritabil transfer de energii indumnezeitoare, spune Nicolae Cabasila, "tina se transforma in substanta imparatului".

 

Comentand "epicleza asupra credinciosilor", Sfantul Maxim Marturisitorul subliniaza lucrarea ei dinamica: "Noi toti ne impartasim din aceeasi paine si din acelasi potir, noi toti suntem uniti unii cu ceilalti in comuniunea unicului Duh Sfant". "Noi cerem sa fie trimis Duhul Sfant, explica Sfantul Chiril al Ierusalimului, fiindca tot ceea ce Duhul Sfant atinge este schimbat". Astfel, dupa ce a prefacut darurile, Duhul opereaza schimbarea credinciosilor insisi. Este un alt aspect al Euharistiei, pe care duhovnicii il numesc "taina fratelui". Sfantul Chiril al Alexandriei insista asupra unitatii pe care "binecuvantarea mistica" o produce intre credinciosi.

 

"Duhul si Mirele spun: Vino, Doamne !" Este sensul eshatologic si parusiac al epiclezei care tinde spre nunta mistica a lui Hristos cu Biserica, dar si cu orice suflet luat in parte. Cum spune Teodoret de Cyr: "Mancand Trupul si Sangele Logodnicului, noi intram in koinonia (comuniunea) de nunta".

 

Paul Evdokimov

• Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii
  Publicat in : Religie
• Savarsitorul si impartasirea cu Sfanta Euharistie
  Publicat in : Sfintele Taine
• Sfanta Euharistie, valoarea pastorala si duhovniceasca
  Publicat in : Religie