Cuvântarea a fost rostită în anul 372. Cu doi ani înainte, provincia Capadocia fusese împărţită de Valens în două. Aşadar, episcopul din Tiana, Antim, susţinând că eparhiile bisericeşti le urmează pe cele ale imperiului, pretindea drepturi mitropolitane asupra bisericilor din Capadocia Secunda, împotriva Sfântului Vasile, care fusese mitropolitul provinciei nedivizate. In încercarea de a-şi apăra vechile drepturi, Sfântul Vasile a înfiinţat, la graniţa dintre cele două provincii, un nou scaun, la Sasima, şi cu greu a reuşit să-l facă pe Sfântul Grigorie să primească hirotonia ca întâiul ei episcop. Sfântul Grigorie, care acceptase doar silit, a refuzat multă vreme să-şi preia atribuţiile.

Convins totuşi de Sfântul Grigorie de Nyssa, fratele Sfântului Vasile, să meargă la Sasima, află că Antim se pregătise să îi bareze drumul cu forţe înarmate, şi se întoarce acasă, renunţând la acel scaun şi preferând să se dedice vieţii de singurătate, după care tânjea. Totuşi, la insistenţele tatălui, consimte să asculte şi de glasul vocaţiei arhiereşti, preluând provizoriu îndatoriri de episcop vicar la Nazianz. Vorbind cu prilejul instalării în această demnitate, el se arată preocupat de confuziile şi compromisurile teologice (trinitare) ale contemporanilor, pe care se simţea chemat să le clarifice.

1. Deschide-voi gura mea şi se va umple de Duhul2, iar toate ale mele şi pe mine mă dau Duhului, fapta şi cuvântul, nefăptuirea şi tăcerea, numai fie ca El să mă sprijine, să mă călăuzească şi să mişte mâna, mintea şi limba după cum e de trebuinţă şi după cum voieşte, şi să le oprească atunci când trebuie şi e mai bine. Organ al lui Dumnezeu sunt eu, un organ cuvântător3, bine acordat şi atins de acel măiastru artist, Duhul. Ieri lucrarea Lui în mine a fost tăcerea şi am filosofat prin tăcere. Imi atinge El mintea astăzi? Cuvântul meu va fi auzit şi voi filosofa prin vorbire. Nu sunt nici atât de vorbăreţ, încât să îmi doresc să vorbesc când El lucrează tăcerea; nici atât de tăcut şi neînvăţat, ca să pun strajă buzelor mele4 în vremea cuvântului, ci eu deschid şi închid uşa mea la voia Minţii şi Cuvântului şi Duhului, Dumnezeirea cea una şi de o fire5.

2. Voi vorbi deci, de vreme ce asta mi se cere. Si voi vorbi atât bunului păstor de aici, cât şi vouă, turma lui cea sfântă, aşa cum cred că e cel mai bine pentru mine să vorbesc, şi pentru ca voi să auziţi astăzi. Cum se face că ai avut nevoie de unul cu care să împărţi păstorirea? Căci cuvântul meu va incepe cu tine, o, iubit şi cinstit cap, şi asemenea cu Aaron, cel de pe care curge acel duhovnicesc şi preoţesc mir până pe barba şi veşmintele lui6. Cum se face că, atât timp cât eşti încă în stare să întăreşti şi să călăuzeşti pe mulţi şi într-adevăr, călăuzindu-i întru puterea Duhului, te sprijini cu un toiag şi o proptea în lucrările tale duhovniceşti? E aceasta pentru că ştii şi ai auzit că împreună chiar cu acel Aaron au fost unşi Eleazar şi Itamar, fiii lui Aaron7 - căci peste Nadab şi Abiud8 voi trece, ca nu cumva să fiu prevestitor de rău? Şi Moise în timpul vieţii lui îl aşază pe Iosua în locul său, ca dătător de lege şi strateg peste cei care grăbeau spre Ţara făgăduinţei? Slujba lui Aaron şi Or, care sprijineau mâinile lui Moise pe muntele unde Amalec a fost învins de Crucea cea închipuită şi arătată mai înainte9, socotesc că nu trebuie să o amintim, căci nu e foarte potrivită sau asemănătoare cu noi, de vreme ce Moise nu i-a ales pe ei să îi fie împreună dătători de lege, ci ajutători în rugăciune şi ca o proptea pentru mâinile lui obosite.

3. Care îţi e deci suferinţa? Care îţi e slăbiciunea? E a trupului? Sunt gata să te sprijin şi chiar te-am sprijinit, iar eu am fost sprijinit, precum Iacob din vechime, de părinteştile tale binecuvântări10. E a duhului? Cine e mai puternic şi mai fierbinte, mai ales acum, când puterile cărnii dau înapoi şi se ofilesc, ca nişte piedici şi oprelişti în calea unei lumini căreia îi micşorează strălucirea? Căci aceste puteri obişnuiesc, de cele mai multe ori, să poarte război şi să-şi stea împotrivă una celeilalte: când trupul e tare şi sănătos, sufletul boleşte, însă sufletul înfloreşte şi caută în sus atunci când plăcerile dau înapoi şi se veştejesc cu trupul. Dar tu, cu cinstea ta cea de demult şi cu nobleţea de care m-am minunat, cum de nu te temi, mai ales în vremuri ca acestea, că duhul va fi luat drept o pricină, şi multora li se va părea că înţelegem acestea trupeşte, deşi le rostim doar duhovniceşte? Căci ca un lucru mare şi stăpânesc, de mare vază şi de bucurie, cei mulţi au făcut să fie socotit11 a fi întâi-stătător şi a cârmui chiar şi o turmă mai neînsemnată cum e aceasta, şi un lucru care aduce mai multe plăceri decât necazuri. Insă de ar fi şi aşa, departe sunt acestea de  simplitatea şi iubirea ta de fii, care te fac să nici nu te învoieşti cu cele de ruşine, nici să le gândeşti degrabă despre alţii; căci o minte greu de mişcat spre răutate este zăbavnică şi spre a bănui răul. Se cuvine deci acum să îmi îndrept cuvântul către acest popor al tău şi al meu.

4. Am fost silit12, prietenii şi fraţii mei, căci Vă voi cere acum, deşi nu am făcut-o la timp, ajutorul vostru. Am fost silit de bătrâneţea tatălui meu şi de nerăutatea - ca să vorbesc măsurat - prietenului meu. Aşa că ajutaţi-mă, fiecare cum puteţi, şi întindeţi-mi 0 mână mie, celui apăsat şi tras din amândouă părţile de dorire şi de Duhul. Una mă îmbie spre singurătate, munţi şi pustii, şi spre liniştea sufletului şi a trupului, şi spre mintea adunată în ea însăşi şi întoarsă de la cele sensibile, întru neprihănita comuniune cu Dumnezeu şi strălucita luminare de către razele curate ale Duhului, fără vreo amestecare cu cele de jos şi întinate, sau cu vreo tulburare a dumnezeieştii lumini, până când ajungem la izvorul strălucirii de aici, dorirea şi tânjirea încetează, iar oglinzile13 trec întru adevăr. Cealaltă vrea ca eu să vin în mijloc, să aduc rod spre binele comun şi să fiu ajutat prin ajutorarea celorlalţi, să fac cunoscută tuturor lumina şi să-I aduc lui Dumnezeu un popor ales, un neam sfânt, o preoţie împărătească14 şi chipul Lui curăţat în mai mulţi. Căci mai buni sunt mai mulţi decât unul, precum o grădină e mai bună decât un pom, şi întregul cer şi podoabele lui decât o singură stea, sau trupul decât un mădular. Tot astfel, la Dumnezeu, sporirea unei întregi Biserici e mai bună decât îmbunătăţirea unuia singur, şi, de aceea, eu nu trebuie să caut numai ale mele, ci şi ale altora15. Căci tot aşa Hristos, deşi putea să rămână în cinstea şi dumnezeirea Sa, nu doar că S-a deşertat pe Sine până la chipul robului16, dar şi crucea a suferit, neţinând seama de ocara ei17, ca prin propriile Sale patimi să piardă păcatul şi cu moartea să ucidă moartea6. Primele sunt închipuiri ale doririi, celelalte sunt învăţăturile Duhului. Şi eu, stând la mijloc între dorinţă şi Duhul, şi neştiind căreia să mă dau mai degrabă, vă voi împărtăşi care mi se pare cea mai bună şi mai sigură cale, ca voi să o judecaţi împreună cu mine şi să fiţi părtaşi planului meu.

5. Mi s-a părut a fi cel mai bine şi mai puţin primejdios să urmez o cale de mijloc între dorinţă şi frică, şi să mă supun pe de o parte doririi, pe de o parte Duhului: şi aceasta ar fi, dacă eu nici nu aş fugi cu totul de slujire, ca şi cum aş lepăda harul, căci este nesigur, totuşi nu aş lua o povară peste puterile mele, căci grea este. Una s-ar potrivi cu capul altuia, cealaltă cu puterea altuia, sau mai degrabă amândouă ar fi nebuneşti. Dar evlavia şi siguranţa m-ar sfătui deopotrivă să îmi măsor slujirea după puterile mele şi, precum cu mâncarea, să primesc ceea ce este în puterea mea şi să înlătur ceea ce este peste putere, căci sănătatea este câştigată pentru trup şi pacea18 pentru suflet prin măsura în amândouă. Pentru aceasta primesc acum să împart grjjile bunului meu tată, ca un pui de vultur, nu în zadar zburând aproape de un vultur mare ce zboară în înalturi.

Dar după aceasta voi da aripa mea Duhului spre a fi purtată unde şi cum El voieşte, şi nimeni nu mă va sili sau trage în altă parte decât unde El voieşte. Căci dulce este să moşteneşti ostenelile unui tată, şi această turmă mai învecinată, mai degrabă decât una necunoscută şi străină, şi eu chiar aş adăuga, mai de cinste înaintea lui Dumnezeu, dacă nu cumva iubirea mă înşală şi vecinătatea mă lipseşte de discernere: nici nu există altă cale mai folositoare sau mai sigură decât a conduce de bunăvoie peste cei de bunăvoie, de vreme ce este obiceiul nostru să nu conducem prin silă sau prin constrângere, ci prin bunăvoie. Căci aceea n-ar întări nici chiar alt
fel de conducere - de vreme ce ceea ce este ţinut cu sila este obişnuit să se bată pentru libertate când se iveşte vremea -, ci bunăvoie este ceea ce susţine cel mai mult a noastră - nu o voi numi conducere, ci călăuzire19. Căci taina evlaviei20 este a celor de bunăvoie, nu a celor siliţi21.

6. Acesta este cuvântul meu către voi, bărbaţilor, rostit cu simplitate şi cu cele mai bune gânduri, şi aceasta este taina minţii mele. Şi biruinţa fie de partea a ceea ce va fi de folos atât pentru voi, cât şi pentru mine, sub călăuzirea Duhului în lucrurile noastre (căci cuvântul nostru se întoarce iarăşi la aceasta)22, Căruia ne-am dat pe noi înşine, şi capul uns cu mirul desăvârşirii, întru Atotputernicul Tată şi Unul-Născut Fiu şi Sfântul Duh, Dumnezeu. Căci cât timp vom mai ascunde23 lumina sub obroc24 şi opri de la alţii deplina cunoştinţă a Dumnezeirii, când s-ar cuveni ca lumina să fie pusă de acum în sfeşnic şi să lumineze toate bisericile şi sufletele şi întreaga întindere a lumii, nu prin asemănări sau închipuiri ale minţii, ci prin descoperire lămurită? Şi aceasta le este într-adevăr cea mai desăvârşită înfăţişare a teologiei celor care au fost învredniciţi de acest har în Hristos Iisus însuşi, Domnul nostru, a Căruia fie slava, cinstea şi puterea în veci. Amin!

Sfantul Grigorie Nazianz Teologul

Fragment din cartea "Cuvinte la ceas de cumpana", Editura Sophia

Cumpara cartea "Cuvinte la ceas de cumpana"

Note:

1 Migne, PG XXXV, col. 842-851.
2 Psalmi 118,131 (LXX).
3 un instrument raţional.
4 Psalmi 140, 3.
5 mai înseamnă născută sau crescută împreună (deci înrudită),
dar şi unită, unitară.
6 Psalmi 132, 2.
7 Leviticul 8, 2.
8 Leviticul 10,1.
9 Ieşirea 17, 12. întinderea mâinilor lui Moise preînchipuia întinderea mâinilor Mântuitorului pe cruce şi rugăciunea Lui pentru vrăjmaşi.
10 Facerea 27, 28-29.
11 Au facut-o prin modul în care au căutat-o şi în care au exercitat-o.
12 Am fost tiranizat - copleşit.
13 Corinteni 13,12.
14I Petru 2, 9.
15Filipeni 2, 4.
16 Evrei 12, 2.
17 Evrei 2,14.
18 siguranţa, liniştea.
19 pedagogie, călăuzire, povăţuite. Concepţia ierarhiei sfătuitoare, nu întâi-stătătoare, se regăseşte şi la Sf. Vasile cel
Mare - vezi Comentariul la Isaia (1, 26).
20 Timotei 3,16.
21 Lit. a voitorilor, nu a tiranizaţilor
22 La acelaşi punct, de la care am început § 1.
23 Ascunde. Sf. Grigorie face aici aluzie la iconomia care oprea de la a mărturisi ferm dumnezeirea Duhului Sfânt, cf. Cuv. XLIII, 68. Această declaraţie a lui a fost mai târziu comentată de auditorii lui şi de alţii; cf. Epist. LVIII, în care învăţătura lui este comparată cu cea a Sf. Vasile.
24 Matei 5,15.

• Acatistul Sfantului Grigorie Teologul
  Publicat in : Acatiste
• Liturghia Sfantului Grigorie Teologul
  Publicat in : Liturghia

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: