Teologie si stiinta

Omul din zilele noastre, traind in afara relatiei cu Dumnezeu, are sentimentul ca-si poate explica totul prin stiinta lui. Stiinta contemporana, dotata cu diverse tehnologii si tehnici, poate sa contribuie la dezvoltarea artificiala a unor nevoi pentru omul contemporan. Astfel, in loc sa-l inalte pe om la fundamentul informational, nevazut al cosmosului, stiinta il poate cuprinde pe om in plasa tot mai extinsa a unor nevoi terestre, create intr-un mod excesiv si artificial.

Nu trebuie sa cadem in capcana de a conferi stiintei ultimul cuvant, reducand teologia la o anexa a stiintei. Desi afirmam fara retineri ca exista un acord intre religie si stiinta, nu trebuie sa cautam cu orice pret sa demonstram veridicitatea adevarurilor religioase prin dovezi ale stiintei.

Stiinta nu are rolul de a justifica existenta religiei. Prin stiinta se confirma doar niste adevaruri ale Revelatiei divine. Legile stiintei sunt valabile in masura in care ele sunt expresiile legilor eterne pe care Dumnezeu le-a dat pentru buna oranduiala a universului. Stiinta nu adauga nimic la aceste legi, rezultatele sale fiind doar o succesiune de aranjari ale descoperirilor bazate pe cele ce exista in natura.

Ortodoxia nu a cunoscut conflictul cu stiinta. Daca avem in vedere cele petrecute in teologia apuseana, putem afirma ca disputa stiintei nu e cu Scriptura, ci cu o teologie care a inteles Scriptura gresit. Din istorie ne putem da seama ca in Rasarit crestinismul nu a avut nici o legatura cu prigoanele contra convingerilor oamenilor, cu atat mai mult a convingerilor stiintifice, fiindca ortodoxia nu a putut sa deteste si apoi sa admita o parere contrara, atunci cand stiinta a progresat si cand ideile i s-au schimbat. Ortodoxia nu a cautat, ca romano-catolicismul, sa-si adapteze marturisirile teologice la sistemele filosofice si stiintifice ale vremii.

Se uita un lucru esential: cunoasterea crestina asupra lumii, pleaca de la Revelatie, pe cand stiinta nu surprinde decat aspecte unilaterale ale realitatii. Atat timp cat omul va face abstractie de Dumnezeu, va trai permanent sfasierea launtrica dintre tendinta lui exterioara de a domina lumea, prin stiinta si tehnologie, si tendinta interioara de a deveni sclavul lumii si al legilor ei naturale, prin lipirea lui de cele senzuale si materiale. Aceasta explica de fapt si enormul decalaj dintre progresul tehnologic al vremii noastre si regresul spiritual si moral al omului contemporan, adeverindu-se astfel cuvantul Mantuitorului, ca omul nu are nimic de castigat daca dobandeste lumea, dar isi pierde sufletul.

Parintele profesor Dumitru Popescu, afirma cu privire la dialogul teologiei cu stiinta: "Descoperirile epocale din domeniul microcosmosului au scos in evidenta doua lucruri extrem de importante pentru teologie. Mai intai, ca dincolo de orice separatie dintre spirit si materie s-a descoperit ca materia este de fapt concentrarea de spirit, energie si lumina, in al doilea rand, ca organizarea microcosmosului este atat de complexa, incat nu se mai poate face apel doar la cauzele naturale pentru explicarea ei, ci este nevoie sa se treaca de aceste cauze, spre lumea transcendenta. Stiinta care a inceput prin a intra in conflict cu religia, este astazi in masura sa ofere un suport neasteptat religiei. Aceasta fiindca, trecand de la existenta lucrului in sine la existenta lui in celalalt, ea depaseste sistemul determinist bazat pe legaturi exterioare si progreseaza catre o viziune bazata pe legaturile interioare ale Duhului, care postuleaza comuniunea. O coordonata importanta a misiunii Bisericii este dialogul cu cultura in general si cu stiinta in special.

.