Asceza si psihologia

Asceza si psihologia Mareste imaginea.


Asceza si psihologia

Dezvoltarea si multiplicarea rapida a ramurilor psihologiei actuale au bulversat in profunzime cunoasterea psyhe-ului uman. Dintr-o stiinta abstracta a descrierilor functionale si asociative, psihologia tinde sa devina stiinta a omului total. In aplicatiile terapeutice, ea pune problema fierbinte a echilibrului psihic al omului modern. Psihiatrii cauta pentru bolnavii lor sanatatea si normalul, fara a le putea defini exact.

Astfel, Karl Jaspers, in celebrul sau tratat de patologie, renunta la formularea criteriului si la trasarea granitei dintre sanatate si nebunie.

Omul traieste intr-o confuzie adanca si ignora toate principiile care guverneaza "iconomia" sa launtrica. Lasat singur, el se cufunda in nevroze si, in momentele de singuratate, nici o forma sociala nu-l protejeaza si nici nu-i rezolva conflictele profunde acumulate in strafundul sufletului sau. Nu este de mirare ca Freud a gasit in bolile mentale o diversiune, o iesire pentru disonantele interioare devenite de netrait.

Necunoasterea legilor mai adanci, doctrinele oculte contribuind la aceasta, duce la simplificari in care raul este redus la imperfectiune, iar lupta ascetica la igiena. O carte interesanta - dar cat de simptomatica - intitulata: "Morala fara pacat" vorbeste despre aceasta pe larg; or, "pacatul este boala sufletului", proclama al IV-lea Sinod Ecumenic. Se stie cum ca "nebunia este pierderea functiei realului".

Sfantul Apostol Pavel, rugandu-se pentru duhul discernamantului sau deosebirii duhurilor (Fili. 1, 10), functie axiologica de apreciere, are in vedere chiar principiul functiei realului si, prin aceasta, profilaxia spirituala. Psihiatrii cei mai patrunzatori sesizeaza in spatele maladiilor psihice dezordinea spirituala, absenta scarii valorilor, incapacitatea de a discerne si de a face o alegere decisiva. Dar simplificarea isi va pastra intotdeauna puterea de seductie ca sistem fara mister si prin aceasta inchis in el insusi.

Or omul, vrea nu vrea, nu exista decat in relatia lui cu absolutul. Daca nu accepta transcendentul, absolutizeaza imanentul sau se considera pe el insusi absolut. Deus non est, Deus est. Orice analiza a sufletului omenesc descopera mai devreme sau mai tarziu un reziduu ireductibil la empirism, doar la psihic.

Sfantul Pavel constata: Ceea ce fac nu stiu (Rom. 7, 15), descopera legea interioara care lupta impotriva legii mintii (Rom. 7, 23) si formuleaza astfel legea rezistentei irationale. Psihanaliza o cunoaste si ea bine si cauta o cale deturnata de actionare asupra inconstientului. Ea considera ca viata psihica este alimentata de imagini care traduc tendinta fundamentala: libidoul. Aceste imagini poseda partea afectiva care se poate detasa si reatasa la o alta serie de reprezentari; este metoda clasica de tratament la inceputurile sale. Nu se poate actiona asupra subconstientului prin imperative; vointa se opune oricarui ordin direct; in modul cel mai eficace ele se introduc prin imaginatie, descoperindu-se astfel marea putere a imaginilor. Dar chestiunea cea mai delicata de care depinde vindecarea este chiar aprecierea naturii si a sursei acestei pu. teri. Sublimarea presupune Sublimul, miscarea anagogica ascendenta presupune un Prea inalt; mangaierea, un Mangaietor. Trebuie sa alegem intre o idee instrumentala, o constructie cerebrala, utila dar, in cele din urma, ineficace, si Principiul care are toate puterile: Niciodata n-a vorbit un om asa cum vorbeste Acest Om (In. 7, 46).

Daca, pentru Freud, legea Evangheliei pare irealizabila, aceasta este din pricina faptului ca o abordeaza in afara harului si, prin urmare, nu poate vedea decat o antinomie ireductibila intre individ si societate, intre eros si ananke, intre iubire si necesitate; iar pansexualismul lui sfarseste fatalmente in pesimism si tristete.

Libidoului lui Freud, Adler ii substituie vointa de putere si dorinta de compensatie. Scoala de la New York cauta o metoda pentru a-l conduce pe omul nevrozat spre recucerirea progresiva a sentimentului propriei sale valori. Ea corespunde definitiei ascetice a smereniei, care inseamna "a te afla exact pe locul tau". Jung pune in relief energia psihica fundamentala.

"Psihologia adancurilor" descopera, alaturi de inconstientul individual, inconstientul colectiv. Arhetipurile inductoare, vestigii ale tuturor mitologiilor, traiesc in psyhe si provoaca asociatii asemanatoare. La fel de importanta este depistarea in structura fiintei umane a tendintelor de extravertire si introvertire, ca si bisexualitatea in care animus este polarizarea sufletului feminin inspre barbat si anima polarizarea sufletului masculin spre cel feminin.

Normalitatea este echilibrul intre aceste tendinte diferite, prin mijlocirea energiei psihice ale carei intensitate si intentionalitate sunt in stransa corelatie cand sunt bine dirijate.

Dr. Franck din Viena se straduieste sa depaseasca psihicul pentru a ajunge la spiritual si a atinge persoana in inconstientul spiritual, unde se joaca raporturile dintre eul uman si Tu-ul divin.

Dr. Caruso lucreaza in acelasi sens: pentru el nevroza este o greseala de determinare a destinului in cautarea vocatiei proprii. Wilfred Daim vede aceasta greseala in falsele substituiri ale absolutului, tratamentul trebuie sa duca la rasturnarea valorilor, sa dezvaluie relativitatea nenumaratilor idoli fata de venirea adevarului absolut.

Aceasta scurta vedere de ansamblu ne arata deja in ce punct psihologia moderna se intalneste cu asceza crestina in aceeasi preocupare pentru sanatatea spirituala. Amandoua pun in relief efortul "razboiului nevazut" pentru a lumina tenebrele "subterane" ale subconstientului si a conduce la "metamorfoza" sau la metanoia si transfigurare. Daca psihiatrii cauta la belle image, pentru asceti aceasta inseamna restaurarea formei initiale - imago Dei - care tinde spre Dumnezeu.

Dar problema cea mai dificila pentru psihiatri este de a sti cum sa dea incredere in viata, in destinul propriu si care este sensul concret al unei vieti particulare. Este marea taina evanghelica a crucii personale.

Dr. Nodet, din scoala freudiana, cauta "morala psihologica" implicata in analiza. Sanatatea postuleaza elemente de moralitate si chiar "un anumit sistem de valori care angajeaza in mod necesar o anumita morala si in cele din urma o anume metafizica".

Aceasta constatare demonstreaza o exigenta a metafizicii imanente tratamentului. Pentru Nodet, norma etica implicata si care il angajeaza pe practicianul insusi, este iubirea dezinteresata fata de celalalt, alegerea binelui pentru el insusi, sentimentul propriei valori unice si, in sfarsit, recunoasterea adevarului obiectiv.

Cu toata valoarea imensa a acestei marturisiri, din nefericire nu sunt decat postulate si nici un imanentism nu va putea vreodata sa dea raspuns aici. Freud insusi se inchide in resemnare vazand in aceasta iluzia propriilor sale vise despre fericirea omului. Singura, psihiatria nu este decat o tehnica si o metoda. Pentru a putea fonda o etica se impune in mod limpede exigenta unei metafizici.

De unde vine omul si incotro se duce? intrebare fundamentala, care-l insoteste pe om din toate timpurile. Fara o viziune limpede in aceasta privinta, omul nu se va putea bucura de o adevarata incredere in viata. Demnitatea lui nu va accepta niciodata norme mici si mici vesnicii imanente si trecatoare.

Numai Evanghelia contine raspunsuri foarte exacte: "Iesit-am de la Tatal. si Ma duc la Tatal" (In. 16, 28). Iar in fata singuratatii infricosatoare a omului, ea Il cheama pe Duhul Sfant, Aparatorul si Mangaietorul (In. 14, 16). Cand omul se intoarce spre Dumnezeu, Il recunoaste pe Cel pe Care-L cauta, pe Care L-a cautat dintotdeauna: acesta este heliotropismul firesc!

Exista in Biblie un anumit optimism; omul iubeste ce este bun, aspira la lumina, la cunoastere, la cresterea fiintei, el nu poate trai si nu se poate bucura decat in conditiile existentiale definite de Sfantul Pavel: in Dumnezeu nu este decat da (2 Cor. 1, 20) - nu este decat afirmatie, integritate, crestere fara cadere.

Unde este comoara ta, acolo va fi si inima ta (Mat. 6, 21), dar inima, in nesfarsitul insetarii sale, nu tinde decat spre Cel dorit la modul absolut despre care vorbeste Apocalipsa.

Psihanaliza se straduieste sa depisteze si sa alunge din sufletul bolnav "imaginile urate" si sa le implanteze pe cele "frumoase". Arta aceasta cere o profunda cunoastere a imaginatiei. Synesios, episcopul de Ptolemaida, situeaza imaginatia si imaginile ei intre timp si eternitate si, datorita acestor imagini si memoriei care le salveaza, cunoastem.

Dar, adauga el, demonii profita si ei si se nutresc din imaginatia noastra. Jung, la randul sau, mai cu seama in Tipurile psihologice, observa cat de mult se aseamana complexele cu demonii.

Omul isi imagineaza lumea, isi imagineaza propria realitate, se imagineaza pe sine. Importanta imaginatiei pune problema fundamentala a imaginii eficace. Legea poate fi respectata, dar nu poate fi iubita. Nu putem avea raporturi personale cu o idee. De aceea, orice religie se construieste in jurul unei persoane vii. Numai o persoana poate spune: Scoala-te si umbla! (Mat. 9, 5).

Omul isi cauta Izbavitorul pentru a fi izbavit si Mangaietorul pentru a-si redobandi increderea in viata. Acesta este sensul cinstirii Sfintilor. Multimile se duceau odinioara in pustie ca sa-i contemple pe stalpnici, ca sa-si graveze in memorie vederea puterii spiritului asupra materiei si asupra instabilitatii vietii; oamenii se inapoiau cu desene stangace, prototipuri de icoane, pentru a-si reaminti tot timpul maretia la care poate omul sa ajunga, intruchipare a celei mai reale biruinte asupra raului.

Asceza izbeste puternic imaginatia prin contrast cu toate suficientele vietii curente si mediocre. De aceea, Apocalipsa vorbeste de femeia imbracata in Soare (Apoc. 12, 1), iar cultul liturgic hraneste sufletul prin maretele viziuni ale lumii spirituale. O morala numai din principii, fara imagini, fara fiinte prezente, ca si estetismul fara radacini metafizice, nu va putea niciodata sa rezolve conflictele existentei, sa faca minuni si sa conduca la "cea de-a doua nastere", in bucurie.

Jung afirma: "Numai simbolul religios sublimeaza total", iar noi am spune simbolul credintei, Crezul, marturisit liturgic, intrucat el ne plaseaza in prezenta Persoanelor invocate si prin aceasta ne impresioneaza profund si cu adevarat.

Extrema sobrietate a ascezei rasaritene, interzicerea chiar si a alimentarii vietii de rugaciune cu imagini, "paza mintii si a inimii" reprezinta o cultivare foarte rafinata a imaginatiei, in adevar, este vorba inainte de orice de a curati insasi puterea imaginii prin curatia inimii.

Avva Filimon ne spune: "Inima curata il vede pe Dumnezeu ca in oglinda, caci intelegerea ei se deschide spre Cele de Sus"; aceasta este cultivarea intentionalitatii imaginatiei, bine dirijate: "Cu inchipuirea ta, priveste in adancul inimii".

Invatatura o primim din Sfanta Liturghie unde ritul, dogma si arta sunt strans legate. Imaginile sale sunt simboluri, privirea nu se opreste aici, dar isi afla in ele un punct de plecare pentru a se ridica la cele nevazute. Daca Liturghia bizantina reprezinta icoana tuturor evenimentelor biblice, aceasta este pentru a cunoaste chipul Liturghiei ceresti. Biserica respinge orice imaginatie vizionara din teama de sensibil, dar se inconjoara de icoane, caci numai icoana suprima radical orice nota empirica si senzuala si inalta privirea spre spiritualul pur. Ea scoate in evidenta prezenta fara a o "obiectiva".

Dupa Sfantul Ioan Damaschin, icoana nu este o reprezentare ci o apocalipsa, o revelare a celor ascunse. Puterea ei este cat se poate de mare prin deschiderea sa spre transcendentul lipsit de imagine. "Cel ce poate -spune am experienta religioasa- este omul cel mai fericit si nimeni nu poate nega realitatea acestei experiente, de vreme ce ea a schimbat o viata in intregime" spune Jung.

Este o simpla sugestie? Daca simbolul nu este decat o idee instrumentala, folositoare din perspectiva pragmatismului psihologic, daca nu este decat un esse in anima, isi pierde toata puterea. Religiosul nu-i o proiectie imanenta a continutului sufletului, ci cultivarea auzului duhovnicesc. Cei invatati de Dumnezeu (Sfantul Macarie) primesc sugestia cea mai puternica, pentru ca Cel ce sugereaza este Dumnezeu. Dar pe cand opiumul violeaza, sugestia divina ne cheama sa alegem: Iata: ti-am pus inainte viata si moartea, alege deci (Deut. 30, 15). Rasturnarea valorilor lui W. Daim este o idee foarte pretioasa, caci ea conduce la evidenta care demasca adevaratii idoli, adevaratele droguri.

Dostoievski, in cosmarul lui Ivan Karamazov, povesteste istoria unui profesor cu idei progresiste care nu credea in nimic si era convins "stiintific" (opiu scientist) ca dupa moarte nu va mai exista. Dar iata ca in momentul decesului sau viata viitoare ii devine o realitate in fata careia profesorul nostru striga indignat: "Asta contrazice convingerile mele, nu accept". El este condamnat sa faca patru milioane de kilometri in intuneric: imagine a infernului imanent oricarei sugestii hipnotice.

Nedreptatea se poate agrava definitiv in orgoliul disperarii unui "vinovat nevinovat" si poate evolua spre categoria spirituala a "pacatului". "Marele pacatos" (Dostoievski) striga din adancuri, cheama si atrage mantuirea. Se pune problema transferului, a mutatiei.

Psihanaliza cauta sa evite orice instalare a bolnavului in mutatia care ar transforma medicul in victima. Dar medicul poate privi impreuna cu bolnavul spre Rasarit si, in Mielul mistic, sa vada taina mutatiei dumnezeiesti.

Paul Evdochimov

.

13 Noiembrie 2007

Vizualizari: 5414

Voteaza:

Asceza si psihologia 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE