Biserica noastra ne invata ca mantuirea subiectiva - sau personala - este un proces care se infaptuieste prin lucrarea a doi factori: Dumnezeu si omul insusi. Din partea lui Dumnezeu ni se daruieste harul divin, iar din partea omului sunt necesare credinta si faptele bune.
Intr-o zi deosebita, o persoana deosebita, la o discutie libera, mi-a pus o intrebare:
- Parinte, preotii cred in Dumnezu?
Probabil ca, persoana respectiva va fi fost zdruncinata in propria-i credinta de atitudinea gresita, a vreunui slujitor al Bisericii.
Am spus ceva de Gala Galaction, am folosit un citat al lui Antonie, fostul mitropolit al Ardealului, dar am simtit ca n-am fost convingator. Mi-a lipsit ceva. Ma simteam stramtorat. Cum sa vorbesti cuiva despre credinta in Dumiiezeu in cateva momente? Mai auzisem intrebarea asta si... m-am gandit la aceste randuri.
In Sfanta Scriptura sant descrise minuni savarsite de Iisus Hristos, cand, vindecand diferite persoane care veneau la El, mai intai le intreba: "Crezi ca pot sa fac Eu aceasta?” "Cred, Doamne!”, I se raspundea. Apoi, Mantuitorul conchidea: "Fie tie dupa credinta ta!”, sau: "Credinta ta te-a mantuit!”. Si cel care pana atunci era bolnav, se facea sanatos.
Spunem asadar, ca persoana respectiva avea o mare credinta. Sutasul din Evanghelie s-a apropiat de Iisus, rugandu-L: "Doamne, sluga mea zace in casa, slabanog, chinuindu-se cumplit”. Dar Domnul il linisteste "Venind, il voi vindeca!” Sutasul raspunzand, I-a zis: "Doamne, nu sint vrednic sa intri sub, acoperamantul meu, ci numai zi cu cuvantul si se va vindeca sluga mea.Ca si eu sunt om sub stapanirea altora si am sub mine ostasi si spun acestuia: Du-te, si se duce; si celuilalt: Vino, si Vine; si slugii mele: Fa aceasta si face”. Auzind; Iisus S-a minunat si a zis: "Adevarat graiesc voua; la nimeni in Israel, n-am gasit atata credinta.”
Dar, in alta parte, tot Mantuitorul ne spune: "De veti avea credinta cat un graunte de mustar si veti spune muntelui sa se arunce in mare, se va arunca.” Aceste cuvinte ma pun pe ganduri, pentru ca trebuie sa ma opresc la dimensiunea bobului de mustar. Sutasul din Evanghelie avea o mare credinta, dar care nu era nici cat un graunte de mustar. Era departe! Era marginit! Mantuitorul, prin comparatia cu grauntele de mustar, ne invita la modestie si nu ne da voie sa ne laudam cu credinta. Credinta noastra este mica. si atat! (Sau intram asimptotic sub dimensiunea bobului de mustar, cum spunea un filosof.) Vad la televizor un V.I.P.: sunt credincios, merg la biserica, fac rugaciuni etc., dar credinta lui este asa mica incat nu gasesc termen de comparatie, nu o pot masura, mai ales, si pentru ca apare la T.V.
Intr-adevar conditia mantuirii este credinta, pentru ca din credinta implinim si faptele bune. Ma uit acum, tot la televizor, si vad o stire care-mi spune ca un tata si-a sugrumat copilul, pentru ca fiind "in divort" cu sotia, nu a vrut sa-l lase acesteia. Ura... este mai mare decat dragostea?
in duhul Evangheliei, Zoe Dumitrescu Busulenga spunea: "Cred Doamne... dar ajuta necredintei mele!” Si Gala Galaction vorbea de necredinta "din casele preotilor”. Cand Petre tutea a fost intrebat: "Va e frica de moarte?”. A raspuns: "De ce sa-mi fie frica? Abia astept sa ma-ntalnesc cu Eminescu si stefan cel Mare!”
Credinta este o conditie a mantuirii subiective, dar nu "sola fide", pentru ca Sfantul Apostol Pavel scrie: "Credinta fara fapte este moarta”. Credinta are totusi o masura. Este o diferenta intre credinta lui Voda Constantin Brancoveanu si a celui care renunta la credinta parintilor pentru o sticla de ulei. Talharul de pe cruce a crezut (cat?) in ultimul moment "si a furat raiul... “, dupa cum spunea parintele Cleopa.
Care este diferenta de credinta intre a celui care-si vede copiii ucisi si a celui care arunca muntele in mare? La intrebarea: "Parinte, crezi in Dumnezeu?”. Raspund: "Cred in Dumnezeu cat e viata mea de lunga in vesnicia timpului de la Big-Bang incoace!”
Preot Nicolae Trusca, Parohia Negoiesti
Nicolae Trusca
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.