Idolatrie inseamna inchinarea la faptura in locul Facatorului. Faptura idolatrizata poate fi o materie (metal, piatra, lemn etc.), un obiect natural sau creat de om (uneori artistic), un animal, o persoana (care uneori se intampla sa fie chiar... propria persoana), trupul, un organ al acestuia, o calitate oarecare (cum ar fi inteligenta, puterea sau frumusetea), un vis, o halucinatie etc. Chiar inchinarea la Dumnezeu poate fi idolatra, daca relatia omului cu Dumnezeu nu este de la persoana la Persoana si contravine dreptei credinte. A-L confunda pe Dumnezeu cu un atribut al Sau (Infinitul, Absolutul, Marele Arhitect al Universului etc.), si a-L reduce la acesta, este tot o alunecare spre idolatrie. Idolatria s-a nascut si dainuie din necunoasterea lui Dumnezeu si a rostului fiintei umane in cadrul creatiei divine. Cheia dreptei cunoasteri este indeplinirea poruncilor lui Dumnezeu, caci, spun Parintii, „cunoasterea urmeaza ascultarii“...

 

A curvi cu diavolul

Instrumentul de manifestare al idolatriei este mai cu seama magia, intai ca mod de a gandi, ca mentalitate, si apoi ca rit, ca practica necuvenita. Cel ce apeleaza la vrajitoare este la fel de vinovat ca si vrajitoarele insele, caci consimte sa fie partas la un mod de a gandi si a actiona repudiat dintotdeauna de Biserica.

Aspectul esential in gandirea si in actul de factura magica este rapirea libertatii celui asupra caruia se exercita actiunea magica. El devine robul fortelor obscure si ajunge la o viziune fatalista despre lume, ceea ce este totuna cu a-si vinde sufletul diavolului.

Magicienii pretind ca exista doua feluri de magie: „alba“ si „neagra“; cea alba ar lucra cu fortele binelui, iar numai cea neagra cu diavolul sau cu alte forte malefice. Sunt vrajitoare care se pretind „bune crestine“ si „lucreaza“ cu Biblie, Psaltire, icoane, aghiazma, ulei sfintit, candele, tamaie, profanand toate aceste lucruri sfinte si inducand in eroare pe cei ce nu cunosc adevarata credinta.

 

Preoti sau vrajitori ?

Rituri pagane, ramase din vremuri precrestine, coexista, mai ales la sate, cu cele crestine, legate de evenimentele principale ale vietii si de moarte. Poporul e inclinat spre superstitie si ispitit de practicile vrajitoresti, iar Biserica trebuie sa lupte inca, si dupa doua mii de ani, cu aceste inclinatii si ispite.Ce te faci, insa, cand chiar si unii calugari sau preoti se intampla sa dea dovada de o gandire de tip magic, cazand prada unor superstitii inradacinate, pe care cred ca pot sa le amestece si sa le impace cu cele bisericesti?! De pilda, deschiderea „Cartii“, adica a Bibliei, pentru a afla, chipurile, ce curs va lua o situatie. Avva Elefterie Mihai de la Manastirea Secu, si ctitor al Manastirii Dervent, spunea despre aceasta practica: „Daca cineva are un necaz, preotul sa posteasca si sa se roage pentru acesta pana cade la pat de oboseala, nu sa-i «gaceasca»!“. Se pot auzi prin manastiri tineri calugari care ameninta cu „punerea la psaltire“ (adica pomenirea „stigmatizanta“ la ectenia care insoteste citirea Psaltirii)! Ori, inca si mai grav, preoti care ameninta cu scoaterea particelei la Proscomidie!

 

De la pietate la sminteala

Credinta ca noua lumanari, asezate intr-un anume fel, sau repetarea unei rugaciuni de un anume numar de ori, in anumite zile, la anumite ore, la anumite biserici, sau numai la un anumit sfant, ar avea mare putere si folos - unele ca acestea sunt tot manifestari ale unei gandiri idolatre si magice. Chiar daca sapte, sa zicem, este un numar al deplinatatii, cu o straveche simbolistica, nu inseamna ca o rugaciune repetata de sapte ori se indeplineste neaparat, iar una repetata de cinci ori, nu! Rugaciunea Il poate indupleca pe Dumnezeu, Il poate convinge de credinciosia noastra, dar nu-I poate impune, nu-L poate determina numeric sau cantitativ. Rugaciunea se face ori cu o incredere de copil nevinovat ca cererea se va indeplini, ori cu smerenie, lasandu-I lui Dumnezeu dreptul de a nu ne raspunde, sau de a ne raspunde altfel decat ne-am asteptat noi. Rugaciunea crestina nu-i o formula de constrangere magica a vreunei forte obscure, ci dialog smerit si luminos cu Dumnezeu ca Persoana, bazat pe reciprocitatea libertatii si a iubirii.

 

Balciul amagirilor

Orice forma de magie este, in ultima analiza, neagra, fiindca ea are efect prin rapirea libertatii cuiva. Dumnezeu i-a daruit omului ratiunea si libertatea. Aceasta inseamna ca l-a facut dupa chipul Lui, numai astfel deschizandu-i-se si calea dreptei asemanari cu El, prin iubire. Diavolul, inger cazut fiindca si-a folosit gandirea si libertatea ca sa-I uzurpe lui Dumnezeu suprematia, face totul ca omul sa-si piarda la randul sau lumina ratiunii si libertatea, sa i se robeasca lui, sa se livreze neiubirii sfidatoare de Dumnezeu si de adevarata comuniune.

Daca, de exemplu, un barbat care si-a parasit sotia si copiii este adus provizoriu acasa prin exercitarea asupra lui a unor presiuni psihice, mai mult sau mai putin oculte, mijloacele folosite sunt magice si sunt de la diavol, nu de la Dumnezeu. Cine crede ca poate obtine un bine de durata cu astfel de metode se insala amarnic. Dimpotriva, dupa un bine aparent, vor urma ispitiri tot mai distrugatoare. Cine-si va alina durerea sufleteasca sau trupeasca fara adevarata rugaciune si in afara dreptei credinte a Bisericii, nu va obtine, cu mijloace profane sau magice, decat cel mult alinari partiale si/sau trecatoare, riscand, in schimb, sa-si piarda sufletul pe veci. Or, „ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde? Sau ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?“ (Matei 16, 26).

 

                                                                                     Gabriela MOLDOVEANU
                                                                             Lumea credintei, anul III, nr. 2(19)

 

 

• Depre farmece, vrajitorie, astrologie si magie
  Publicat in : Interviuri
• Levitatia, intre sfintenie si vrajitorie!
  Publicat in : Editoriale