Munca creatoare, insusire a chipului divin in noi

Revelatia ne spune ca omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. Aceasta si este pentru noi distinctia, nobletea lui in mijlocul creatiei, de a fi zidit dupa chipul Autorului creatiei. Cum afirma Sfintii Parinti, maretia noastra nu consta in "asemanarea cu natura creata, ci in asemanarea cu Creatorul, cu Dumnezeu" (Sfantul Grigorie de Nyssa), cu Infinitul divin Intreit-Personal, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, origine si icoana a constiintelor noastre infinit mistuite de setea cautarii, cunoasterii, construirii de sine si de valori.

De observat ca referatul biblic.- "..sa facem om dupa chipul si asemanarea noastra" (Facere 1, 26) reveleaza pe Fiul drept Modelul nostru suprem. Rostind in sfatul Prea Sfintei Treimi: "sa facem", Tatal se adreseaza Fiului Care este stralucirea slavei Sale in Duhul Sfant, se adreseaza propriului Sau Chip viu care a marturisit: "Eu si Tatal Meu una suntem..'. Cine M-a vazut pe Mine, a vazut pe Tatal" (Sfantul Vasile cel Mare). Astfel, Chipul dupa Care am fost ziditi este Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu intrupat de la Duhul Sfant si din Fecioara Maria "la plinirea vremii". Este o persoana vie care ne vorbeste nu de la o distanta infinita, inaccesibila noua, Care a coborat "lumina cea neapropiata" (1 Tim. 6, 16) a Dumnezeirii in haina smereniei noastre, luand chip de "rob", de slujitor (Filip. 2, 7), Care fiind Cuvantul creator al lui Dumnezeu "prin Care toate s-au facut", venind la noi, ni S-a aratat in aceeasi eterna ipostaza creatoare: "Tatal Meu pana acum lucreaza ; si Eu lucrez" (Ioan 5, 17). Ni s-a revelat insusindu-si titluri si activitati ale firii si vietii noastre de : "invatator", "semanator", "pastor", "doctor", invatand, sfintind, vindecand, redand viata, hranind multimile, imblanzind, supunand si transfigurand stihiile firii, spaland picioarele ucenicilor si o data cu aceasta si pacatele, si poruncind ca o , datorie in toate acestea : "...Pilda am dat voua, ca, precum v-am facut eu voua sa faceti si voi" (Ioan 13, 7).

Inca de la inceput, imediat dupa ce l-a creat "dupa Chip", inainte de cadere, Dumnezeu il pune pe Adam in gradina cea din Eden "ca s-o lucreze si s-o pazeasca" (Fac. 2, 15), misiune si responsabilitate care fac din munca si activitatea creatoare in sanul naturii si din ocrotirea ei, insusiri fundamentale ale chipului divin din noi; insusiri care tin de esenta, de definitia si rostul nostru in lume.

Acelasi sens isi are si cealalta porunca initiala : "Cresteti, va inmultiti, umpleti pamantul si il supuneti" (Fac. 1, 2-8) : Vocatie prin care ni se cere sa umplem pamantul nu numai prin popularea fizica, ci Si "cu ratiunea" (Sfantul Vasile Cel Mare). Si trebuie precizat, in acest context, ca prin interzicerea pusa lui Adam de "a nu manca din pomul cunostintei binelui si raului", cu avertismentul: "in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit" (Facere 2, 17), Dumnezeu nu a pus nici un iei de stavila cunoasterii, cercetarii. Prin aceasta opreliste, Dumnezeu a voit sa ne pazeasca de o dramatica ambiguitate, de amestecul de bine si de rau, ceea ce a devenit viata noastra. Mai profund, de experienta tragica a raului, a suferintei si mortii, inventie a pacatului. Nu cunoasterea binelui, care implicit inseamna participare la bine, o interzice Dumnezeu. Pacatul, suferinta si moartea nu pot proveni din cunoasterea binelui si adevarului, ci numai din cea a interventiei raului. Cunoasterea este dar dumnezeiesc cu care suntem inzestrati prin actul creator, face parte din darurile Duhului Sfant, pe care le proclama profetul: "Si se va odihni peste El (peste Hristos) Duhul lui Dumnezeu, duhul intelepciunii si al intelegerii, duhul sfatului si al tariei, duhul cunostintei si al bunei credinte..." (Isaia 11, 2). In acest sens Mantuitorul a poruncit: "Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide" (Matei 7, 7). Cautarea, cunoasterea, descoperirea, sunt porunci dumnezeiesti, sunt conditie a stapanirii legilor firii "supunerii pamantului", conditie a oricarei activitati real creatoare.

Cat de gresit s-a interpretat uneori si sentinta rostita de Dumnezeu asupra pacatului. "...Pentru ca... ai mancat din pomul din care ti-am poruncit sa nu mananci, blestemat va fi pamantul pentru tine ! Cu osteneala sa te hranesti din el, in toate zilele vietii tale... In sudoarea fetii tale iti vei manca painea ta..." (Facere 3, 17-19). S-a facut de aici de catre unii interpreti, din munca si nu din pacat, un blestem. Or, legatura este intre pacat si blestem. Pacatul poarta in el insusi blestemul, osanda. "Pacatul isi cauta vinovatul", spunem noi de obicei. Si mai mult ca oricand, astazi,, e invederat cum pacatul nostru apasa ca un blestem asupra atator zone ale pamantului afectate de poluare, dezechilibru ecologic, sau si mai grav, de amenintarea nucleara. Si se intelege ca in stare de pacat, osteneala, truda isi pierd din harul, din bucuria originara, iar faptura, si cea umana si cea a naturii, cade in "robia desertaciunii si stricaciunii" (Rom. 8, 20-21).

Munca, nevointa, reprezinta tocmai antidotul pacatului. In citatul de mai sus "osteneala" e pusa imediat dupa blestem, ca o replica salvatoare. Ca "o lectie de virtute, un leac pentru ranile provocate de pacat", cum zice Sfantul Ioan Gura de Aur. Spiritul intreg al Sfintei Scripturi si al Sfintilor Parinti indica in acest sens : - Pe de o parte, inactivitatea, trandavia sunt deodata, si produs si mediu prielnic al raului: "...Multa rautate a invatat lenevirea", zice inteleptul (Intelepciunea lui Isus Si-rah, 33, 32), iar Sfantul Marcu Ascetul arata ca "trei sunt uriasii care ucid sufletul: uitarea, nestiinta, trandavia" si un cuvant, frecvent ; la mai toti Sfintii Parinti, avertizeaza: "Cand nu ai de lucru, iti da diavolul de lucru". - Pe de alta parte, munca reveleaza si in stare de cadere o vocatie esentiala a existentei ,si vietii noastre.

Porunca Decalogului arata fara echivoc: "...Sase zile lucreaza si-ti fa toate treburile tale; Ziua a saptea este ziua inchinata Domnului Dumnezeului tau" (Iesire 20, 9-10). Munca ramane o constanta a vietii, o lege... - Si de observat, Moisi cand repeta Legea, da si aceasta semnificatie sarbatorii: "...Sa nu lucrezi in acele zile nimic fara numai cele pentru suflet" (Deut. 16, 8). Adaosul, "Cele pentru suflet" (dupa Septuaginta), e de o insemnatate tot atat de fundamentala. Inchinata Domnului, intalnirii cu Dumnezeu, in cultul sfant, la Templu, unde se citea si se talcuia Legea, sarbatoarea semnifica nu incetarea oricarui fel de lucru, ci o activitate de alta calitate, de regenerare a spiritului.

Semnifica profund structura insasi a caracterului muncii umane care este in acelasi timp : activitate spirituala si efort fizic; activitate spirituala cu scop moral, asa cum va preciza si mai clar Mantuitorul cand se adreseaza fariseilor: "Se cuvine sambata, a face bine sau a face rau, a mantui un suflet sau a-l pierde ?". (Marcu 3, 4). Si cum se cunoaste, Hristos a poruncit atunci omului cu, mana uscata, care prilejuia acest dialog: "intinde mana ta! Si el a intins-o, si mana lui s-a facut la loc sanatoasa, ca si cealalta" (vers. 5). Talcuind si desavirsind si acest articol al Legii, Mantuitorul da sarbatorii intelesul ei deplin de inaltare spirituala, de comunicare cu Dumnezeu Creatorul si Proniatorul, Izvorul a "toata darea cea buna", pentru mentinerea permanenta a credinciosului in voia lui ziditoare si binefacatoare. De aceea crestinul, dupa pilda Mantuitorului, in zi de sarbatoare, pe langa participarea la Sfanta Liturghie, isi hraneste spiritul cu lecturi sfinte, cerceteaza bolnavi sau batrani, savirseste acte de binefacere.

In intreaga Scriptura Vechiului si Noului Testament munca poarta asupra ei o pecete sacra. Construirea cortului marturiei cu toate obiectele de cult, zidirea Templului lui Solomon, ca si a casei Imparatesti, sau alte lucrari de slujire obsteasca (drumuri, canale etc.) ofera prilejul de afirmare a darurilor creatoare. Betaleel, Oholiab, mesterii Cortului Sfant, si impreuna cu ei alti mesteri iscusiti sunt plini "de duh dumnezeiesc, de intelepciune, de pricepere, de stiinta si de iscusinta la tot lucrul, ca sa faca lucruri de aur, de argint si de arama, de matase..." (Iesirea 31, 2-6). Ei lucreaza sub conducerea lui Moisi, iar Moisi le transmite ca un mesaj "modelul aratat in munte" (Iesirea 25, 9 ; 26, 30). Munca lor sta astfel sub semnul inspiratiei. Si este deodata, activitate spirituala si fizica, munca creatoare.

Templul lui Solomon, edificiu a carui constructie a durat 7 ani, straluceste printr-o maiestrie unica in Vechiul Testament. O data cu lucrari de zidire din piatra si dulgher ie, s-au efectuat sculpturi in lemn de cedru. La sfintire, "un nor a umplut templul Domnului", caci "slava Domnului umpluse templul Domnului"... Si, Solomon va rosti inspirat : "Eu ctm zidit Templul pentru locuinta, in care, Tu sa petreci in veci" (III- Regi 8, 10-13). Astfel, in munca omului era o binecuvantare, o prezenta dumnezeiasca. in acest spirit, inteleptul biblic si spune : "Cea mai scumpa comoara, pentru om este munca" (Pilde 12, 21). Si tot el da pilda de nevointa, furnica : "Du-te lenesule la furnica si vezi munca ei si prinde minte" (Pilde 6, 6). Pentru ca mai departe sa adauge : "Daca nu vei lenevi, atunci va veni secerisul tau ca un izvor, iar lipsa va fi departe de tine" (6, 11).

In Noul Testament, in Hristos, ni se reveleaza Acela prin Care "lumea s-a facut" (Ioan 1, 10). Si ni se reveleaza totodata in El chipul nostru adevarat, deplin. In toate, El ni se descopera Model, asumand intreaga conditie a existentei noastre. Viata Lui ne si este o pilda nesfarsita de munca, pana la jertfa suprema. Parabolele Lui reprezinta imaginea cea mai concreta a muncii - a semanatului, secerisului, lucrarii viei, etc. Criteriul dupa care ne putem judeca viata, spune El, il constituie roadele. "...Dupa roade ii veti cunoaste" (Matei 6, 20). Apostolii, in marea lor majoritate, sunt muncitori-pescari, iar faptul ca si Mantuitorul si Sfintii Apostoli au efectuat deopotriva munca si spirituala si fizica, reveleaza o data mai mult caracterul integral al muncii omului.

Insa, cel mai puternic, Hristos reveleaza vocatia noastra creatoare in pilda talantilor (Matei 25, 14-30). Semnificativ este aici darul. Talantii, fie cinci, fie doi, sau unul, sunt tot atatea daruri, vocatii, vadite de fiecare, variat, calitativ si cantitativ, cu care ne aducem aportul nostru ca ofranda si slujire. Dar, mai profund semnificativ in parabola, se impune faptul ca cel ce primise cinci talanti de la Stapanul sau, mai aduce alti cinci, cel cu doi inca doi. Fiecare inca pe atat, pe cat a primit. Dumnezeu ne instituie aici parteneri activitatii lui creatoare, ne cheama la "asemanarea" cu El. Si mai precis: ne da sensul, continutul, fiinta insasi a chipului nostru divin si care trebuie sa devina asemanare. Iar aceasta este .- creativitatea, munca noastra ziditoare, constructiva, dupa chipul Creatorului. Inmultirea talantilor, deci inmultirea darurilor, reprezinta raspunsul nostru la aceasta chemare divina. Stapanul din Evanghelie a osandit sluga care a ingropat talantul in pamant si i l-a adus inapoi intact, fara "dobanda" lui (Matei 25, 27). In schimb a laudat pe inmultitorii talantilor, ca si pe iconomul (Luca 16, 1-12) care i-a impartit bunurile si anume pentru capacitatea lui inventiva, in intelegerea adevarata a valorilor si slujirea semenilor. Dumnezeu vrea sa vada realmente in om "chipul si asemanarea" Sa si in orice osteneala ziditoare si binefacatoare licareste o raza din chipul divin al Creatorului. In talantul ascuns insa, ingropat in patimi si in desertaciuni, se ingroapa chipul nostru insusi. Se atrofiaza umanul. Osanda apare atat de fireasca : "intunericul cel mai din afara" (Matei 25, 30) care era deja in el. Iar Apostolul rosteste o sentinta tot atat de aspra, inca de aici - "Daca cineva nu vrea sa lucreze, acela nici sa nu manance" (II Tes. 3, 10). El insusi se osandeste pieirii.

Dar, reveland o dimensiune fundamentala a chipului divin in noi, munca creatoare ne reveleaza totodata sensul insusi al binelui si distinctia dintre bine si rau. Intrucat in fapta constructiva, producatoare de valori, imi recunosc fara echivoc, esenta mea umana prin care eu si creez si ma creez dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu ; slujesc si lui Dumnezeu si semenilor mei; urmez Modelului suprem si devin si eu exemplu urmasilor mei, atunci reiese clar si cu certitudine ca : bine e orice munca, fapta care creeaza, slujeste vietii, salveaza viata si construieste pilde ziditoare pentru urmasi; rau este tot ceea ce e desert de sens creator si distruge viata sau valorile pe care le produce.

Iar odata cu acestea, munca creatoare poarta si rasplata in ea insasi : pastreaza spiritul intr-o statornica vioiciune, tinerete; cum arata si medicina, preintampina imbatranirea timpurie, boala ei - scleroza ; da adevarata bucurie, vrednica de om, bucuria creatiei, a roadelor, bucuria care ne inalta la asemanarea cu Creatorul (Matei 25, 21).

Pr. Prof. Constantin Galeriu

• Lenea ca nepasare fata de mantuire
  Publicat in : Religie
• Lenea este un mod de a te desfata prin nemunca
  Publicat in : Religie
• Cum pot fi invinse lenea si plictiseala?
  Publicat in : Religie