Astăzi doresc să vă aşez masă apostolică şi mă pregătesc să aştern cuvântul lui Pavel. Dar ce păţesc? Ezit şi îmi este frică nu cumva, când ieşim la ţărm şi ajungem în profunzimea sensurilor apostolice, să ameţim şi să păţim ceea ce păţesc cei care nu sunt obişnuiţi pe corăbii.

Intr-adevăr, aceia, când părăsesc uscatul şi văd de fiecare parte a corăbiei marea şi nimic altceva în afară de mare şi cer, suni cuprinşi de întuneric şi cred anume că vasul se întoarce odată cu ei pe mare. Insă, ameţelile nu se datorează firii mării, ci lipsei de experienţă a celor care călătoresc. In timp ce alţi navigatori, cu trupurile lor dezgolite, cad cu capul în valuri şi nu păţesc astfel de lucruri, ci, coborând în adâncul mării, rămân mai siguri decât cei care stau pe uscat, şi, în timp ce primesc sarea şi în gură şi în ochi şi peste tot trupul, nu se dezgustă.

* Atât de mare şi de rea este lipsa de experienţă a unora. Aceasta ne face să ajungem să dispreţuim şi cele mai înfricoşătoare lucruri, în timp ce aceea ne face să fim suspicioşi şi să ne fie frică şi nesiguri. Unii stau pe punţile înalte ale vaporului şi, odată cu priveliştea, au rău de mare, în timp ce alţii, care se găsesc în valuri, nu sunt
deranjaţi deloc de acest lucru.

La fel se întâmplă şi cu cugetul nostru, căci şi pe acesta, de multe ori, îl stăpânesc valurile patimilor, care sunt mult mai sălbatice decât valurile mării. Ele sunt asemenea unei ameţeli foarte mari, provocând mânie şi făcând vraişte în inimă. Ele sunt duhuri ale poftei celei viclene, care produc o mare confuzie în cuget. Iar cel neînvăţat şi needucat, atunci când începe tulburarea şi furia, imediat se tulbură, se zdruncină şi se clatină. Vede cum sufletul i se scufundă de patimi şi cum naufragiază.

In timp ce acela care este experimentat şi atent, pe toate le rabdă cu curaj.

* Asemenea unui căpitan de vas, mintea, stându-i la patimi, nu se îndepărtează de ele, dacă mai întâi nu le face pe toate, până când va conduce vasul spre marea cea liniştită a vieţii celei virtuoase. Ceea ce se întâmplă cu marea şi cu cugetul, acelaşi lucru este nevoie să se întâmple şi cu explicarea Scripturilor. Să ne tulburăm şi să ne
cutremurăm atunci când ieşim pe mare, nu pentru că marea este înfricoşătoare, ci pentru că noi, care plutim pe ea, suntem neexperimentaţi (din Omilia la Melchisedec).

* Un mare bine este exerciţiul (lucrarea virtuţilor) şi un mare rău este lipsa experienţei. Astfel că, exerciţiul te împinge să treci cu vederea chiar şi lucrurile cele mai îngrozitoare, în timp ce lipsa de experienţă te face să fii suspicios şi să-ţi fie frică şi de cele mai lipsite de pericol. Fiindcă cei care sunt lipsiţi de experienţă, chiar dacă stau pe punţile cele mai înalte ale corăbiilor, au rău de mare şi acest lucru se întâmplă doar când privesc la aceasta, în timp ce cei care au experienţă nu se pierd cu firea, chiar şi când se găsesc în mijlocul valurilor.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu propriul suflet. Acesta, de multe ori, este stăpânit de valurile patimilor, care sunt mai sălbatice chiar şi decât valurile mării, precum ameţeala furiei, care face vraişte inima, vânturile poftei celei viclene, care produc mare confuzie în minte. Deci, cel care este neexperimentat şi cel care nu este antrdinat, când începe furtuna mâniei, imediat se pierde, se tulbură, se clatină, îngăduie chiar ca sufletul să i se înece în patimi şi să îndure scufundarea. Omul experimentat şi exersat le rabdă pe toate cu curaj şi, după ce-şi aşează gândul deasupra tuturor patimilor, aşa cum este căpitanul deasupra cârmei, nu se opreşte să le facă pe toate, mai înainte de a conduce corabia spre limanul cel liniştit al credinţei (din Omilia 1 la «Despre neclaritatea profeţiilor»).

Fragment din cartea  "Texte alese. Vol. VIII", Editura CARTEA ORTODOXA

Cumpara cartea "Texte alese. Vol. VIII"

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: