Despre lipsa experientei

Despre lipsa experientei

Astăzi doresc să vă aşez masă apostolică şi mă pregătesc să aştern cuvântul lui Pavel. Dar ce păţesc? Ezit şi îmi este frică nu cumva, când ieşim la ţărm şi ajungem în profunzimea sensurilor apostolice, să ameţim şi să păţim ceea ce păţesc cei care nu sunt obişnuiţi pe corăbii.

Intr-adevăr, aceia, când părăsesc uscatul şi văd de fiecare parte a corăbiei marea şi nimic altceva în afară de mare şi cer, suni cuprinşi de întuneric şi cred anume că vasul se întoarce odată cu ei pe mare. Insă, ameţelile nu se datorează firii mării, ci lipsei de experienţă a celor care călătoresc. In timp ce alţi navigatori, cu trupurile lor dezgolite, cad cu capul în valuri şi nu păţesc astfel de lucruri, ci, coborând în adâncul mării, rămân mai siguri decât cei care stau pe uscat, şi, în timp ce primesc sarea şi în gură şi în ochi şi peste tot trupul, nu se dezgustă.

* Atât de mare şi de rea este lipsa de experienţă a unora. Aceasta ne face să ajungem să dispreţuim şi cele mai înfricoşătoare lucruri, în timp ce aceea ne face să fim suspicioşi şi să ne fie frică şi nesiguri. Unii stau pe punţile înalte ale vaporului şi, odată cu priveliştea, au rău de mare, în timp ce alţii, care se găsesc în valuri, nu sunt
deranjaţi deloc de acest lucru.

La fel se întâmplă şi cu cugetul nostru, căci şi pe acesta, de multe ori, îl stăpânesc valurile patimilor, care sunt mult mai sălbatice decât valurile mării. Ele sunt asemenea unei ameţeli foarte mari, provocând mânie şi făcând vraişte în inimă. Ele sunt duhuri ale poftei celei viclene, care produc o mare confuzie în cuget. Iar cel neînvăţat şi needucat, atunci când începe tulburarea şi furia, imediat se tulbură, se zdruncină şi se clatină. Vede cum sufletul i se scufundă de patimi şi cum naufragiază.

In timp ce acela care este experimentat şi atent, pe toate le rabdă cu curaj.

* Asemenea unui căpitan de vas, mintea, stându-i la patimi, nu se îndepărtează de ele, dacă mai întâi nu le face pe toate, până când va conduce vasul spre marea cea liniştită a vieţii celei virtuoase. Ceea ce se întâmplă cu marea şi cu cugetul, acelaşi lucru este nevoie să se întâmple şi cu explicarea Scripturilor. Să ne tulburăm şi să ne
cutremurăm atunci când ieşim pe mare, nu pentru că marea este înfricoşătoare, ci pentru că noi, care plutim pe ea, suntem neexperimentaţi (din Omilia la Melchisedec).

* Un mare bine este exerciţiul (lucrarea virtuţilor) şi un mare rău este lipsa experienţei. Astfel că, exerciţiul te împinge să treci cu vederea chiar şi lucrurile cele mai îngrozitoare, în timp ce lipsa de experienţă te face să fii suspicios şi să-ţi fie frică şi de cele mai lipsite de pericol. Fiindcă cei care sunt lipsiţi de experienţă, chiar dacă stau pe punţile cele mai înalte ale corăbiilor, au rău de mare şi acest lucru se întâmplă doar când privesc la aceasta, în timp ce cei care au experienţă nu se pierd cu firea, chiar şi când se găsesc în mijlocul valurilor.

Acelaşi lucru se întâmplă şi cu propriul suflet. Acesta, de multe ori, este stăpânit de valurile patimilor, care sunt mai sălbatice chiar şi decât valurile mării, precum ameţeala furiei, care face vraişte inima, vânturile poftei celei viclene, care produc mare confuzie în minte. Deci, cel care este neexperimentat şi cel care nu este antrdinat, când începe furtuna mâniei, imediat se pierde, se tulbură, se clatină, îngăduie chiar ca sufletul să i se înece în patimi şi să îndure scufundarea. Omul experimentat şi exersat le rabdă pe toate cu curaj şi, după ce-şi aşează gândul deasupra tuturor patimilor, aşa cum este căpitanul deasupra cârmei, nu se opreşte să le facă pe toate, mai înainte de a conduce corabia spre limanul cel liniştit al credinţei (din Omilia 1 la «Despre neclaritatea profeţiilor»).

Fragment din cartea  "Texte alese. Vol. VIII", Editura CARTEA ORTODOXA

Cumpara cartea "Texte alese. Vol. VIII"

Pe aceeaşi temă

10 Iulie 2025

Vizualizari: 833

Voteaza:

Despre lipsa experientei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post
Despatimiri. Cuvantari la Sfantul si Marele Post Canonizat în 1997 pentru sfințenia vieții sale mărturisită jertfelnic, Sfântul Inochentie al Odesei întrupează o tipologie rară, mai ales între arhiereii secolelor din urmă: a stat numai între oameni, i-a ajutat concret, le-a alinat suferințele, i-a 30.00 Lei
Sfanta Cuvioasa Elisabeta
Sfanta Cuvioasa Elisabeta Pustnica Elisabeta, a apărut într-un spațiu atipic, în raport cu scopurile lumii contemporane, în care minciuna este la rang de virtute, iar discernământul acoperit de noroi, era ea însăși purtătoarea unor practici insolite, care capta inimile creștinilor 49.00 Lei
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor
Sfintele Pasti pe intelesul tuturor Pentru creștini, Paștele rememorează și consfințește anual patimile, moartea și mai ales Învierea lui Hristos, „Mielul lui Dumnezeu”, prin a Cărui jertfă a venit mântuirea: Mântuitorul ne-a scos din robia păcatului și a morții, a pecetluit prin Cruce 18.00 Lei
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100
Minunatele aventuri duhovnicesti ale sfintilor Nicolae din Myra si Bari si Nicolae din Stiri si Trani in Sudul Italiei in lumea anului 1100 Cartea de față spune povestea exemplară a doi sfinți greci cu numele Nicolae sosiți în Italia, – unul, bătrânul ierarh al Myrei Lykiei adus în Bari în 1087, era vestit în toată lumea creștină, – altul, un tânăr perfect necunoscut din Focida rătăcitor pe 45.00 Lei
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa
Intelepciune si har. Un ghid al preotesei in Biserica Ortodoxa Preoteasa este una dintre cele mai discrete și, totodată, decisive prezențe din viața Bisericii Ortodoxe. De multe ori rămasă în umbră, ea poartă o cruce tainică: aceea de a îmbina viața de familie cu lucrarea în Biserică, rugăciunea cu jertfa zilnică 29.60 Lei
TikTok si tinerii
TikTok si tinerii TikTok nu e ceva simplu, asa, ,, ca sa facem glume”, ,, ca sa ne relaxam” si pentru ca ,, asa fac toti ”! Reteaua aceasta este ceva mult mai eficient, pentru a ne abate atentia si interesele, a ne influenta si a ne indrepta intr-o anumita directie. Si 20.09 Lei
Revolutie la scoala
Revolutie la scoala Un elev s-a mutat din satul lui la un liceu din Atena. Cu toate că era lipsit de îndrumare în toate cele necesare, în vârtejul cotidian al Atenei, mai ales într-un mediu asfixiat și cu vrășmășie față de experiențele duhovnicești, el a reușit să 24.31 Lei
Esti si femeie
Esti si femeie Eşti şi femeie… Femeie, mamă, soţie, lucrătoare, şefă, prietenă, soră… Ai o mulţime de roluri în viaţa ta. Şi, din ceasul când te-ai născut, n-ai încetat nicio clipă să alergi. Iată că te privesc în ochi şi îţi spun: „Eşti şi femeie… 12.69 Lei
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit.
Indrepteaza‑te prin credinta si nadejde spre a vietui fericit. Atras dintotdeauna de lucrarea nobilă a dască­lului ce se pune în slujba semenilor și a societății, Sfântul Nectarie a adunat această comoară neprețuită din ado­les­cența sa, când lucra ca simplu ajutor la o tutungerie. Inițial a întocmit o culegere de 26.43 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact