Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei

Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei Mareste imaginea.


Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei

Notiuni preliminare.

Prin canonizarea sfintilor se intelege asezarea in randul sfintilor a unor crestini trecuti din aceasta viata, care au stralucit prin credinta, prin traire cit mai desavarsita sau prin fapte care au atras proslavirea lor de catre Dumnezeu.

Pentru actul de instituire a cultului sfintilor, cuvantul canonizare nu s-a folosit decat mai tarziu, el avand in mod obisnuit intelesul de reglementare sau de punere in buna randuiala a oricaror lucrari pentru care aceasta era necesara, dar mai ales a avut intelesul de stabilire a bunei randuieli in viata bisericeasca, adica in relatiile dintre membrii Bisericii si in special in acelea dintre cler si credinciosi.

Dar el mai inseamna si randuirea sau inscrierea intr-o lista destinata sa pastreze evidenta unor anumite lucruri de importanta deosebita. Aceasta lista se numeste in mod obisnuit canon, de unde avem si numirile: canonul cartilor Sfintei Scripturi, canonul cantarilor sau slujbelor si altele. Pentru evidenta si cinstirea sfintilor, s-au alcatuit inca din Biserica primara liste, in care erau trecuti toti cei socotiti vrednici de aceasta cinstire.

Desi actele de canonizare a sfintilor nu au fost savarsite intr-un mod unitar din primele zile ale Bisericii pana in vremea din zilele noastre, procedandu-se in chip felurit la instituirea cultului sfintilor - impartiti si ei in mai multe categorii -, ele s-au gasit totusi mereu sub supravegherea si indrumarea carmuirii bisericesti. Aceasta, in exercitiul atributiilor sale, a purtat in permanenta grija sa nu se savarseasca abateri de la invatatura si de la buna randuiala a Bisericii. De aceea, din cand in cand, apar marturii despre interventia directa a autoritatii bisericesti in actele de canonizare, prin masuri care au statornicit, incepand chiar din veacurile al III-lea-al IV-lea un minimum de randuieli necesare de observat cu ocazia instituirii cultului sfintilor. Astfel de acte se intalnesc din ce in ce mai numeroase in veacurile al V-lea-al VIII-lea si, fireste, si mai tarziu.

Daca din randuielile observate pana la Sinodul al VII-lea Ecumenic (787) inclusiv, cu privire la actele de canonizare a sfintilor, retinem elementele comune si esentiale ale acestora si le comparam cu cele de dupa veacul al VIII-lea, vom observa ca in esenta ele sunt aceleasi. Aceasta inseamna ca in epoca sinoadelor ecumenice autoritatea bisericeasca stabilise randuieli si norme corespunzatoare importantei cultului canonizarii sfintilor, si ca respectarea lor mai tarziu s-a impus atat pe cale traditionala si ca obicei juridic, cat si prin masuri luate in acord cu toate aceste randuieli si norme, de catre autoritatea bisericeasca.

Trebuie sa observam insa ca, desi diverse canoane se ocupa de cultul sfintilor, totusi nici unul nu stabileste un procedeu de urmat in actul canonizarii, si nici un sinod ecumenic sau local nu s-a ocupat in mod special de aceasta chestiune cu scopul de a o reglementa in chip legal. Faptul se explica prin existenta unei randuieli traditionale in aceasta privinta, care prin uz indelungat a dobandit putere de lege sau de canon bisericesc, asa incat, sinoadele nu au mai gasit necesar sa procedeze la o reglementare de ansamblu a chestiunii, ci s-au oeupat numai de anumite aspecte ale ei.

Vechea randuiala a canonizarii

Care era randuiala privitoare la canonizarea sfintilor stabilita in epoca sinoadelor ecumenice, adica in epoca de fixare a principalelor randuieli traditionale ale Bisericii ?

Din datele ce ni s-au pastrat, aceasta randuiala poate fi reconstituita si infatisata prin urmatoarele acte si norme, ce intrau in alcatuirea ei:

1. Pietatea credinciosilor a cinstit in mod spontan ca sfinti pe eroii credintei.

2. Nici o astfel de cinstire nu a inceput in timpul vietii eroilor credintei, ci numai dupa moartea lor.

3. In cazul mucenicilor si marturisitorilor, cultul incepe indata dupa trecerea lor din viata, iar in cazul altor categorii de sfinti, cinstirea lor incepe la un timp nedeterrninat dupa moarte, variind de la caz la caz, sau dupa imprejurari13.

4. Persoanele carora di s-a acordat cinstirea de sfant sunt inscrise in calendarele crestine, numite la inceput martirologii si apoi sinaxare, menologii, calendare si imerologii.

5. In cazul pastrarii sau aflarii osemintelor acestora, cultul respectiv se extinde si asupra lor, mergand pana la asezarea osemintelor, sub numele de sfinte moaste, in altarele bisericilor sau in alte incaperi ale locasurilor de cult. De asemenea, parti din sfintele moaste incep a fi asezate in antimise, ca altare portative", iar bisericilor li se dau nume dupa moastele sfintilor aflate in altare sau in genere in cuprinsul lor, sfintii devenind obladuitori ceresti ai bisericilor. . Sfintilor li se confectioneaza apoi icoane cu chipul lor si cu scene din viata lor, care incep a impodobi unele locasuri de cult.

6. Pentru a se da un caracter mai solemn actelor de instituire a cultului sfintilor, acestea sunt impreunate uneori cu deshumarea, cu transportarea sau cu asezarea moastelor lor la locurile destinate.

7. In afara de cultul spontan acordat de credinciosi celor pe care acestia ii cinsteau ca sfinti, apare, cu incepere din veacul al II-lea, randuiala pomenirii sau slavirii lor prin cantari si prin citirea vietii si faptelor lor in cadrul slujbelor religioase, oficiate in mod obisnuit in zilele mortii lor, iar uneori in mai multe zile din an, si anume in zilele care (aminteau aflarea, transportarea sau depunerea moastelor lor. Numai rareori, si fara caracter de randuiala intrata in uz, pomenirea sfintilor s-ta facut si in zilele lor de nastere.

8. Autoritatea bisericeasca intervenea activ in toate aceste acte, verificand calendarele, actele martirilor, sinaxarele, vietile sfintilor, textele cantarilor sau slujbelor speciale inchinate sfintilor, procedand cateodata chiar la stergerea din calendar a unor nume introduse in mod neintemeiat intre sfinti. De asemenea, ea a intervenit la organizarea procesiunilor prilejuite cu ocazia deshumarii, transportarii si depunerii (moastelor, precum si recomandand credinciosilor, cinstireia sfintilor care au fost proslaviti de Dumnezeu in diverse laturi sau parti ale Bisericii si a caror faima nu ajunsese in chip spontan pana la obstiile de credinciosi aflate sub pastorirea ei.

Mai ales prin actele din aceasta categorie, autoritatea, bisericeasca a asigurat generalizarea cultului unor sfinti in intregul cuprins al Bisericii.

9. Cunoscuti sau necunoscuti, sfintii cinstiti intr-o unitate bisericeasca sau intr-un tinut erau socotiti ca facand parte toti din aceeasi ceata a sfintilor intregii Biserici, ca avand aceeasi vrednicie si acelasi rost, ca pilde pentru viata crestina, si ca ajutatori in lucrarea mantuirii credinciosilor, intre ei nu se facea nici o deosebire de grad, ci numai de nume, dupa caracteristicile felului in care a stralucit fiecare. Astfel, unii s-au numit martiri sau mucenici, altii marturisitori sau confesori, altii ierarhi, altii cuviosi, altii facatori de minuni sau taumaturgi, altii teologi, altii sfinti imparati etc..

Tot in randul sfintilor au fost socotiti si cinstiti ca atare, Apostolii si alti mucenici ai Domnului, apoi Maica Domnului, precum si Parintii Vechiului Testament, sub numele de patriarhi sau prooroci etc.

10. Savarsirea de minuni nu a fost socotita <o conditie indispensabila sau un semn absolut necesar al sfinteniei, de asemenea nici nestricaciu-nea trupului30, ci darurile sfinteniei au fost socotite ca harisme sau daruri ale Duhului Sfant prin care Dumnezeu proslaveste in chip felurit pe alesii sai, asa dupa cum i-a proslavit si pe harismaticii din epoca primara a Bisericii cu daruri deosebiteS1.

11. Sfintenia, adica insusirea sau calitatea de sfant, a fost privita ca lucrare si dar al lui Dumnezeu care nu inceteaza si care poate oricand sa aduca in ceata sfintilor pe cei ce primesc acest dar si vietuiesc in chipul cel mai vrednic de el, Deci, canonul sau lista sfintilor nu s-a incheiat si nici nu se poate incheia, dupa cum nu s-a incheiat lucrarea Bisericii si nici nu s-a inchis izvorul harului divin.

12. Prin canonizare isau prin instituirea cultului unui sfant, Biserica nu confera ea insasi calitatea sfinteniei, ci numai constata existenta ei si-i acondia cinstirea cuvenita. De aici reiese ca Biserica nu declara inca din veacul acesta ca mantuiti pe sfintii pe care-i cinsteste ca ce o categorie de credinciosi bine placuti lui Dumnezeu, ci numai constata si declara ca acestia, prin proslavirea de catre Dumnezeu, au fost ridicati nu numai in categoria celor ice au luat arvuna (mantuirii, ci chilar in aceea a celor alesi ca viitori ajutatori in lucrarea Bisericii si a credinciosilor pentru mantuirea alcestora.

Este de observat ca in epoca ce se incheie cu ultimul Sinod Ecumenic, problema cultului sfintilor, deci si a canonizarii, a preocupat constiinta credinciosilor si a Bisericii in gradul cel mai inalt, mai ales in faza ei din urma, dupa ce s-a declansat iconoclasmul, care lovea direct in cultul sfintilor si impunea o luare de atitudine ferma si precisa din partea Bisericii cu privire la toate aspectele acestui cult, deci inclusiv cu privire la canonizare. Ce-i drept, rafuieli iconoclaste au urmiat pana la 842, dar epoca dintre 787 si 842 nu a mai adaugat nimic esential la elementele aratate ale randuielii canonizarii sfintilor.

Acestea sunt elemente care se desprind din practica Bisericii din epoca sinoadelor ecumenice cu privire la canonizarea sfintiilor. De ele s-a tinut seama si dupa epoca sinoadelor ecumenice, pana in zilele noastre, cu deosebirea ca s-a accentuat din ce in ce mai mult initiativa si interventia autoritatii bisericesti, atat prin acte de canonizare formala sau solemna, cat si prin acte de cenzurare si de ingradire a manifestarilor gresite sau ratacite in legatura cu cinstirea neintemeiata ia unor persoane ca sfinte, apoi cu diverse abuzuri ce s-au savarsit si miai continua inca, in legatura cu sfintele moaste, cu icoanele sfintilor etc.

Din epoca sinoadelor ecumenice pana astazi

In veacul al IX-lea, activitatea patriarhului Fotie, precum si unele masuri ale imparatilor din veacul al IX-lea-al XII-lea au a adus elemente noi privitoare la cultul sfintilor si la generalizarea cultului unora dintre ei in intreaga Biserica.

Dar in toata vremea, pana la Schisma (1054) si dupa aceea, pana la caderea Constantinopolului (1453), s-a urmat randuiala traditionala privitoare la canonizarea sfintilor, atat in Biserica din Imperiul bizantin cat si in Bisericile locale care se constituisera intre timp (Biserica Sarba, Bulgara, Rusa si Romana).

Mentionam in special, din Biserica Bizantina, cazul canonizarii Sfantului Grigorie Palama, savarsit printr-o hotarare a Sinodului Patriarhiei Ecumenice, de fapt a unui sinod endemic, la anul 1368.

In cuprinsul Bisericii din fostul Imperiu bizantin, dupa caderea Constantinopolului a aparut un element nou in cultul sfintilor si in randuiala canonizarii sfintilor. Acesta a fost marcat de cultul neomartirilor si de canonizarile formale, consemnate in (tomuri sinodale emise in acest scop de catre Patriarhia Ecumenica sau si de alte patriarhii orientale. In aceste acte formale de canonizare sau tomuri sunt aratate temeiurile canonizarii si, in parte, ceremoniile cu caracter de tipic ce s-au observat la instituirea cultului neomartirilor. In unele cazuri insa s-a procedat la canonizarea si emiterea de tomuri doar prin alcatuirea si aprobarea de catre autoritatea bisericeasca a vietii si slujbelor neomartirilor, si prin hotararea ei de a fi inscrisi in calendar ia zile anumite.

Dar concomitent si chiar mai de vreme, cu veacuri inainte, s-au produs acte de canonizare formala a unor sfinti nationali bulgari, sarbi si rusi. Cu deosebire, in Biserica Rusa s-a procedat la numeroase canonizari inca in veacul al XIII-lea, si ele s-au continuat pana in veacul nostru.

In Biserica Ortodoxa Romana, in afara de canonizarea spontana a lui Daniil Sihastru prin evlavia populara si a altor cativa sfinti, mai este pomenita din vremi mai vechi si o canonizare formala, aceea a patriarhului Nifon, savarsita la 1517 de catre un sinod format din ierarhi ai mai multor Biserici, cu ocazia sfintirii bisericii Manastirii Curtea de Arges.

Si in Biserica Greceasca, precum si in alte Biserici nationale, canonizarea sfintilor s-a continuat cu observarea randuielilor pana in zilele noastre, ultima canonizare - a Sfantului Nicodim Aghioritul - fiind facuta la 1955 de catre Patriarhia Ecumenica. Acesteia au urmat apoi canonizarile din Biserica Ortodoxa Rusa (1962) si din cea Bulgara (1962, 1964).

Concluzii si propuneri pentru un procedeu unitar ortodox

In urma celor vazute pana aici cu privire la canonizarea "sfintilor in Biserica Ortodoxa, se poate conchide ca pentru a se putea proceda la acte de canonizare, trebuie sa fie date anumite conditii.

A. - Conditii de fond:

1. Ortodoxia neindoielnica a credintei celui despre care se trateaza, ortodoxie pastrata pana la moarte, fie in tot timpul vietii, fie in timpul de la oare a imbratisat credinta ortodoxa.

2. Proslavirea lui de catre Domnul, cel putin printr-unul din urmatoarele daruri sau puteri: a) puterea de a suferi moartea xnartirica pentru dreapta credinta ; b) .puterea de a infrunta orice primejdii sau suplicii, pentru marturisirea dreptei credinte pana la moarte ; c) puterea de a-si inchina viata celei mai desavarsite trairi imorale si religioase; d) puterea de a savarsi minuni in viata sau dupa moarte - sau, in fine; e) puterea de a apara si de a sluji cu devotament eroic credinta si Biserica Ortodoxa.

3. Raspandirea miresmei de sfintenie dupa moartea lui si confirmarea acesteia, prin cultul spontan pe care i-l acorda poporul credincios, nuimarandu-l in rand cu sfintii. Cultul acesta poate fi organizat sau difuz, manifestandu-se printr-o cinstire simpla, prin faima sau numele de sfant. De la indeplinirea acestei conditii pot face exceptie mucenicii dreptei credinte.

Existenta conditiilor de fond, si anume, existenta neindoielnica a primei si a celei de a treia, - care poate lipsi numai in cazul martinilor -, ca si a oricareia dintre cele enumerate la cea de a doua, indreptateste autoritatea bisericeasca sa procedeze la actul de canonizare. In baza cercetarii istoriei mai vechi a canonizam sfintilor, a tuturor actelor formale de canonizare cunoscute pana acum, precum si a tipicului observat cu ocazia canonizarii, se poate de asemenea conchide ca, pe langa conditiile de fond, pentru savarsirea intocmai a actului de canonizare mai trebuie observate o seama de randuieli de natura rituala ce constau in acte formale de savarsit cu ocazia canonizarii solemne, dupa cum urmeaza.

B. - Actele formale generale premergatoare:

1. Instituirea de catre intaistatatorul sau de Sinodul unei Biserici autocefale a comisiei de studii si investigatii pentru cercetarea si constatarea existentei conditiilor de fond.

2. Intocmirea si prezentarea in soborul Sfantului Sinod a raportului comisiei de studii si investigatii.

3. Aprobarea de catre Sfantul Sinod al Bisericii autocefale respective a raportului comisiei de studii si investigatii.

4. Hotararea Sfantului Sinod al Bisericii autocefalie respective de a incuviinta cultul noului sfant si de a se proceda la canonizarea solemna.

5. intocmirea vietii si a slujbei sau canonului sfantului si aprobarea lor de catre Sfantul Sinod. Se poate dispune savarsirea sujbei sfantului, dupa modelul slujbei unui imucenic, cuvios, ierarh etc, pana la intocmirea, mai tarziu, a slujbei sfantului canonizat.

6. Infatisarea elementelor iconografice sau a icoanei sfantului si aprobarea ei de catre Sfantul Sinod. Si acest act se poate amana.

7. Fixarea de catre Sfantul Sinod a tipicului de observat la savarsirea solemna a canonizarii, precum si a zilei in care se va savarsi acest act.

8. Intocmirea de catre Sfantul Sinod a unui -act sinodal, care va cuprinde: motivarea canonizarii, hotararea Sfantului Sinod prin care se face insasi asezarea in randul sfintilor, adica in catalogul sau canonul sfintilor, instituirea cultului public bisericesc, general sau locali, fixarea zilei de sarbatoare a sfantului, trecerea lui in calendarul bisericesc (sinaxar) si a slujbei lui in cartile de ritual, si, in fine, oranduirea ca anumite biserici sa aiba de atunci inainte hramul sfantului respectiv.

C. - Tipicul actului de canonizare solemna:

1. Aducerea moastelor sfantului, daca exista, cu o zi sau mai multe inainte de canonizarea solemna, ungerea lor cu Sfantul Mir, de catre intaistatatorul Bisericii autocefale, si asezarea lor in racla deschisa, in catedrala sau biserica respectiva.

2. Ultimul parastas. Acesta se face numai pentru acei care nu au inca un cult organizat si acceptat de Biserica in chip tacit.

3. Vecernie si priveghere toata noaptea, in ajun. La acestea vor participa activ membri ai Sfantului Sinod, observand randuielilor prescrise pentru ajunul sarbatorii unui sfant (mucenic, cuvios, ierarh mic, mare, etc), cu pomenirea sfantului care se canonizeaza.

4. Liturghie arhiereasca a doua zi, ziua canonizarii solemne, la care vor servi membrii Sfantului Sinod. La inceputul Sfintei Liturghii - inainte de timpul hirotonirii arhiereului - intaistatatorul Bisericii autocefale va citi actul de canonizare intocmit de Sfantul Sinod.

Dupa citire, actul va fi iscalit pe doc, de toti membrii Sfantului Sinod si de alti arhierei ce s-ar afla de fata. Se va urma apoi randuiala sarbatoririi sfintilor, citindu-se viata sfantului sau a sfintilor canonizati si citindu-se canonul (slujba) sau canoanele acestora, plus panegiricul. indatinat.

5. Purtarea in procesiune a moastelor sau a icoanei sfantului in jurul catedralei, citindu-se laudele.

6. Asezarea raclei, sau, in lipsa, numai a icoanei sfantului, in biserica. Cat priveste problema de a se sti daca savarsirea canonizarii poate fi facuta pentru mai multi sfinti deodata, sau daca ea trebuie facuta pe rand, istoria canonizarii ne-arata ca sunt uzitate ambele feluri de canonizari.

Este de observat, in ce priveste tipicul de urmat la actul savarsirii solemne a canonizarii, ca acesta nu a fost fixat definitiv in nici o Biserica Ortodoxa autocefala, si ca el a variat de la o canonizare la alta. Ramane deci, pana in prezent, la aprecierea fiecarui Sfant Sinod sa-l amplifice sau sa-l reduca. Tipicul expus mai sus insumeaza toate randudelile cele mai importante observate cui ocazia diferitelor canonizari solemne care s-au savarsit in Bisericile Ortodoxe.

D. - Actele posterioare canonizarii:

1. Publicarea oficiala a actului sinodal de canonizare.

2. Comunicarea de catre Sfantul Sinod a actului sinodal de canonizare tuturor Bisericilor Ortodoxe autocefale.

3. Publicarea oficiala a vietii si slujbei sfantului.

4. Inscrierea oficiala a sarbatorii sfantului in calendarul bisericesc si a slujbei lui in cartile de ritual.

5. Aplicarea hotararii Sfantului Sinod cu privire la hramul bisericilor afierosite noului sfant.

6. Raspandirea icoanei sfantului intre credinciosi.

Cultul unui sfant astfel instituit, cu observarea conditiilor de fond si cu indeplinirea actelor formale, este un cult insusit, consacrat si statornicit in chip oficial de catre carmuirea bisericeasca competenta, si el devine cult obligatoriu prin actul de autoritate pe care-l cuprinde savarsirea solemna a canonizarii de catre Sfantul Sinod. El devine obligatoriu pen-tru o intreaga Biserica autocefala sau pentru parti ale ei, dupa cum a fost instituit, fie ca un cult general, sau numai ea un cult local in sens propriu, sau ca un cult provincial.

Pentru ca un cult al unui sfant. canonizat de o Biserica autocefala, sa fie generalizat in intreaga Biserica Ortodoxa, sa devina adica general valabil in Ortodoxie, este necesar ca. asupra acestui lucru sa se cada de acord, fie prin "Consensus ecclesiae dispereae", - prin consensul tacit sau expres al tuturor Bisericilor autocefale -, fie da acest lucru sa se hotarasca printr-un Sinod Ecumenic. Dar cultul unui sfant poate fi acceptat si numai de unele sau de cateva Biserici, prin simplul consens care ar fi survenit intre ele.

Pr. Prof. Liviu Stan

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 5497

Voteaza:

Canonizarea sfintilor dupa invatatura si dupa randuielile Ortodoxiei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE