Hirotesiile

Hirotesiile sunt tot ierurgii care insa in ordinea importantei se situeaza dupa sfintirea Marelui Mir si dupa sfintirea antimiselor, desi prin ele se confera un har prin care unii crestini sunt instituiti in felurite trepte de slujitori bisericesti sau prin care unii clerici sunt promovati la trepte mai inalte. Deci prin natura functiunilor sau starilor ce se creeaza prin hirotesii, acestea s-ar parea ca ar avea o importanta mai mare decat cele doua dintai de care ne-am ocupat, fiind vorba de insisi slujitorii Bisericii sau de crearea unor trepte de slujitori ori de promovarea unora dintre acestia in trepte mai inalte. Totusi, intrucat nici una din treptele ce se creeaza prin hirotesie nu sunt indispensabile, adica n-au caracterul necesitatii absolute in viata bisericii, iar pe de alta parte, intrucat nici una dintre hirotesii nu determina sau nu conditioneaza savarsirea lucrarii preotesti sau savarsirea vreunei Sf. Taine in felul in care conditioneaza aceste lucrari sfintirea marelui mir si sfintirea antimiselor, este evident ca hirotesiilor nu li se poate atribui importanta acestora si cu atat mai putin vreo prioritate fata de acestea.

Dar sa vedem mai de aproape ce se intelege in sens propriu prin hirotesie, spre deosebire de hirotonie, si care sunt hirotesiile mai importante care s-au pastrat in practica vietii bisericesti atat pe baza prevederii exprese ale canoanelor, ct si pe baza obiceiului sau a legii nescrise.

Cuvantul hirotesie inseamna punerea mainilor, iar cuvantul hirotonie inseamna intinderea mainii. Ambele cuvinte au avut intelesul initial de hirotonie, adica de act prin care se transmite harul preotiei in vreuna din cele trei trepte de instituire divina.

Ele au mai avut insa si intelesul de acte prin care se proceda la alegerea unor persoane pentru slujirea bisericeasca sau pentru vreuna din treptele clerului, caci aceasta alegere se facea prin intinderea mainilor, care era modul obisnuit de a se exprima voturile, ori prin asezarea mainilor asupra cuiva, ca semn de indicare a lui pentru o anumita slujire. In mod special, expresia punerea mainilor a mai avut si intelesul de impartasire a harului sfintitor, prin administrarea Sf. Taine a Mirungerii sau a hrismei, precum si pe acela de impartasire a unei binecuvantari care nu era nici taina, nici ierurgie, ci o lucrare nedeterminata, prin caracterele acestora.

In Sf. canoane si in alte texte sau scrieri bisericesti, cuvantul hirotonie se foloseste si in sensul de hirotesie, dupa cum si cuvantul hirotesie se foloseste atat in sensul sau propriu cat si in sens de hirotonie. Desigur ca dupa intelesul originar, cuvantul hirotesie exprima in mod mai direct si mai precis actul hirotoniei, care se facea prin punerea mainilor, cu toate acestea insa, pe cale de traditie bisericeasca, adica pe calea stabilirii prin practica a sensului acestor cuvinte, inca de prin veacul III-IV, cuvantul hirotonie a inceput a fi folosit mai des si cu precadere fata de cuvantul hirotesie, pentru a exprima actul de sfintire sau de administrare a Sfintei Taine a Preotiei, in vreuna din cele trei trepte de instituire divina ale sale.

Dar, cu toate acestea, a continuat folosirea cuvintelor hirotonie si hirotesie in ambele sensuri, incat pana tarziu, dupa veacul XV, cuvantul hirotesie a mai fost inca folosit si in sens de hirotonie propriu-zisa. Astfel, in acest inteles il gasim inca la Sf. Simion Tesaloniceanul.

Dintre canoanele in care se foloseste cuvantul hirotonie in sens de hirotesie sau macar nu numai in sens de hirotesie, ci si in acela de hirotonie, amintim can. 2 ap.; 15, II ec. Apoi dintre acelea care folosesc cuvintul hirotonie in sens de hirotesie, amintim can. 15 IV ec, 14, 40, VI ec, in care este vorba de hirotesia diaconitelor, iar dintre canoanele care folosesc cuvantul hirotesie in sensul de hirotonie, amintim canonul 10 Antiohia, in cuprinsul caruia, pentru a exprima actul hirotoniei se foloseste atat cuvantul hirotesie cat si cuvantul hirotonie, dupa cum in can. 15 al sin. IV ec. se foloseste pentru actul hirotesiei, atat cuvantul hirotonie, cat si cuvantul hirotesie.

Pentru treptele inferioare ale slujtorilor bisericesti, a caror instituire se face prin hirotesie, cuvintul hirotesie este folosit in canonul 10 Antiohia, prin care se permite horepiscopilor sa hiroteseasca anagnosti, ipodiaconi si exorcisti, apoi prin can 14, VII ec in care se reglementeaza hirotesia anagnostilor de catre episcopi, permitandu-se si egumenilor care au hirotonia intru ieromonahi si hirotesia pentru treapta de egumen, sa savarseasca hirotesii de anagnosti sau de citeti in manastirile de sub conducerea lor. De asemenea se arata ca astfel de hirotesii pot savarsi si horepiscopii.

Deosebirea mai precisa dintre actele de hirotonie si cele de hirotesie pentru a caror numire s-au folosit deopotriva cele doua cuvinte, hirotonie si hirotesie, s-a facut si se face dupa natura actelor despre care este vorba in textele in care se intalnesc cuvintele hirotonie si hirotesie si in acord cu invatatura Bisericii despre natura deosebita a hirotoniei, de aceea a hirotesiei.

Hirotesiile sunt actele prin care se confera, prin rugaciuni si binecuvantari, treptele inferioare ale slujitorilor bisericesti pana la cea de ipodiacon, inclusiv, precum si treptele dezvoltate din cele trei trepte ale preotiei de instituire divina, ca trepte onorifice, cum sunt de exemplu treapta de protodiacon si de arhidiacon, apoi acelea de sincel, protosincel, egumen si arhimandrit, cea de protopresbiter si de arhipresbiter, iar odinioara si cele de arhonti sau demnitari bisericesti, de la centrele mai importante ale Bisericii vechi, amintirea carora s-a pastrat si la noi prin treptele de iconom si sachelar. Trebuie mentionat insa ca in afara de treptele amintite ale slujitorilor bisericesti, a existat obiceiul ca - pe cale de hirotesie - sa se confere si alte trepte de slujitori bisericesti laici, pe la centrele mai importante ale Bisericilor. Precum pentru savarsirea hirotoniei in cele trei trepte ale preotiei de instituire divina s-au intocmit rnduieli aparte, tot la fel s-au intocmit si randuieli corespunzatoare pentru administrarea sau savarsirea hirotesiilor in diversele trepte in care se face instituirea slujitorilor bisericesti prin acestea.

Toate hirotesiile au fost savarsite initial de catre episcopi si numai de catre acestia, ei putand autoriza si pe horepiscopi sa le savarseasca dupa cum le permiteau sa savarseasca si hirotoniile trebuitoare. Numai cu timpul unele hirotesii si anume cea in treapta de citet sau anagnost pe la manastiri, ca si cea de ipodiacon, insa tot numai pe la manastiri, au putut fi savarsite cu ingaduinta episcopului si de catre staretii manastirilor, cu conditia ca acestia sa aiba hirotonia intru presbiter si hirotesia intru egumen, asa cum prevede - in cazul citetilor - can. 14, VII ec, iar in cazul citetilor si al ipodiaconilor, can. 6 Sf. Nichifor Mart.

In afara de aceste doua hirotesii, toate celelalte sunt rezervate episcopilor.

O hirotesie cu totul deosebita si importanta pentiu viata Bisericii este aceea intru duhovnic. Ea consta in binecuvantarea pe care episcopul o da in cadrul unui ritual aparte, oricarui preot hirotonit in aceasta treapta, adica in cea de presbiter (preot) pentru a administra Sf. Taina a Pocaintei.

Dupa cum s-a mai amintit, in legatura cu aceasta hirotesie exista parerea gresita ca abia prin ea i s-ar conferi preotului in cauza calitatea harica de a administra Sf. Taina a Pocaintei. In realitate insa, ea nu reprezinta decat o incuviintare sau o dezlegare care i se da preotului sa administreze si aceasta Sf. Taina, pentru care el primeste calitatea harica necesara prin taina Sf. Hirotonii, la care hirotesia intru duhovnic nu adauga o stare harica de aceeasi natura cu a Sfintelor Taine si care singura l-ar face apt pe cel care o primeste sa savarseasca Sfanta Taina a Pocaintei. El primeste o binecuvantare care-l intareste personal pentru a putea administra cu mai multa chibzuinta si pricepere Sf. Taina a Pocaintei, nu insa un har care s-ar dauga la acela primit prin Taina Hirotoniei, sporind cumva eficacitatea acesteia. Despre vreo asemenea invatatura a Bisericii nu s-a pastrat nici o urma, iar admiterea ei ar insemna transformarea ierurgiei casare se numese duhovnicie sau hirotesie intru duhovnic, intr-o a opta taina a Bisericii, ca Taina complementara a Hirotoniei.

Intrucat aceasta lucrare sfanta care se numeste hirotesia intru duhovnic are un rost deosebit pentru reglementarea administrarii Sfintei Taine a Pocaintei in viata Bisericii, ea a fost rezervata exclusiv episcopului, care nu o poate ceda vreunei trepte inferioare celei episcopale. De asemenea, intrucat ea conditioneaza exercitiul deplin al puterii preotesti, intrucat fara de ea presbtierul poate savarsi numai cinci din cele sase taine, pentru care primeste calitatea harica prin hirotonie, in jurul duhovniciei s-au brodat felurite teorii cu caracter mistic, care depasind evlavia traditionala si cumpanita a Bisericii, au determinat si formarea parerii gresite ca duhovnicia ar avea caracterul unei a opta taine.

Inainte de a trece la alte ierurgii, mai amintim in legatura cu duhovnicia ca ea nu se practica pretutindeni in Ortodoxie ca hirotesie obligatorie, ce se savarseste numai la o anumita vreme dupa hirotonia intru presbiter, ci exista, fie randuiala ca ea nu se mai savarseste deloc, fie randuiala ca ea se savarseste la sfarsitul ceremonialului de hirotonie. Ceea ce trebuie in mod special remarcat, este insa faptul ca pentru a se justifica caracterul de dezlegare sau de imputernicire pentru administrarea Sf. Taine a Pocaintei, ar trebui sa existe in prealabil si o oprire a presbiterului nou hirotonit de a se savarsi aceasta Sf. Taina, dar despre vreo astfel de oprire nu cunoastem nici o mentiune.

De pe urma celor spuse, rezulta ca potrivit randuielii in vigoare, acolo unde aceasta exista si se aplica, efectul juridic al duhovniciei este acela de indreptatire a celui caruia i se savarseste hirotesia intru duhovnic, de a administra si Sf. Taina a Pocaintei, a carei savarsire inainte de primirea duhovniciei atrage pedepsirea celui vinovat, fara insa ca aceasta sa prejudicieze intr-un fel oarecare efectul insusi al tainei pe care a savarsit-o.

Exista chiar rinduiala ca in cazuri grave, cum ar fi primejdia de moarte, preotul poate savarsi Sf. Taina a Pocaintei chiar daca nu are duhovnicia (can. 13 I ec. ; 6 Ancira , 7 Cartag.; 75 Vas. c. M. ; 2, 5 Grig. Nissa).

Toate hirotesiile se savarsesc in afara sfantului altar, pe cand hirotoniile numai in interiorul altarului.

Binecuvantarea primita prin hirotesii se poate pierde prin caderea in erezie, cum se pierde si harul primit prin hirotonie. Pe cata vreme insa in cazul hirotesiilor se poate proceda la anularea efectelor lor juridice, adica la revocarea din treptele conferite prin hirotesie si adica la luarea treptei de protodiacon, arhidiacon, protopresbiter, econom etc, in cazul hirotoniilor nu se poate proceda in acest chip, treptele conferite prin hirotonie neputand fi anulate decat prin caderea in erezie, caci caterisirea sau depunerea din treapta din alte motive nu produce efectul anularii hirotoniei, ci numai acela al opririi de la savarsirea actelor sfinte sau de la slujirea sacerdotala.

Arhid. Prof. Dr. Ioan Floca

• Ierurgii in legatura cu nasterea copilului
  Publicat in : Viata liturgica
• Aghiazma
  Publicat in : Viata liturgica
• Ierurgii in legatura cu sfarsitul omului si grija pentru morti
  Publicat in : Viata liturgica
• Ierurgiile privitoare la nasterea si botezul pruncilor
  Publicat in : Viata liturgica