Pedeapsa coborarii din treapta dupa canoanele Bisericii Ortodoxe

 

Pedeapsa coborarii din treapta dupa canoanele Bisericii Ortodoxe

 

Inca de la aparitia ei, Biserica crestina, desi a urmarit si urmareste realizarea unui scop spiritual, mantuirea sufletelor membrilor ei, s-a organizat ca societate, avand de timpuriu toate elamentele juridice ale unei societati omenesti. Organizarea aceasta, necesara si inevitabila, a oferit Bisericii crestine un instrument in plus si un reazem eficace pentru realizarea scopului ei. Organizarea Bisericii in forma ei externa s-a facut dupa modelul societatilor omenesti, dar a avut la baza principiile ei proprii de carmuire bazate pe respectarea invataturilor de credinta si pe respectarea principiilor morale.

 

Puterea legiferatoare a Bisericii determina, in mod necesar, nevoia apararii acestor principii de drept, care, in cazul in care sunt incalcate, pericliteaza realizarea scopului fixat de Mantuitorul Iisus Hristos .

 

Puterea legislativa si jurisdictionala a Bisericii este justificata de pozitia ei de organism social bisericesc independent, atat in ceea ce priveste originea cat si scopul si mijloacele folosite pentru realizarea lui. Cu toate ca fiinta Bisericii este harica, totusi ea nu se poate lipsi de elementul juridic, pentru motivul ca procesul realizarii scopului ei, desi are la baza structuri divine, presupune in mod necesar si relatii juridice, fie intre membrii Bisericii, fie in cadrul relatiilor cu alte organisme sociale. De aceea se poate spune ca dupa elementul haric, sfintitor si dupa cel didactic, elementul organizatoric sau general juridic are importanta incontestabila in cadrul general al activitatii bisericesti. Se intelege ca puterea legislativa si puterea judecatoreasca, se exercita numai asupra membrilor Bisericii, calitate pe care o au cei care se boteaza si raman in comuniunea credintei si sfinteniei Bisericii; aceasta calitate se poate si pierde prin indepartarea de comuniune.

 

Incalcarea, din diferite motive, a normelor juridice ale Bisericii, care, cu un termen bisericesc, se numesc randuieli canonice, cat si a adevarurilor de credinta si a principiilor morale, atrage asupra celui ce o savarseste pedeapsa, constatata si aplicata de autoritatea bisericeasca, prin organele ei competente. Puterea Bisericii de a pedepsi pe membrii ei care violeaza normele canonice si de credinta se bazeaza pe Sfanta Scriptura. Insusi Mantuitorul Iisus Hristos a stabilit modalitatea potrivit careia un membru al Bisericii trebuie sa fie judecat si pedepsit pentru greselile sale, iar daca persista in greseala trebuie socotit "ca un pagan si ca un vames (Matei XVIII, 15-17), expresie care echivaleaza cu pedeapsa excluderii din Biserica sau a excomunicarii, deci cu pierderea calitatii de membru al Bisericii. In acelasi sens, Sfantul Apostol Pavei zice : "Scoateti afara dintre voi pe cel rau" (I Cor. V, 5, 11, 13; I Tim. I, 20).

 

Pedepsele bisericesti sunt mijloace de restabilire a ordinii in Biserica, impotriva celor care incalca aceasta ordine, cu scopul de a indrepta pe cel ce a gresit, a pastra nemicsorata autoritatea principiului sau normei incalcate, atat in ochii celui vinovat cat si in fata intregii Biserici, avand rol moralizator si preventiv. Trebuie sa facem distinctie intre pedeapsa bisericeasca si epitimie. Pedeapsa bisericeasca are cu precadere continut penal, asa cum se poate intelege din definitia ei, in vreme ce epitimia pe care o da duhovnicul celui ce-si marturiseste pacatele, cu toate ca nu este lipsita de o nuanta penala, urmareste restabilirea ordinii in relatia Dumnezeu - penitent. De aceea pedepsele bisericesti nu sterg pacatele in sensul dogmatic al invataturii despre taina pocaintei, asa cum este cazul cu epitimiile, care ajuta pe penitent sa restabileasca, in interesul mantuirii, legatura cu Dumnezeu. Dupa doctrina canonica ortodoxa, pedeapsa urmareste inainte de toate indreptarea celui ce a gresit (Can. 12, 1 ec. ; 102, VI ec.) si in al doilea rand pedepsirea celui vinovat. In general, autorii de drept bisericesc impart pedepsele bisericesti in mai multe categorii dupa diferite criterii :

 

Prima impartire are in vedere categoria de membri ai Bisericii care au gresit si care urmeaza sa fie pedepsiti. Dupa cum membrii Bisericii se impart in doua categorii mari, clerici si laici, cu pozitie distincta in organismul Bisericii, tot asa si pedepsele bisericesti trebuie sa tina seama de aceasta impartire; de aceea se disting pedepse pentru clerici si pedepse pentru laici, unele pedepse fiind comune. O alta impartire tine seama de scopul pe care il urmareste aplicarea pedepsei precum si de intensitatea ei. In aceasta categorie intra: a) pedepse de indreptare, numite, si medicinale, care urmaresc cu precadere indreptarea celui ce a gresit si reabilitarea lui si b) pedepse propriu-zise, numite si pedepse vindicative, care sunt mai aspre, ca urmare a importantei principiului sau normei bisericesti incalcate de cel vinovat . Din punct de vedere al duratei, pedepsele bisericesti nu sunt absolute, ele se pot schimba, micsora sau suprima, prin diferite acte de autoritate bisericeasca, in functie de indreptarea celui ce a gresit. Numai caterisirea sau depunerea este absoluta si definitiva desi unele canoane indica posibilitatea reabilitarii si reintegrarii celui caterisit pentru motive nejuste (Can. 8 I, ec.; 3, 4, 5, 12 Antiohia). Pedeapsa bisericeasca este cu atat mai mare cu cat abaterea este mai mare, si cu cat pozitia celui ce greseste este mai importanta in organismul Bisericii. Pentru acest motiv pedepsele pentru clerici sunt mai mari si mai severe, caci, zice Mantuitorul: "Vai omului aceluia prin care vine sminteala" (Matei XVIII, 7; Luca XVII,1).

 

Printre pedepsele bisericesti pentru clerici se numara si pedeapsa "coborarii din treapta, sau degradarea episcopului de la treapta de episcop la treapta de preot si prin, analogie, a preotului de la treapta de preot la cea de diacon. Prin pedeapsa coborarii din treapta se intelege coborarea celui care s-a facut vinovat de anumite abateri bisericesti cu caracter disciplinar, de la treapta sa ierarhica dobandita canonic, la treapta ierarhica inferioara si exercitarea slujirii preotesti in limitele treptei ierarhice la care cel vinovat este coborat. Pentru a intelege natura pedepsei coborarii din treapta si modul in care ea este conceputa si aplicata in dreptul bisericesc ortodox, trebuie sa vedem mai intai ce este hirotonia si care sunt efectele ei asupra celui ce o primeste in conditii canonice, pentru a nu se intelege ca degradarea sau coborarea din treapta inseamna dezbracarea de harul divin specific treptei ierarhice de la care cel pedepsit este coborat.

 

Hirotonia si efectele ei. - Hirotonia este taina prin care se transmite celui ce o primeste, in conditii canonice harul divin sfintitor pentru una din cele trei trepte ale ierarhiei sacramentale - episcop, preot si diacon, in vederea exercitarii in Biserica, integral sau partial, in functie de treapta, a celor trei functiuni sau aspecte ale puterii bisericesti : puterea sfintitoare, puterea invatatareasca si puterea conducatoare. Datorita caracterului ei tainic, ea are urmari deosebite asupra celui ce o primeste. Savarsita in conditii canonice , hirotonia, ca si botezul dealtfel, nu se poate repeta pentru aceeasi treapta ierarhica (Can. 68 ap.). Oprirea repetarii hirotoniei pentru aceeasi treapta ierarhica arata caracterul ei permanent si definitiv incat cel hirotonit nu mai poate renunta la slujirea preoteasca. Conceptia aceasta despre caracterul permanent al hirotoniei se intemeiaza pe Sfanta Scriptura: slujitorii lui Iisus Hristos sunt iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, de aceea ei trebuie sa ramana toata viata credinciosi slujirii preotesti (I Cor. IV 1-2; VI, 20). Caracterul permanent al hirotoniei a determinat si legatura stransa dintre preotie si slujire, care a fost asimilata legaturii (indisolubile dintre barbat si femeie, realizata prin taina casatoriei. De aceea, despartirea episcopului de eparhia sa a fost socotita ca un adulter. Legatura dintre episcop si eparhia sa nu poate inceta decat prin moarte, iar la moartea episcopului eparhia este socotita vaduva (Can. 25, IV ec). Caracterul permanent sau indelebil (termen apusean adoptat si de unii ortodocsi) al hirotoniei determina deci si caracterul permanent al slujirii preotesti.

 

Cu toate acestea, slujirea preoteasca poate inceta pentru motive de drept. Astfel, pentru abaterile savarsite de slujitorii sacramentali ai Bisericii, autoritatea bisericeasca, in vederea indreptarii acestora si pentru prevenirea neoranduiielii, opreste temporal, sau uneori definitiv, exercitarea, partial sau total, a slujirii preotesti. In aceste cazuri inceteaza numai slujirea preoteasca nu si hirotonia in sine, care, asa cum am aratat, odata savarsita in mod valid dobandeste caracter definitiv, nu se mai poate repeta pentru aceeasi treapta. In lumina (celor aratate pana acum este imposibila si deci interzisa degradarea episcopului la treapta de preot sau a preotului la treapta de diacon, inteleasa ca o dezbracare de harul treptei respective ramanand cu harul treptei inferioare. Temelia slujirii preotesti este savarsirea Sfintei Euha- Daca cineva este nedemn sa savarseasca Sfanta Euharistie ca episcop, el este nedemn sa o savarseasca si ca preot, in acest caz episcopul respectiv este caterisit. In acest sens dispune si canonul 29 al sinodului IV ecumenic care considera coborarea din treapta ierosilie, necinstire a celor sfinte .

 

De fapt, imprejurarile, in care a fost dat canonul acesta la Sinodul IV ecumenic lamuresc suficient de clar conceptia canonica ortodoxa despre pedeapsa coborarii din treapta. Acest canon reproduce cuvant cu cuvant un pasaj din procesul verbal de la a IV-a sesiune a Sinodului IV ecumenic, in legatura cu disputa dintre episcopul Eustatius de Berith si Fotius de Tyr. Importanta acestui canon vine din faptul ca, intr-adevar, Sinodul de la Calcedon, chiar daca nu l-a emis la inceput ca pe o regula sau canon propriu-zis, prin el a stabilit un principiu real si normativ . Sa vedem cum s-a ajuns la formularea acestui principiu canonic normativ, care are fond dogmatic.

 

Sesiunea a patra a Sinodului IV ecumenic, tinuta in ziua de 20 octombrie 451 s-a ocupat de neintelegerile dintre episcopul Fotius de Tyr si Eustatius de Berith, pentru probleme jurisdictionale. Printr-un decret imparatesc Biserica din orasul Berith a fost ridicata la treapta de mitropolie, spunandu-i sase orase care mai inainte apartineau provinciei mitropolitane a Tyruiui: Biblos, Botrys, Tripolis, Orthosios, Arcasius si Antarados. Lucrul acesta fusese hotarat si de un sinod local din Constantinopol, sub Anatplie. Potrivit acestei hotarari, Eustatius a hirotonit episcopi in orasele de provincie amintite, impietand asupra drepturilor bisericii din Tyr. Episcopul Fotius, s-a adresat, .pentru rezolvarea neintelegerii, direct imparatului, care a incredintat aceasta problema spre rezolvare sinodului. Pe de alta parte,, Fotius a continuat sa hirotoneasca episcopi pentru tinuturile ce facusera parte din eparhia sa, bazandu-se pe canonul 4 al Sinodului I ecumenic, prin care se hotara ca provincia Tyrului sa fie metropola, iar episcopul ei sa hirotoneasca in orasele supuse lui.

 

In fata acestei situatii, Eustatius, intr-un sinod endemic tinut la Constantinopol, a obtinut excomunicarea lui Fotius, iar pe cei 3 episcopi hirotoniti de acesta i-a coborat la treapta de preoti, adica la treapta pe care o avusesera, inainte de hirotonirea lor ca episcopi de catre Fotius. In conformitate cu vechile randuieli si cu hotararile canonice, Sinodul IV ecumenic hotaraste ca nu este de ajuns un decret, imparatesc pentru a ridica o eparhie la rangul de mitropolie, fara o hotarare in acest sens a unui sinod ecumenic. Deci, Tyrul se bucura in continuare de prerogativele mitropolitane, iar cei trei episcopi coborati la treapta de preoti de catre Eustatius, trebuie sa fie recunoscuti ca episcopi si reintegrati caci "este un sacrilegiu sa fie degradat un episcop, pentru a-l reduce la treapta de preot". Pentru a lamuri aceasta situatie, in esenta ei dogmatica, episcopul Anatolie al Constantinopolului adauga: "Cei ce din demnitatea de episcop au fost redusi la simpla preotie, trebuie, daca au fost condamnati pentru motive suficiente, sa fie deasemeni nedemni de onoarea de a ramane in sacerdotiu. Daca au fost redusi fara motive suficiente la un grad inferior, dreptatea cere ca, nevinovatia lor fiind invederata, sa-si recapete demnitatea si functiile de episcopat" . In concluzie, dupa hotararea Sinodului IV ecumenic este interzisa degradarea episcopului din treapta sa la treapta de preot.

 

Aparent, contrar hotararii Sinodului IV ecumenic, Sinodul VI ecumenic, prin canonul 20, ingaduie degradarea episcopului la treapta de preot: "Nu este ingaduit episcopului sa invete in public in vreun joras care nu este sub carmuirea lui. Daca se va vadi ca face aceasta sa fie scos din episcopat; sa savarseasca insa cele ale preotului". Prin canoane s-a interzis de la inceput episcopului sa invete in public intr-un oras care nu este supus jurisdictiei sale canonice. Pricina acestei interdictii o gasim aratata in canonul 11 al sinodului local de la Sardica : unii episcopi uzau de faptul ca erau mai iscusiti in predica si in oficierea serviciilor divine si mergeau in eparhie straina predacand si slujind "pentru fala" urmand "sa rusineze si sa injoseasca persoana episcopului de acolo", cautand "sa castige si sa acapareze scaunul cel strain". Asa cum remarca Balsamon, episcopul poate predica in public in eparhie straina, numai cu aprobarea episcopului local, potrivit canonului 14 apostolic. Zonara spune ca episcopul poate sa invete in eparhie straina in particular, nu in public, fara ca prin aceasta sa greseasca, tinand seama de dispozitiile can. 11 de la Sardica .

 

Comparand aceste doua canoane, canonul 29 al Sinodului IV ecumenic si canonul 20 al Sinodului VI ecumenic, se poate constata ca ele sunt total deosebite in ceea ce priveste abaterile pe care le combat, si de aceea primul opreste, iar al doilea ingaduie coborarea din treapta. Asa cum remarca Zonara, in canonul 29 al Sinodului IV ecumenic este vorba de caterisirea legala sau nelegala, pentru pacat greu, spunand ca in cazul savarsirii unui pacat greu, episcopul nu mai poate fi demn nici de treapta de preot. In schimb, in canonul 20 al Sinodului VI ecumenic este vorba de un pacat mai putin grav care nu-l impiedica sa fie preot, caci pacatuieste din vanitate si dor de lauda. In acest din jurma caz, episcopul inceteaza sa se mai bucure de cinstea de episcop si se coboara la cinstea de preot. Si mai concludent este comentariul arhimandritului Ioan : episcopul nu este stramutat din treapta sa la cea de preot ci este numai lipsit de puterea episcopala, sau mai exact de scaunul sau si se aseaza in randul slujitorilor sacramentali subordonati.

 

In legatura cu aceasta problema, se mai ocupa si alte canoane fara insa a indica drept pedeapsa coborarea din treapta, ci numai posibilitatea si sensul coborarii din treapta. Astfel, sinodul local de la Ancira (an. 314) in canonul 18 vorbeste de episcopul care nu este primit de eparhia pentru care a fost hirotonit. Acesta poate sa ramana in alta eparhie decat cea pentru care a fost hirotonit, dar se bucura numai de demnitatea de preot; aceasta nu inseamna ca el este lipsit de demnitatea arhiereasca El se bucura numai de demnitatea de preot pentru ca nu pot exista doi episcopi pentru aceeasi eparhie (Can. 8, I ec.) si pentru ca demnitatea de preot este imediat urmatoare si deci subordonata celei de episcop. Totusi, si in acest caz, daca ar incerca sa tulbure ordinea eparhiei unde traieste, se dezbraca si de demnitatea preoteasca si se exclude din cler.

 

In acelasi sens se pronunta si canonul 8 al Sinodului I ecumenic in legatura cu clericii catari ,care revin la ortodoxie. Hirotonia lor este socotita valida prin iconomie, dar acolo unde se afla deja un episcop ortodox, episcopul provenit de la catari "va avea dreptul de preot afara doar daca episcopul nu ar fi de parere ca sa i se lase cinstea numelui. Daca insa aceasta nu i-ar conveni, atunci sa nazuiasca spre un loc de horepiscop sau de preot, astfel incat sa fie negresit socotit in cler. "Desi aceste doua canoane nu vorbesc de coborarea din treapta ca o pedeapsa bisericeasca, ele sunt totusi importante pentru problema care ne intereseaza, pentru ca indica posibilitatea coborarii in treapta, nu ca o dezbracare de harul treptei arhieresti, ci ca o subordonare fata de episcopul eparhial, ca o lipsire de posibilitatea exercitarii functiei arhieresti, fara pierderea harului treptei arhieresti, ingaduindu-se sa slujeasca insa cele ale preotului.

 

Coborarea din treapta nu este cadere din har ci o pedeapsa disciplinara. - Din analiza cuprinsului canoanelor la care ne-am referit, a situatiilor la care ele se refera si la masurile pe care le iau, tinand seama si de doctrina ortodoxa despre taina hirotoniei si efectele ei, se poate contura intelesul si cuprinsul notiunii de coborare din treapta ca pedeapsa bisericeasca. Coborarea din treapta este o pedeapsa mai grea decat suspendarea si mai putin grea decat caterisirea (depunerea); ea este o pedeapsa, distincta atat prin intelesul cat si prin efectele ei. Suspendarea unui cleric este oprirea, pentru o perioada de timp determinata, sau pentru perioada cercetarii si solutionarii unei abateri care ar presupune caterisirea, de a savarsi unele lucrari sau toate lucrarile sfinte. Suspendarea are ca urmare faptul ca cel pedepsit pierde atat dreptul de a savarsi slujbele sfinte cat si avantajele sau prerogativele treptei ierarhice (respective, pentru o perioada de timp fara a putea activa in treapta ierarhica inferioara ; clericul suspendat este numai nominal cleric in treapta de la care a fost suspendat fara a se bucura de vreun drept clerical (can. 20, IV ec.; 3, Vil ec). Pedeapsa suspendarii inceteaza dupa expirarea termenului pentru care a fost data si uneori inainte de acest termen, in ambele cazuri in functie de indreptarea celui pedepsit.

 

Din contra, caterisirea sau depunerea este excluderea totala si definitiva din cler. Cel caterisit pierde irevocabil dreptul de a savarsi orice lucrare sfanta, precum si dreptul de a invata si a carmui, deoarece acestea din urma sunt strans legate de treapta ierarhica din care este caterisit. Dupa unii autori apuseni de drept canonic, caterisirea sau depunerea nu impieteaza cu nimic asupra efectelor hirotoniei, in virtutea caracterului permanent sau indelebil al acesteia; cei caterisiti pot sa oficieze slujbe religioase valabile, desi gresesc savirsindu-le. Dar asa cum observa canonistul D. Boroianu, clericul nu trebuie facut un instrument infailibil sau pasiv,, uneori chiar pacatos, al transmiterii harului si, prin urmare, fara responsabilitate atunci cand pentru diferite motive si in felurite imprejurari se face vinovat . Daca cel caterisit savarseste slujbe religioase nu numai ca greseste din punct de vedere disciplinar, dar slujbele sale sunt nevalide, pentru ca el nu mai este membru deplin al ierarhie, sacramentale, deoarece abaterile sale l-au facut nedemn de exercitarea slujirii preotesti. Toate canoanele care indica pedeapsa caterisirii, socotesc aceasta pedeapsa definitiva chiar daca cel pedepsit se pocaieste sincer de pacatele sale; nu poate fi vorba deci de acte liturgice valide savarsite de un cleric caterisit.

 

Spre deosebire de suspendare si de caterisire, coborarea din treapta este o pedeapsa disciplinara care nu priveaza pe cel pedepsit de harul treptei ierarhice dar opreste exercitarea puterii pentru treapta respectiva si se coboara sub acest aspect la nivelul treptei inferioare. Coborarea din treapta nu trebuie confundata cu degradarea vinovatului din rangul ocupat la cel din urma loc al aceleiasi trepte ierarhice care consta din pierderea tuturor demnitatilor, pe scara ierarhiei jurisdictioanle, legate de treapta ierarhica respectiva. Pedeapsa aceasta se aplica celor care nazuiau la o intaietate necanonica, in special diaconilor care, asa cum spune canonul 7 al Sinodului VI ecumenic, care prevede aceasta pedeapsa, "stau cu de la sine putere mai sus decat preotii", bineinteles nu in exercitiul puterii sacramentale, ci in cadrul demnitatilor si functiunilor jurisdictionale. Pentru a combate dorinta unor clerici de a ocupa necanonic demnitati inalte, canonul face distinctie intre hirotonie si demnitati canonice, cu alte cuvinte intre har si jurisdictie: "intrucat vredniciile spirituale sunt mai de pret decat cele lumesti" Pentru a intelege cum este posibila coborarea din treapta, trebuie sa cunoastem natura si treptele puterii bisericesti exercitate in Biserica de ierarhia sacramentala. Puterea bisericeasca o detine, in baza hirotoniei valide, ierarhia sacramentala. Ea se manifesta in trei directii distincte, dar toate conditionate de hirotonie : puterea sfintitoare, puterea invatatoare, si puterea carmuitoare sau jurisdictionala. La randul sau, puterea carmuitoare sau jurisdictionala are trei aspecte de manifestare : aspectul legislativ sau legiferator, judiciar sau judecatoresc si aspectul administrativ.

 

Temelia puterii bisericesti o constituie fara indoiala puterea sfintitoare, care conditioneaza si pe celelalte doua; astfel ca nu se poate vorbi de exercitarea puterii carmuitoare fara existenta si exercitarea puterii sfintitoare primita prin hirotonie. In cazul coborarii din treapta, puterea sfintitoare a celui pedepsit, adica temelia puterii bisericesti, ramine neatinsa, sau cel mult, sub aspect extern se restrange aria exercitarii ei; tot astfel si puterea invatatoreasca. Numai puterea carmuitoare se reduce, caci aceasta este de fapt esenta coborarii din treapta : privarea de puterea de a carmui Potrivit treptei de la care se coboara, urmand totusi sa exercite o parte din puterea carmuitoare dar pe o treapta inferioara. Cu alte cuvinte, coborarea din treapta este o privare de jurisdictie, si reducere a celui pedepsit la ascultare, la subordonare : el nu mai conduce, ci face ascultare. Cu toate ca puterea harica a celui coborat din treapta este aceeasi, totusi sufera o ingradire, nu in sens propriu ca o diminuare; aceasta ingradire este determinata de pedeasa insasi deoarece, in unele cazuri, puterii carmuitoare se da expresie prin unele acte de cult pe care treapta ierarhica inferioara nu le poate savarsi. De aceea, cel coborat din treapta nu poate savarsi, decat prin delegatie, urrele acte de cult, corespunzatoare hirotoniei.

 

Motivarea pedepsei coborarii din treapta. - Potrivit dispozitiilor canonului 8 al Sinodului I ecumenic, este interzis ca in aceeasi eparhie sa existe si sa functioneze doi episcopi cu drepturi jurisdictionale egale. Taina hirotoniei in episcop confera personal celui ce o primeste plenitudinea puterii sfintitoare. Pe baza acestui adevar dogmatic, a plenitudinii puterii sfintitoare a episcopului in Biserica, canoanele au stabilit si principiul plenitudinii puterii carmuitoare a episcopului in Biserica. In conformitate cu principiile de conducere stabilite de canoane, episcopul conduce in sens propriu eparhia sa, personal sau cu organe ajutatoare. Din aceasta cauza nu pot exista si functiona in aceeasi eparhie doi episcopi titulari; in acest caz nu ar mai putea fi vorba de o plenitudine de putere, si mai ales de unitate carmuitoare sau jurisdictionala. Asa cum am aratat, esenta pedepsei coborarii episcopului la treapta de preot, este privarea de plenitudinea puterii carmuitoare episcopale si exercitarea numai a unei parti din aceasta putere, adipa a echivalentului puterii carmuitoare exercitata de preot. In mod firesc, episcopul, privat de jurisdictia episcopala, desi are nemicsorata capabilitatea dobandita prin hirotonie, nu o mai poate folosi totusi in intregime, fiindca el este lipsit de scaunul episcopal, adica de reazemul exercitarii slujirii arhieresti; nefiind caterisit, el datoreaza subordonare sau ascultare fata de episcopul eparhial in eparhia caruia traieste, fapt care il aduce in situatia si drepturile preotului; situatia aceasta consuna cu principiul plenitudinii puterii carmuitoare a episcopului in eparhia sa, pe de o parte, iar pe de alta parte cu principiul unitatii de conducere. Episcopul coborat nu mai poate exercita functia si slujirea de episcop, pentru ca nu pot exista si functiona doi episcopi in aceeasi eparhie ; dar pentru ca abaterile sale nu reclama pedeapsa caterisirii, se coboara din punct de vedere jurisdictional, la treapta preotului.

Coborarea aceasta este expresia; subordonarii, ascultarii, in scopul promovarii unui interes superior al Bisericii pentru pastrarea ordinei si disciplinei. in legatura cu aceasta chestiune amintim si canonul 2 al sinodului tinut in biserica Sfanta Sofia, care vorbeste de ascultare ca pedeapsa bisericeasca, deosebit de ascultarea canonica, (can. 39 ap.) pe care o datoreaza preotul fata de episcopul sau ca urmare a deosebirii harice. Acest canon 2 al sinodului tinut in biserica Sfanta Sofia, stabilind principiul incompatibilitatii dintre treapta arhiereasca, chemata la arhipastorire, si monahism, inteles ca supunere si ucenicie, interzice episcopului sa se coboare la "schima monahala". Evident, acest canon are in vedere un caz aparte ivit in Biserica in acea vreme : episcopii care demisionau si intrau in cinul monahal (este vorba de episcopii care se recrutau dintre clercii de mir) canonul numeste acest act "fapta ilegala ". Dar el stabileste ca, fara motive canonice, renuntarea la puterea carmuitoare este o procedura necononica, iar cei care procedeaza asa se pedepsesc, irevocabil, tocmai cu subordonare, supunere, care nu este specifica demnitatii arhieresti.

 

Tot despre ascultare ca pedeapsa bisericeasca, vorbeste canonul 5, I-II Constantinopol, in legatura cu egumenii care primeau in manastiri monahi "fara ispitire", fara a se dovedi "potriviti si vrednici pentru acest fel de viata". Acesti egumeni "sa-si afle pedeapsa neascultarii in petrecerea sub ascultare". Anumite abateri ale clericilor se pedepsesc, deci, cu subordonarea, sau punerea sub ascultare, asa cum este de fapt si pedeapsa coborarii din treapta.

 

Efectele coborarii din treapta. - Privarea de juridisctie sau lipsirea de scaunul episcopal, in cazul coborarii din treapta nu diminueaza puterea sfintitoare a celuia pedepsit. In general, eficienta lucrarii sfintitoare a Bisericii asupra membrilor ei nu depinde de considerente de ordin juridictional, pentru ca de fapt acest element a fost strain Bisericii in primele zile de existenta, si a aparut mai tarziu cand principiile de credinta si cele morale nu au mai fost suficiente sa asigure carmuirea unitara a vietii si activitatii externe a Bisericii. Dar daca, alaturi de normele morale, au aparut in viata Bisericii si normele juridice, se intelege ca acestea au fost determinate de necesitati obiective, si s-au impus ca un element necesar unitatii Bisericii. Dar puterea carmuitoare a ierarhiei este determinata de puterea sfintitoare, incat nu se poate vorbi de jurisdictie fara hirotonie, sau de grade ale puterii carmuitoare fara cele trei trepte ierarhice. In principiu, o pedeapsa administrativa in sfera puterii de carmuire aplicata unui membru al Bisericii, din ierarhia isacramentala, in afara de caterisire sau depunere, nu impieteaza asupra harului capatat prin hirotonie. Aceasta este situatia si in cazul pedepsei coborarii din treapta.

 

Cu toate acestea, o pedeapsa bisericeasca prin care se limiteaza sau se micsoreaza puterea carmuitoare a unui membru al ierarhiei, determina unele restrictii in exercitarea puterii sfintitoare a celui pedepsit, datorita faptului ca puterea carmuitoare a membrilor ierarhiei a ajuns sa fie delimitata si prin unele acte de cult, a caror savarsire este de competenta unei singure trepte ierarhice. Exceptand hirotonia, care din punct de vedere dogmatic nu poate fi savarsita decat de episcop, unele slujbe sau ierurgii, au fost rezervate sa fie savarsite numai de episcop, desi in sens propriu, pot fi savarsite si de preot, cum ar fi sfintirea bisericilor, insa din incredintarea episcopului. In cazul cobora rii din treapta, celui pedepsit i se limiteaza exercitarea puterii sfintitoare proprie treptei sale ierarhice dar nu pentru faptul ca isi pierde capacitatea sfintitoare dobandita prin hirotonie, ci isi pierde partial, sau i se limiteaza puterea de carmuire in Biserica.

 

Abateri care atrag pedeapsa coborarii din treapta : - Din cuprinsul canonului 20 al Sinodului VI ecumenic care prevede pedeapsa coborarii din treapta se poate intelege natura abaterilor pe care le pot savarsi membrii ierarhiei sacramentale, care atrag dupa sine aceasta pedeapsa. Aceste abateri nu sunt atit de grave incat sa faca nevrednic pe cel ce le savarseste de a oficia sfanta liturghie, caci in acest caz se aplica pedeapsa caterisirii, dar ele sunt mai grave pentru ordinea si disciplina Bisericii decat cele care atrag dupa sine pedeapsa suspendarii. Din, canoanele citate constatam ca erau pedepsiti cu coborarea din treapta indeosebi cei care in exercitarea Puterii bisericesti dobandita prin hirotonie, depaseau competenta teritoriala. Canonul 35 apostolic prevede pentru astfel de cazuri caterisirea, dar pentru ca aceasta pedeapsa era prea aspra pentru unele abateri de acest fel, canoanele sinoadelor ecumenice si locale fac distinctie intre abaterile savarsite prin depasirea limitelor teritoriale, si pentru unele cazuri mai putin grave pentru ordinea si disciplina Bisericii, nu mai indica pedeapsa caterisirii, ci numai lipsirea celor vinovati de a exercita functiile si jurisdictia treptei ierarhice dobandite prin hirotonie, ingaduindu-li-se insa exercitarea actelor lor corespunzatoare treptei inferioare, adica erau coborati din treapta. Canoanele amintesc si cazuri speciale, cand celui hirotonit episcop, i se ingaduie sa savarseasca numai cele ale treptei preotului; astfel este situatia prevazuta de canonul sinodului local din Ancira. Este vorba de episcopul hirotonit pentru o eparhie, care nu este totusi primit de eparhia pentru care el a fost hirotonit fara ca personal sa fie vinovat. Se intelege ca in acest caz, nu este vorba de o pedeapsa bisericeasca.

 

Alta este insa situatia prevazuta de canonul 20 al Sinodului VI ecumenic cu privire la episcopul care invata in public in eparhie straina; acesta este lipsit de scaunul episcopal si este coborat la treapta de preot, ingaduindu-i-se sa slujeasca cele ale preotului, adica la parohie. Aceasta fiindca exercitarea puterii invatatoresti in eparhie straina, fara incuviintarea episcopului local, este socotita o abatere mai putin grava decat exercitarea puterii simtitoare in aceleasi conditii; de aceea canonul 20 al Sinodului VI ecumenic indica o pedeapsa mai putin grava decat caterisirea, anume coborarea din treapta. Din aceste cazuri de coborare din treapta si prin analogie cu ele, Biserica, prin organele ei competente, poate constata si pedepsi cu aceasta pedeapsa si alte abateri ale clericilor, mai cu seama abateri care se refera la depasirea limitelor teritoriale in exercitarea puterii jurisdictionale. In general, aceasta pedeapsa a avut si are o aplicare mai rara in procedura judiciara a Bisericii Ortodoxe, cu toate ca este o pedeapsa distincta in randul pedepselor bisericesti prevazute de canoane, in mod frecvent se foloseste fie pedeapsa suspendarii fie a caterisirii, in functie de caz.

 

Organele competente sa pronunte coborarea din treapta. - Puterea judecatoreasca in Biserica se exercita fie individual de catre membrii ierarhiei, atunci cand abaterile sunt mai putin grave, fie sinodal, prin organe proprii, atunci cand abaterile sunt mai grave. In Biserica primara, episcopii, ca urmasi ai apostolilor, judecau fie personal, fie de acord si in colaborare cu alti episcopi, cauzele bisericesti ale membrilor ei, clerici sau mireni. De aceea s-a impus principiul general ca episcopul detinator al plenitudinii puterii bisericesti, este supremul judecator in Biserica. Cu timpul insa, se constituie organe speciale, formate din membrii ierarhiei care exercita functia judecatoreasca in Biserica. Asa apar instantele sau forurile de judecata, care se contureaza ca organe colegiale distincte pentru judecarea si pedepsirea abaterilor mai grave care tulbura ordinea externa a Bisericii.

 

Coborarea din treapta fiind o pedeapsa numai pentru clerici, este de competenta instantelor superioare de judecata bisericeasca, care procedeaza in conformitate cu canoanele si regulamentele in vigoare. In legatura cu procedura judecatoreasca in cazul coborarii din treapta, trebuie avute in vedere o seama de principii, care sunt de fapt conditii generale pentru aplicarea oricarei pedepse bisericesti. Cel pedepsit trebuie sa fie membru deplin al Bisericii, respectiv membru al ierarhei sacramentale, in functiune, si care exercita puterea carmuitoare in Biserica, deoarece puterea bisericeasca se extinde si se exercita exclusiv asupra celor supusi jurisdictiei ei. Abaterea clericului trebuie sa fie exterioara, caci puterea judiciara a Bisericii se exercita numai asupra celor supusi jurisdictiei ei. Abaterea clericului trebuie sa fie exterioara; caci puterea juridica a Bisericii se exercita numai asupra faptelor exterioare ale membrilor ei, si nicidecum asupra faptelor interioare care tin de domeniul moralei. Abaterea trebuie sa fie de asemenea consumata si nu in intentia savarsitorului sau in curs de savarsire. Pedeapsa coborarii din treapta trebuie sa fie proportionala cu abaterea, si in general, trebuie sa fie prevazuta de canoane sau de regulamente.

 

Coborarea din treapta este o pedeapsa definitiva sau temporala ? - Ca privire la durata pedepsei coborarii din treapta, canoanele amintite nu fac nici o mentiune, astfel ca se poate trage concluzia ca ea este o pedeapsa definitiva. Pentru lamurirea problemei duratei pedepselor bisericesti, trebuie sa avem in vedere unele aspecte care privesc atat situatia speciala pe care o ocupa ierarhia in Biserica, ca urmare a efectelor hirotoniei - atunci cand pedeapsa se refera la ei, cum este coborarea din treapta - cat si scopul si natura pedepselor bisericesti in general. Dupa cum am aratat intr-un paragraf anterior, pedeapsa, in conceptia canonica ortodoxa, urmareste inainte de toate indreptarea celui ce a gresit. Potrivit acestei conceptii, care are la baza afirmatia din Sfanta Scriptura: "Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului ci sa se intoarca si sa fie viu" (Iezechiil XXXIII, 11; Luca XV, 7; Matei XVIII, 14;' IX, 13; Ioan VI, 37), pedeapsa bisericeasca inceteaza atunci cand efectul ei s-a produs, atunci cand cel pedepsit s-a indreptat. Dar incetarea pedepsei, fie si din anumite motive de drept, nu implica intotdeauna repunerea celui ce a fost pedepsit in situatia si demnitatea pe care a avut-o inainte de pedepsire.

 

Sunt insa unele abateri ale clericilor, care datorita gravitatii lor, se pedepsesc cu caterisirea, adica cu dezbracarea de slujirea preoteasca, capacitate dobandita prin hirotonia valida. De aceea pedeapsa caterisirii este singura pedeapsa definitiva, pentru ca daca un cleric s-a facut nevrednic de slujirea preoteasca, el ramane nevrednic toata viata (can. 62 ap.; 21, VI ec.). Caterisirea poate inceta prin hotararea sinodului numai atunci cand a fost pronuntata fara respectarea procedurii prevazuta de canoane sau pentru o alta cauza decat abaterea de la dreapta credinta. In principiu, caderea din har este deci definitiva, iar cel cazut ramane in randul laicilor fara nici o legatura cu slujirea preoteasca.

 

Asa cum am aratat, coborarea din treapta nu este o cadere din har, abaterile celui pedepsit nu-l impiedica sa savarseasca lucrari sfinte si mai cu seama sfanta euharistie. Pentru acest motiv, ea nu este o pedeapsa definitiva si irevocabila. Ea poate inceta, si cel in cauza poate ocupa din nou pozitia pe oare a avut-o in cadrul puterii bisericesti jurisdictionale, atunci cand autoritatea bisericeasca, pentru interese superioare, considera necesar acest lucru. Pentru reintegrarea celui coborat este insa necesara pocainta sincera, inlaturarea efectelor produse de abaterea sa, si certitudinea ca pedepsirea lui a produs indreptarea definitiva.

 

Din cele aratate se poate conchide ca pedeapsa coborarii din treapta este o pedeapsa cu caracter disciplinar care urmareste mentinerea si asigurarea ordinei si bunei oranduieli in viata si activitatea Bisericii urmarind sa curme abuzurile savarsite de membrii ierarhiei sacramentale, in exercitarea puterii jurisdictionale. Fara a influenta asupra puterii sfintitoare a celui pedepsit, ca urmare a capabilitatii dobandite la hirotonie, aceasta pedeapsa limiteaza totusi exercitarea puterii sfintitaare : aceasta este de fapt esenta pedepsei coborarii din treapta.

 

Parintele Silviu-Petre Pufulete

 

09 Iulie 2012

Vizualizari: 6256

Voteaza:

Pedeapsa coborarii din treapta dupa canoanele Bisericii Ortodoxe 1.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.