Fariseul sunt eu
Interpretarea care se da pildei vamesului si fariseului este clara, dar daca lasam putin deoparte textul biblic si ne uitam la noi insine vedem ca pana la urma e greu sa evitam pozitia fariseului. Are si el dreptatea lui, fie ea si partiala. Incearca sa fie un om bun, sa implineasca poruncile asa cum fusesera lasate de Moise. Cine poate mai mult? Rabinii numara 613 porunci date de Dumnezeu, iar fariseul nostru implinea aproape jumatate din ele. Nu vi se pare suficient? Ne-am obisnuit sa dam cu pietre in fariseu pana, saracul de el, ramane lat. Dupa ce l-am linsat plecam multumiti si impacati cu sine, ca noi suntem smeriti si am facut ceea ce se cuvenea sa facem. Hai sa-l ascultam insa si pe el.

„Cat de mult sa ma neg pe mine insumi, cat sa-mi ascund meritele reale? E de bun simt, totusi nu fur, nu dau in cap la nimeni, respect cat de cat regulile de conduita. Daca nu eram eu si altii ca mine tara asta s-ar fi dus de mult pe rapa. Am si eu scaparile mele, recunosc cinstit, dar arata-mi pe unul care nu le are si eu il mananc. Cel mai mare defect al meu e ca mereu imi ies din fire cand vad toata sleahta asta de hoti care au pus mana pe tara si ne fura avutul nostru al tuturor, isi bat joc de noi, de neamul nostru, de traditii si de tot ce e bun pe pamant. E preferabil sa punem in fata borfasii, interlopii astia care de douazeci si patru de ani tot sug sangele poporului? Nu-mi spune ca imediat ce vine unul din asta si zice „Doamne miluieste-ma”, imi si ia fata! Ca Dumnezeu il prefera pe el ca este, vezi Doamne, smerit! Pai atunci eu ce ma fac? Munca mea, onoarea, cinstea, respectarea poruncilor, toate nu fac nici cat o ceapa degerata in fata unui „Doamne miluieste”? Normal ca ma scot din sarite hotii si borfasii, mai ales cand sunt si in fruntea tarii. Au parte de tot dispretul meu, le spun asta cu toata sinceritatea, cu toata taria, drept in fata si fara rusine. Inca odata: rusine sa le fie lor. Iar daca Dumnezeu ii prefera pe ei, pentru un firav „Doamne miluieste” spus cand vad ca raul din ei da pe dinafara, in dauna noastra, a oamenilor cinstiti si mandri de munca lor, atunci nu-mi trebuie un asemenea Dumnezeu.”

Cine vrea sa-i raspunda fariseului pentru ca nu gandeste ca el, sa vina s-o faca! E o aducere la zi a vorbelor fariseului din parabola, asa cum poate fi auzita din partea multor semeni ai nostri care infiereaza coruptia, pierderea traditiilor, dstrugerea oricaror valori de pe pozitii care par crestine dar care, dupa parerea mea, nu sunt astfel pana la capat.

Demontarea grilei fariseice
Dumnezeu, care a creat miliarde si miliarde de fiinte, stie sa numere numai pana la unu. Creaza de fiecare data ceva diferit si unic. Noi (cum care noi? Noi oamenii care le intelegem pe toate si le explicam) stim sa categorisim, sa punem etichete si sa reusim astfel sa ne descurcam in viata. Ce-am face daca in loc de politicieni, sa zicem, pe care i tratam ca o masa omogena, toti o apa si-un pamant, am avea doar persoane diferite, fiecare cu motivatia, cu dorintele, cu experienta, cu destinul lui singular? La fel pentru orice categorie: credinciosi, fotbalisti, hoti etc. Daca ar fi sa ascultam fiecare om in parte n-am mai scoate-o la capat. Ne descurcam insa prin categorii.

Stim, ne-am dat seama, „ne-am prins” cum gandesc politicienii, de pilda. In spatele vorbelor pe care le spun, al actiunilor pe care le intreprind, stau doar dorinta de inavutire pe seama noastra, a oamenilor de rand. Gandind astfel ne scutim de efortul de a analiza de fiecare data cand un politician face ceva. Il bagam in liniile de gandire pe care i le-am atribuit deja, l-am clasificat, „l-am citit” cum se spune, iar fiecare noua actiune a lui nu face decat sa-mi confirme opinia deja formata, pattern-ul constituit. Daca actiunea lui e modificata fata de modelul meu mental, daca iese din grila in care l-am pus? Raspunsul e simplu: vrea sa ma fraiereasca, sa para ca e altfel decat stiu eu ca e ca sa-mi castige increderea, dar nu ma las eu dus asa usor, nu-i merge lui cu mine! Si daca totusi persista? Asta ma pune putin in incurcatura, caci atunci fie trebuie sa-mi schimb modelul interpretativ, ca sa includ aceasta situatie diferita, fie sa ignor noutatea ca nereprezentativa.

Din motive de economie a gandirii preferam mai mereu a doua varianta. Adevarul este ca, date fiind capacitatile noastre native limitate, n-am face fata daca am interpreta zilnic de la zero zeci si sute de actiuni si vorbe ale unor diversi oameni. E mai simplu sa spui „asa gandesc barbatii”, sau „asa gandesc femeile” sau „asa se comporta patronii” si ai rezolvat problemele. Esti confirmat in judecatile tale si poti sa-ti vezi mai departe de hobby-uri fara sa-ti faci griji. E mai simplu sa ne folosim tiparele de intelegere, facem economie de gandire si intelegem tot ce se intampla in jurul nostru.

Culmea e ca avem, din pacate, de multe ori dreptate. Oamenii care fac parte dintr-o anumita tipologie se comporta, de cele mai multe ori, conform acelei tipologii. Pierdem ceva daca, grabiti fiind si in imposibilitatea de a intra in amanunte, judecam conform tipologiilor? Nu, nimic altceva decat esentialul. Ii mai pasa insa cuiva de esential? Oare ce o mai fi si aia?

Cum pricepem
Actul de a intelege ceva e un act de smerenie. Vreau sa uit cat mai mult din ceea ce stiu, sa nesocotesc macar. Ma pun in paranteze pe mine, actele, interesele, poftele, „tipologiile” mele, pentru a ma putea deschide realitatii care mi se infatiseaza. De-abia atunci cand mi-am aruncat la gunoi toate deja-stiut-urile pot afla ceva nou. Actiunea poate parea ciudata majoritatii semenilor mei. Ei prefera cararile batute si sigure, iar noutatea pe care vreau sa le-o infatisez le este inutila sau, daca nu pot sa o ignore, ostila.

Uneori s-ar putea ca limbajul sa nu ma ajute suficient de mult. Caci eu vreau sa exprim o experienta noua in termeni care deja sunt intrati in uz, dar ca sa exprime altceva. De aceea sunt si multe neintelegeri, de aceea noutatea si adevarul isi fac atat de greu loc printre noi si in mintile noastre.

Sa vrei sa cunosti inseamna sa vrei sa te apropii, sa intelegi si apoi sa ierti. Aici este partea teribil de grea, si gnesologic si moral. Procesul din mintea noastra se produce invers: pentru ca nu vrem sa iertam preferam sa nu intelegem. Atunci am aduce circumstante atenuante si celui mai atroce criminal. Ni s-ar parea nedemn si imoral sa nu-l scuzam.

De pilda, daca am descoperi ca pe Stalin il dureau salele (nu stiu daca e adevarat, dar probabil ca il durea si pe el cate ceva, nu?), ar ramane criminalul care a omorat milioane si milioane de oameni, dar ar deveni mai uman, ar avea si el neputintele lui care ni l-ar face, tuturor celor ce ne dor salele, mai simpatic. De obicei preferam sa ramanem la nivelul atrocitatilor, sa facem din el un personaj malefic, bun de condamnat. Asa ni-l prezinta istoria si ar fi prea complicat sa modificam acest model ca sa intelegem lucrurile mai in profunzime. Dar astfel ratam esenta personajului, a oricarui personaj pe care vrem sa-l cunoastem.

Cu cat cunoastem pe cineva mai bine, in amanuntele vietii lui zilnice, in angoasele, temerile si sperantele lui, cu atat ni-l apropiem mai mult, il facem un caz special, diferit de tipologia generala in care l-am incadra in mod obisnuit. Parerea noastra se va departa de parerea generala, ba chiar va intra in conflict cu ea.

Avantajul ticalosului
Mai mereu suntem fariseul care se faleste ca e cinstit, ca isi face treaba si determina astfel lucrurile sa mearga inainte. Avem nevoie, pentru a putea trai, sa identificam modele negative fata de care sa ne pozitionam. Daca n-ar exista vamesii corupti am fi nevoiti sa-i inventam. De fapt, ii si inventam cel mai adesea, caci ei ne ofera un imens avantaj simbolic. Daca noi suntem de partea binelui, atunci nu e neaparat necesar sa fie cineva de partea raului fata de care sa luam neaparat atitudine?

In felul acesta ne punem in regula, suntem la adapost de orice scrupule morale, ramanem fixati de partea binelui, orice am face. Micile noastre scapari- hai sa fim seriosi, cine nu le are?- devin blande si inofensive, daca ne raportam la marasmul in care se desfasoara lucrurile din jurul nostru. Ne iertam pe noi insine pentru ca mereu vedem pe altii care au mai mare nevoie de iertare decat noi, dupa faptele pe care le comit, indiferent ce ar fi in sufletul lor. Avem nevoie de raul comis de altii pentru a ne vedea pe noi buni.

Aste e problema noastra: nu vedem sufletul altor oameni, de aceea ii judecam superficial, ii condamnam fara sa ne pese de ei. Vedem ca un om a ucis un alt om, vedem eventual si o atitudine sfidatoare la proces. Legile penale il condamna pe acel om, pe buna dreptate, aici nimeni nu vrea sa intervina pentru vreun criminal. Il condamnam insa si noi in sufletul nostru. Stim ca e vinovat, in plus ii vedem si comportamentul. Ii vedem insa si sufletul? Stim noi oare care e cainta lui? Stim noi cum il primeste Dumnezeu?

Ar trebui sa ne cutremuram noi, astia cuminti, care am facut maximul de incalcare a legii cand am depasit viteza sau am trecut pe rosu la semafor, ca un criminal e mai aproape de mantuire, de Dumnezeu, decat noi. El a facut lucruri mai rele, de acord, dar poate si cainta lui e mai mare. Facem ceva pentru el? In cumintenia noastra searbada suntem gata sa judecam si suntem mai departe de Judecatorul suprem decat cel care, gresind mult, si-a constientizat gresala, neputinta de iesi singur din ea si se lasa pe sine in mainile blande ale lui Dumnezeu.

Paul Curca

• Sfantul Petru Vamesul
  Publicat in : Vietile sfintilor