Comuniune fara Impartasire

Comuniune fara Impartasire Mareste imaginea.


Comuniune fara Impartasire

Biserica celor excomunicati

Observam ca exista diverse elemente, in recomandarile tipiconale si in practica liturgica de la noi, care submineaza constiinta comunitara a poporului lui Dumnezeu. Trebuie spus ca aici concura multe alte aspecte, de obicei de natura istorica si culturala, aspecte asupra carora voi reveni cu alta ocazie.

Expresia cea mai elocventa si mai dureroasa a slabirii constiintei comunitare este practica necanonica a impartasirii laicilor, chiar si cand nu exista impedimente serioase, numai o data sau de cateva ori pe an. Si este vorba de cel mai grav simptom al situatiei, de vreme ce doar mancand dintr-o paine, cum spune sfantul Pavel (1 Co 10, 17), suntem un trup - trupul lui Hristos, poporul lui Dumnezeu.

Potrivit canoanelor - niciodata abrogate - ale traditiei Bisericii, sensul complexei arhitecturi a Sfintei Liturghii este pregatirea poporului lui Dumnezeu pentru Sfanta Impartasire.

In timpul proscomidiei deja, preotul plaseaza pe Sfantul Disc o particica de prescura pentru credinciosii chemati la impartasirea cu Sfintele Taine ale Domnului, ca element organic in procesul complicat al realizarii compatibilitatii poporului cu cele sfinte.

De-a lungul intregii Liturghii, preotul citeste rugaciunile indicate, care in majoritate fac referire la faptul ca ea, Liturghia, nu inseamna altceva decat pregatirea poporului lui Dumnezeu pentru Sfanta Impartasire.

Redau aici numai textul celei de a doua rugaciuni pentru cei credinciosi (dinainte cantarii heruvimice): „Iarasi si de multe ori cadem la tine si ne rugam tie, Bunule si Iubitorule de oameni, ca, privind spre rugaciunea noastra, sa cureti sufletele si trupurile noastre de toata necuratia trupului si a duhului, si sa ne dai sa stam nevinovati si fara de osanda inaintea Sfantului tau Jertfelnic. Si daruieste, Dumnezeule, si celor care se roaga impreuna cu noi, spor in viata, in credinta si in intelegerea duhovniceasca. Daruieste-le sa-ti slujeasca totdeauna cu frica si cu dragoste si in nevinovatie, impartasindu-se fara osanda cu Sfintele tale Taine si invrednicindu-se de cereasca ta Imparatie".

In aceste conditii, in care norma eclesiala este ca toti cei ce nu au fost opriti de duhovnic de la cele sfinte sa se impartaseasca la fiecare Liturghie, „toti credinciosii care intra in biserica si asculta citirea Sfintelor Scripturi, dar nu stau la impartasire, trebuie sa fie excomunicati" (canonul 9 apostolic).

Mai nuantat, canonul 2 al sinodului din Antiohia (confirmat de sinoadele V-VI si VII ecumenic) afirma: „cei ce vin la biserica si asculta citirea sfintelor carti, dar nu vor sa ia parte la rugaciunea liturgica cu poporul, sau care, prin indisciplina, refuza impartasirea cu Sfanta Euharistie, toti aceia trebuie exclusi din Biserica pana ce, recunoscandu-si greseala si implinind canonul randuit de duhovnic, aduc roade de pocainta".

Cei care lipsesc mai mult de trei saptamani de la Liturghie - se subintelege, si de la Impartasire -, sunt socotiti in afara Bisericii (excomunicati), potrivit canoanelor 11 de la Sardica si 80 de la sinodul V-VI.

In totala contradictie cu sensul Liturghiei si cu traditia canonica a Bisericii, in parohiile romanesti impartasirea laicilor are un caracter exceptional, Sfintele Taine fiind asociate de cele mai multe ori cu un premiu pentru vitejiile ascetice ale credinciosilor ori cu un bonus al diverselor sarbatori.

Din perspectiva marturiilor traditionale evocate mai sus, aceasta situatie implica un teribil impas eclesial: de fapt, laicatul Bisericii se afla in conditia excomunicarii de facto. Sigur, in favoarea acestei practici necanonice se aduc argumente legate de necesitatea pregatirii, de vrednicie etc, citandu-se de obicei - in absenta unui solid fundament traditional - diverse „autoritati duhovnicesti" lipsite de constiinta eclesiala.

Nu este deloc de neglijat pregatirea pentru cuminecare (cf. 1 Co 10, 16 si 11, 27-30), insa ceea ce uita apologetii acestui cumplit derapaj antitraditional este ca aceleasi conditii pentru impartasire sunt cerute si clericilor, si laicilor. In situatia in care laicilor le sunt puse - de catre fariseii si carturarii Legii Noi - conditii aspre, ca pregatire pentru Impartasire, evidenta este ca preotii nu postesc special inainte de Sfanta Liturghie si ca se spovedesc mult mai rar decat laicii.

Or, nu exista nici o prevedere canonica in care sa fie statuat ca membrii clerului nu trebuie sa faca nimic din toate acestea, in vreme ce laicii (potrivit acestei sucite evlavii) ar trebui sa posteasca un numar de zile si sa se spovedeasca inainte de fiecare cuminecare.

De fapt, nu exista o legislatie canonica, legata de Sfanta Impartasanie, care sa stabileasca alte conditii pentru clerici decat cele valabile pentru laici. In fata Sfintei Impartasanii suntem in egala masura nevrednici.

Pentru revenirea la standardele traditionale privind impartasirea poporului lui Dumnezeu, sunt necesare cateva precizari de ordin teoretic si practic.

Mai intai, trebuie sa renuntam la ideea ca Sfanta Impartasire tine de evlavia personala a unui preot sau a unui laic; in realitate, ea este un eveniment comunitar, manifestarea apartenentei noastre la comunitatea trupului lui Hristos. Fara sangele lui Hristos, comunitatea se usuca si moare, asemenea unui trup ranit.

In al doilea rand, trebuie sa recuperam traditia canonica legata de Sfanta Impartasire, in care nu se spune nimic despre obligativitatea spovedirii inainte de fiecare cuminecare. Este adevarat, in Biserica veche avea loc, inainte de fiecare Liturghie, marturisirea comunitara a pacatelor, locul acesteia fiind luat, in Liturghia de azi, de intreg aparatul purificator al ritualului.

In aceste conditii, pentru ca insasi Liturghia este un ritual de purificare, pregatindu-i pe clerici si pe laici pentru Sfanta Impartasire, conditia spovedirii inainte de fiecare cuminecare reprezinta o exagerare motivata numai de raritatea impartasirii laicilor.

Practic, fiecare laic se poate impartasi la fiecare Liturghie, avand acordul duhovnicului. Probabil ca o spovedanie pe luna satisface exigentele relatiei duhovnicesti dintre preot si laic, in egala masura incurajandu-i pe laici spre asceza personala si spre auto-examinare (cf. 1 Co 11, 28).

Chiar daca aspectele relevate mai sus - intemeiate pe cea mai autentica traditie eclesiala - nu au nevoie de masuri suplimentare pentru aplicarea lor, ar fi de dorit ca aceasta chestiune sa intre in atentia Sfantului Sinod, pentru a pune capat unei situatii necanonice care aduce prejudicii importante vietii bisericesti.

pr. dr. Doru Costache

04 Mai 2012

Vizualizari: 2266

Voteaza:

4.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE