Putini dintre noi mai stim ca este obligatoriu sa tinem seama de inclinatiile copilului. Desi se intampla ca un copil sa aiba o inclinatie innascuta pentru pictura de exemplu, noi il obligam sa studieze intens matematica. Ajungem sa-i cerem copilului sa dezvolte ceea ce nu i-a fost dat. Uneori acest lucru are la baza neimplinirea unui vis al parintilor, in sensul ca daca ei nu au reusit sa devina de exemplu programatori, atunci e musai sa devina fiul lor. El trebuie sa compenseze lipsa realizarii lor. Alteori, parintii stiind ca doar anumite profesii vor fi cautate si bine platite in viitor, vor incerca sa faca din copilul lor “un produs” pentru viitor.
Parintii se cred dumnezei. Pierd din vedere ca un dar il ai sau nu. In zadar vor incerca sa faca din copilul lor un muzician, daca el este lipsit de aceasta inclinatie. Asa ca parintele nu este nascator de daruri, ci doar un impreuna lucrator cu Dumnezeu, ca darurile pe care le-au primit copiii lor sa rodeasca.
Lucrul cel mai rau pe care il putem face in fata lui Dumnezeu este de a-I lua locul: incercam sa punem in copil alte inclinatii decat cele sadite de Dumnezeu. Iar aceasta este calea cea mai sigura in avea lipsuri de toate felurile.
Este adevarat ca in viata intalnim si exceptii, copilul sa fie inzestrat cu daruri pe care le intalnim si la parinti, si astfel, daca ei sunt medici, sa poata fi si copilul lor medic. Dar de cele mai multe ori, parintele daca a urcat intr-o profesie, e bine sa stie ca a tras cu el si scara, in sensul ca daca propriul copil nu a primit darul, nu are cum sa urce in profesia lor.
Se intampla ca un copil care a mers doar in directia indicata de parinti, sa aiba un soi de revolta impotriva lui Dumnezeu, ca Unul ce nu doreste sa-i ofere ajutorul in a se dezvolta. Si se poate intampla acest lucru, daca nu se are in vedere constiinta darului pe care il primim de la Dumnezeu.
Dar sunt si parinti care au ca preocupare “portitele”, ca fiul sau fiica lor sa se realizeze. Acestia nu-i mai spun copilului “acesta este drumul pe care trebuie sa-l parcurgi”, ci ii ofera pur si simplu “cheia” cu care va reusi sa deschida multe usi in viata. Acestia impartasesc o stranie iluzie: anume ca timpul il va ajuta pe copil sa aiba cele mai bune rezultate. Dar acestia uita ca timpul singur este neputincios, in cazul in care copiii nu sunt inzestrati cu darurile necesare pozitiei pe care o ocupa.
Sunt doar cateva randuri prin care incerc sa-l fac pe parinte sa iasa din amagirea in care se afla de multe ori - “copilul meu este bun pentru asta”, fara a avea confirmarea unui specialist in acest sens.
Adrian Cocosila
Aboneaza-te la newsletter
-
antuza Postat la 2010-10-03 19:48
Copilul bun la toate ...
Ideea poate fi extinsa si la femeia buna la toate, angajatul bun la toate, emigrantul bun la toate, saracul bun la toate. In general ideea poate fi aplicata oricarei categorii sociale considerata mai slaba, si deci mai vulnerabila, care nu are capacitatea necesara pentru a se apara in fata anumitor abuzuri, categorie de care se poate profita direct sau indirect, legal sau ilegal, in functie de context. Pretentiile exagerate pe care unii dintre parintii din Romania le au in ceea ce priveste copiii lor, sunt parfum de roze in comparatie cu modul barbar si salbatic in care sunt exploatati masiv in fel si chip prin munca, si nu numai, copiii din tarile lumii a trei-a, a patra-a, ... din Asia, America si chiar din Europa.
-
Tudor StefanPostat la 2010-09-22 13:27
Desigur că de-a lungul vieţii ne modificăm, ne dăm seama de lucrurile folositoare şi de cele nefolositoare, care pot fi chiar dăunătoare. Între timp le experimentăm. Desigur că un copil este bun la toate. Chiar şi în zona în care nu are un talent înăscut, ascultând de părinţi şi cu multă muncă, poate avea rezultate remarcabile. Cunosc o familie de medici al cărei copil a leşinat la primul laborator din cadrul facultăţii de medicină. Sigur, acest lucru este în firea umană, tot atunci au leşinat şi alţi colegi care nu proveneau din familii de medici. Băiatul cu perseverenţă şi ascultând de părinţi ajunge să fie un chirurg foarte bun. Deci pentru el ar fi fost o pierdere dacă ar fi renunţat atunci pe motiv că "nu are chemare". Desigur, domeniile în care se manifestă şi darul lui Dumnezeu sub forma talentului, sunt cele mai potrivite pentru copil. Problema este că copii manifestă înclinaţii în mai multe domenii ca să nu dăm exemplul geniilor care excelează în mai multe domenii. Aici se pune problema de a alege calea cea mai potrivită. Sigur că trebuie să răspunzi şi nevoilor societăţii pentru a se putea integra mai uşor, dar, pe de altă parte, tata (Dumnezeu să-l odihnească) îmi spunea când nu aveam note prea bune, că e nevoie şi de muncitori necalificaţi pe lumea aceasta. Odată cu schimbarea orânduirii sociale au început două competiţii: una valorică şi cealaltă a lipsei de bun simţ. Şi asta în funcţie de câţi bani ai. Dacă ai bani mulţi, începi să nu mai simţi problemele vieţii, deci să devi mai nesimţit. Am văzut principii morale căzând unele după altele deoarece, fiecare "are preţul său". Şcoala este chemată să pregătească oamenii de mâine. Ea are un puternic caracter de comandă socială a unui politic care are nevoie de un anumit fel de cetăţeni. Sper că nu s-a uitat cum trebuia să fie "omul nou" din socialism. Ei bine, tot de "un om nou" are nevoie şi capitalismul. După cum e condusă şcoala în ultimul timp, ne putem da seama că nu mai este nevoie de oameni bine pregătiţi, de oameni care să gândească, ci de oameni cu diverse frici. Cu frica de a nu-şi pierde locul de muncă, cu frica de a nu deranja pe mai marii zilei pentru a nu fi persecutaţi. Deci, de oameni docili şi dacă nu sunt docili avem pârgii de a-i reduce la tăcere. De ce credeţi că nu mai semneazăă oamenii pentru grevă nelimitată? Pentru că foarte mulţi dintre noi avem rate la diferite bănci şi pur şi simplu nu ne putem permite să nu muncim în semn de protest. Ar trebui să se generalizeze şi la noi "greva japoneză". Nu că ar păsa cuiva că profesorii fac grevă un an de zile. Foarte bine. Un an nu-i plătim! Căci cum spuneam mai sus, cei care ne conduc având bani sunt mai insensibili la nevoile cotidiene. Vorbind despre copii şi relaţia pretenţii părinteşti - copil, spunea un preot de mir că noi ar trebui să ne străduim să devenim sfinţi, nu să cerem acest lucru copiilor noştri. M-a cutremurat un bunic care spunea că nu-i va permite nepoţelului să danseze deoarece ar ajunge un destrăbălat. Să nu uităm că şi nouă ne-a plăcut să dansăm!
-
Daniela DINPostat la 2010-09-21 10:28
Ajutor de la Dumnezeu, tuturor!
Dacă am fi conştienţi că Bunul Dumnezeu, Cel ce toate le cunoaşte, ştie cel mai bine CE ne este de folos să lucrăm, UNDE să lucrăm şi CUM să lucrăm, L-am ruga să ne trimită darul cel sfânt al înţelepciunii pentru a fi DOAR modele copiilor noştri, ei fiind cei care, luminaţi de Duhul Sfânt şi de modelul creştinesc de viaţă pe care-l oferim (noi, părinţii, îşi vor alege calea.
Copii sunt răspunsul Domnului trimis dorinţelor noastre, şi nu marionete sau viitorii noştri "asistenţi personali"! Sunt la fel de liberi ca şi noi, de aceea, nu avem dreptul să le îngrădim libertatea!
Aşa cum mă rog pentru luminarea minţii copilaşilor mei, Serafima şi Alexandru, doresc tuturor îngerilor în trup de pe această lume PACE, BUCURIE, SPORUL IUBIRII ŞI DARUL INŢELEPCIUNII! dania
p.s. - felicitări pentru articole! Mare este Dumnezeu!
-
mihaela stefanPostat la 2010-09-20 19:48
Spune parintele Porfirie ca in familie se afla o mare parte a raspunderii pentru starea duhovniceasca a copilului.Nu sunt de-ajuns
sfaturile,constrangerile,logica,
amenintarile si grija exagerata pentru viata copilului.Mai degraba inrautatesc lucrurile.Fara multe cuvinte copiilor.Cuvintele lovesc in urechi,in vreme ce rugaciunea merge la inima.Este nevoie de rugaciune,cu credinta lipsita de framantari,dar si de un exemplu bun.
-
Mihaela NistorPostat la 2010-09-20 19:20
Cine (ce) este copilul?Un bibelou?O persoana in plus in familie?Un trofeu?Un obiect dorit sau nu? Eu cred ca este un DAR de la DUMNEZEU, UN ADULT in miniatura.Cu dorinte,cu curiozitati impinse uneori pana la extreme,cu capacitati intelectuale,cu daruri si cu defecte, primite de la DUMNEZEU(pe care noi adultii le acceptam sau nu).Copilul trebuie observat,consultat(in luarea unor decizii), indrumat si responsabilizat.Si eu sunt mama a doi copii(acum realizati). Nu vreau sa dau sfaturi dar eu am considerat ca o femeie(o mama)trebuie sa fie intai mama, apoi sotie si in al treilea rand o femeie de succes.Copilul nu trebiue sufocat cu ce vreau EU (adultul) dar NU trebuie nici lasatsa se descurce singur cum s-o nimeri.El trebuie sa-si stie de mic drepturile dar si obligatiile, ca poate sa ceara tot ce vrea dar va primi numai ce se poate si ii este permis,ca orice munca (sau obiesct de studiu) este frumos si aduce satisfactii daca este facut temeinic, cu interes si dragoste.SI sa nu ne luam pe noi drept etalon pentru viata si profesia lor. Copilul trebuie sa stie sa vina acasa si cu bune si cu rele sa stie ca in familia lui va gasi rezolvarea oricarei probleme. mihaela
-
Rodica MurariuPostat la 2010-09-20 17:34
As adauga aici faptul ca inclinatiile copilului pot fi descoperite in timpul anilor de studiu, cu ajutorul dascalilor. Eu sunt un exemplu edificator- parintii doreau sa urmez un alt drum, dar au cantarit foarte mult incurajarile invatatoarei, ale profesorilor mei si nu au gresit deloc- practic meseria mea cu pasiune si daca ar fi sa o iau de la inceput, tot acest drum l-as alege.As incheia cu indemnul de a da o sansa copiilor!
-
daniel badulescuPostat la 2010-09-20 08:08
Dragul meu , ai dreptate in multe privinte. Eu am un copilas de aproape 3 anisori , si deja ma chinuie gandul cu ce o sa fie copilul meu.Normal ca mi-ar placea anumite profesii , dar trebuie sa tin cont si de ceea ce ii place lui.
Eu cred ca problema se pune asa:
Il pun pe Dumnezeu si credinta pe primul loc. Dupa aceea vin celelalte. Eu zic asa: - Dumnezeu o sa imi arate ce sa fac.
Incredere multa in Dumnezeu si tutul o sa iasa bine.
Doamne ajuta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.