Creationism si evolutionism

De peste doua secole, teologia si stiinta se afla intr-un conflict deschis, desi, cum aratam la inceput, pozitiile lor nu mai sunt astazi absolut incompatibile. Originea conflictului coboara insa adanc in istorie.

Cosmologia greaca, din care se revendica atat stiinta, cat si filosofia europeana, nu a reusit sa articuleze unitatea si diversitatea, imuabilita­tea si miscarea lumii. Era firesc ca orice incercare de descriere a relatiei dintre Dumnezeu si creatie de catre primii teologi crestini, in masura in care utilizau necritic diversele solutii ale cosmologiei elene, sa insemne prelungirea in plan teologic a acelorasi probleme (foarte interesant ca aceleasi probleme confrunta atat reprezentarile, stiintifice moderne, cat si pe cele contemporane ; cf. John D. Barrow, op. cit,, p. 11, 33-35 etc. ; Stephen W. Hawking, op. cit., p. 53, 73 etc. ; David Bohm, Pleni­tudinea lumii si ordinea ei, Humanitas, p. 61). Cu toate acestea, s-au in­registrat si unele incercari de sinteza. O asemenea tentativa e aceea a lui Origen (sec. III). In sistemul sau, Dumnezeu cel imobil si atotputernic a creat din fiinta-i proprie lumea inteligibila a spiritelor, fixata dintru inceput in jurul Lui ; miscarea acestor spirite, centrifuga, e rea si condamnabila. Fata de aceasta indepartare si racire a spiritelor, Dumnezeu ia o atitudine critica, pedepsindu-le sa ex­perimenteze constrangerile lumii materiale, adusa la existenta tocmai in acest scop. Incatusate in materie, spiritele cauta sa se elibereze si sa se intoarca in unitatea initiala, sustinute de Logosul divin prin pronie. Este evidenta o conceptie dinamica despre lume, insa, prin separatia dintre spirit si materie, universul vizibil e in sine rau si destinat com­bustiei finale. Solutia origenista, nu a avut consecinte pentru raportul dintre stiinta si teologie, insa continua sa influenteze pana astazi diverse curente spiritualiste.

O alta incercare a fost aceea a Fericitului Augustin (sec. IV-V). Platonist prin formatie, fapt evident in opunerea cetatii divine si a celei pamantesti, dar influentat de stoicism, de unde a preluat conceptia despre "ratiunile seminale" imanente, Augustin, preocupat de afirmarea transcendentei si a omnipotentei lui Dumnezeu, a postulat ca Acesta e Cauza prima, creatoare a lumii, punctul fix in jurul caruia se misca lumea. Lumea se misca in virtutea impulsului exterior initial si a ra­tiunilor ei, fara o implicare intima a lui Dumnezeu in aceasta miscare. Ca si in cazul lui Origen, numai Dumnezeu era afirmat ca imobil, in timp ce proprie lumii era miscarea, dar vazuta ca buna si conforma creatiei. Din cauza accentului pe atotputernicia divina, Fericitul Augus­tin a ajuns sa afirme insa ca universul a fost creat dintr-o data, igno­rand cu buna stiinta referatul biblic, care evidentiaza o desfasurare in trepte a facerii si in care se descopera sinergia continua a Creatorului cu miscarea fiintei create.

Solutia dualista a lui Augustin s-a impus definitiv in Apusul cres­tin, desi a suferit unele modificari. Cert este ca "dualismul instinctiv" al teologilor occidentali (el Georges Duby, Anul 1000, Polirom, 1996, p. 147) a determinat in timp conceperea unei distante din ce in ce mai mari intre Dumnezeu si lume, intre invizibil si vizibil, expresia clasica a acestei distantari fiind separatia scolastica intre Dumnezeu cel ne­creat si creatie prin introducerea unui etaj intermediar: supranaturalul creat. Metoda scolasticilor e aristotelismul, care, departe de a reduce distanta dintre spirit si materie, afirma autonomia celei din urma, chiar daca aceasta nu inseamna si opozitia lor ireductibila. Mai mult, gratia supranaturala creata perfectioneaza lumea vazuta, adica ii potenteaza autonomia                                                                        

Modernitatea antiscolastica s-a prevalat de afirmarea acestei dis­tante, radicalizand-o si exluzand orice atingere intre Dumnezeu si lume, intre supranatural si natural, pentru ca in cele din urma sa renunte cu totul la "ipoteza divina" in interpretarea lumii. Pozitia modernitatii e insa, dincolo de pretentiile sale stiintifice, tot filosofica, optand, prin reactie, pentru materialism : universul si viata sunt doar materiale, ma­teria e vesnica, iar organizarea ei se realizeaza numai prin cauze ima­nente, fie ca e vorba de intamplare, fie ca se vorbeste de un determi­nism intern. Se postula astfel evolutionismul clasic, atat in domeniul fizicii, cat si in cel al biologiei, in care totul se explica printr-o dina­mica exclusiv "naturala" a cosmosului. Nerezolvarea multumitoare a ra­portului intre atotputernicia divina si miscarea lumii in teologia occi­dentala explica, dupa cum s-a vazut mai sus, si reticentele de astazi ale unor oameni de stiinta fata de teme ca aceea a creatiei (cf. John D. Barrow, op. cit., p. 118-119).

Diagnoza facuta de Sfantul Vasile teoriilor cosmologice a.le vremii sale e uimitor de actuala: "Acesti filozofi, necunoscandu-L pe Dumnezeu, n-au pus la temelia crearii universului o cauza rationala ("o ratiune tehnica", cf. I, 6), ci ideile lor despre facerea lumii sunt concluziile -nestiintei lor initiale despre Dumnezeu. De aceea unii (...) au alergat la ipoteze materialiste, atri­buind elementelor lumii cauza crearii universului; altii si-au inchipuit ca natura celor vazute este formata din atomi, (...) corpi indivizibili care se unesc si se despart unii de altii succesiv, ducand astfel la nasterea si distru­gerea fiintelor (...). De aceea, necredinta in Dumnezeu, care locuia in ei, i-a inselat si au spus ca universul este fara conducere si fara ordine si ca este purtat de intamplare" (op. cit., I, 2).               

In fata acestui reductionism, teologia occidentala a replicat prin elaborarea creationismului clasic, in care originea si miscarea lumii erau explicate exclusiv prin cauze supranaturale. Conflictul era deschis, teologia discreditandu-se din ce in ce mai mult, pe masura ce stiintele avansau in descrierea lumii. Lucian Blaga a sesizat perfect inconsis­tenta diverselor perspective, in fond ipoteze de lucru, atunci cand spu­nea ca orice concluzie este rezultatul metodei utilizate, al premiselor in interpretare (cf. Trilogia cunoasterii, 1943, p.  128,  136, 320 etc).

Astazi, desi ambele tabere isi reconsidera pozitiile, descoperind ca fiecare are nevoie de cealalta pentru mai buna intelegere a perspectivei proprii, continua sa se manifeste si opinii intolerante, cum sunt evo­lutionismul politizat al curentelor marxiste sau incercarea de elaborare a unui "creationism stiintific" care vrea sa demonstreze cu orice pret ca universul e mult mai nou decat afirma datele actuale. Oricum, aceasta regrupare nu e ferita de probleme. Bunaoara, teologia occiden­tala pare a se deschide foarte necritic noilor teorii cosmologice, amin­tind de un entuziasm similar care a condus-o la violentul conflict cu stiinta, in timp ce aceasta din urma se indreapta criptopanteist spre imaginea unei "plenitudini" a lumii, mai convenabila decat clasica ima­gine europeana a diversitatii. Un simptom al acestor noi orientari este resurgenta   misticii   orientale  in   inima   culturii  de   tip  european.

Cosmologia biblica, in lumina gandirii Sfintilor Parinti, care nu au abdicat de la revelatie in favoarea unei filosofii sau a alteia, exclude orice unilateralitate. Dumnezeu e Cel care a creat din nimic si a "zidit" (organizat) lumea, insa nu eludand miscarea proprie fapturilor, care se desfasoara potrivit -ratiunilor intiparite de El in creatie ; El a creat viata, insa i-a dat si acesteia puterea unei miscari proprii : "Gandeste-te la cu­vintele lui Dumnezeu care strabat creatia ! Au inceput de atunci, de la facerea lumii, si lucreaza si acum; si merg mai departe pana la sfarsitul lumii. (...) Timpul nu strica, nici nu pierde insusirile vietuitoarelor, ci, ca si cum ar fi fost create acum, merg vesnic proaspete impreuna cu timpul. "Sa scoata pamantul suflet viu !". Aceasta porunca a ramas sta­tornica in pamant si nu inceteaza sa stea in slujba Creatorului. Unele vietuitoare sunt aduse la existenta prin nastere din cele care existau mai inainte, iar altele inca si acum se nasc chiar din pamant" (Sfantul Vasile cel Mare, op. cit., IX, 2). Sfintii Parinti rasariteni afirma, cu alte cuvinte, ca organizarea lumii si miscarea ei se savarsesc din initiativa si cu aportul dumnezeiesc al energiilor necreate, insa in convergenta cu puterea naturala a fapturilor, adica observa legatura interna dintre facere si pronie, ca expresii ale atotputerniciei divine. Solutia Parintilor rasariteni credem ca ar fi foarte usor de receptat astazi de catre fizi­cieni, care cauta sa se eschiveze pentru ca nu au fost obisnuiti cu un Dumnezeu Atotputernic si Atottiitor, adica imuabil, transcendent, dar si in miscare iubitoare spre lume.

Prapastia uriasa dintre necreat si creat e depasita prin coborarea energetica a Dumnezeirii spre lume si prin urcusul rational al acesteia spre El. "Aceasta cosmologie teonoma se distanteaza atat de creationism, cat si de evolutionism. Nu poate accepta nici creationismul, care con­sidera ca lumea a fost perfecta din momentul crearii ei, intrand in conflict cu evolutionismul, si nici evolutionismul nu-l accepta, fiindca acesta considera ca lumea se dezvolta prin ea insasi, fara legatura cu Dumnezeu. Cosmologia, teonoma depaseste aceste doua tendinte prin conceptia  despre procesul de creatie continua, care isi  are  obarsia  in creatia de la inceput, prin  care Dumnezeu a scos lumea din  neant,  si se incununeaza cu creatia finala, cand totul se transforma in Hristos, ca Logos Creator si Mantuitor, intr-un cer nou si un pamant nou. Aceasta creatie continua este posibila doar in masura in care Creatorul pastreaza o legatura interna cu universul prin energiile Sale necreate si aduce lucrurile la existenta prin ratiunile lor interne la timpul potri­vit, dupa intelepciunea Sa"  (Dumitru Popescu, op. cit., p.  186).

Pentru Sfantul Maxim Marturisitorul, in spiritul hotararii dogma­tice a sinodului al IV-lea ecumenic (Calcedon, 451), modelul si motorul acestei sinergii este unirea ipostatica a celor doua firi, dumnezeiasca si umana, in Hristos. Dupa cum cele doua firi isi pastreaza vointa si energia proprie, dar se manifesta mereu teandric, la fel, desfasurarea lumii se realizeaza printr-o negraita convergenta intre energiile create sau miscarea fapturilor si energiile dumnezeiesti necreate. Aceasta si­nergie este indispensabila fapturii, care nu se poate sustine doar prin sine, si de aceea e intensificata in Hristos, care "a implinit iconomia pri­vitoare la noi in mod teandric", adica "manifestand deodata o lucrare dumnezeiasca si omeneasca" (Ambigua, 5d), dar nu pentru a ramane El un caz exceptional, ci pentru a pune inceput generalizarii modului tean­dric la scara cosmica (cf. Ibidem, 106a). In acest fel, mobilitatea lumii nu e nici rea, nici autonoma, sau, cum spune Christos Yannaras, "ma­teria lumii este energie. Universul este eveniment energetic activat di­namic" si care presupune "un scop pentru care e pus in miscare eveni­mentul lumii"  (op. cit., p.  63;  cf.  Sfantul Maxim, Ambigua, 77).

Aceasta convergenta intre energiile necreate si cele create e po­sibila intrucat lumea, intemeiata rational si spiritual, are un sens si o miscare teocentrica. in acest context, orice separatie dintre materie si spirit, dintre vazut si nevazut e depasita prin afirmarea legaturii interne dintre Dumnezeu si creatie, ceea ce implica un Dumnezeu viu "Care nu numai ca a intrat in fiinta tuturor celor din lume, dar a si pus toate partile ei in armonie unele cu altele si a facut un tot armonic, cores­punzator si de acord cu El" (Sfantul Vasile, op. cit., I, 7). De altfel, pentru teologul protestant contemporan Jurgen Moltmann, insistenta teologiei mai vechi pe relatia cauzala dintre Creator si creatie sta la ori­ginea conflictului dintre creationism si evolutionism, pentru ca afirma un raport exterior intre Dumnezeu si lume (cf. God in creation. An ecological doctrine of creation, The Gifford Leetures 1984-1985, SCM PRESS LTD., p. 14).

Pr. Doru Costache

 

 

 

 

• Dilema Evolutionism - Creationism
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Evolutionism si creationism
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Viziunea teologiei ortodoxe asupra controversei creationism-evolutionism
  Publicat in : Sanatate si stiinta
• Cum impaca bossonul Higgs pe Darwin cu Hristos
  Publicat in : Editoriale