De curand a aparut, cu aprobarea Sfantului Sinod si cu binecuvantarea Parintelui Patriarh Daniel, o noua editie a Molitfelnicului, acea carte de cult ce cuprinde randuiala savarsirii Sfintelor Taine - cum sunt Botezul sau Cununia, a ierurgiilor - cum sunt inmormantarile si sfintirea apei, a altor slujbe si rugaciuni necesare pentru ca sa se poata sfinti intreaga viata a omului, inclusiv cele cu care el interactioneaza, intr-un fel sau altul. Desi nu am reusit sa o parcurg decat punctual (are 828 de pagini), se poate lesne sesiza o imbunatatire fata de editiile anterioare.

Mai intai, se poate observa ca au fost indreptate unele greseli, dintre care unele extrem de grave. Spre exemplu, la rugaciunea numita in limbaj popular si "dezlegarea mare", aparea pana acum: "ori la rugaciune si la cantare stand, mintea lor s-a abatut la alte (subl. m.) viclenii si desertaciuni lumesti". Firesc, acel "alte" a fost inlaturat. Sau, la randuiala imbisericirii pruncului (la 40 de zile), se face acum precizarea ca ea se savarseste "indiferent daca pruncul este sau nu botezat". Pana acum se mergea pe ideea ca imbisericirea se face doar dupa botez, chiar daca botezul se savarsea, spre exemplu, la trei luni de la nasterea copilului. E un prim pas spre a indrepta aceasta randuiala, unele voci autorizate in materie de teologie liturgica sustinand chiar ca imbisericirea se face doar inainte de botez (precum la catehumenii de odinioara), fiind o anomalie a imbiserici pe cineva care este deja in Biserica, fiind botezat, miruns si chiar impartasit!

Suplimentar fata de editiile anterioare, apar o serie de rugaciuni care vin in intampinarea unor nevoi reale ale credinciosilor, sesizandu-se, din acest punct de vedere, o mai fireasca adecvare a acestora la contextul vietii de azi. Spre exemplu, avem, in noua editia a Molitfelnicului, rugaciuni la binecuvantarea unui monument, la incheierea anului scolar, la inceperea unei lucrari de folos obstesc (sau a unei lucrari particulare), la binecuvantarea stupilor, la deschiderea unei reuniuni sau la deschiderea unei tabere pentru tineri crestini. Intre aceste "noutati" se numara si rugaciunea pentru binecuvantarea unui vehicul, care a facut oarecare valva in presa noastra. Dar reactiile nu au fost de genul: "Ce bine ca s-a gandit Biserica sa vina cu o rugaciune speciala pentru mijlocul de transport cel mai raspandit, evitand a mai adapta acea rugaciune de binecuvantare a corabiei/ luntrei!". Nu, dimpotriva, s-au gasit sa critice introducerea acestei rugaciuni pe motiv ca ar fi fost "inventata" din ratiuni financiare, ca "sa mai faca popii un ban". Putini s-au sinchisit a consemna ca binecuvantarea masinii nu este o noutate, doar ca acum exista o randuiala speciala pentru asta.

Din rautate, din nestiinta sau doar din dorinta de a manipula opinia publica, se insista, in continuare, pe ideea ca tot ceea ce face Biserica are o conotatie comerciala. Fie ca Biserica solicita sprijin financiar, fie ca se implica spre a-si asigura, din activitati economice, veniturile cu care sa-si sustina activitatea specifica, fie ca Biserica s-a retras (de nevoie) in "ghetoul liturgic", fie ca are deschidere spre activitatile sociale, culturale sau din invatamant, fie ca insista pe nealterarea invataturilor de credinta bimilenare, fie ca isi adapteaza limbajul si discursul la realitatile lumii contemporane, Biserica este taxata si blamata de cei ce sunt "critici de serviciu".Pe de alta parte, este foarte adevarat ca putini dintre cei aflati in afara Bisericii inteleg cand si cum este posibil ceva nou in Biserica. Prilej, pentru mine, spre a relua o serie de ganduri exprimate, de-a lungul anilor, pe tema creativitatii in Ortodoxie.

In genere, in spatiul secular (adica din afara Bisericii), se vehiculeaza idei care creioneaza o anumita "intepenire" a Ortodoxiei. Sagetile indreptate asupra celor care marturisesc dreapta credinta sunt muiate in cerneala otravita a unor afirmatii de genul: "in Ortodoxie altii au gandit pentru tine, iar tu trebuie sa accepti dogme stabilite cu sute de ani in urma"; "in Ortodoxie te rogi dupa rugaciuni scrise de altii cu mult inainte de a te fi nascut tu (de autori cum ar fi Sfantul Vasile cel Mare)"; "in Ortodoxie slujbele sunt stabilite deja demult si nu mai poti aduce nici o contributie". In fine, in Ortodoxie, in general, totul este deja facut, gandit, scris, drept pentru care credinciosii sunt un soi de soldatei care executa "ordine" primite cu mult inainte ca ei sa se fi nascut.

Cu alte cuvinte, se pune intrebarea: este ortodoxul o persoana care are posibilitatea de a se manifesta in mod creator in cadrul credintei sale sau este doar o simpla curea de transmisie a Traditiei de-a lungul veacurilor? Si ortodocsii au, ca toti oamenii, anumite talente de ordin artistic, literar, arhitectural etc. Au ei sansa de a le folosi in Ortodoxie sau spatiul secular este singurul in care se pot manifesta?

Dincolo de prejudecati
In primul rand, e bine sa precizam ca pana si limbajul Sfintei Scripturi (al carei continut, revelat fiind, nu poate fi schimbat niciodata!) este in continua adaptare. Exista numeroase versiuni ale Vechiului si Noului Testament care au fost, la vremea lor, diortosite - adica ingrijite de teologi cu solide cunostinte filologice, limba Scripturii imbracand de fiecare data haina veacului respectiv. In slujbele ortodoxe s-a petrecut acelasi lucru: textul nu a fost schimbat in esenta lui, dar a fost in permanenta adaptat, existand, spre exemplu, numeroase versiuni succesive ale Liturghierului. Bun, se va spune, pana aici nimic nou, in sensul ca daca se poate aduce o contributie, ea este legata de un continut existent, care trebuie in permanenta adaptat. Ceea ce am vrut sa scot in evidenta, prin exemplele de mai sus, este ca pana si in cult sau in cazul textelor scripturistice este nu posibil, ci chiar necesar un aport creator al fiecarei generatii pentru ca textul sa fie pe intelesul tuturor.

Dar sunt si nenumarate situatii in care se poate crea "de la zero". In cult sunt acatiste si slujbe ale unor sfinti care sunt scrise pornind de la "coala alba" (a se vedea cazul sfintilor romani canonizati dupa 1990), creatii care presupun nu doar stapanirea limbajului teologic, ci si talent poetic. Aici putem aminti si numeroasele rugaciuni scrise pentru situatii care nu existau acum cateva secole (deja amintitele rugaciuni pentru cei ce calatoresc cu masina fiind completate de cele pentru binecuvantarea calatoriilor cu avionul sau, ca sa schimbam registrul, de rugaciuni pentru anumite momente, cum sunt cele dedicate zilei internationale a copilului).

Tot de creativitate se poate vorbi si in cazul picturii si arhitecturii bisericesti. Exista un stil ortodox de a ridica biserici, dar rareori vei intalni doua care sa semene perfect, pana la amanunt, intre ele. Monotonia si repetitia nu-si au locul aici, creativitatea arhitectilor, a mesterilor, a preotilor care coordoneaza lucrarile de ridicare a unui lacas de cult rodind deseori in adevarate bijuterii ale artei sacre. In pictura se intampla acelasi lucru ca in arhitectura: chiar daca erminia ii indica iconarului cum trebuie zugravite anumite scene sau anumiti sfinti, nu vei gasi picturi "trase la indigo". Creatiile lor sunt diferite, au si o nota personala, dupa cum diferite sunt si talentul sau viata duhovniceasca a fiecaruia.

S-a mai spus ca, in Ortodoxie, toate invataturile sunt deja gandite de catre altii, dogmele fiind stabilite cu sute de ani in urma. Atunci cum se face ca a fost nevoie ca Parintele Dumitru Staniloae (1903-1993) sa mai scrie o Teologie Dogmatica Ortodoxa, de vreme ce exista, spre exemplu, Dogmatica unui mare sfant cum este Ioan Damaschinul (645-749)? Ba, mai mult, Parintele Staniloae are si o contributie personala prin aprofundarea gandirii Sfintilor Parinti, imbogatind gandirea teologica ortodoxa (lucru recunoscut si de ortodocsii greci, sarbi etc.).

Si exemplele pot continua pe multe pagini. Ortodoxia intalneste, de-a lungul veacurilor, atatea provocari incat nici o generatie nu se poate considera "linistita", hranindu-se dintr-o mostenire la care sa nu aiba nimic de adaugat. Primim in Ortodoxie o zestre spirituala si materiala pe care avem si dreptul, si datoria de a o spori. Mostenirea nu e o povara, ci un dat, un cadru care iti ofera toate conditiile pentru a creste duhovniceste, pentru a te apropia de Dumnezeu. A avea pretentia sa o iei de la zero cu fiecare generatie e ca si cum fiecare familie nou intemeiata ar pleca in mijlocul naturii pentru a redescoperi, prin efort propriu, civilizatia. Ar fi o atitudine si pagubitoare si (cu adevarat) retrograda.

Concluzia e, pentru unii, oarecum paradoxala: Ortodoxia nu numai ca e conservatoare, fiind bine ancorata in trecut si mostenind bunuri transmise din generatie in generatie, dar e si intr-o permanenta cautare a adecvarii, fiind si confesiunea care in permanenta adauga ceva nou. Dar, pentru a sesiza corect acest specific al Ortodoxiei, trebuie mai intai sa te scuturi de prejudecati si de spiritul acestui veac, care este tentat sa anuleze tot ce inseamna traditie, avand pretentia ca numai inlaturand orice temelie turnata anterior de inaintasi poti construi ceva cu adevarat "modern". Or adevarata intelepciune este sa stii sa pastrezi si sa adaugi, sa imbogatesti mereu patrimoniul mostenit, de orice natura ar fi el, cultural, spiritual, edilitar etc.

pr. Constantin Sturzu

Sursa: