Importanta Tainei Sfintei Spovedanii in viata duhovniceasca

Importanta Tainei Sfintei Spovedanii in viata duhovniceasca Mareste imaginea.

Sfanta Spovedanie este una dintre cele sapte taine ale Bisericii Ortodoxe cu o importanta deosebit de mare pentru viata duhovniceasca a crestinilor, datorita efectului pe care il are asupra credinciosului, acela de a-i curati pacatele prin harul Sfantului Duh. Parintii Bisericii vad in spovedanie ,,un al doilea botez” sau, dupa cum zice Sf.

Ioan Scararul in treapta a V-a a Scarii, ,,pocainta este reinnoirea botezului, este curatirea constiintei”. Aceasta expresie ne face sa intelegem mai bine sensul profund al tainei, pentru ca spovedania nu inseamna o stergere formala a unor greseli pe care omul le-a comis, ci isi doreste o schimbare launtrica a omului. Pacatele pe care le face omul ,,ii fac nesimtitoare mintea, inima si constiinta, ii orbesc vederea duhovniceaca si ii fac neputincioasa vointa crestina.”1 Insa, prin milostivirea lui Dumnezeu Care isi revarsa harul Sau curatitor, omul este reasezat in demnitatea sa initiala, dobandita prin Botez, aceea de a fi partener de dialog al Lui.

De aceea, Dumnezeu nu-l lasa singur pe crestinul cazut in pacate, ci ii trimite in ajutor pe slujitorul lui, care este preotul. Marturisindu-se duhovnicului, credinciosul invata sa redescopere dialogul cu Dumnezeu, invata sa se reaseze in starea de fiu iubitor fata de Tatal sau cel ceresc si astfel sa-si recastige libertatea si celelalte puteri ale sufletului slabite prin pacate. Astfel, el reincepe cu spovedania sa practice virtutile, in primul rand credinta, caci mergand in fata duhovnicului marturiseste ca Dumnezeu este Dreptul Judecator, Creatorul a toate de sub ascultarea Caruia a iesit si de la Care s-a indepartat. Apoi el vine la spovedanie cu nadejdea in bunatatea Domnului, Care iarta pacatele oamenilor ce se caiesc pentru ele si, nu in ultimul rand, el pune in lucrare virtutea iubirii crestinesti, pentru ca merge inaintea scaunului de spovedanie din dorinta de a redobandi comuniunea cu Dumnezeu, ii iarta pe cei care i-au gresit si care l-au nedreptatit si se reaseaza in postura de om duhovnicesc.

In tot acest demers ascetic, rolul duhovnicului este deosebit de important, insa in timpurile mai noi tot mai multi oameni se intreaba de ce este nevoie ca preotul sa fie cel care le asculta pacatele, de ce nu se pot spovedi direct lui Dumnezeu. Biserica marturiseste ca prin harul duhovniciei, preotul coboara in adancurile tainice ale sufletului crestinului si se roaga lui Dumnezeu sa curete zgura pacatelor, povatuindu-l pe acesta pe treptele virtutilor. De aceea, dintre duhovnic si ucenic se stabileste o relatie asemanatoare celei dintre un tata si fiul sau. La baza acestei legaturi sta Mantuitorul Hristos, Cel care le spune apostolilor dupa invierea Sa: ,,Pace voua! Precum M-a trimis pe Mine Tatal, va trimit si Eu pe voi. Si zicand acestea, a suflat asupra lor si le-a zis: Luati Duh Sfant. Carora veti ierta pacatele, le vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute.” (In. 20, 21-33). Relatia dintre duhovnic si credincios este prezenta in Biserica inca din perioada apostolica, fiind asezata in mijlocul nevointelor ascetice ale credinciosilor care se pregateau pentru primirea Sfintei Impartasanii.

In fata acestor provocari ale lumii contemporane, Parintele Staniloae arata ca ,,numai persoanele alese de Hristos intr-un mod obiectiv verificabil, cum au fost alesi si Apostolii, pot avea si pot exercita puterea lui Hristos cu seriozitate si pot fi luati in serios de ceilalti in exercitarea ei, avand atat cei alesi, cat si ceilalti in acest fapt garantia obiectiva ca ei au fost alesi de Hristos. Garantia aceasta o au in faptul ca cei alesi au fost aratati ca atare de catre Duhul Sfant printr-un act de consacrare savarsit de Biserica si garantat de Biserica, prin invocarea Acestuia de catre un episcop ca alta persoana consacrata in ea, pana la Apostoli.”2

Mergand in fata duhovnicului si spunand pacatele sale, crestinul arata ca este in comuniune cu semenii sai, ca nu-si pune propriu „eu” in centrul existentei sale, care ar avea puterea de a-si acorda singur iertarea pacatelor, ci simte ca are nevoie de ajutorul unui semen, ales de Dumnezeu, caruia i-a fost data o slujire speciala de catre El. Sub epitrahilul preotului, omul are posibilitatea de a-si analiza obiectiv constiinta si de a constientiza faptele sale, intelegandu-le consecintele, tot asa cum o va face in fata Dreptului Judecator.

Parintele Staniloae explica, atunci cand vor-beste despre pocainta, ca ea este mijlocul cel mai potrivit pentru a scapa de capcanele egoismului 3. Prin pacatele sale omul nu face altceva decat sa lucreze la slujirea propriei persoane, cu cat savarseste mai multe pacate, cu atat isi trasforma propriul eu intr-un idol. De asemenea, trebuie mentionat ca actul propriu-zis de iertare este facut de Hristos prin preot. In rugaciunile citite la Taina Spovedaniei, duhovnicul spune: ,,iar eu sunt numai un martor, ca sa marturisesc inaintea Lui toate cate-mi vei spune”4. Asadar, Hristos este Cel care iarta credinciosului in mod nevazut pacatele, pe cand preotul este cel care i le iarta in chip vazut.

Pocainta devine expresia efortului omului pentru a se intalni cu Dumnezeu si forma cea mai concreta a iubirii pe care omul o simte fata de Dumnezeu. Astfel, pe langa faptul ca pocainta este o Taina a Bisericii, ea are si un al doilea sens si anume acela de a fi o stare permanenta de cainta, ce trebuie sa-l insoteasca pe credincios in fiecare moment din viata sa. Acest al doilea tip de pocainta izvoraste tot din Taina Spovedaniei si este in permanenta legatura cu ea, fiind socotita de Parintii Bisericii ca o pregatire pentru primirea acestei taine. ,,Ideea unei pocainte permanente corespunde cu rostul pocaintei in genere. Daca ea priveste inapoi spre curatirea omului de pacatele adunate dupa Botez, ca omul nou sa poata inainta luptand, prin puterea Botezului, cu ispitele ce-i vin din fata, atunci evident ca noi, gresind aproape in fiecare clipa, adica aproape niciodata necastigand o biruinta desavarsita asupra unei ispite, ci numai in parte, e necesar un regret care sa ne insoteasca statornic, care sa ne smereasca statornic, o voce care sa critice mereu imperfectiunile faptelor savarsite, constituind prin insusi acest fapt un indemn pentru o si mai mare incordare a lucrarii nostre viitoare”5.

Aceasta stare de permanenta parere de rau pentru pacatele savarsite sta la inceputul urcusului duhovnicesc, caci pocainta continua atrage dupa sine rugaciunea continua pentru dobandirea indurarii lui Dumnezeu, iar rugaciunea alunga toate gandurile rele. Apoi, daca omul invata sa-si alunge gandurile rele, reuseste sa-si intareasca si vointa spre a face binele si sa inainteze spre unirea cu Hristos.

Un alt aspect al spovedaniei, unde se vede rolul important al preotului, este indrumarea pe care credinciosul o primeste prin canon. Nimeni nu isi poate da singur mijloacele de tamaduire, ci are nevoie de altcineva care sa-l indrume, acesta fiind preotul, ca trimis al lui Hristos. El recomanda calea care trebuie urmata de credincios, avand intotdeauna in vedere voia lui Dumnezeu. Canonul nu trebuie inteles ca o pedeapsa in sens juridic, ci trebuie vazut dintr-o perspectiva terapeutica, el fiind leacul pe care il primeste credinciosul, este modul in care fiecare suflet isi incepe vindecarea spirituala.

Toate aceste elemente ale spovedaniei au fost asezate de Mantuitorul Hristos pentru tamaduirea duhovniceasca a oamenilor. Intotdeauna, Taina Spovedaniei il are in vedere pe Hristos si unirea cu El, care se realizeaza prin Taina Impartasaniei, aceasta fiind prin excelenta taina unitatii. Primindu-L pe Hristos prin Impartasanie, stim ca primim adevarata viata, care nu se intrerupe la mormant, ci continua in Imparatia Cerurilor. Tocmai de aceea, Biserica indeamna ca, inainte de a primi Sfanta Impartasanie, credinciosii sa-si pregateasca sufletele prin spovedanie.

drd. Lucian Iacob

Note
1 Pr. Mihail Pomazanscki, Teologia Dogmatica Ortodoxa, Ed. Sophia, Bucuresti, p. 236.
2 Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Teologia Dogmatica Ortodoxa, EIBMBOR, 2003, p. 128.
3 Ibidem, p. 130.
4 Molitfelnic, EIBMBOR, Bucuresti, 2006, p. 65.
5 Pr. Dumitru Staniloae, Ascetica si Mistica Bisericii Ortodoxe, EIBMBOR, Bucuresti, 2002, p. 144.

Sursa: Revista Ortodoxa, nr.56

.

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1896

Voteaza:

Importanta Tainei Sfintei Spovedanii in viata duhovniceasca 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE